Летнее издание 2012

Составлено

Др. Роджер Паскоу, президент

Институт Библейского проповедования

Кембридж, Онтарио, Канада

«Укреплять церковь в библейском проповедовании и руководстве»

Опубликовано

Фондом изучения Библии

Часть I. Проповедование: Как Это Осуществляется?

Библейские и духовные основания проповедования

Написано Роджером Паскоу,

президентом Института Библейского проповедования,

город Кембридж, провинция Онтарио, Канада

До сих пор в нашей серии, посвященной проповедованию, мы обсудили следующее:

1.      Проповедование: что оно собой представляет?

2.      Проповедование: для чего оно нам нужно?

3.      Проповедование: в чем состоит наша ответственность?

В этом издании мы зададимся вопросом: «а как же именно осуществлять проповедование». Не смотря на то, что в проповедовании отображаются наши личные черты и стиль, все равно все мы нуждаемся в примерах подражания, как надлежит проповедовать. Лучших примеров, нежели мы находим в Слове Божьем, все равно не отыскать. Давайте рассмотрим один пример из Ветхого Завета и один из Нового.

1. Неемия 8:1-12 ¹

В этом тексте мы сталкиваемся с ветхозаветным примером проповедования в Библии. Обратите внимание на подход к этой проповеди: структура, способ донесения и отклик.

Во-первых, они принародно прочитали текст из Слова Божьего. “И читали из книги, из закона Божия, внятно” (8a). Это означает, что прежде, чем говорить что-либо, они читали Писание. В то время, как с кафедры читается Слово Божье, Сам Бог обращается к вашим слушателям. Должно быть, это один из важнейших аспектов проповедования. Зачитывая отрывок, покажите слушателям пример того, как подобает читать Писание: внятно, выразительно и проникновенно. И в самом деле, необходимо упражняться, ежедневно прочитывая вслух по одной главе Писания, будто вы его читаете за кафедрой. Представляйте, что вы зачитываете отрывок мнимой аудитории, уделите особенное внимание сложным именам и названием, словам, а также знакам препинания. Декламируйте настолько отчетливо, чтобы всем были ясны слова и идеи выбранного отрывка.

Во-вторых, понятным образом объясняйте значение Слова Божьего. “…и присоединяли толкование” (8б). В стихе 9 становится понятно, что нашлись люди «учившие народ». Выражение «присоединяли толкование» означает, что они растолковывали, и что говорится в отрывке и что имеется ввиду. Бывает, что люди понимают написанные слова (что говорится), но они не понимают значение слов. Ясное объяснение Слова начинается с того, что мы должны быть способными верно его толковать. Это происходит во время личного изучения Слова и подготовки проповеди. Верное толкование включает в себя то, что нужно стать “верно преподающим слово истины” (2 Тим. 2:15). Верно преподавать Слово Божье означает то, что нам должны быть понятны слова, грамматика и контекст отрывка. Кто-то сказал, что «текст, вырванный из контекста – это вовсе и не текст». Контекст играет крайне важную роль в понимании того первоначального значения, которое автор хотел донести своей первоначальной аудитории. Контекст в полном понимании включает в себя исторический, грамматический, литературный, богословский и синтаксический контекст.

Мы сможем его отчетливо объяснить другим только лишь после того, как сами его поймем. Кроме этого для того, чтобы наше толкование Слова было ясным, мы должны прибегать к использованию такого языка и уровня, который был бы понятен нашей аудитории, и так и с ними и говорить. Только так происходит настоящая коммуникация. Не всем слушателям понятны библейские слова. Мы не уполномочены менять эти слова, наша задача состоит в том, чтобы объяснить значение слова в их контексте.

Нашей первоочередной задачей, как проповедников является растолковывать значение Божьего Слова, помогая людям понять его. Не забывайте мое определение библейского проповедования: «Библейское проповедование – это провозглашение Божьего Слова, в силе Святого Духа ... которое изъясняет его значение точно, ясно объясняет его истину, провозглашает идею отрывка уполномочено, и применяет истину отрывка практически (т.е. уместным для современной жизни образом) ... с целью вызвать духовно преобразующий отклик в слушателях».

Следуя этому образцу, мы открываем для людей Слово Божье, благодаря чему люди могут видеть его истину и слышать Бога.

В третьих, они воспринимали значимость Божьего Слова «и [народ] понимал прочитанное» (8в). Это ли не есть действие на практике Писания (сравните со стихами 10-12). Они придавали стихам смысл, благодаря чему народ понимал. Понимать в данном случае означает применимость к жизни, уместность в жизни.

И наконец, они призывали каким-то образом откликнуться на Слово Божье. «пойдите… и пошел весь народ есть, и пить, и посылать части, и праздновать с великим веселием, ибо поняли слова, которые сказали им» (10-12). Обновленное понимание Божьего Слова неминуемо ведет к жизни по-новому. Если же наше поведение, отношение, верования и дела никак не меняются, тогда либо мы не понимаем Писания или мы непослушны тому, что нам стало известно. Понимание должно воспроизводить послушание Господу. А для того, чтобы это произошло, проповедник должен применять значение истины в жизни слушателей. Нужно показать им, как нужно проводить свою жизнь. Частью применения является призыв к практическому отклику на истину.

Применение означает, что мы помогаем слушателям увидеть уместность текста в их жизни. Если мы этого не сделаем, то не стоит ожидать, что они сами откликнутся, не стоит ожидать, что их жизнь будет преображена Словом через силу Святого Духа. Проповедование только тогда достигает своей цели, когда оно меняет как характер так и поведение человека.

2. Ев. От Луки 24:25-35 ²

Тут мы видим хороший показательный пример того, как проповедует Христос. Он «изъяснял им сказанное о Нем во всем Писании» (стих 27). Иисус являлся библейским проповедником (Который раскрывал экспозицию отрывка). Он прибегал к использованию любой возможности пояснять Писания. Он проповедовал «во время и не во время». Если мы, передавая Слово, не объясняем его (вне зависимости от количества наших слушателей: много их или мало); если мы передавая Слово, не объясняем его вне зависимости от обстановки (формальная или неформальная), то это небиблейское отношение к Писанию. Христос поступал по-другому. Иными словами, библейское обхождение исходит из здравой экзегезы и экспозиции.

Давайте обратим внимание на образец того, как проповедует Христос и то, как отклик вызвала Его проповедь.

(1) Христос Показал Образец Своей Проповеди.

Когда Христос проповедовал, Он открывал текст Писания. «И, начав от Моисея, из всех пророков изъяснял им сказанное о Нем во всем Писании» (стих 27). «Во всем Писании» означает, конечно же, Закон, Псалмы и Писания (или Пророки). Как проповедники, мы должны возвещать всю волю Божью. А поэтому не проповедуйте только на любимые отрывки или книги, но проповедуйте на Писание от начала до конца, т.е. на «все Писание».

Кроме этого, Христос объяснял значение Писания. Он «изъяснял им сказанное о Нем во всем Писании» (стих 27б). Слово, которое тут переведено как изъяснял состоит из двух греческих слов (1) «через» и (2) толкование (буквально «герменевтика»). Христос помог им понять Писание благодаря тому, что тщательно истолковывал его значение. В этом состоит очень важная составляющая задания, которое стоит перед проповедниками: вначале самим понять то, что задумал автор, а потом объяснить это своим людям в собрании, чтобы и они увидели и поняли это.

Частично способствовать пониманию Писания, чтобы оно стало ясным можно при помощи иллюстраций (как это делал Христос) из разных сфер жизни, новостей, истории. Все это оживляет истину.

Умение объяснять – должно быть является аспектом современного проповедования, к которому прибегают реже всего и делают это хуже всего. И все от того, что приходится немало работать для этого. В то же самое время, ввиду ряда причин, это один из важных аспектов проповедования: (а) именно в нашу задачу входит объяснить то, что самим людям было бы неясно, (б) как можно ожидать от людей послушание тому, что они не понимают? Другими словами, они должны знать ответ на вопрос «что», перед тем, как отреагируют на вопрос «как». Таким образом объяснение предшествует применению.

В третьих, Христос раскрыл общую тему Писаний: «сказанное о Нем» (стих 27в). Он показал им, что все Писание свидетельствует о Нем (сравни с Иоанна 5:39). Он сам является темой Писания. Мы, проповедники, должны видеть Христа во всем Писании, и указывать людям на Него. Если Христа нет в центре наших проповедей, то нам не удалось стать проповедником, который проповедует толковательные проповеди. «Мы проповедуем Христа распятого», чтобы Он преобразил нас в образ Сына Своего» (Рим 8:29; а также 2 Тим. 3:16-17; 2 Кор. 3:18; Кол. 1:28).

Кроме этого, Христос показывал важность личного применения Писание. «несмысленные и медлительные сердцем, чтобы веровать всему, что предсказывали пророки» (стих 25). Текст Писания непосредственно применен к ним. Христос укоряет их в том, что они не имеют веры в Него, и в Писание, которое говорит о Нем. Они нуждались в увещевании, чтобы они поняли, Кем он является на самом деле.

Если Писание применять верно, то оно всегда помогает на личном уровне и несет собой пользу. Любую истину можно применять в жизни. «Кто хочет творить волю Его», тот знает Божье учение (Иоанна 7:17). Нежелание кориться истине сводит на нет всю цель проповедования.

Проповедник, который использует толковательные проповеди, должен таким образом указать на применение Писания, чтобы его уместность в отношении нашего характера и поведения была неоспорима и непреодолима (например Рим. 6:17, Иакова 1:22-25).

И наконец, Христос раскрывал истину Писания. «Не так ли надлежало пострадать Христу и войти в славу Свою (стих 26)»? Христос показал им, что страдания Христа, которые предшествовали вхождение в славу, являлись частью Божьего плана по спасению человечества. Если бы эти двое мужей, с которыми беседовал Христос, обладали ясным и точным пониманием Писания, им было бы известно, что распятие Христа являлось предварительным условием воскресенья и прославления. Его смерть не должна была привести к тому, что они, повесив нос, покидали Иерусалим, думая, что всему настал конец. Она должна была послужить ожиданию воскресенья и вознесенья.

(2) Результат Проповеди Христа³

Проповедь Христа не осталась без отклика слушателей. Прежде всего, проповедь Писания согрела их сердца. «Не горело ли в нас сердце наше, когда Он говорил нам на дороге и когда изъяснял нам Писание?» (стих 32). Сердце тут использовано в единственном числе. Они отреагировали единодушно. Слова Христа расплавили их сердца. А ведь именно о такой реакции наших церковных слушателей мы мечтаем, не так ли? Сердца должна таять от проповедования Слова Божьего.

Во-вторых, проповедование Писание служит благословением для их семей. «И приблизились они к тому селению, в которое шли; и Он показывал им вид, что хочет идти далее. Но они удерживали Его, говоря: останься с нами, потому что день уже склонился к вечеру» (28-30)». Благодаря проповедованию Писания, Христос «преобразил их дом во святилище, а обычный ужин – в вечерю⁴». В результате дома учеников преобразились. Это должно быть целью и нашего проповедования: сердца слушателей тают и их семьи преобразуются навсегда.

В третьих, объяснение Писаний открыло им ум. «Тогда открылись у них глаза, и они узнали Его. Но Он стал невидим для них» (стих 31). К этому и ведет библейское проповедование. Он открывает духовное зрение, и люди видят истину: Кем является Христос.

В четвертых, объяснение Писаний окрыляет их надеждой. «И, встав в тот же час, возвратились в Иерусалим и нашли вместе одиннадцать [Апостолов] и бывших с ними … и они рассказывали… как Он был узнан ими в преломлении хлеба» (33-35). Прежде нежели они услышали проповедь Христа, все их надежды были сокрушены об скалы. Но раз Христос ожил, то и их надежда окрылилась и ожила. Христос был жив физически, но Он предстал пред ними живым и духовно. Они осознавали Его живительное присутствие (34), Его живительный мир (36) и Его живительную силу (49).

3. Выводы

Кроме этих двух примеров библейского проповедования, можно также вспомнить апостолов:

·         Петра (Деяния 2:14-36). Он разъяснял Иоиля и Псалмы;

·         Стефана (Деяния 7). Он разъяснял исторические разделы книг Бытие и Исход. Это лучшее объяснение Бытие 1 в Библии;

·         Филипп (Деяния 8:26-35) “и, начав от сего Писания, благовествовал ему об Иисусе” (35) – объяснение Исаии 53.

·         Павел (Деяния 17:1-3; 28:23). Он размышлял с ними о Христе, отталкиваясь от Писаний.

Мы можем прийти к выводу, что библейское проповедование – это пояснительная проповедь, то есть такая проповедь, которая объясняет Слово Божье так, чтобы люди понимали его и слушались его. Библейское проповедование по сути – это проповедование Писания таким образом, чтобы каждая часть проповеди была сформирована неизменным Словом Божьим. Как название проповеди, так и пункты и подпункты, - все исходит из текста. Такое проповедование направляет людей к Писанию, и становится ясно каким образом применять его.

Этот подход основан на том, что проповедник просто является глашатаем того, что говорится и действительно подразумевается в Слове Божьем. Делается это для того, чтобы Бог мог говорить через Свое Слово, ведь только оно уполномочивает нас проповедовать. Как доктор Олфорд однажды сказал, вопиющей нуждой нашего времени является возвращение к пояснительной проповеди Слова Божьего. Единственный способ как церковь может возрастать, достигать успехов и совершать служение, это если она благодаря объяснению и применению Писание получает наставление и вдохновение. Задачей библейского проповедования является позволить Слову Божьему заговорить, позволить людям увидеть и как-то откликнуться на то, что содержится в тексте.

Слово Божье является единственным верным и непреклонным источником надежды в безнадежном мире (Еф. 2:16). Только оно может преобразовать жизни людей, если они понимают его и покорны ему. Проповедование – это средство, которым Сам Бог избрал передавать Свое Слово. Мы, проповедники, являемся инструментом, которых Бог выбрал для этой цели. Благодаря силе Святого Духа мы это делаем воскресенье за воскресеньем.

Часть II. Руководство: Быть Благочестивым Примером

“Будь образцом в мыслях, слове и деле”

Др. Роджер Паскоу, президент

Институт Библейского проповедования

Кембридж, Онтарио, Канада

Мы изучаем, что означает показывать свой благочестивый характер другим людям, как можно наставлять других своим собственным примером. В предыдущих изданиях журнала, мы уже рассмотрели, что значит, быть образцом в посвящении, последовательности, уверенности, полной отдачи, сострадания и мастерства. А в этом номере мы рассмотрим, что значит быть примером в поведении и разговорах.

Когда мы будем рассматривать предмет «святости», мы уделим больше внимания нашему поведению и нашим разговорам. А сейчас, предлагаю вашему вниманию несколько общих замечаний.

Будь Образцом В Житии

После того, как Павел ободрил Тимофея, который жил в обществе, где было принято уважать старших, а младших (особенно в руководстве церкви не принимали всерьёз), словами «никто да не пренебрегает молодостью твоей», апостол продолжает наставлять своего ученика: «но будь образцом для верных… в житии» (1 Тим. 4:12).

Именно так Тимофей и должен быть отражать поверхностное к нему отношение. Он должен быть стать образцом в «житии» (поведении). По сути Павел говорит: «Не позволяй им смотреть свысока на тебя из-за твоего возраста (в конечном итоге ты мой, апостольский представитель, я уполномочил тебя распоряжаться на месте и учить всему этому (стих 11). Ты же, напротив, действуй так, чтобы они не свысока на тебя смотрели, а просто глаз отвести не могли».

Как вам кажется, какое поведение может вызвать уважение со стороны тех, которые по всем данным должны смотреть на вас свысока? Становится понятно, что речь идет о «благочестивой» жизни. Такое поведение приведет к тому, что люди признают, что в вашей жизни работает Сам Бог.

Когда апостол Павел писал свое послание Титу, он сказал: «Во всем показывай в себе образец добрых дел» (Титу 2:7-10). Добрые дела, учитывая груз ответственности за группу верующих людей, который лежал на Тите сводился к верности правильному учению («здравому учению»), проявлению уважения («степенность»), аккуратный выбор слов, к которому сложно придраться («здравое слово»), повиновение начальствующим; угождение во всем, не прекословить, не красть, но оказывать всю добрую верность. С целью, чтобы стать «украшением учению Спасителя нашего, Бога».

Именно таким образцом христианских руководителей мы и должны быть, вести себя благочестиво, показывать добрые дела, которые побудят других прославлять Бога и словом, и делом.

Относительно поведения самого апостола Павла, он сказал Фессалоникийцам: «Не ищем славы человеческой ни от вас, ни от других…. помните, братия, труд наш и изнурение: ночью и днем работая» (1 Фес. 2:1-12). Он вел себя среди них достойно подражания, так, что другим хотелось следовать этому примеру.

Будь Образцом В Слове

«Будь образцом для верных в слове» (1 Тим. 4:12)

«Во всем показывай в себе образец добрых дел… слово здравое, неукоризненное, чтобы противник был посрамлен, не имея ничего сказать о нас худого» (Титу 2:7)

Остерегайся компрометирующих или откровенно греховных разговоров, как например, сплетен, оскорблений, обмана, догадок, намеков, совращений, бормотания, недовольств, хвастовства, преувеличения и непристойных шуток (сравните с Еф. 4:25, 29, 31; 5:4; Кол. 3:8-9; 4:6; Матф. 15:11, 17-20). Все эти пересуды незаметно завлекают людей.

Среди христиан довольно сильно распространены пересуды, умение возводить напраслину и язвить. Но все это - лишь показатель низкого духовного уровня человека, не живущего Божьими принципами, который не в состоянии являть кротость и Христову благодать.

Такие разговорчики обычно проявляются из-за жажды властвовать или низкой самооценки. Люди растут в своих глазах, унижая других. То давай же сами будем смиренными и любезными в том, как мы и с другими общаемся, и о других отзываемся.

Будьте осторожны с шутками. Как только кто-то начинает юморить, я весь внутренне сжимаюсь. Иногда, даже христианам я вынужден говорить, что слышать ничего подобного не желаю. Не перегибайте палку с шутками, поскольку можно оступиться (Еф. 5:4). А что еще хуже, шутки часто могут быть неправильно поняты, что нередко и происходит, а это служит источником обид.

Джозеф Стоуэл сказал: «Если мы подорвем доверие к нашим словам в неформальной и непринужденной обстановке, это этим же мы лишим весомости наших слов, когда будет говорить от имени Божьего⁵».

Часть III. Молитвенные Размышления

Др. Роджер Паскоу, президент

Институт Библейского проповедования

Кембридж, Онтарио, Канада

“Настоящее служение: что оно собой представляет?” (2 Кор. 4:1-6)

Павел подвергался многим ложным обвинениям, как со стороны «лже-апостолов», так и коринфских христиан. «Лже-апостолы» обвиняли его в том, что он был непоследователен, что у него не было полномочий, что он был болезненным и не слыл сильным оратором, а также прятался за угрожающими письмами, вместо того, чтобы встречаться с людьми лицом к лицу (2 Кор. 10:10 и далее). Коринфяне обвиняли его в нечестности, говоря о том, что обещался посетить их, а сам так и не пришел (сравните 2 Кор. 1:15-20). Парадоксально, но «лже-апостолы» обвиняли Павла в том, что он был неискренен, подделен.

Так называемое Второе послание к Коринфянам, - это личная защита апостола Павла и его служения. В этом отрывке (2 Кор. 4:1-6). Павел делится признаками истинного служителя.

I. Истинный Служитель Не «Опускает Руки» (4:1)

“имея по милости [Божией] такое служение, мы не унываем” “Такое служение” – это служение Нового Завета (3:6-18); служение Духа (3:6,8) – жизни; служение праведности (3:9); служение славы (3:8). Такое служение воодушевляет (3:12) и придает сил (4:1).

Основанием данного служения для нас является то, что оно у нас есть “по милости Божией” (сравните с Еф. 2:4, 7). Мы имеем это служение не по какой-либо заслуге или своей собственной способности, но благодаря духовному рождению, “благодаря полученной милости” (сравните 1 Тим. 1:12-17). Учитывая, что все это по благодати Божьей, в служении нет места само-похвале, ли само-возвышению. Да и служение это не наше. Оно Божье, просто оно доверено нам на том основании, на котором мы получили Его милость, Его спасение.

Осознание того, что наше служение укоренено в Божьей благодати, придает нам отважности. Ведь Тот же Бог, Который изливает на нас Свою благодать в момент спасения, продолжает даровать нам ее в исполнение служения. «Посему… не унываем». Хотя мы сталкиваемся с теми же препятствиями, с которыми сталкивался апостол Павел (в физическом, духовном, общественном смысле), все равно, благодаря милости Божьей, не нужно отчаиваться (1 Кор. 15:58). Мы можем иметь мужество.

II. Истинный Служитель Живет «Как На Ладони» (4:2)

1. Настоящие Служителя Отвергают Скрытность И Обман.

Как получившие милость отвергнем “скрытные постыдные [дела], не прибегая к хитрости”. Они отвергают то, чем занимаются ненастоящие служители. Ведь евангелие меняет все: и побуждения и методы. Необходимо отказаться от старых подходов, которые присуще ветхому человеку, и которыми пользуются лжеучителя, не получившие милости Божьей.

Настоящие служителя не участвуют в тайных делах, которые обесчестят их, будь они известны людям. Речь идет как о том, что движет нами, о мыслях, желаниях, привычках, страстях (особенно о тех, которые сладострастны), как речь в 2:17. Именно это и служит камнем преткновения сегодня для многих мужчин в служении: а особенно порнография, которая и рассматривается втайне, и является постыдной.

Настоящие служителя не живут «по хитрости». Они не поступают обманчиво с другими людьми, не обводят их вокруг пальца. Мы ведь раньше так жили, когда «некогда были сынами противления», но сейчас то не живем уже. Все то, что даже издали напоминает хитрость исходит от сатаны (Бытие 3:1, Иоанна 8:44). А посему все те, кто использует хитрость в своем служении (то есть не являются прозрачными) являются служителями сатаны (2 Кор. 11:13-15), а не Бога.

Настоящие служителя «не искажают Слова Божьего». Они не искривляют евангельскую истину. Они не пользуются Писанием избирательно или исключительно для своих целей.

2. Истинные Служителя Показывают Открытость И Истинность.

Истинные служителя являются полной противоположностью лжеучителям в характере и в деле. Они не секретничают и не обманывают, а наоборот являются открытыми и непритворными людьми.

Они «открывают истину» в словах и делах представляя себе совести всех людей. Людям становится понятно, что они истинны, неподдельны. Их дела и слова приносят им похвалу. Это просто видно людям.

Настоящие служителя живут «пред Богом». А здесь уже все обнажено и открыто, нет ничего тайного и секретного. Это значительно более высокий и пристальный стандарт, нежели совесть человека или человеческий присмотр. Все служителя Евангелия подотчетны Богу. Вот как можно себя проверить: кому я служу? Вы совестливо служите Богу, понимая, что именно Он проверяет ваше служение и именно Он одобряет его? Живете ли вы в свете? Не боитесь ли вы, что что-то обнаружится? (Иоанна 3:19-20).

III. Настоящий Служитель Возвещает Евангелие (4:3-4)

Евангелие закрыто для погибающих. И хотя проповедуется оно открыто, «бог века сего» ослепил умы некоторым людям, и истина евангелия находится для них словно за завесой. Евангельское служение, которое является животворным и славным (3:6-11), на поверку, оказывается безрезультатным для тех, кто не верует. Этим мы указываем на безрезультативность евангелия, но на действительность сатанинского обмана в жизни тех, кто не верует. Их ум находится за завесой (сравни с 3:13-18). Поэтому свет Христовой славы не может осиять их, а поэтому они не могут ни видеть, ни веровать в Того, Кто является «образом Божьим» (ср. Евр. 1:3).

Для этого сатана и «ослепил умы»: он не желает, чтобы они во Христе увидели точное Божье отображение. Если они вдруг улицезрят оное, то он их потеряет. В евангелие нет ничего бессильного или бездейственного. Проблема в умах слушателей, а не в Вести. Весть – славная, а они сбиты с толку. Оно открыто, а для них закрыто.

Итак, евангелие «закрыто» (неясно, затруднено, туманно) для «погибающих» (кто добровольно отказывается). А за всем этим неверием находится сатанинская ложь, который является отцом обмана. Сатана не может изменить будущего. Но он может влиять на этот век в отведенной ему мере, он пользуется этой мере по максимуму, но это временно. Сатана, названный «богом века сего», ему отведена большая часть этого века. Его характер отобразился на этом веке (обман, бунт, сладострастие). Он всячески обманывает людей, чтобы те поклонялись ему, а не единому истинному Богу.

Только единый, истинный Бог может развеять мрак сатанинского обмана и воссиять светом евангельской надежды.

IV. Настоящий Служитель Служит «Ради Христа» (4:5-6)

Речь не о нас (стих 5). Евангелие (стих 3) не о нас, Ведь «мы не себя проповедуем, но Христа Иисуса, Господа». Вот, кому мы служим. Вот, кому мы проповедуем: «Христу Иисусу, Господу». Мы Его слуги, которые провозглашают Весть о Нем, а не о себе. Если бы речь шла о нас, то это бы исчерпывающе объясняло, почему не все верят нашей Вести. Речь о Нем.

·         Христос - Помазанник (“мы проповедуем Христа распятого “)

·         Иисус - Спаситель

·         Господь, Властелин, Тот, Кто превыше всех, Суверенен

Есть только один Господь, один Властелин. Это не мы. Даже над Божьим стадом мы не господствуем и не начальствуем (1 Петра 5:3). Мы его служители: «мы - рабы ваши для Иисуса». Мы служители, которые служат Божьему народу «для Иисуса». Именно это и побуждает нас: мы поступаем так ради Христа, это возжигает желание жить так.

Как и Христос стал рабом (Фил. 2:7), так и мы ради Христа, стаем слугами Божьего народа. Служители, которые выдают из себя внушительных, чье служение скорее вокруг них же и строится (а не вокруг Вести), живут так, словно сосуд важнее сокровища. Они не являются настоящими служителями ради Христа.

Речь не о нас. Речь о Боге (6 стих). О том же Боге, Который «повелел из тьмы воссиять свету» при творении (стих 6). И Он же пролил Свой духовный свет в наши сердца для того, чтобы просветить наше понимание Божьей славы, отображенной в лице Иисуса Христа. Мы не можем дать спасение, только Бог может. Только Бог творения, может быть Богом искупления (нового творения). «Свет этого мира – Христос», Сотворивший свет стал Светом. Это было очень живо в памяти Павла, когда его объял Божий свет по дороге в Дамаск. Когда его душа исполнилась светом познания славы Божьей в лице Иисуса Христа. Только лишь лик Христа может в достаточной мере, надлежащим образом и полностью показать славу Божью так, чтобы мы могли понять ее.

Бог повелел, чтобы свет воссиял из тьмы. Благодаря евангелию, Он засветил свет «в» наших сердцах, свет познания Его славы, воплощенного в теле (Иоанна 1:14). Также как и при сотворении, когда Он повелел свету засиять из тьмы, так и искуплении Он заповедал Его свету воссиять в мраке человеческой души, чтобы мы познали Его.

Источником конечной истины (о том, кем являемся мы, кем является Бог и так далее) является только Сам Бог. “Я есмь … истина”, - сказал Христос. Именно Он является окончательным и полным откровением Божьим. А посему «в лице Иисуса Христа» (Его личность, Его тождественность) мы познаем нашего славного Бога.

Часть IV. Планы Проповедей

Др. Роджер Паскоу, президент

Институт Библейского проповедования

Кембридж, Онтарио, Канада

Подготовка проповеди – сложная работа. И самым сложным аспектом подготовки проповеди, скорее всего, стоит назвать умение распознать структуру отрывка. Прежде всего, необходимо определить предмет отрывка: о чем говорит автор? После того, как предмет отрывка найден, следующей задачей будет обнаружение того, что же именно автор говорит о предмете отрывка: на какие составляющие (пункты) можно разбить то, что он говорит этом предмете? Разумеется, что все написанные автором пункты будут связаны с предметом, это и создаст единство проповеди. В то же время каждый из подпунктов проповеди отличается от предыдущего и от последующего, благодаря чему проповедь не стоит на месте и возникает поток мысли. Чаще всего в отрывке Писания, автор говорит о двух или трех или даже четырех пунктах о предмете отрывка. И если их не распознать, то не получится подобающим образом подготовить проповедь.

После того, как вы определили предмет проповеди и пункты того, как автор излагал этот предмет, вам стала очевидна структура отрывка, которая, разумеется, и ляжет в основу структуры вашей проповеди.

Этот процесс относится к любому проявлению коммуникации. Для последовательной коммуникации требуется, чтобы все сказанное относилось к предмету разговора. И для того, чтобы общение не утратило логику, каждый пункт должен отталкиваться от предыдущего, раскрывая предмет.

Во все изданиях The NET Pastors Journal я публикую планы проповедей, чтобы помочь вам увидеть то, как я вывожу их из библейского отрывка. А кроме этого, если нажать на ссылку, то можно прослушать аудио запись желаемой проповеди.

Приводимые планы проповедей – из серии на Евангелие от Иоанна, на которое я проповедовал. В этом выпуске приводится еще два плана проповеди.

План Проповеди №7
Иоанна 9:24-34, Исцеление Слепорожденного, Часть 2 (Продолжение)

Для того, чтобы прослушать образцы этой проповеди на английском языке, перейдите по следующей ссылке: Иоанна 9:24-34

Предмет: Христос послан Богом

Пункты 1, 2, 3 можно найти в весеннем издании за 2012 год

Пункт №4: Враждебность религиозных вождей (24-34)

1. Враждебность, в основании которой лежит их посвящение Богу (24-25)

2. Враждебность, в основании которой лежит их посвящение Моисею (26-34)

План Проповеди №8
Иоанна 9:35-41, Исцеление Слепорожденного, Часть 3

Для того, чтобы прослушать образцы этой проповеди на английском языке, перейдите по следующей ссылке: Иоанна 9:35-39;   Иоанна 9:40-41

Предмет: Христос послан Богом

Пункт №1: Христос пришел в этот мир, дабы спасать (35-38)

1. Он явился в этот мир, дабы спасти тех, кто «верует» в Него (35-36)

2. Он явился в этот мир, дабы спасти тех, кто «видит» Его (37-38)

Пункт №2: Христос пришел в этот мир, дабы разделять (39-41)

1. Он явился в этот мир, дабы дать верующим способность видеть духовно (39б)

2. Он явился в этот мир, дабы духовную усугубить слепоту неверующих (39в-41)

Страница | 12

¹ See Stephen Olford (with David Olford), Anointed Expository Preaching (Nashville: Broadman & Holman, 1998), 69-71.

² See Stephen Olford, Preaching the Word (Memphis: The Institute for Biblical Preaching, 1989),34-48.

³ Адаптировано из Olford, Preaching the Word of God, 45ff.

⁴ Olford, Preaching the Word, 46.

⁵ Joseph Stowell, Shepherding the Church, 154.

Ediția de toamnă 2012

Coordonat de ...

Dr. Roger Pascoe, Președinte,

The Institute for Biblical Preaching
(Institutul pentru Predicare Biblică)

Cambridge, Ontario, Canada

„Consolidarea Bisericii în Predicarea Biblică și Lidership”

Partea I: Mesajul Pe Care Îl Predicăm: Propovăduirea Crucii (1 Cor. 1:17-18)

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

Adevărul este că nici elocvența și nici proeminența nu pot umbri influența crucii. Crucea este mesajul central pe care noi îl predicăm. De fapt, după cum indică și apostolul Pavel în 1 Corinteni 1:17-18, noi predicăm, literalmente, “propovăduirea” crucii – pentru că crucea în sine vorbește. De aceea, pentru scopul nostru, noi putem afirma că: ‚principala lucrare a fiecărui predicator este de a proclama mesajul crucii.’

Apostolul Pavel este foarte clar în ce privește faptul că: 17a De fapt, Hristos m-a trimes nu să botez. El nu a dorit să se lase condus într-un concurs de popularitate în biserica din Corint prin a fi liderul unui grup select de oameni pe care el i-a botezat. Lucrarea sa a fost de a 17b propovădui Evanghelia (cf. Fapte 20:24b). Noi de asemenea trebuie să ne asigurăm că păstrăm predicarea Evangheliei în fața și în centrul slujirii noastre.

Este așa de ușor să fi distras de la principala noastră slujbă, nu-I așa? Dacă noi am fi mult mai preocupați cu mesajul crucii și adevărul Bibliei, cu siguranță ar fi mai puține dezbateri cu privire la lucruri neimportante, mai puțină promovare a ideilor personale, mai puțină dezbinare în biserică, li mult mai multe realizări pentru împărăția lui Dumnezeu.

Lucrarea Noastră Trebuie Să Fie Predicarea Evangheliei într-o așa manieră încât crucea lui Hristos să fie proeminentă și eficientă. Pentru ca, crucea să fie proeminentă și eficientă în predicarea noastră, noi trebuie să predicăm 17c nu cu înţelepciunea vorbirii – nu cu inteligența vorbirii, nici cu elocvență înțeleaptă, nici cu cuvinte de înțelepciune umană. Sau, după cum apostolul Pavel descrie în capitolul următor, „n-am venit cu o vorbire sau înţelepciune strălucită …(nici) în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor.2:1-5).

Propovăduirea noastră nu trebuie să fie cu cuvinte care să apeleze la mentalitatea culturală sau viziunea lumii. Cultura greacă din acea zi iubeau filozofia (“înțelepciunea umană”). Dar mesajul nostru nu este proiectat pentru a apela la capriciile filozofice ale culturii din ziua de azi – ci, într-adevăr, mesajul nostru este total „împotriva culturii”.

Propovăduirea noastră, nu trebuie să fie cu cuvinte care impresionează intelectul – nici convingătoare, cu cuvinte pompoase, sau cu argumente inteligente care să impresioneze sau să înșele mintea. Nu în acest mod suntem chemați să prezentăm Evanghelia, pentru că această abordare aduce riscul 17c „ca … crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” – de fapt lucrând împotriva mesajului crucii și îndepărtându-i pe oameni.

Cuvintele inteligente nu fac altceva decât să înjosească mesajul crucii. Ei discreditează sensul și scopul crucii. Ei banalizează Evanghelia, fac crucea lui Hristos să fie nulă. Ei o fac zădarnică – iau puterea inerentă a crucii. Aceasta face ca crucea să nu mai aibă importanță în viețile oamenilor. O fac fără impact, fără efect – redând un sens fără valoare, invalid, zadar și gol.

Lucrarea noastră de propovăduire, atunci, trebuie să fie în primul rând axată pe predicarea Evangheliei. Ce este Evanghelia? În esența sa, Evanghelia Este Predicarea Crucii. 18 Fiindcă propovăduirea (mesajul) crucii este o nebunie pentru cei ce sânt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Aceasta predicăm noi – „propovăduirea (mesajul) crucii”. Propovăduirea crucii este esența Evangheliei; este Hristos cel răstignit (23). Pavel spunea: Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. (1 Cor.2:2).

Observați că este vorba despre propovăduirea crucii – nu este evenimentul, nici experiența, nici pasiunea, ci doar propovăduirea crucii. Este mesajul crucii – pentru că crucea vorbește. Asta propovăduim noi – mesajul crucii.

Noi predicăm mesajul crucii pentru că propovăduirea crucii declară adevărul cu privire la păcat. Adevărul despre păcat este că noi ne-am împotrivit legii lui Dumnezeu, am fost lipsiți de slava standardului de sfințenie al lui Dumnezeu, am ratat ținta cerințelor lui Dumnezeu, suntem păcătoși incorigibili prin natura noastră (prin naștere) și practică (prin comportament).

Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Col.1:21), că noi suntem vrăjmași ai crucii lui Hristos (Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Col.1:21), că noi suntem vrăjmași ai crucii lui Hristos (Fil.3:18). Mesajul crucii expune adevărul despre inima omului, că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea;” (Ier.17:9), că inima omului și-a aruncat toată furia împotriva lui Hristos la cruce, că mânia omului a fost îndreptată la cruce direct împotriva lui însuși Dumnezeu, pentru că, crucea declară despre modul în care este păcătoșenia inexplicabilă a inimii omului în momentul în care rebeliunea este necontrolată.

Noi predicăm cuvântul crucii pentru că acesta declară adevărul despre păcat. Și mai predicăm mesajul crucii pentru că propovăduirea crucii asigură răspunsul față de păcat. Prin cruce, noi primim iertarea păcatelor (Efes.1:7) – fărădelegile sunt șterse ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu (Rom.5:1). Noi suntem împăcați cu Dumnezeu prin cruce ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu (Rom.5:1). Noi suntem împăcați cu Dumnezeu prin cruce (Col.1:20,21). Mesajul crucii oferă răspunsul la problema păcatului, căci la cruce, „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor.5:21). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi…” (Gal.3:13). El a preluat asupra Sa blestemul păcatului nostru și a murit în locul nostru, astfel răscumpărându-ne de sub blestemul păcatului.

De aceea propovăduim mesajul crucii: (1) pentru că propovăduirea crucii declară adevărul cu privire la păcat; (2) pentru că mesajul crucii asigură răspunsul față de păcat; și (3) pentru că propovăduirea crucii exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși. Când Pavel a văzut ceea ce Dumnezeu a făcut în viața Sa, el a putut-o atribui doar dragostei lui Dumnezeu. În cruce, acesta a văzut dragostea lui Dumnezeu relatată în toată plinătatea ei – dragostea lui Dumnezeu care „a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt” (Rom.5:5). În cruce, Pavel a văzut dragostea lui Dumnezeu de care nimic nu ne poate despărți (” (Rom.5:5). În cruce, Pavel a văzut dragostea lui Dumnezeu de care nimic nu ne poate despărți (Rom.8:39).

Predicăm mesajul crucii – pentru că , în primul rând, mesajul crucii declară adevărul despre păcat; în al doilea rând pentru că mesajul crucii asigură răspunsul față de păcat; în al treilea rând pentru că mesajul crucii exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși în toată plinătatea ei; și în al patrulea rând, pentru că propovăduirea crucii oferă un nou sens vieții. În cruce, Pavel a primit o nouă viață în Hristos (Rom.5:18-21;. În cruce, Pavel a primit o nouă viață în Hristos (Rom.5:18-21;6:23) și în cruce, Pavel fără îndoială a văzut un nou sens al vieții, căci odată el a fost un persecutor al bisericii, iar mai apoi a devenit un slujitor al lui Hristos. Odată era mândru de moștenirea sa evreiască și de râvna sa religioasă, dar după aceea consideră toate acestea ca un gunoi pentru a putea să-l câștige pe Hristos. Odinioară își prețuia poziția și averea mai presus de orice altceva, dar pe urmă le declară ca lucruri fără nici o importanță în contrast cu cunoașterea lui Isus Hristos, Domnul său (Fil.3:8).

În cruce, Pavel a fost un om nou în Hristos căci, spune el, „dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. (2 Cor.5:17). Prin cruce, el a fost înviat pentru a „trăi o viaţă nouă” (Rom.6:4). Deci, propovăduirea crucii oferă un nou sens vieții noastre. De aceea predică propovăduirea crucii – pentru că mesajul crucii (1) declară adevărul cu privire la păcat; (2) oferă soluția față de păcat; (3) exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși; (4) oferă un nou sens vieții.

Și în al cincilea rând, noi predicăm mesajul crucii pentru că, propovăduirea crucii declară apropierea lui Dumnezeu față de noi. El nu este departe de durerea și suferința noastră, ci mai degrabă a făcut ceva cu privire la aceasta prin faptul că a trimis un Mântuitor. El a venit în lumea noastră de suferință și tristețe și a biruit moartea. Dumnezeu nu s-a decuplat de umanitate dar, în cruce, El s-a apropiat de noi în toate conflictele și luptele noastre. In cruce, Dumnezeu nu este distant față de noi ci s-a apropiat de noi prin întruparea Sa în trup și sânge omenesc pentru a comunica mesajul de speranță, pace, iertare și împăcare într-o lume care tânjește după dragostea lui. De aceea predicăm mesajul crucii.

Împreună cu Pavel declarăm: „departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”(Gal.6:14). Lucrarea noastră trebuie să fie propovăduirea Evangheliei. Evanghelia este mesajul crucii.

În continuare observați efectul mesajului crucii: Propovăduirea Crucii Separă Lumea. 18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Crucea lui Hristos separă lumea în două categorii – cei care sunt pe calea pierzării și cei ce sunt pe calea mântuirii. Pentru cei care vor pieri crucea este o „nebunie”. De ce este crucea o nebunie pentru ei? Propovăduirea crucii este o nebunie pentru ei pentru că ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu. Ei îl cunosc pe Dumnezeu, spunea Pavel, prin mărturia creației în care „ În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăți; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” (Rom. 1:19-21).

De aceea ei pier – fiindcă ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu, în ciuda dovezilor și a Harului Său care se manifestă într-un mod evident și clar în creație. Ei ar crede mai degrabă în evoluție decât să creadă în Dumnezeu. Atât de fermă este negarea lor față de Dumnezeul care i-a creat.

Propovăduirea crucii este o nebunie pentru că ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu. Și propovăduirea crucii este o nebunie pentru ei pentru că nu înțeleg adevărul lui Dumnezeu (cf.1 Cor.2:14). Pentru mintea obișnuită întreaga noțiune de cruce nu are nici un sens. Cum ar putea o persoană plăti prețul pentru păcatele altuia? Cum ar putea Dumnezeu să se nască dintr-o fecioară și să devină om? Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu să moară pe cruce pentru păcatele noastre? Aceste noțiuni sunt o nebunie pentru cei care sunt pe calea pierzării. Dar acestea sunt mijloacele prin care Dumnezeu a ales să ne salveze: „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Cor.1:21). În alte cuvinte, tocmai pentru că este o așa nebunie pentru mintea umană, mântuirea sufletului prin cruce poate fi doar o lucrare a lui Dumnezeu.

Deci propovăduirea crucii celor care sunt pe calea pierzării este nebunie (1) pentru că ei nu cred mărturia lui Dumnezeu; (2) pentru că nu înțeleg adevărul lui Dumnezeu, și (3) propovăduirea crucii este o nebunie pentru că ei nu se încred în căile Domnului. Calea Domnului este să aleagă lucrurile nebune ale lumii pentru a-i face de rușine pe cei înțelepți (1 Cor.1:27) – de ex. Naaman (2 Regi 5); șarpele atârnat pe prăjină (Num.21). Omul, doar prin cunoștința lui lumească niciodată nu-l va putea găsi pe Dumnezeu, pentru că o astfel de descoperire este una supranaturală pe care doar Dumnezeu o poate genera. Fără călăuzirea (iluminarea) Duhului Său Sfânt, omul lumesc niciodată nu poate înțelege adevărul și calea lui Dumnezeu – cf. Felix (Fapte 24:25); Festus (Fapte 26:24); Agripa (26:28). Aceștia erau oameni inteligenți și cu poziții înalte, dar niciunul dintre ei nu credeau adevărul și nici nu se încredeau în căile Domnului.

Dumnezeu ne-a „ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor” (Luca 10:21; 1 Cor.1:19). Dumnezeu „a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu „a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;” (1 Cor.1:27,28). Deci, puteți observa, dintre cei chemați „nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Cor.1:26). Mintea care nu este călăuzită de Duhul lui Dumnezeu nu poate înțelege propovăduirea crucii, și voința necontrolată de Duhul lui Dumnezeu nu o va primi. Mântuirea este doar un act al lui Dumnezeu „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor.2:29).

Vestea cea proastă este că pentru cei care sunt pe calea pierzării crucea este o nebunie, deci ei de bună voie resping mesajul acesteia. Domnul Isus a spus: „voi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:40). Ioan Botezătorul spunea „Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”(Ioan 3:36; cf. 1 Ioan 5:12). Deci, lăsat în baza lor, propovăduirea crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Aceasta este vestea proastă.

Dar iată și vestea bună: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, propovăduirea crucii este „puterea lui Dumnezeu” (18c). Vestea bună este că Dumnezeu îi iubește pe cei care sunt pe calea pierzării. „Domnul … doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Pet.3:9; cf. Ioan 3:16). De aceea predicăm propovăduirea crucii – pentru că este un cuvânt aducător de veste bună pentru cei ce sunt mântuiți.

Mântuirea este vorbită ca fiind trecută, prezentă și viitoare. Noi am fost mântuiți prin credință în Hristos și prin cruce. Noi suntem mântuiți prin sfințirea continuă – ne asemănăm tot mai mult cu Hristos. Noi vom fi mântuiți când vom fi în slavă și vom avea trupuri noi. Aici, Pavel vorbește despre starea noastră de mântuire prezentă – ducând până la capăt mântuirea cu teamă și cutremur. Cei ce sunt mântuiți sunt (a) cei care au îmbrățișat crucea și pe Hristos; (b) cei ale căror păcate au fost iertate și, prin urmare, adăpostiți de mânia lui Dumnezeu; (c) cei care sunt pe calea către rai; și (d) cei care recunosc puterea lui Dumnezeu în cruce. „Pentru că Evanghelia lui Hristos” spunea apostolul Pavel în Romani 1:16 „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”.

Pentru noi care suntem mântuiți propovăduirea crucii este puterea lui Dumnezeu (a) deoarece prin ea noi am primit iertarea de păcate – aceasta este plină de putere!; (b) deoarece prin ea noi am fost împăcați cu Dumnezeu - aceasta este plină de putere!; (c) deoarece prin ea noi am fost transferați din împărăția întunericului în cea a luminii - aceasta este plină de putere!; (d) deoarece prin ea noi am fost transformați din „morți în greșelile și păcatele noastre” în cei „înviați împreună cu Hristos” (Ef. 2:1) - aceasta este plină de putere!; și (e) deoarece ne-a adus mai aproape de Dumnezeu în momentul în care am fost departe (Ef.2:13) - aceasta este plină de putere!

De aceea noi predicăm propovăduirea crucii – pentru că este puterea lui Dumnezeu care mântuie pe orice crede. Slujirea noastră este de a predica Evanghelia. Aduceți-vă aminte de teza noastră, că „principala lucrare a fiecărui predicator este de a proclama propovăduirea crucii”.

Lăudat să fie Dumnezeu pentru propovăduirea crucii. Este „puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor.1:24). Este vestea cea bună a mântuirii noastre prin har în credință (Ef.2:8). Fie ca noi să proclamăm cu putere, după cum scriitorul imnului spunea: „pe crucea cea veche, voi fi întotdeauna adevăr, rușinea și reproșul cu bucurie le voi purta.”

Principala noastră slujire trebuie să fie propovăduirea crucii, căci „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Cor.1:21). În aceasta constă Marea Trimetere – „propovăduind evanghelia fiecărei făpturi” (Marcu 16:15). Apostolul Pavel putea spune „Am propovăduit Evanghelia lui Hristos” (Rom. 15:19). Poți tu să spui același lucru?

Fie ca niciodată să nu slăbim în slujba noastră de a propovădui crucea. Întotdeauna să fie semnul distinctiv al lucrării noastre. Când mulți în ziua de azi (chiar și cei care se numesc evanghelici) îl atenuează și renunță, noi „să ne agățăm de vechea cruce” pe care o vom schimba „cândva-ntr-o coroană”.

Partea A II–A. Lidership: A Fi Un Model Dumnezeiesc

„Fiți o pildă – în Gândire, în Cuvânt și în Fapte

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, Canada

Am ajuns acum la ultimul din cele nouă aspecte ale înfățișării unui model dumnezeiesc pentru alții. În edițiile precedente ale Jurnalului Electronic al Păstorilor am privit la modul în care trebuie să fim un exemplu al dedicării, consecvenței, încrederii, consacrării, compasiunii, destoiniciei, de trăire și în vorbire. În cele din urmă ne vom uita la ce înseamnă să fi …

Un Examplu În Caracter

Prerogativele par să fi luat locul caracterului în cultura noastră – de ex. Ceea ce cunoști și ceea ce poți face au mai mare valoare decât cine ești. Din păcate, puține biserici se mai focalizează pe caracterul dumnezeiesc, evlavios atunci când aceștia caută lideri în biserică, cu misiunea, candidați pentru funcția de pastor etc.

Ce este caracterul? Caracterul are de-a face cu valorile, etica, standardele, prioritățile, țelurile tale, cu corectitudinea ta. Caracterul este fundația ta de neclătinat atunci când lucrurile devin grele sau când ispitele te asaltează. Caracterul este ceea ce suntem noi când nimeni nu se uită. Caracterul creștin are de-a face cu sfințenia, neprihănirea, evlavia.

Lucrarea creștină cere dezvoltarea caracterului creștin și cu toate acestea de multe ori se pare că slujirea împiedică această dezvoltare. De multe ori presiunea „de a face” depășește și devine mai important decât nevoia și dorința „de a fi”. Este o distanță între umblarea noastră cu Hristos și umblarea noastră pentru Hristos. Timpul pe care noi îl alocăm pentru realizarea lucrării depășește timpul pe care îl folosim pentru dezvoltarea caracterului și spiritualității noastre. Dar ultimul ar trebui să depășească pe primul; „a fi” este înainte de „a face”. Dacă nu ești ceea ce Domnul vrea ca tu să fii, nu poți face ceea ce Domnul vrea ca tu să faci. Prin urmare, sunt foarte importante calificările caracterului pentru prezbiteri și diaconi (1 Tim.3:1-13, ”. Este o distanță între umblarea noastră cu Hristos și umblarea noastră pentru Hristos. Timpul pe care noi îl alocăm pentru realizarea lucrării depășește timpul pe care îl folosim pentru dezvoltarea caracterului și spiritualității noastre. Dar ultimul ar trebui să depășească pe primul; „a fi” este înainte de „a face”. Dacă nu ești ceea ce Domnul vrea ca tu să fii, nu poți face ceea ce Domnul vrea ca tu să faci. Prin urmare, sunt foarte importante calificările caracterului pentru prezbiteri și diaconi (1 Tim.3:1-13, Tit.1:6-9).

Noi trebuie să lucrăm în mod conștient pentru a fi asemenea lui Hristos. Acest lucru nu se va întâmpla pentru că ești implicat în lucrare sau pentru că ești lider de biserică sau de școală duminicală. Caracterul evlavios provine din timpul petrecut cu Dumnezeu. Nu există nici un substituent pentru acest lucru. De aceea ocuparea timpului este atât de distructivă pentru eficacitatea din lucrare. Aglomerația este, probabil, una dintre capodoperele lui Satan în atacarea bisericii, slujirea noastră, mărturia noastră. Dacă Satana poate slăbi relația noastră cu Domnul, el a slăbit lucrarea noastră și impactul pe care-l putem avea pentru Dumnezeu. Ucenicii petrec timpul cu liderul lor (cf. Mc. 3:13-14). Dezvoltarea caracterului este rezultatul care provine din a fi un exemplu al dedicării, consecvenței, încrederii, consacrării, compasiunii, destoiniciei, de trăire și în vorbire. Caracterul nostru trebuie să fie o expresie a caracterului lui Hristos – „până ia Hristos chip în noi” (Gal.4:19). Cum trăim (ceea ce facem) și ceea ce suntem (valorile noastre) trebuie să reflecte modul în care a trăit Hristos și cine este El – noi trebuie să fim prezența lui Hristos pe pământ. Noi putem să reflectăm caracterul lui Hristos doar dacă îl cunoaștem într-un mod intim. Prin urmare, apostolul Pavel spune: „umblați după lucrurile de sus” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (Gal.5:22, 23)? Porți tu în tine imaginea lui Hristos? Ești recunoscut pentru conduita și caracterul dumnezeiesc – primitor de oaspeți, blând, smerit, sfânt, cumpătat? Ești „fără pată” în reputația ta? Sau ești cunoscut ca cineva care trăiește pentru a-și satisface plăcerile firii pământești (” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (Gal.5:22, 23)? Porți tu în tine imaginea lui Hristos? Ești recunoscut pentru conduita și caracterul dumnezeiesc – primitor de oaspeți, blând, smerit, sfânt, cumpătat? Ești „fără pată” în reputația ta? Sau ești cunoscut ca cineva care trăiește pentru a-și satisface plăcerile firii pământești (Gal.5:19-21)?

Când va veni testul din timpul presiunii și al dificultăților, caracterul dumnezeiesc și valorile biblice te vor separa și te vor ține pe drumul cel drept, pentru ca tu să poți să iei deciziile corecte pentru motivele corecte.

Sunt patru arii particulare ale caracterului care sunt vitale pentru lucrarea și mărturia creștină:

1. Integritatea

Integritatea înseamnă deschidere, sinceritate, neprihănire, imparțialitate. De ce oare apostolul Pavel ne îndeamnă să „fi cu luare aminte asupra ta” (1 Tim.4:16)? Deoarece nu poți conduce pe alții la credință, sau să conduci pe oameni ai lui Dumnezeu în închinare, sau să mijlocești pentru alții, sau să înveți pe alții, dacă în viața ta nu ești drept, curat, onest, deschis. Un lider creștin trebuie să aibă integritate. Toată viața ta trebuie ținută împreună – fără distanțe, fără inconsistențe – ci un întreg unit.

Integritatea nu te va pune să iei decizii care să mulțumească pe oameni ci care să-L mulțumească pe Dumnezeu (Ef.6:6,7; Integritatea nu te va pune să iei decizii care să mulțumească pe oameni ci care să-L mulțumească pe Dumnezeu (Ef.6:6,7; Col.3:22, 23). Integritatea înseamnă să faci ce este corect, indiferent de cost. Integritatea înseamnă să nu fi prins niciodată într-un conflict de interese. Asta înseamnă să refuzi intenția drăguță a unei persoane pentru a nu fi dator acelei persoane.

Integritatea merge mână în mână cu sinceritatea – nu este falsă ci transparentă, deschisă, fără viclenie.

2. Valorile (Etica)

Setează-ți standard înalte. Stabilește un cod al eticii. Care sunt lucrurile importante pentru tine? Care doctrine sunt importante pentru tine? Care stiluri de viață și ce idei sunt importante pentru tine, pe care nu ai dori să le compromiți sau negocia? În alte cuvinte, care sunt valorile tale?

Valorile tale sunt cel mai bine definite de practicile tale:

·         Pe ce cheltui banii?

·         Cum iți petreci timpul?

·         Cine sunt prietenii tăi?

·         Despre ce vorbești?

·         La ce te gândești?

·         Pentru ce ți-ai risca locul de muncă?

·         Pentru ce ai merge la închisoare?

3. Curajul

Curajul înseamnă să faci ce este corect; a merge înainte în fața opoziției, criticilor, sau a eșecului. Ține minte: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de teamă…” (2 Tim.1:7).

Conducerea creștină nu este ușoară. Are nevoie de curaj. Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele, pentru a face ce este corect indiferent de consecințe. Clare, deciziile bune luate în dependență de Dumnezeu sunt semnul distinctiv al unui bun lider spiritual – ex. (1)Avram în timpul crizei din Sodoma și salvarea lui Lot (Gen.14:14 îc); (2) Moise când a decis să renunțe la plăcerile și puterea Egiptului; (3) Pavel în furtună (Fapte 27).

La fiecare răscruce când trebuie să iei o decizie, tu vei fi un exemplu fie de curaj fie de lașitate. David a fost un exemplu de curaj când s-a luptat cu un leu sau cu ursul pe când păstorea oile. Mai târziu, David a fost un exemplu de curaj când l-a înfruntat pe Goliat. Iona în schimb a fost un exemplu de lașitate. El a luat decizia greșită și s-a dus pe calea greșită. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a restaurant și l-a folosit într-un mod curajos. Daniel a fost un exemplu de curaj, experimentând un cuptor aprins mai degrabă decât să-și compromită credința în Dumnezeu.

Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele și este nevoie de curaj pentru a trata situații dificile – a face față obstacolelor și atacurilor din partea altor oameni și a lui Satan. Este nevoie de curaj pentru a rezolva criticismul și opoziția. Este nevoie de curaj pentru a predica când tu ai fost criticat cu voce tare în timpul săptămânii. Dumnezeu i-a spus lui Ieremia,

Dar tu, încinge-ţi coapsele, scoală-te, şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă, împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul. (Ieremia 1:17-19).

Curajul nostru de a rezolva criticile și opoziția vine de la Domnul. Criticismul este cel mai mare dușman care te va doborî. Amplifică nesiguranțele tale; îți iau ochii de pe slujba dinaintea ta și de pe tine; te golește de energia și entuziasmul tău; te face să fi mereu în apărare; te izolează.

De aceea criticismul negativ, distrugător este o unealtă a lui Satan. Eu cred în corectarea biblică, mustrare și zidire (2 Tim.4:2), dar criticismul distrugător nu este afișat aici. Criticismul este de obicei cu privire la ceea ce oamenilor nu le place sau ce nu doresc, și nu cu privire la ceea ce-l onorează pe Dumnezeu sau ce este benefic copiilor săi. Criticismul poate distorsiona viziunea despre lucrare și a oamenilor pe care îi slujești.

Este nevoie de curaj pentru a persevera în timpuri de descurajare spirituală – a rămâne pe curs când descurajarea se stabilește; când tu crezi că ești un eșec, când tu muncești din greu dar se pare că nimeni nu ascultă sau răspunde.

4. Smerenia

Smerenia creștină este reflectată în slujire, umilință, blândețe, failibilitate. Este atitudinea lui Ioan Botezătorul care în comparație cu Isus spunea, „eu trebuie să mă micșorez iar El să crească” (Ioan 3:30). Pavel spunea: „eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol” (1 Cor.15:9, cf (1 Cor.15:9, cf Ef.3:8; 1 (1 Cor.15:9, cf Ef.3:8; 1 Tim.1:15). Sfatul lui Pavel pentru noi este: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” (Fil.2:3).

Este ușor să devi mândru în lucrare, în mod special dacă sunt semen exterioare ale succesului în termini lumești (ex. Creșterea numărului de oameni, clădiri noi). Predicarea, în special, poate fi o experiență plină de mândrie și afirmarea oamenilor față de predicarea ta poate merge la cap. În momentul în care vom începe să credem că are de-a face cu noi (este creditul nostru; meritul nostru), avem probleme. "Dumnezeu stă împotriva celor mândri și dă har celor smeriți" (Iac. 4:6;. 1 Petru 5:5). "Smeriți-vă sub mâna tare a lui Dumnezeu pentru ca El să vă înalțe la timpul cuvenit" (1 Petru 5:6.). La timpul potrivit El te va înălța – nu o face tu.

Concluzii Despre Caracter ¹

Cinci trăsături de caracter pe care să le eviți (Tit. 1:7-8)

1.      Să nu fi încăpățânat (aceasta este de obicei o caracteristică care stă la baza criticismului).

2.      Să nu fi mânios

3.      Să nu fi dedat la vin

4.      Să nu fi violent

5.      Să nu fi lacom de câștig mârșav

Șapte caracteristici pe care să le adopți (Tit. 1:8-9)

1.      Primitor de oaspeți

2.      Iubitor de bine

3.      Cumpătat / sensibil

4.      Drept

5.      Sfânt / devotat

6.      Înfrânat

7.      Ține-te de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura

Provocare: Ce fel de exemplu ești tu ? Când alții se uită la tine ce văd? – un exemplu de consecvență? sfințenie? Om al rugăciunii? Când tut e examinezi pe tine însuți – ce vezi?

Partea A III-A. Gânduri Devoționale: De Ce Prioritatea Smereniei? ²

De: Dr. John MacArthur, Pastor,

Grace Community Church, Sun Valley, Calif.

“Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăție lui Dumnezeu” (Mat. 5:3)

Această binecuvântare a fost rostită în primul rând pentru că smerenia este fundația tuturor celorlalte haruri și un aspect crucial al mântuirii (cf. Mat.18:3,4). Poarta în Împărăția lui Dumnezeu este îngustă și joasă și nimeni care se vede pe sine prea mare sau prea înalt nu va putea trece prin ea. Are logică aproape la fel de mare a încerca să crești un fruct despărțit de pomul și crengile sale ca și a încerca să crești celelalte haruri ale vieții creștine despărțite de smerenie.

Până când nu ne vom smeri pentru a recunoaște sărăcia noastră spiritual și nevoia de Hristos, nu vom putea și experimenta bogățiile sale pline de har și mântuire. Domnul Isus a spus vameșului cu inima smerită, „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt (Fariseul). Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat” (Luca 18:14).

Nici o persoană nu poate primi Împărăția lui Dumnezeu până ce el sau ea nu realizează că sunt nevrednici de acea împărăție. Mândra biserică din Laodiceaa declara într-un glas: „,Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” când de fapt membrii acestei biserici erau „ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi” (Apoc. 3:17)./ Oameni ca cei din Laodiceea ne amintesc de povestea fetiței sclave romane care nu dorea să recunoască orbirea ei, insistând că lumea ei este doar tot timpul întunecoasă.

Până când cei mândrii nu vor dori să fie săraci în duh, ei nu pot primi pe Împăratul sau să intre în Împărăția Sa.

Întreabă-te ….

Vedem că mândria este bariera principală între oameni și Dumnezeu, între sufletele păcătoase și glorioasa mântuire a lui Hristos. Dar de la ce altă experiență și bucurie ne restricționează mândria? Ce alte costuri reziduale suportă viața noastră?

Partea A IV-A. Schițe De Predici

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, Canada

Până în present am publicat în acest jurnal o serie de predici din Evanghelia după Ioan cu privire la miracolele supranaturale ale Domnului Isus:

Acum, iată încă patru predici pentru al șaptelea și ultimul semn supranatural înregistrat de Ioan:

Schița De Predică Nr. 9
Ioan 11:1-44, Învierea Lui Lazăr, Punctele 1, 2, 3, 4

Pentru versiunea audio în limba engleză a acestui mesaj faceți click pe aceste link-uri: Ioan 11:1-6; Ioan 11:7-16; Ioan 11:17-37; Ioan 11:38-44

Subject: Întârzierile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna un refuz

Punctul nr. 1: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta dragostea Sa (1-3)

Punctul nr.2: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta slava Sa (4-6)

Punctul nr.3: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta scopurile Sale (7-16)

Punctul nr.4: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța adevărul despre el (17-27)

Punctul nr.5: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța pasiunea pentru El (28-37)

Punctul nr.6: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța să avem credință în El (38-44) 

¹ Vezi MacArthur, Rediscovering Pastoral Ministry, 95-101.

² John MacArthur, “Why the Priority of Humility?” in Daily Readings from the Life of Christ (Chicago: Moody Publisher, 2008), February 12.

Ediţia de primăvară 2013

Coordonat de ...

Dr. Roger Pascoe, Președinte,

The Institute for Biblical Preaching
(Institutul pentru Predicare Biblică)

Cambridge, Ontario, Canada

„Consolidarea Bisericii în Predicarea Biblică și Lidership”

Partea I – Predicarea:Pregătirea Predicatorului

„Predicatorul și lucrarea lui Dumnezeu”

Dr. Roger PASCOE, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

Pentru a avea credibilitate și autoritate, liderii bisericilor trebuie să fie bărbați și femei duhovnicești. Predicatorii în mod special trebuie să fie oameni ai lui Dumnezeu pentru a se califica din punctul de vedere al scripturii pentru predicare. Ce înseamnă să fi un bărbat sau o femeie a lui Dumnezeu? Cum te pregătești pentru a deveni un om al lui Dumnezeu?

Sunt îndatorat mentorului, colegului meu de slujire și prietenului, Dr. Stephen Olford pentru că a făcut prezenta temă atât de reală, vitală, relevantă și puternică pentru mine. Acesta este un domeniu în care el a avut un impact profund asupra vieții mele. Îi sunt dator pentru materialele pe care le-am spicuit din scrierile și prelegerile sale, din conversațiile personale, dar și din propriul său exemplu, fiind de altfel lucruri pe care am încercat să le imprim în propriile mele gânduri și practici, iar câteva dintre acestea le-am inclus astăzi în acest articol.

Chiar și expresia "Om al lui Dumnezeu" ne amintește de a noastră chemare, responsabilitate și identitate - noi aparținem lui Dumnezeu și Îl slujim pe El. Omul lui Dumnezeu este pregătit și echipat cu și prin Scripturi (2 Tim. 3:16-17), Scripturi pe care suntem chemați și echipați pentru a le proclama. Deci, care sunt calitățile sau caracteristicile unui om al lui Dumnezeu si cum poate un om al lui Dumnezeu să se pregătească pentru lucrarea lui Dumnezeu? La aceste întrebări dorim să încercăm să răspundem în acest articol.

În 1 Timotei 4:16, apostolul Pavel scrie: „Fii atent la tine însuţi şi la învăţătura pe care o dai!” Observați că apostolul Pavel scoate în evidență în primul rând persoana (“Fii atent la tine..”) și apoi mesajul (“…și la învățătura” – adică la mesaj). El repetă aceeași ordine și în 2 Timotei 2:15, mai întâi persoana (“Străduiește-te să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat”) și apoi mesajul (“care explică corect Cuvântul adevărului”).

Prin urmare, pentru apostolul Pavel ordinea de pregătire este: în primul rând pregătirea predicatorului, a liderului bisericii; și în al doilea rând, pregătirea mesajului. Apostolul Pavel pune pregătirea predicatorului mai presus de cea a mesajului pentru că, asemenea spuselor domnului dr. Stephen Olford „corectitudinea morală și spirituală este o caracteristică primordială indispensabilă ortodoxiei doctrinare.” (Stephen F. Olford, „Annointed Expository Preaching”, 53-54). Deci, înainte de a predica doctrina corectă tu trebuie să fi un un om corect.

“Să te străduiești” înseamnă “să faci tot ce ține de tine” – „Fă tot posibilul pentru a te înfățișa înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine” (2 Tim 2:15). Apostolul Pavel, îl îndeamnă pe Timotei, ca tânăr predicator și lider de biserică, să folosească orice efort (să se străduiască, să fie atent la sine) pentru a se putea înfățișa înaintea lui Dumnezeu asemenea unui metal care a fost testat și marcat ca fiind „aprobat”.

În mod evident purtarea „cu atenție” și efortul cerut prin aceste îndemnuri sunt necesare deoarece acestea nu vin în mod natural sau într-un mod ușor, și nici nu pot fi luate în chip ușuratic (cf. 1 Pet. 1:7), unde aceeași expresie este folosită cu privire la autenticitatea credinței – “testată prin foc”). Fi treaz, asemenea unui soldat, atlet și fermier (2 Tim. 2:3-6) în înfățișarea ta înaintea lui Dumnezeu “ca unul încercat și curat” (William D. Mounce, “Pastoral Epistles” in Word Biblical Commentary, 521)

Predicatorul și liderul bisericii trebuie să fie în primul rând și în mod special “un om al lui Dumnezeu” (1 Tim. 6:11). În Vechiul Testament acest termen este folosit Pentru a-i descrie pe acei care îndeplineau o slujire divină. Moise (Predicatorul și liderul bisericii trebuie să fie în primul rând și în mod special “un om al lui Dumnezeu” (1 Tim. 6:11). În Vechiul Testament acest termen este folosit Pentru a-i descrie pe acei care îndeplineau o slujire divină. Moise (Deut.33:1), David (2 Cronici Predicatorul și liderul bisericii trebuie să fie în primul rând și în mod special “un om al lui Dumnezeu” (1 Tim. 6:11). În Vechiul Testament acest termen este folosit Pentru a-i descrie pe acei care îndeplineau o slujire divină. Moise (Deut. 33:1), David (2 Cronici 8:14), Ilie (2 Regi 1:9) și profeții (1 Sam. 2:27) au fost “oameni ai lui Dumnezeu”.

Pregătirea personală trebuie să fie o disciplină zilnică în viața fiecărei persoane care dorește să fie un om sau o femeie a lui Dumnezeu, în special a predicatorilor și a liderilor bisericilor, pentru a putea fi pregătiți, echipați, și calificați pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Pregătirea personală începe cu un timp personal cu Dumnezeu. Nu poți păstra curăția morală și puterea fără a avea o întâlnire zilnică cu Dumnezeu – un timp liniștit zilnic pentru pregătirea sufletului (cf. Isa. 50:4-9). Viața ta devoțională este adevăratul barometru a sănătății și sfințeniei spiritual. Viața devoțională trebuie să fie disciplinată și zilnică. Dacă suntem disciplinați și destoinici în ce privește viața spiritual, Dumnezeu ne va alege ca fiind “încercați și fără prihană”, testați și acceptați.

Acest proces de “înfățișare a noastră înaintea lui Dumnezeu” ca fiind “încercați și fără pată” implică disciplina zilnică a “pregătirii personale” a propriei spiritualități în lucrarea de slujire. Pregătirea personală acoperă 4 domenii principale:

1.      Protejarea vieții tale morale

2.      Dirijarea vieții tale personale

3.      Hrănirea omului dinlăuntru

4.      Disciplinarea vieții tale spirituale

În această ediție vom încerca să observăm ce înseamnă:

I. Protejarea Vieții Morale

Responsabilitatea morală a unui bărbat sau a unei femei a lui Dumnezeu este prezentată de apostolul Pavel într-un mod foarte clar...

1.      Trebuie să fugim de capcanele păcătoase. “Fugi (ferește-te) de poftele tinereţii (patimi), şi urmăreşte (caută) neprihănirea” (2 Tim. 2:22).

2.      Trebuie să urmăm principiile duhovnicești. “Fugi de aceste lucruri (i.e. liberalism [1 Tim. 6:3-5] și materialism [1 Tim. 6:6-10]) și caută (urmărește) neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea” (1 Tim. 6:11).

3.      Trebuie să luptăm bătăliile spirituale. “Luptă-te lupta cea bună a credinței, apucă viața veșnică” (1 Tim. 6:12 ).

UN LIDER DUHOVNICESC TREBUIE SĂ FUGĂ DE CAPCANELE PĂCATOASE – acestea pot să îți distrugă lucrarea. Fugi are sensul de „fugi să-ți scapi viața”; „nu te uita înapoi”; „scapă cu orice preț” – la fel cum i s-a spus soției lui Lot pentru a scăpa din Sodoma. Care sunt aceste capcane păcătoase din care trebuie să scăpăm?

În primul rând, trebuie să fugim de capcana patimilor false (i.e. sexul în afara căsniciei; senzualism; păcatul poftei). 1 Cor. 6:18 afirmă, “fugi de imoralitate sexuală” și versetul nostru din 2 Timotei 2:22 spune, “fugi de poftele tinereții”.

Imoralitatea sexuală este una dintre capcanele păcătoase de care trebuie să fugim. Sexul ilicit pare că seduce atât de mulți bărbați din slujire în ziua de azi. Acum, chiar dacă apostolul Pavel nu vorbește despre pofta sexuală în mod specific în textul de față, cu siguranță că aceasta este una dintre acele ispite și capcane care se strecoară în viața bărbaților aflați în slujire.

Cineva s-ar putea să spună: „Ei bine, aceasta a fost adresată unui pastor tânăr. Pot să observ cum pastorii tineri au nevoie să țină seama de sfatul apostolului Pavel. Dar eu sunt mai în vârstă. Am mai multă experiență. Pornirile mele sunt sub control. Femeile tinere nu aleargă după mine.” Dacă acesta este modul în care gândești, atunci ai face bine să fugi de capcana pasiunilor false chiar acum – pentru că ești în pericol.

În ciuda faptului că acest lucru a fost scris pentru un pastor tânăr, la nici o vârstă nu suntem liberi de ispita sexuală. Deci, "continuați să fugiți" și "nu oferiți nici o oportunitate trupului pentru a-și îndeplini poftele lui" (Romani 13:14;... Cf. 1 Ioan 2:15-17, de asemenea,, Gal 1:4). În nici un moment din istorie nu a fost pofta sexuală atât de extinsă printre pastorii și liderii bisericii cum este în prezent. Mai mult decât în orice alt moment din istorie capcana patimilor false poate deraia lucrarea ta. Niciodată perversiunea sexuală nu a fost atât de larg răspândită și atât de accesibilă cum este în ​​prezent - în special pe internet. E atât de insidioasă, pentru că este atât de secretă, atât de omniprezentă, și atât de dependentă.

Deci, cum putem evita această capcană păcătoasă a patimilor false? Noi putem face față în mod corespunzător ispitei în puterea Duhului, prin punerea "la moarte a faptelor trupului" (Romani 8:13), prin "dezbrăcarea de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare" (Efeseni 4:22)., prin continuarea "răstignirii firii pământești împreună cu patimile și poftele ei", și prin menținerea în pas cu Duhul Sfânt (cf. Gal. 5:24).

Prin urmare, în primul rând trebuie să fugim de capcana pasiunilor false. În al doilea rând, trebuie să fugim de capcana învățăturilor false (i.e. adevăr neechilibrat; liberalism; păcatul mândriei). Apostolul Pavel ne avertizează că “va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă” (2 Tim. 4:3-4). Învățători falși au existat întotdeauna în biserică. Încercarea lor de a influența pe alții este de obicei o bătălie de cuvinte, o propagare a unui mesaj fals sau înșelător – mai degrabă decât doctrina adevărată sau Evanghelia adevărată. Dacă renunți la „cuvintele hrănitoare” (învățătură sănătoasă; adevărata evanghelie), te lași descoperit în fața capcanei învățăturilor false, a liberalismului teologic. Cânt se instalează letargia spirituală, liberalismul subversiv preia controlul. Învățăturile false se manifestă în patru moduri:

1) Învățătorii falși predică "o altă evanghelie", un mesaj de corupt. Asta e ceea ce (în opinia mea) este teismul deschis - "o altă evanghelie - o evanghelie diferită" (Gal. 1:6,9). Asta e ceea ce este mesajul despre "sănătate și bunăstare" – „o altă evanghelie", un mesaj corupt. Trebuie să ne ferim de liberalismul care se strecoară în viața noastră într-o modalitate atât de subtilă și care este aparent atât de inofensiv. Să ne asigurăm că mesajul pe care îl predicăm este pur, sănătos, clar, precis, hrănitor.

2) Învățătorii falși prezintă o atitudine arogantă, un mod de gândire încrezut. „Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,4 este plin de mândrie şi nu ştie nimic…” (1 Tim. 6:3-4).

Duhul veacului în care trăim întotdeauna vrea ceva nou. O doctrină nouă. O practică nouă. O interpretare nouă. Atunci când întâlnim un „nou lucru” (Fapte 17:21), să fim cu băgare de seamă! Nu este nimic nou sub soare, în special în lucrurile teologice. Aceste lucruri noi sunt de obicei înrădăcinate în mândrie, o minte încrezută, o atitudine egocentrică – „este plin de mândrie și nu știe nimic”. Feriți-vă de mândria poziției – fie că este o poziție de învățătură sau practică.

3) Învățătorii falși adoptă o abordare antagonică, un mod controversat. "Aceștia sunt obsedați de dispute și argumente peste cuvinte, de la care vin invidie, ceartă, clevetiri, suspiciunile rele, altercații inutile de oameni de minți corupte și lipsiți de adevăr" (1 Tim. 6:4-5).

Observați că motivația comportamentului lor este o defectuoasă trăsătură de caracter – invidia și gelozia; pizma și cearta; clevetirile și insultele și vorbirea de rău; suspiciuni răutăcioase; zădarnici ciocniri de vorbe fricțiuni constante. În plus, ei au caracter defectuos din punct de vedere spiritual – „oameni (bărbați sau femei) cu minți corupte și lipsiți de adevăr” (5).Caracterul moral defectuos și caracterul spiritual defectuos merg adesea mână în mână.

4) Învățătorii falși doresc câștig material, un motiv comercial. Ei sunt "bărbați (sau femei) care presupun că evlavia este un mijloc de câștig" (1 Tim. 6:5). Câștigul material (Lăcomia financiară - cf. v. 10 lăcomie) este caracteristica învățătorilor mincinoși care învață că "evlavia este un mijloc de câștig."

Ei folosesc mantaua religiei pentru câștig personal (cf. lui Balaam; Iuda) Ei "strică Cuvântul lui Dumnezeu" (2 Cor. 2:17) pentru a face rost de bani. Ei tratează lucrarea spirituală ca pe o afacere. Lăcomia financiară este una dintre acele capcane subtile, păcătoase care apucă inima multor oameni din slujire. Ei văd stilul de viață al altor persoane care au bani și îl doresc pentru ei înșiși.

Dacă ești în lucrare pentru un câștig financiar personal, atunci tu nu ești un om al lui Dumnezeu! Îndepărtarea de adevăr (1 Tim. 6:3-5) este deseori însoțită de urmărirea materialismului (1 Tim. 6:9-10), de susținerea faptului că posesiunile materiale sunt dovezi ale evlaviei, sau că evlavia este răsplătită de posesiuni materiale, sau că evlavia este un mijloc de a crește posesiunile materiale. Acesta este un mesaj fraudulent – „o altă evanghelie” care este departe de adevărul Scripturii. 

Dragostea de câștig este un viciu mortal pe care predicatorii trebuie să îl evite cu orice preț. Poate să îți distorsioneze gândirea, prioritățile și motivele. Nu fă din aceasta țelul tău sau lăsa să devină un idol. Fugi de căutarea bogățiilor. Fi mulțumitor cu ceea ce ai. Trebuie să trăiești și să plătești facturile, dar nu te închina la bani. Bazează-te pe Dumnezeu să asigure necesarul – El întotdeauna o face și în moduri în care nu ne putem imagina.

Deci, fugi de capcana patimilor false și de cea a învățăturilor false. Iar aceasta ne duce la cea de-a treia capcană. Trebuie să fugim de capcana valorilor false (lăcomie nestrunită; materialism).

Învățăturile false și valorile false sunt adesea mână în mână, căci una de obicei conduce către cealaltă. Apostolul Pavel vorbea în 1 Tim 6:3-5 despre învățăturile false și acum despre valorile false – în alte cuvinte, despre dorința de a fi bogat și despre dragostea de bani, care îi face pe oameni să „cadă în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.”(1 Tim. 6:9-10). După aceea, apostolul Pavel continuă: „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri”. Deci, în context, Pavel vorbește despre a fugi de capcana lăcomiei, în mod special de câștig material, deși sunt și alte forme de lăcomie. Domnul Isus a spus: „nu poți să-l slujești pe Dumnezeu și pe mamona (bogățiile lumești)” (Matei 6:24).

Lăcomia este normală naturii umane. La urma urmei, căderea a fost motivată de lăcomie, nu-i așa? – lăcomia pentru ceva ce Adam și Eva au perceput că l-ar putea da ceva ce ei considerau că le lipsește. Aceasta este lăcomia – dorința de a avea mai mult, datorată nemulțumirii față de ceea ce au.

Pericolul nu este posesia banilor în sine – ci "dragostea" de bani. Dragostea de bani (1) l-a împiedicat pe tânărul bogat să-l urmeze pe Isus - "a plecat întristat pentru că avea multe avuții" (Marcu 10:17-22), (2) l-a făcut pe fermierul bogat să se înșele crezând că totul este bine când el a fost de fapt la un pas de eternitate (Luca 16:16-21) și (3) Anania și Safira au fost motivați să mintă pe Duhul Sfânt și să provoace un mare necaz în biserică (Faptele Apostolilor 5:1-11 ).

Capcana păcătoasă a valorilor false începe cu dorințe greșite ("Cei ce vor ..." [9a]), se dezvoltă în fapte greșite ("... cad în ispită, în laț" [9b]), și se termină în destinația greșită ("…cad... în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare "[9b]). Bogăția poate fi o capcană, deoarece hrănește dorințele trupului, ea aduce putere, atrage un statut.

Concluzie: Cele mai seducătoare și subtile capcane pe care le întinde Satana predicatorilor și liderilor bisericilor sunt:

1.      Capcana morală - ex sexul ilicit, pasiuni false, senzualitate, nepăsare morală

2.      Capcana Teologică - adevăr dezechilibrat; învățătură falsă, liberalism, îndepărtarea de credința dreaptă

3.      Capcana Materială - neînfrânata lăcomie de bani; a valorilor false, materialismul

Un lider evlavios trebuie să fugă de capcanele păcătoase - acestea pot distruge lucrarea ta. În al doilea rând, un lider evlavios trebuie să ghideze după virtuțile duhovnicești – acestea vor întări lucrarea ta. La acest al doilea aspect al pregătirii personale vom privi în ediția noastră viitoare a Jurnalului Electronic al Păstorilor, care va fi publicat în vara anului 2013.

Sper că această discuție scurtă despre ceea ce înseamnă a fi un om evlavios (duhovnicesc) sau o femeie evlavioasă, mai ales ca predicator sau lider de biserică,v-a fost de ajutor prin prezentarea unora dintre aceste capcane păcătoase pe care trebuie să le evităm, pentru a fi pregătiți pentru lucrarea lui Dumnezeu.

În ediția următoare a Jurnalului Electronic al Păstorilor vom continua acest studiu despre pregătirea personală a predicatorului deoarece considerăm că principiile (virtuțile) duhovnicești trebuie urmărite și bătăliile spirituale trebuie luptate.

Partea a II – Lidership: A fi un model Dumnezeiesc

„Sfinţenia Ta Personală” (continuare)

Dr. Roger PASCOE, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

În ultima ediție a Jurnalului Electronic al Păstorilor, am primit împreună la un aspect al sfințeniei – puritatea în comportamentului sexual. În această ediție, vom privi la un alt aspect al sfințirii personale – CURĂȚIA ÎN PURTAREA ETICĂ.

Aceia dintre noi care sunt în conducerea bisericii trebuie să mențină cel mai înalt standard de integritate în etica “afacerilor”. Aceasta înseamnă raportarea venitului dumneavoastră exact și complet la raportului pentru întoarcerea impozitului pe venit. Aceasta înseamnă să te raportezi în mod corect și onest față de cei cu care faceți afaceri. Aceasta înseamnă a acționa fără prihană înaintea lui Dumnezeu, în toate îndatoririle pe care le avem.

Curăția din etica ta de afaceri înseamnă a fi administratori înțelepți a tuturor resurselor pe care Dumnezeu ți le-a dat, fie că este vorba de timp, bani sau bunuri. Modul în care cheltui banii spune multe despre cine ești. Dacă îi cheltuiți în chip ușuratic, probabil sunteți iresponsabil. Dacă trăiți în limita a ceea ce vă puteți permite, sunteți probabil disciplinat, responsabil. O modalitate de a controla cheltuielilor dvs. este prin a avea un buget. Nimeni nu construiește un turn fără a lua în calcul în primul rând costul (Luca 14:28). Un buget ia în considerare venitul dumneavoastră, comparativ cu cheltuielile. Enumerați-le cu atenție pentru fiecare lună a anului. Asigurați-vă un buget Pentru cheltuieli neprevăzute. Includeți economiile în bugetul dumneavoastră. Și analizați periodic cheltuielile dvs. - suma și obiceiurile cu privire la cheltuieli.

Să știți cât de mult cheltuiți și pe ce cheltuiți, vă va ajuta să îndepărtați îngrijorarea cu privire la bani – dacă vei fi în stare să ai suficienți bani până la următorul salar. Aceasta nu exclude cheltuieli neprevăzute din timp în timp, care sunt adesea cel mai greu de a le face față în momentul în care sunteți pe un buget restrâns. Dar vă oferă un cadru în care să puteți să le tratați. Dezvoltați obiceiuri bune cu privire la cheltuieli – vă va salva de foarte multă suferință pe plan financiar.

Și să fiți foarte atent cu datoriile. Nu puteți să nu datorați pentru electricitate și alte cheltuieli de uz casnic, dar aveți posibilitatea să controlați cardurile de credit și împrumuturile bancare. Dacă utilizați un card de credit, asigurați-vă că ați plătit soldul lunar atunci când acesta este scadent. Nu împrumutați ceea ce nu vă puteți permite.

Planificați pentru viitor, prin investirea unei anumite sume în fiecare zi de plată a salarului. Pilda talanților (Matei 25:15-28), vorbește cu privire la acest lucru. A nu fi îngrijorați pentru ziua de mâine are de a face cu lipsa de încredere în Dumnezeu (Matei 6:25),și nu cu planificarea financiară. Planificarea financiară este biblică și responsabilă. Fă un plan pe termen lung pentru banii tăi. Dacă se poate, începe să economisești pentru pensie atunci când ești tânăr. Puținul pus deoparte în fiecare zi de remunerare va însemna mult la vârsta pensionării. Aceasta este o bună gospodărire.

Pentru economiile de pensii, căutați-vă un planificator financiar bun, de preferință un creștin care se poate identifica cu etica și țelurile dvs., inclusiv cu donații de caritate. Nu încercați scheme de genul „să-devin-bogat-rapid”. Dacă pare prea frumos pentru a fi adevărat, probabil așa și este. Investiția nu este același lucru cu economia. Nu fi un avar. Fii generos și sensibil față de alții care au nevoie. Dar există un echilibru între a tezaurizare și cheltuielile sălbatice, între economisire pentru cheltuielile viitoare și cele iresponsabile.

Calculează cât de mult ai nevoie de asigurare de viață. Discutați cu planificatorul dvs. financiar sau cu un agent de asigurare de viață de încredere. Asigurarea de viață este o metodă de planificare financiară responsabilă pentru familia ta. Asigură cele necesare nevoilor familiei tale (1 Tim. 5:8). Ei sunt pe primul loc în prioritățile de cheltuieli ale oricărei persoane. Și dați Domnului cu bucurie și pe cât de regulat puteți (cf. 1 Corinteni 16:2;.. 2 Corinteni 9:5, 7). Pot exista momente când nu veți putea da (de exemplu, dacă sunteți șomer), dar în măsura în care sunteți în stare (prin utilizarea rațională a resurselor pe care Dumnezeu ți le-a dat) dă pentru lucrarea Domnului, chiar dacă suma este mică .

Mai presus de toate, încrede-te în Dumnezeu. El se va îngriji de tine așa cum o face pentru păsări și flori. Dar e responsabilitatea ta de a gestiona ceea ce ți-a dat și să-l utilizezi cu înțelepciune.

Mențineți cel mai înalt standard de integritate în etica „muncii” dvs. Etica de muncă a apostolului Pavel a fost un exemplu demn de urmat pentru tesaloniceni: „voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorânduială, între voi. 8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat.” (2 Tes. 3:7-9).

Deci nu fiți leneși; fiți sârguincioși în munca dvs. Faceți ceea ce ați spus că veți face atunci când ați spus că o veți face. Nu faceți angajamente superficiale pe care nu le veți duce la capăt - aceasta este o chestiune de credibilitate. Și asigurați-vă că munciți din greu, dați o zi întreagă de lucru pentru o zi de salariu - aceasta este o chestiune de integritate.

În etica lucrului dvs. afișați o atitudine ca a lui Hristos, biblică: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământești, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. 6 Slujiţi-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu.7 Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,8 căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. 9 Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.” (Efes. 6:5-9).

O atitudinea biblică, ca a lui Hristos este o atitudine de respect - "cu frică și cutremur" (5b). Acest lucru nu înseamnă că literalmente se ascund de frică înaintea unui angajator asemenea unui cățeluș înspăimântat. Ci înseamnă mai degrabă că îl onorați și respectați; îi cinstiți; recunoașteți că sursa autorității lor este Dumnezeu.

E o atitudine de sinceritate - "în curăție de inimă" (5c). Fii nedivizat în loialitatea ta; fidel angajatorului tău. Să reverși integritatea din tine - dreptatea, motivația curată.

Totodată, este o atitudine de slujire creștină - " ascultaţi …ca de Hristos " (5d). Aceasta este perspectiva care face o astfel de ascultare posibilă. Ascultarea ta față de stăpânul tău pământesc este, de fapt, ascultare față de Hristos. Munca ta devine o oportunitate de a lucra pentru Hristos. Acesta este motivul fundamental pentru ascultarea creștină - să ne supunem lui Hristos. Ea nu are nimic de-a face cu personalitatea șefului tău, sau de tratamentul pe care ți-l oferă. Ea are totul de-a face cu slujirea lui Hristos. Creștinii ar trebui să fie angajații cei mai ascultători, corecți, respectuoși, loiali și devotați pentru că ei lucrează "ca pentru Hristos."

Acest lucru va face ca mărturia ta să fie foarte credibilă și puternică. În cazul în care etica de lucru este diferită de a altora - dacă vorbești, gândești și acționezi în mod diferit - poți avea o mărturie puternică. Dar, dacă întotdeauna ajungi la locul de muncă târziu și pleci mai devreme, dacă faci muncă de slabă calitate, și îți iei pauze lungi de prânz, atunci mărturia ta nu va mai fi credibilă.

Dacă angajatorul este creștin, nu considera că ai dreptul la un tratament special. Angajatorii creștini merită mai mult respect și mai multă ascultare pentru că ei sunt frați în credință. Dați tot ce aveți mai bun indiferent cine este angajatorul și prin aceasta îl veți onora pe Dumnezeu. Dacă nu suporți munca pe care o faci, găsește-ți altceva, dar nu fi delăsător. Atâta timp cât lucrezi acolo, continuă să lucrezi „ca pentru Hristos”, fi punctual, de încredere, cooperativ.

O etică creștină a muncii înseamnă, de asemenea neamânarea – faceți lucrurile care nu vă place să le faceți atunci când trebuiesc făcute. Faceți munca dvs. cu bucurie, de bună voie – nu ca unul constrâns, sau de silă (1 Pet. 5:2). Fă munca ta în mod eficient – folosește la maxim timpul tău, stabilește prioritățile și spune „nu” lucrurilor care folosesc timpul tău într-un mod nefolositor.

Partea a III – Gânduri Devoţionale

“Încrederea În Slujire” (2 Cor. 2:14-3:6)

Dr. Roger PASCOE, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

Acest pasaj surprinde esența slujirii - pe de o parte, insuficiența și slăbiciunea noastră extremă, iar pe de altă parte, încrederea noastră în Dumnezeu. Ideea acestui pasaj este că "Dumnezeu slujește prin intermediul celor care se încred în El." Până în acest moment, în scrisoarea sa, Pavel a relatat mai multe dificultăți din slujirea sa - necazurile sale din Asia, criticile aduse integrității sale, suferință pentru ofensele din Corint. Acest lucru ar putea fi interpretat ca un eveniment deprimant al slujirii sale - dar nu este cazul. Deci, pentru a-și asigura cititorii săi că nu este într-un astfel de moment, Pavel, începe o prezentare extinsă (2:14 - 07:03) astfel încât să poată (1) descrie modul în care Dumnezeu întotdeauna a susținut o lucrare eficientă, în ciuda dificultăților (02:14 -3:6 are legătură cu

Necazurile acelor zile nu l-au împiedicat să proclame triumfător Evanghelia. Iar ca rezultat al acestui fapt are loc izbucnirea de laudă la adresa lui Dumnezeu, căci doar prin El este posibilă biruința în orice moment și în orice loc. Tema acestei epistole este biruința harului lui Dumnezeu peste și prin slăbiciunea omului, în special prin neputințele noastră pentru lucrare. În ciuda dificultăților, Dumnezeu asigură eficiența slujitorilor Săi și dezvoltarea sarcinilor noastre spirituale.

Primul principiu pentru lucrare pe care îl observăm în acest pasaj este că NOI PUTEM FI ÎNCREZĂTORI ÎN LUCRARE ATUNCI CÂND URMĂM INSTRUCȚIUNILE LUI DUMNEZEU (2:14-16a). Putem fi încrezători în lucrare când urmăm instrucțiunilor sale căci conducerea Sa este întotdeauna victorioasă. – „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos” (14a). Imaginea folosită aici este cea a splendorii unei procesiuni armate romane care revine acasă victorioasă de pe câmpul de luptă.

Slujirea eficientă înseamnă a-L urma pe Lider. Hristos este liderul nostru și El ne conduce spre victorie. Noi suntem războinicii Lui și ne bucurăm de roadele triumfului Său. Aceia care îl urmează pe Hristos triumfă asupra dușmanilor și obstacolelor. Isus Hristos a purtat cea mai mare bătălie la cruce iar triumful Său facilitează triumful nostru – suntem părtași împreună cu El.

Parada victoriei este doar pentru cei care urmăresc conducerea lui Hristos. Pavel își amintește cum negreșit el a fost condus într-un progres de biruință și de modul în care savoarea cunoașterii lui Hristos s-a manifestat prin el în orice loc.

Cei care îl urmează pe Hristos biruiesc asupra dușmanilor și obstacolelor. Ei au biruință deoarece ei sunt "în Hristos" (14a). Credinciosul nu are poziție înaintea lui Dumnezeu. Prin credința în lucrarea perfectă de ispășire a lui Hristos creștinii sunt justificați și încorporați în El – sunt făcuți una cu El. Doar "prin Hristos" Dumnezeu are biruință peste și în noi. Prin această unire vitală cu El noi participăm la conducerea Lui biruitoare în lucrare. "În Hristos," Dumnezeu ne-a afișează lumii ca robi ai Săi, supuși de puterea îndurării și harului Său.

Deci, putem fi încrezători în lucrare când urmăm instrucțiunile lui Dumnezeu pentru că conducerea Sa este întotdeauna victorioasă. Și, putem fi încrezători în lucrare când urmăm instrucțiunile lui Dumnezeu deoarece cuvântul său este întotdeauna plin de putere (14b-16c). Este puternic în “orice loc”. Dumnezeu lucrează prin noi pentru a răspândi mireasma lui Hristos în "orice loc" (14b). Așa cum revenirea triumfală a armatelor romane din vremea lui Pavel lansa mirosurile dulci prin arderea mirodeniilor pe străzi, la fel, Dumnezeu prin noi împrăștie Evanghelia "în orice loc", ca o mireasmă omniprezentă. În orice loc în care slujitorii Săi predică Cuvântul Său, "cunoașterea" lui Hristos se împrăștie. Scopul suprem al predicării este ca Hristos să fie cunoscut, nu-i așa?

Observați că această lucrare este în întregime a lui Dumnezeu. Conducerea Sa este întotdeauna victorioasă pentru că ne conduce în biruință. Iar Cuvântul Său este întotdeauna plin de putere în timp ce revarsă mireasma dulce a cunoașterii lui Hristos „prin noi”.

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic în orice loc și este puternic în fiecare persoană. Observați mai întâi direcția acestei miresme - "înaintea lui Dumnezeu” (15a). Un slujitor eficient este unul care emite o mireasmă plăcută înainte de toate în înaintea lui Dumnezeu. Apoi, observați atunci descrierea acestei miresme - e o "mireasmă a lui Hristos" (15a). Așa cum mireasma de pe persoana noastră umple mediul din jurul nostru (a se vedea Ioan. 12:3), în același mod lucrarea noastră trebuie să se răspândească mai departe mireasma a lui Hristos. Nu rezultatele slujitorului sunt importante, ci slujitorul, după cum am menționat și în Partea I a acestei publicații. Dacă vom emite o mireasmă a lui Hristos, aceasta va fi o lucrare plăcută înaintea lui Dumnezeu, indiferent de ce efect va avea. Sarcina noastră este de a-L prezenta pe Hristos tuturor - atât "pentru cei care sunt pe calea mântuirii" cât și la "cei care sunt pe calea pierzării" (15b).

Răspunsul celor care aud este treaba lui Dumnezeu. Slujba noastră este de a fi „o mireasmă a lui Hristos” pentru orice făptură. La fel cum parfumurile festivităților militare antice

Așa cum tămâia festivităților întoarcerii armatei militare din vremurile antice s-a scurs atât peste cuceritori (cărora le era un miros dulce de victorie), precum și peste captivi (cărora le-a fost un semn al osândirii iminente), în același mod Evanghelia este predicată de către slujitorii lui Dumnezeu (cei care au mireasma lui Hristos), atât celor care vor o accepta cât și celor care o vor respinge.

Pentru cei care "sunt pe calea pierzării" suntem o "mireasmă de la moarte spre moarte" (16a). Așa cum tămâia procesiunii militare a fost un memento amar al morții iminente pentru ostatici, tot așa, pentru cei care refuză evanghelia, proclamarea ei este un avertisment al morții veșnice. Ea devine ocazia condamnării prin propria lor alegere. Astfel, pentru ei Evanghelia este o sursă a morții, o aromă care îi condamnă, un fum nociv, o sentință de moarte (a se vedea 4:10-12). Dar, pentru cei care "sunt mântuiți" suntem o "mireasmă de viață care duce la viață" (16b). Așa cum mirosul tămâierii din timpul procesiunii militare este un memento dulce al triumfului pentru învingători, tot așa pentru cei care cred Evanghelia, aceasta este vestea bună a vieții veșnice (Ioan 3:36). Pentru ei, Evanghelia este sursa vieții - o "aromă” dătătoare de viață care devine eficientă în inima și conștiința ascultătorului, și care prin aceasta primește o nouă viață. Pentru ei, predicatorul aduce esența vieții în Hristos.

Lucrarea noastră este de a predica Evanghelia lui Hristos. Fie va fi acceptată, caz în care este „dătătoare de viață”; fie va fi respinsă, caz în care este „dătătoare de moarte”.

Țineți minte că Dumnezeu slujește prin cei care își pun încrederea în El. Dar, perspectiva slujirii este descurajatoare, nu-i așa? De aceea, Pavel întreabă: (16c) "Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?". Cine este echipat și competent? Cum pot fi astfel un mesager? este întrebarea lui Pavel.

De unde provine abilitatea, încrederea mea? Răspunsul este acesta: putem fi încrezători în slujire atunci când urmăm instrucțiunile lui Dumnezeu (2:14-16), și PUTEM FI ÎNCREZĂTORI ÎN LUCRARE ATUNCI CÂND NE ÎNCREDEM ÎN PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU (02:17 - 03:06). Putem fi încrezători în slujire atunci când avem încredere în providența lui Dumnezeu pentru că el oferă rezultate pentru cei care sunt autentici (02:17 - 03:04). Învățătorii falși se încred în capacitatea lor. Ei cred că suficiența lor este în ei înșiși, dar ei sunt falși, înșelători, care "strică Cuvântul lui Dumnezeu" (17a).

Ei slăbesc și degradează mesajul prin diluarea sa, asemenea unui negustor necinstit, care profită din vânzarea mărfurilor de calitate inferioară. Ei caută numai câștigul lor de pe urma promovării cunoștințelor lor religioase, făcând din slujire o marfă pentru câștig personal. Ei se ascund sub numele și prefăcătoria creștinismului, dar intențiile lor sunt altele. Ei sunt lipsiți de scrupule și nu țin cont de ceea ce este în joc. Ei profită de cei slabi, săraci și creduli. Aceștia sunt interesați doar de a face o "vânzare", și nu de vreun suflet. Ei sunt deplin inconștienți de orice insuficiența lor pentru slujire. Slujirea pentru ei este o afacere.

Învățătorii falși se încred în capacitatea lor proprie, dar slujitorii autentici se încred în destoinicia lui Dumnezeu. Aceștia slujesc "cu o inimă curată", în pofida eșecurilor și a inadvertențelor lor. Aceștia slujesc cu o motivație pură, fără a amesteca filozofii false. Cuvântul lor poate fi de încredere. Ei modelează adevărul. Ei nu corup adevărul prefăcându-se că sunt sinceri și autentici. Ei sunt "din Dumnezeu" - adică "din partea lui Dumnezeu" (17b). Ei vorbesc ca și cei a căror autoritate este "de la Dumnezeu" și își desfășoară slujirea lor "în fața lui Dumnezeu" - fiind conștienți de controlul Lui, în toate aspectele, cu umilință, sacrificiu de sine, necăutând câștig personal, ci slujind pentru convertiri spirituale.

Lucrarea lor se află sub control. Motivele lor sunt pure ca a acelora care trebuie să ducă slujba până la capăt înaintea lui Dumnezeu. Slujirea lor este "în Hristos" - în comuniune cu Hristos ca un membru al trupului Său, activat prin Duhul Său, pentru că acesta este „destoinic pentru aceste lucruri”. Un om cu motive curate, credincioase, calificat pentru responsabilitatea aceasta. Unul care nu corupe Cuvântul și nici nu folosește-l ca un mijloc pentru câștig personal.

Slujitorilor autentici ai Evangheliei, Dumnezeu le oferă rezultate în lucrarea lor (3:1-4) – nu câștig material, ci convertiri spirituale; nu convertiți religioși prin urmarea legii (3b), ci „epistole ale lui Hristos” (3a) – cei a căror viață mărturisesc despre sinceritatea slujirii și a lucrării lui Dumnezeu prin Duhul Său.

Putem fi încrezători în slujire atunci când ne încredem în providența lui Dumnezeu, pentru că el oferă rezultatele celor care sunt slujitori autentici, și putem avea încredere în lucrare atunci când avem încredere în providența lui Dumnezeu pentru că el oferă resursele pentru cei care se simt nevrednici (3:4 - 6).

Pavel a avut toate motivele pentru a avea încredere în sine (1-3). Credincioșii corinteni au fost prerogativele sale. Ei au fost o epistolă a lui Hristos scrise cu Duhul Dumnezeului celui viu. Dar, de fapt, încrederea lui nu a fost în el însuși. Încrederea lui era "tare în Dumnezeu, prin Hristos" (4). Încrederea lui era că Dumnezeu îl chemase să fie un slujitor capabil, potrivit pentru Evanghelie. Încrederea lui nu a fost direcționată spre sine, ci "față de Dumnezeu", o încredere care poate trece testul lui Dumnezeu.

Cei care sunt suficienți pentru lucrare se simt total nepotriviți. Ei "nu că prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva" (5a). Încrederea în sine este caracterizată prin mândrie, aroganță, indiferență, dispreț, dar încrederea în Dumnezeu este caracterizată prin blândețe, îndelungă răbdare, smerenie. Pavel nu a fost sursa propriei încrederi, a capacității sau a caracterului adecvat pentru slujire. El nu a avut un aviz umflat de el însuși. De fapt, el s-a simțit gol și neputincios - pe deplin conștient de slăbiciunea sa și limitarea sa. De aceea, el întreabă: "Cine este vrednic pentru aceste lucruri?". Iar Pavel răspunde:

Cei care sunt apți pentru lucrare știu că "destoinicia vine de la Dumnezeu" (5b). Numai Dumnezeu face ca slujitorii săi să fie destoinici pentru a îndeplini sarcinile care le sunt atribuite. Calificarea noastră pentru lucrare este de la Dumnezeu (fie că este vorba de cunoștințe, evlavie, sau talent). Nu este nici auto-achiziționată și nici auto-susținută. Dumnezeu este auto-suficient, noi suntem dependenți. "Eu nu sunt nimic", dar, "Dumnezeu care este în mine este totul" (cf. 1 Corinteni 15:10).

Dumnezeu ne face destoinici pentru lucrare. El ne cheamă și ne echipează ca "slujitori” (6a), o poziție pentru care ne face capabili, potriviți, și calificați. Aceasta este rădăcina destoiniciei noastre - Dumnezeu însuși. El ne cheamă ca slujitori ai "noului legământ" (6b). Nu în sensul unui iudaism renovat, ci a unui nou capitol început de Dumnezeu pentru omenirea. El ne-a chemat ca slujitori ai "Duhului" (6c), nu lucrători ai "slovei" (Legea). "căci slova omoară" (legea nu a fost niciodată destinată să dea viață, ci pentru a ne arăta păcătoșenia noastră și vina înaintea lui Dumnezeu, pentru a ne conduce în siguranță la Hristos) dar „Duhul (lui Dumnezeu) dă viață" (6c) celor care sunt spălați și regenerați, care sunt mântuiți prin sângele Său prețios.

Nu uitați: Dumnezeu lucrează prin cei care își pun încrederea în El. Încrederea noastră în slujire vine de la Dumnezeu, deoarece conducerea Sa a fost întotdeauna victorioasă și cuvintele Sale sunt pline de putere. Atâta timp cât îl urmăm pe El, Cuvântul Său, Duhul Său, dăruirea Sa, călăuzirea Sa noi putem avea încredere în lucrare căci El este cel care va aduce rezultate pentru cei care sunt autentici și tot El dă destoinicia celor care se simt neputincioși. În mine eu sunt nimic, dar prin Hristos „pot totul” (Filip. 4:13). Formulele magice nu sunt soluția, producțiile îndrăznețe nu funcționează, prezentările inovatoare nu impresionează pe nimeni. Singura slujire eficientă este cea făcută prin puterea Duhului Sfânt – „nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu spune Domnul” (Zah. 4:6).

Unde este încrederea ta pentru lucrare? Este în tine? În abilitățile tale? În programul tău? În resursele tale financiare? În clădirea cochetă a bisericii? Sau este doar în Dumnezeu?

Din momentul în care Dumnezeu l-a abordat pe Pavel pe drumul Damascului, l-a mântuit, l-a umplut cu Duhul Sfânt, l-a chemat să fie un apostol, și l-a pus deoparte pentru lucrare ca un „vas ales”. Pavel nu avea niciodată îndoieli cu privire sursa încrederii, puterii, sau a succesului său din slujire. Faptul că Domnul și-a pus mâna peste El și că l-a mandatat într-un mod atât de special nu a încetat niciodată să fie o sursă de uimire și recunoștință pentru apostolul Pavel (1 Tim. 1:12).

Împrăștii mireasma dulce a lui Hristos? În lucrarea ta, atingi pe cineva din jurul tău cu evanghelia, fie că este pentru unii o mireasmă a dragostei sau pentru alții o mireasmă a morții? Bunătatea lui Hristos cuprinde persoana ta, atitudinile, relațiile, deciziile, acțiunile și cuvintele tale?

Partea a IV – Schiţe De Predici

Dr. Roger PASCOE, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

În ultima ediție a Jurnalului Electronic al Păstorilor am început să public următoarea serie din evanghelia după Ioan numită „Cele șapte dialoguri semnificative ale Domnului Isus”. Data trecută am publicat schița de predică pentru Ioan 3:1-8, ca prima parte a dialogului semnificativ al Domnului Isus cu Nicodim. În această ediție voi completa partea a –doua a dialogului Său cu Nicodim.

Schița de predică
Ioan 3:9-21, Dialogul Domnului Isus cu Nicodim (Part 2)

Pentru a asculta versiunea audio în limba engleză a acestor mesaje folosiți aceste linkuri: Jn. 3:9-14; Jn. 3:14-16; Jn. 3:17-21

Subiect: Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu

Punctul nr. 1: De unde provine conceptul de naștere din nou? (9)

1. Conceptul nașterii din nou este o revelație divină (10)

2. Revelația divină a fost respinsă (11-12)

3. Revelația divină provine numai de la Dumnezeu(13)

Punctul nr. 2: Cum este posibilă nașterea din nou? (14-21)

1. Nașterea din nou este posibilă deoarece Christos a fost înălțat să moară (14-15)

a) El a fost ridicat să moară pentru păcatele noastre (14)

b) El a fost ridicat să moară ca obiect al credinței (15)

2. Nașterea din nou este posibilă pentru că Dumnezeu a iubit lumea (16)

3. Nașterea din nou este posibilă pentru că Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său (17-21)

a) El l-a trimis pe Fiul Său să ne salveze de la condamnare (17-18)

b) El l-a trimis pe Fiul Său să aducă lumină în întunericul nostru (19-21) 

Летнее издание 2013

Составлено

Др. Роджер Паскоу, президент

Институт Библейского проповедования

Кембридж, Онтарио, Канада

www.tibp.ca

«Укреплять церковь в библейском проповедовании и руководстве»

Часть I: Проповедование И Підготовка Проповедника

“Проповедник и работа Божья” (продолжение)

Написано Роджером Паскоу,

президентом Института Библейского проповедования,

город Кембридж, провинция Онтарио, Канада

В предыдущем издании (за весну 2013 года) мы начали рассуждать о духовной и личностной подготовке проповедника., В этом издании мы продолжим эту тему. Мы обратили внимание, что порядок подготовки проповедника для апостола Павла заключался в том, что сперва проповедник проходит подготовку, а потом уже готовиться проповедь. Иными словами, перед тем, как проповедовать Слово в силе, делать это точно, сохраняя кредит доверия, нужно на духовном и личном уровне подходить для этого. Апостол Павел называет «мужем Божьим» тех, кто годится на эту роль.

«Божий муж» - это тот, кого Сам Бог назвал «испытанным и верным», кого Бог проверил и одобрил. Все это походит на не реальный для достижения стандарт. Однако Писание наставляет нас в четырех основных направлениях, которым мы должны уделить первоочередное внимание, чтобы иметь право на беспрецедентную привилегию проповеди Слова:

1.      Блюсти вашу нравственную жизнь

2.      Устраивать вашу семейную жизнь

3.      Питать свою внутреннею жизнь

4.      Дисциплинировать жизнь служения

В нашем предыдущем издании мы начали рассмотривать предмет «соблюдения вашей нравственной жизни», для это мы рассматривали тексты из 2 Тим. 2:22 и 1 Тим. 6:3-12. В приведенных текстах мы узнали, что дабы блюсти свою нравственную жизнь, муж Божий должен…

1.      ... избегайте греховных ловушек: они могут разрушить ваше служение

2.      ... стремитесь к благочестивым качествам: они укрепят ваше служение

3.      ... ведите духовные бои: они ожидают вас в служении.

В прошлый раз мы видели, что муж Божий должен “избегать западни греха”. На сей раз, мы исследуем вторую и третью особенность «мужа Божьего».

МУЖ БОЖИЙ ДОЛЖЕН СТРЕМИТЬСЯ К БЛАГОЧЕСТИВЫМ КАЧЕСТВАМ: они только укрепляют ваше служение. Мы должны стремиться к благочестивым качествам в той же мере, как избегаем греховных привычек..

Повелительное наклонение настоящего времени подразумевает непрерывное усилие, от одного убегать, а за другим - гнаться. Поскольку мы не сможем сказать, что уже завершили избегать греховных ловушек, мы не можем заявить, что уже приобрели все благочестивые достоинства. Одного убегать, за вторым гнаться – это задача на всю жизнь.

Повелительное наклонение настоящего подразумевает непрерывное усилие в настойчивости "достичь" или “получить” эти благочестивые достоинства. Так же, как мы никогда не можем говорить, что закончили бежать от греховных ловушек, так же, мы никогда не можем сказать, что вполне получили эти благочестивые достоинства. Это - пожизненное занятие - убегать одного и гнаться за другим.

Наш текст излагает эти благочестивые достоинства в трех двустишиях. Во-первых, муж Божий должен следовать после справедливости и набожности (1 Тим. 6:11). Справедливость и набожность - две стороны той же самой монеты благочестивого характера, поскольку справедливость описывает наше отношение к Богу, и набожность описывает наше отражение Бога.

Справедливость, упомянутая здесь, не является справедливостью Христа, который является оценочным нам во время нашего спасения и которого мы никогда не должны преследовать. Справедливость, упомянутая здесь, является практической справедливостью, которую мы должны проявить правом, живущим согласно Слову Господню. Это - то, что муж Божий делает - живой вертикально перед Богом и нашим ближним. Муж Божий должен следовать после "справедливости" …

1) После после “слова справедливости” (Евр. 5:13). Это имеет отношение к зрелости в Слове Божьем. Мы должны быть квалифицированы в и преследовать “слово справедливости”, изучая это и справляясь с этим так, чтобы мы были в состоянии объяснить это точно и применить это фактически. Без этой зрелости в слове справедливости мы остаемся простыми духовными "малышами".

2) После после “практики справедливости”. Это имеет отношение к соответствию желанию Бога. “Все, которые справедливость методов рождается его” (1 Иоанна 2:29). Практическая справедливость - марка всех, кто “рождается Богом”. Их поведение является правильным, честным, только, ярмарка. Как дети Бога, они отражают его характер. Это - обязательство того, кто рождается Бога (1 Петр. 1:14-16).

3) После после “деятельности справедливости”. Это имеет отношение к деятельности в работе Бога, “справедливые действия святых” (Откр. 19:8). Это означает быть “рьяным хороших работ”, для которых мы были созданы в Христе Иисусе (Эф. 2:10).

Стивен Олфорд пишет: “Все, что мы говорим и делаем должно быть охарактеризовано моральной прямотой (справедливостью / правильностью) и целостностью в служении, которая исходит из верных отношений с Богом. Наше проповедование, как и наша жизнь, должно быть справедливой деятельностью.”

A. В. Тозер пишет: “Мне пришлось слушать самых разных проповедников. Я слышал и унылых, и сухих; я слышал и красноречивых; однако наибольшую пользу принесли те, кто был преисполнен благоговейного страха в присутствии Бога, о котором они говорили. У них могло бы быть чувство юмора, они могли бы быть веселыми; но когда они говорили о Боге, их голос приобретал совершенной иной тон. Это было замечательным. Я полагаю, что у нас должно быть снова библейское понятие о Боге, который делает Бога ужасным и заставляет мужчин лечь лицом вниз и кричать, “Святой, святой, святой, Господь всемогущий Бога.’ Это сделало бы больше для церкви чем … что-либо еще.”

4) После после “способа справедливости” (2 Петр. . 2:21). Это имеет отношение к повиновению к жизни Бога. Те, кто знает “способ правды” (2:2), преследуют “способ справедливости”. Мы должны следовать за “способом справедливости”, идя в полном повиновении Богу в слове, деле, и мысли.

Таким образом, муж Божий должен следовать после справедливости (наше отношение к Богу) и он должен следовать после его двойного достоинства, набожность (наше отражение Бога). Набожность имеет отношение к нашей духовности, проявлению Бога в наших жизнях, нашей "богоподобности", или, как D.A. Карсон высказался, наша связность Богу. Это - то, что мы обычно называем духовностью.

Как 1 Тим. 3:16 указывает, “тайна набожности” была полностью показана в Иисусе Христе. Он - наш образец, наш пример набожности. Таким образом, муж Божий должен преследовать и проявить набожность, лелея его духовную жизнь.

Для наших жизней, чтобы быть отражением Бога так, чтобы другие могли видеть Бога в нас, мы должны, по определению, походить на Бога. Бог говорит, “Быть святым, поскольку я являюсь святым” (1 Петр. 1:16), так, чтобы другие завершили: “Это - святой муж Божий , который регулярно проходит нами” (2 Короля 4:9). Вот что это значит для человека Бога, чтобы преследовать набожность.

Так, тогда, первое двустишие в этом списке благочестивых достоинств, за которыми муж Божий должен следовать после, является справедливостью и набожностью. Второе двустишие благочестивых достоинств призывает человека Бога следовать после веры и любви (1 Тим. 6:11). Вера и любовь - внутренние достоинства. Муж Божий должен развить и продемонстрировать веру в наши жизни. Это имеет отношение к доверию к Богу. "Вера" здесь означает что “уверенное доверие к Богу для всего, полной лояльности Ему, недрогнувшей уверенности в Его власти, цели, и предоставлении.”

Мы живем верой (Рим. 1:17), молитесь верой (сравните с Матовый. 21:22), борьба верой (сравните с Еф. 6:16), победа верой (сравните с 1 Иоанна 5:4), и умирают верой (сравните с Евр. 11:13). Действительно, “без веры невозможно понравиться Богу” (Евр. 11:6). “Вера прибывает, слыша, и слыша Божье Слово” (Рим. 10:17). “Плоды Духа - верность” (Гал. 5:22).

Наряду с развитием и демонстрацией веры, муж Божий должен развить и продемонстрировать любовь. Это имеет отношение к доброжелательности к другим (сравните с 2 Фес. 1:3; Синица. 2:2). Библейская любовь не сентиментальное чувство, но библейская любовь всегда действует на благо других (Фил. 2:4). Это - любовь к большой заповеди - чтобы любить Бога Ваш Бог со всем Вашим сердцем, со всей Вашей душой, и со всем Вашим умом, и Вашим соседом как самостоятельно (Матф. 22:37-39). “Плоды Духа - любовь” (Гал. 5:22). “Любовь к Богу вылита … Святым Духом, кто дан нам” (Рим. 5:5). “Любите Бога Ваш Бог со всем Вашим сердцем, душой, умом, и силой, и Вашим соседом как самостоятельно” (сравните с Марка 12:30-31). “Любите братство” (1 Петр. 2:17). “Любите своих врагов” (Матф. 5:44). “Мужья должны любить своих жен как их собственные тела” (Эф. 5:28)

Так, муж Божий должен следовать после справедливости и набожности, веры и любви, и, в-третьих, муж Божий должен следовать после терпения и смиренности (1 Тим. 6:11). Так же, как вера и любовь - внутренние достоинства, эти две духовных черты - внешние достоинства. Терпение - осуществление сильной дисциплины при светлости Христа. Это - выносливость ради Христа при любых обстоятельствах. Это - выносливость солдата, фермера, и атлета (2 Тим. 2:3-6). Смиренность - Христоподобие. Сам он сказал, “Учитесь от меня, поскольку я являюсь кротким и непритязательным из сердца” (Матф. 11:29). Это - отношение смирения, уважая других лучше чем вы непосредственно (Фил. 2:3), рассматривая людей, поскольку Христос рассматривал бы их, со смиренностью и мягкостью Христа (2 Кор. 10:1).

Во-первых, тогда муж Божий должен сбежать из греховных ловушек - они могут разрушить Ваше служение. Во-вторых, муж Божий должен следовать за благочестивыми достоинствами - они усиливают Ваше служение. В-третьих, МУЖ БОЖИЙ ДОЛЖЕН ВЕСТИ ДУХОВНЫЕ БОИ - они нападут на Ваше служение. “Боритесь с хорошей борьбой веры, схватите на вечной жизни” (1 Тим. 6:12-14).

Служение - духовное сражение, в котором мы постоянно спорим с миром, плотью, и дьяволом, и против ложных страстей, ложного обучения, и ложных ценностей. Это не борьба против плоти и крови, но против духовного зла в небесных местах (Эф. 6:12). Мы не только боремся против ошибок веры и поведения, но и мы также боремся за правду, вера, раз и навсегда поставленная святым. Это не "борется" как в том, чтобы быть спорным, но как в …

(1) Защита нашего христианского признания (12a). “Боритесь, хорошая борьба веры” обращается к телу правды (Иуда 3), который мы должны защитить и объявить. Так, не изменяйтесь по своим верованиям. Не ставьте под угрозу правду. Боритесь за “веру” - что тело объективной, логической правды, которой мы верим и дорожим. Это - наше христианское призвание.

Так же, как Иисус никогда не изменял правду даже когда подвергнуто перекрестному допросу Пилат и под угрозой распятия на кресте, но держался на его признание, таким образом, мы должны бороться за то, что мы знаем и верим. “Схватите вечную жизнь, к которой Вас назвали” - то есть служитель в свете вечности. Проповедуйте правду, в которой Вы смело признавались, когда Вы были спасены. Сделайте эту истинную правду практической действительностью в Вашей жизни и служение. Палка с этим до конца, пока Вы не получаете приз без непостоянства в направлении.

2) Хранение христианской Верности (13-14). “Держите эту заповедь без пятна или вины до появления нашего Господа Иисуса Христос”. Или, как Уильям Хендриксен высказался, муж Божий должен “сохранять свою верностю неиспорченной и незапятнанной до самого дня его смерти, или, если завершение возрастов должно произойти перед тем временем... тогда ‘до появления нашего Господа Иисуса Христос.’” Наше служение должно быть отмечено чистотой и настойчивостью. Мы не должны принести упрек на имени Христа в нашем поведении, и мы не должны отклониться от нашего министерского занятия. Не изменяйте свое руководство, палка с этим, пока Вы пересекаете финишную черту, до духовных сражений, которые нападут на наше служение, выиграна.

Часть II. Лидерство: Являть Собой Пример Благочестия

“Личная святость” (продолжение)

Написано Роджером Паскоу,

президентом Института Библейского проповедования,

город Кембридж, провинция Онтарио, Канада

В этой секции мы продолжаем наше исследование того, что это означает быть благочестивым образцом для подражания как христианским лидером. Это имеет отношение к Вашей личной чистоте. В последних двух выпусках Пасторов СЕТИ ДЖОЕРНЭЛА мы смотрели на личную чистоту в нашем поведении - наше сексуальное поведение и наше этическое поведение. В этом выпуске мы будем смотреть на еще один аспект чистоты в нашем поведении - ЧИСТОТА В НАШЕМ СОЦИАЛЬНОМ ПОВЕДЕНИИ. Это имеет отношение к нашим межличностным отношениям.

Как человек Бога, Ваши межличностные отношения должны отразить честность и прямоту, открытость и прозрачность, и подлинность и смирение:

1) Честность и прямота. Это - этическое поведение, проявленное в наших общественных отношениях с другими. Другие люди должны знать, что мы мужчины Бога, чей "да" "да" и чей "нет" - "нет" (2 Кор. 1:17-20). Другие люди не должны иметь к второму предположению, что мы действительно имеем в виду. Людям никогда не придется задаваться вопросом, говорим ли мы правду. Мы не должны скрыться позади фанеры, и при этом наша коммуникация не должна быть скрыта в тайне. Позвольте нашей речи быть честной и прямой.

2) Открытость и прозрачность. Давайте подражать примеру апостола Пола, который сказал Посланию к коринфянам, “Мы говорили открыто с Вами, наше сердце является широко открытым... Теперь взамен... Вы также быть открытым... Откройте сердце для нас. Мы никого не обидели, мы никого не развратили, мы никого не обманули” (2 Кор. 6:11-13; 7:2).

Мужчины Бога не должны быть скрытны или изолированы. Люди, что мы имеем дело с нами, должны найти нас доступными и узнаваемыми, потому что мы открыты и прозрачны. Я не говорю о раскрытии конфиденциальной информации или информации, которая не была бы мудра, чтобы показать. Но я говорю о наших ежедневных общественных отношениях, где другие люди, с которыми мы имеем дело, должны быть в состоянии легко общаться с нами, потому что мы являемся теплыми и дружелюбными, мужчины Бога, которые испытали те же самые разочарования, несли те же самые трудности, и столкнулись с теми же самыми искушениями, которые они имеют.

Другие люди должны быть в состоянии видеть, что мы являемся склонными ошибаться и уязвимыми, все же преданными и верными для Бога. Другими словами, мы строим веру в наши общественные отношения с другими людьми точно, потому что мы можем идентифицировать с ними при их жизненных обстоятельствах и, таким образом, можем сочувствовать им. Таким образом мы строим отношения с людьми, которые вселяют в них веру в нас так, чтобы мы могли помочь перенести их трудности.

Апостол Павел предупреждал Послание к коринфянам, что его социальное, межличностные отношения были полной противоположностью тех мошеннических министров, которые “торговали вразнос словом Бога” (2 Кор. 2:17) и кто характеризовался хитростью и обманчивостью. Это не то, кто мы, говорит он. Напротив, его поведение было отмечено искренностью в виде Бога (2 Кор. 2:17). “Мы отказались от скрытых вещей позора, не идущего в хитрости, ни обращающегося со словом Бога обманчиво, но проявлением правды, рекомендующей нас непосредственно к совести каждого человека в виде Бога” (2 Кор. 4:2). Это - стандарт для нас всех в министерстве.

3) Подлинность и смирение. Подлинность имеет отношение к тому, чтобы быть, кто Вы действительно - не пытающийся быть похожими на одного человека публично и другого конфиденциально. Лицемерие не должно присутствовать в мужчинах Бога. Мы должны быть мужчинами, жизни которых и отношения состоят точно в том, что они появляются на внешней стороне другим. Вот что это значит, чтобы быть подлинным в наших отношениях - не симулирующий быть святыми мужчинами Бога, когда в действительности мы живем тайна, двойной образ жизни. Помните, Иисус терпеть не мог лицемерие.

Смирение идет взявшись за руки с подлинностью. Скромный человек - кто-то, кто не пытается привлечь внимание себе. Не думайте что, потому что Вы - лидер в церкви, что Вы - "кто-то" и что Вы должны всегда быть центром внимания. Фактически, Вы - слуга всех (Знак 9:35).

Гордость - противоположность смирения. Апостол Павел предупреждает нас о тех, кто горд: “Если кто-либо преподает иначе и не соглашается на полезные слова, даже слова нашего Господа Иисуса Христос, и к доктрине, которая согласуется с набожностью, он горд, не зная ничто, но одержим спорами и аргументами по словам, из которых прибывают зависть, борьба, оскорбление, злые подозрения” (1 Тим. 6:3-4). Апостол Джеймс говорит: “Бог сопротивляется гордому, но дает изящество скромному” (Джеймс 4:5; cf. 1 Домашнее животное. 5:5). Снова, Павел говорит: “Не позвольте ничему быть сделанным через эгоистичное стремление, или тщеславие, но в скромности ума позволяло каждому уважению другие лучше чем себя. Позвольте каждому из Вас взгляд не только для его собственных интересов, но также и для интересов других” (Фил. 2:3-4).

Заключение: Мужчины Бога должны быть известны их чистотой поведения - сексуальный, этичный, и социальный. Настолько легко ошибиться в этих областях и испортить Ваше доказательство или, в худшем, разрушить Ваше министерство. Сатана настолько активна, пытаясь заставить благочестивых мужчин грешить в их поведении и, таким образом, приносить позор к имени Христа. Сатане не нравится то, что мы делаем и его главная цель состоит в том, чтобы напасть на наше министерство и возможно разрушить его. При этом он не только вызывает опустошение в наших жизнях, но и в жизни церкви также, не говоря уже о насмешке и позоре, который может быть принесен к имени Христа.

Так, давайте стремиться охранять наши моральные жизни, будучи благочестивыми образцами для подражания для тех мы ведем и положение сильного для Христа, так, чтобы мы могли закончить наш курс от радости, борясь с хорошей борьбой веры.

В следующий раз мы продолжим предмет того, чтобы быть благочестивым образцом для подражания через чистоту в наших мыслях, побуждениях, и словах.

Часть III. Молитвенные Размышления

“Служение земных сосудов, Часть 1: Природа служения” (2 Кор. 4:7-16)

Написано Роджером Паскоу,

президентом Института Библейского проповедования,

город Кембридж, провинция Онтарио, Канада

Если Бог, о Котором говорит апостол Павел столь силен, что мог повелеть свету появиться из мрака, что Он осиял наши сердца, дабы явить нам Свою славу, отчего же тогда мы, люди-сосуды, которыми Он пользуется в служении, столь хрупки и немощны? Что же является причиной столь разительного контраста между Божьим могуществом и славой и человеческой слабостью и неустойчивостью выбираемых им служителей? Это и есть парадокс служения. Дабы не осталось сомнения в божественной природе и источнике Вести, Бог использует для провозглашения могучей Вести хлипких глашатаев.

Для описания служения апостол Павел использует целый ряд парадоксальных утверждений. В этой статье мы проанализируем первый парадокс: слабый глашатай и могучая Весть.

ВЛАСТЬ ДЛЯ СЛУЖЕНИЯ. Апостол Павел описывает это как великолепное сокровище, содержавшееся в глиняном сосуде. “Но у нас есть это сокровище в глиняных сосудах...” (4:7a). “Это сокровище” то, к чему обращается апостол Павел ранее как евангелие славы Христа (4:3-4); свет знания славы Бога перед лицом Иисуса Христа (4:6). Сообщение, которое мы проповедуем, является "сокровищем". “Глиняные сосуды” являются служительами, человеческими агентами, в которых сокровище воплощено (то есть воплощено и показано), и кем это объявлено. Это - парадокс служения - резкий контраст между славой сообщения и невероятной слабостью служительа кого использование Бога, чтобы объявить то сообщение.

Картина здесь имеет хрупкий, хрупкий, дешевый глиняный горшок, который содержит сокровище. Эта картина изображает хрупких, хилых смертных, которые содержат божественное сокровище, которое является евангелием Иисуса Христа.

Контраст между "сокровищем" и “глиняным сосудом” является намеренным - “так, чтобы превосходство власти могло иметь Бога а не нас” (7b). Бог проектировал служение этим парадоксальным способом, используя человеческих посыльных, чтобы объявить его божественное сообщение, чтобы увеличить источник, власть, экстраординарный характер, и сверхъествественный эффект евангелия самыми средствами, которые он хочет объявлять и показывать это, а именно, через слабые человеческие суда. Так как евангелие так радикально преобразовывает жизни, это не могло возможно быть просто человеческое сообщение; его автор может только быть Богом. Сильное сообщение бога не ограничено чрезвычайной слабостью человека - скорее это увеличено этим. Такой имеет место для каждого служительа евангелия: мы слабы именно так, что власть Бога может быть проявлена в нас. Таким образом, это было с Гедеоном и его 300 мужчинами, которые обращали в бегство мидианитян, просто ломая их глиняные сосуды так, чтобы свет сиял (судьи 7:15 и так далее; Евр. 11:34). И такой это с нами - в нашей признанной и очевидной слабости, Бог показывает свою власть и славу.

Это дает нам надлежащий взгляд на служение. Мы можем быть благодарными за нашу физическую слабость и умственные ограничения, потому что именно это использование Бога принести славу себе. Посыльный является слабым, зависимым, и временным, но сообщение является сильным, верховным, и вечным. Мы - существа, сформированные из праха земного, кого Бог в его изяществе хотел носить свое имя, его евангелие.

Это - парадоксальная власть для служения. Тогда, ДАВЛЕНИЯ СЛУЖЕНИЯ (4:8-9). Павел дает примеры от своей собственной жизни того, как он испытал парадокс своей собственной человеческой слабости, противопоставленной с излишней властью Бога. Несмотря на самые сокрушительные обстоятельства, Бог всегда поставлял ему. Что, по-человечески говоря было похоже, что невозможные проливы не были никаким вызовом власти Бога. Он испытал …

         Давление: “Трудно нажатый на каждой стороне..., но не сокрушенный”. Сатана хочет пересилить нас с ежедневными давлениями, но он не может сокрушить нас.

         Недоумение: “Озадаченный..., но не в отчаянии”. Ситуации происходят в служение, которое мы не можем выяснить. Мы не знаем, что сделать, но мы не отчаиваемся.

         Преследование: “Преследуемый..., но не оставленный” (см. 2 Тим. 4:16-17; 2 Тим. 3:12; Иоанна 16:33; Евр. 13:5; Матовый. 28:20).

         Физическое нападение: “Пораженный..., но не разрушенный”. Павел был поражен, мостя в Lystra (законы 14:19f) и уехался мертвый, но он не был разрушен для Бога, поднял его снова.

Они - некоторые из парадоксальных событий слабости посыльного, через которого сильное сообщение Бога объявлено.

Так, мы видели парадоксы, испытанные во власти и давлениях служениа. Теперь, ЦЕЛЬ СЛУЖЕНИЯ (4:10-12). Эти стихи - суммирование стихов 8-9. Действительность для подлинных служительов - то, что, как это ни парадоксально, они умирают, чтобы жить. Слабость человеческого судна проявлена во “всегда несущий о в теле смерть от Господа Иисуса Христа” (10a). Но, власть Бога проявлена в нашей слабости в самой цели, что “жизнь Иисуса может также быть проявлена в нашем теле” (10b). Слуги Христа объединены с Христом так, чтобы его смерть была нашей, и его жизнь является нашей. “Поскольку нам, кто живет, всегда поставляют до смерти для пользы Иисуса, что жизнь также Иисуса также может быть проявлена в нашей смертной плоти” (11). Любое страдание, испытанное служительом Христа, не для пользы страдания, но исключительно для пользы “Иисуса.” Мы не желаем таких событий, намного меньше причиняем их нам непосредственно. Скорее как Он перенес, мы тоже. Поскольку мир ненавидел его, таким образом, он ненавидит нас. Поскольку мы идентифицированы с ним, таким образом, мы испытаем то, что он испытал. Нам “поставляют до смерти для пользы Иисуса”, живя, поскольку мертвый к миру и осознающий Бога, для жить Христос и умереть выгода.

В смерти с Христом его жизнь “проявлена в нашей смертной плоти.” Мы переносим марки смерти Христа в нас непосредственно, и мы также проявляем его возрожденную, прославленную жизнь. “Таким образом, смерть работает в нас, но жизни в Вас” (12). Другими словами, через смертельные события Пола (преследование, сокрушенное, пораженное и т.д.), он принес евангелие Посланию к коринфянам, которое произвело жизнь в них. Для них, чтобы жить в Христе, он должен был умереть духовно и метафорически. В конечном счете, это делает каждое затруднение стоящим. Есть цель к тому, чтобы быть " поставленным до смерти для пользы Иисуса” - то есть, что другие могут жить в нем. Такой имел место для Иисуса непосредственно. Он умер так, чтобы мы могли жить. И тот цикл теперь воспроизведен в нас и продолжит быть, пока он не приезжает снова.

Это - библейский принцип: жизнь является результатом смерти. “Кроме зерна пшеницы попадают в землю и умирают, это пребывает один. Но если это умирает, это ясно показывает много фруктов” (Иоанна 12:24). Таким образом мужчины и женщины дают свои жизни (духовно и, в некоторых случаях, физически) в христианском служение так, чтобы другие могли жить.

Наконец, ПЕРСПЕКТИВА СЛУЖЕНИЯ (4:13-15). Несмотря на давления служениа, мы служитель с точки зрения веры. Вера побуждает нас говорить за Христа. Павел говорит, Что Псалмист в Псалме 116 сказал о своем духе веры, верен для меня: “Я верил; поэтому, я говорил” (13). Что мы говорим экспрессы, чему мы верим (сравните с Rom. 10:9f.). Наоборот, вера должна быть выражена в словах.

Несмотря на давления служениа, мы служитель другим из-за будущей перспективы. Восстановление Христа - первые плоды (предшественник) и гарантия нашего восстановления. Так же, как Бог “поднял Господа Иисуса Христа” от мертвых (сравните с Еф. 1:19-20), таким образом, он “также поднимет нас с Иисусом и подарит нам Вас.” Однажды, те, кто фрукты нашего служениа, будут "представлены" вместе с нами перед Богом (сравните с полковник 1:22, 28).

Будущая перспектива нашего собственного восстановления, наряду с теми, кому мы послужили, является нашей поддержкой для служения, несмотря на наши события, даже страдая и смерть (сравните с стихи 8-11). “Все вещи” (15) - все события в служение - "ради Вас" (те кого мы служитель). То, что мы переносим для Христа, распространяется на то, что мы переносим для его людей, так, чтобы, как это ни парадоксально, через наши события страдания и затруднения, изящество Бога распространилось многим, и “заставляют благодарение иметься в большом количестве к славе Бога. ”Это - правильная перспектива служениа.

“Поэтому, мы не падаем духом” (4:16a). Заметьте как эта фраза держатели для книг этот проход в стихе 1 и снова здесь в стихе 16. Все, что сказано промежуточный (стихи 2-15), объяснение того, почему “мы не падаем духом” в служение. И этот весь проход, который связи назад с служениом, описанным в 3:7-18 и связях, отправляют 4:16-5:11, который рассматривает фактическую, физическую смерть как окончательную судьбу, к которой приводит существующее страдание в служение.

Так, последовательность мысли - это:

1.     Картина великолепного служения Нового Завета (3:7-18).

2.     Это служение заставляет нас не падать духом несмотря на обстоятельства (4:1-16a).

3.     Даже если мы физически умираем в ходе нашего служения, мы не падаем духом из-за перспективы будущего восстановления (4:16-5:11).

Это легко пасть духом в служение, но здесь является надлежащей перспективой: давайте жить как те, кто подготовлен умереть для евангелия. Давайте не позволять обстоятельствам, недоумениям, или отчаянию вынимать нас из служения. Это - цена того, чтобы быть подлинным служителем евангелия для пользы Иисуса и пользы его людей.

Часть IV. Планы Проповедей

Иоанна 4:1-22, Беседа Иисуса Христа С Самарянкой, Часть 1

Если вы желаете прослушать эти проповеди на английском языке, перейдите по следующим ссылкам: Иоанна 4:1-3; Иоанна 4:4-11; Иоанна 4:12-14; Иоанна 4:14-18

Название: Подход к благовестию самого Господа

Тема: Как преодолевать духовные и общественные барьеры в благовестии

Пункт №1: Барьеры, причинные общественным устройством (7-9)

1. Не обращать внимание на обусловленные культурой предрассудки

2. Участвовать в личных беседах

Пункт №2: Переход к духовной истине (10-15)

1. Переход от физического к духовному (10-12)

2. Переход от временного к вечному (13-15)

Пункт №3: Взывать к совести (16-18)

1. Способствовать добровольному раскаянию (16-17a)

2. Открывая истины от Бога (17б-18)