MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 23, Editia de primăvară 2017

Ediția de Primăvară 2017
Autor: Dr. Roger Pascoe, Președinte,
Institutul de Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
(http://tibp.ca/)

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind Biserica în Predicare biblică și conducere”

Partea I: Putere Pentru Predicare, Pt. 6

“Puterea Scripturii”

Puterea Scripturii În Perdicare

În ultima ediție a acestui jurnal am discutat despre puterea Scripturii în ce îl privește pe predicator însuși. În această ediție vom discuta despre puterea Scripturii în actul predicării. Biblia are putere în predicare deoarece….

1. Predicarea Biblică Îl Lasă Pe Dumnezeu Să Vorbească, Nu Omul

Noi suntem vocea lui Dumnezeu și rostim cuvintele lui Dumnezeu către poporul lui Dumnezeu, în puterea Duhului Sfânt. Deci, noi proclamăm „Așa vorbește Domnul!” Important este ce spune Dumnezeu. Doar acest lucru are o putere și o relevanță eterne. Oamenii au nevoie să audă vocea lui Dumnezeu săptămână după săptămână pe măsură ce proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu. Predicarea biblică îl dă pe predicator din cale și lasă întâietate Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în oameni cu putere.

Predicarea biblică este centrată asupra lui Dumnezeu, nu a omului. Se orientează asupra Lui Dumnezeu (voia Lui, scopurile Lui, planurile Lui, Persoana Lui, lucrarea lui etc), nu asupra omului (problemele lui, nevoile lui, dorințele lui etc.). Nu vreau să spun că Biblia nu se ocupă și de problemele vieții – cu siguranță face asta, deoarece conține tot ce avem nevoie pentru viață și evlavie (2 Pet. 1:3). Ce vreau să spun este că accentul predicării biblice este acela de a expune adevărul teologic – ce ne spune despre Dumnezeu – iar apoi să aplice acel adevăr la viață. Accentul pe nevoile „imediate” ale oamenilor regăsit în multe predici, astăzi, produce o generație de oameni necunoscători ai Scripturilor și creștini imaturi din punct de vedere spiritual. Se focalizează pe „nevoile și probleme mele” și nu pe Dumnezeu. Pe de altă parte, predicarea biblică se focalizează pe „nevoile adevărate”, fie că sunt ele „resimțite” sau nu. Acele nevoi sunt regăsite în Biblie și prin cunoașterea lui Dumnezeu.

2. Predicarea Biblică Descoperă Voia Duhului Sfânt

Duhul lui Dumnezeu îi descoperă predicatorului semnificația și aplicația Scripurii pe măsură ce el studiază textul și se pregătește. De asemenea, Duhul le descoperă și ascultătorilor aceleași lucruri atunci când predicatorul prezintă textul. În acest mod oamenii se educă în adevărul Scripturilor, iar Duhul Sfânt îi aduce la ascultarea de acel adevăr.

3. Predicarea Biblică Acoperă Sfatul Lui Dumnezeu În Întregime

Predicarea biblică expune credința în toate detaliile sale. Nu este vorba aici despre credința subiectivă a unui păcătos care crede, ci despre credința obiectivă a bisericii creștine evanghelice – adevărul doctrinal. Biserica este zidită pe învățătura apostolilor, ale căror epistole ne oferă învățătură practică și adevăr teologic.

Predicatorul expozitiv predică Scriptura în mod sistematic și predică teologie biblică. Astfel, el „predică credința”, adică marile doctrine ale bisericii creștine. O astfel de predicare reduce riscul apariției erorilor doctrinare și a ereziilor, „împărțind drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15) și îi zidește pe creștini în credința lor cea sfântă.

Astfel, predicarea biblică încurajează o lucrare de predicare echilibrată ce are la bază predicarea sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu. Procedând astfel veți predica atât adevăruri doctrinare, cât și etice. Veți predica întreg sfatul lui Dumnezeu, iar acest lucru îl păzește pe predicator de ispita de a vesti teme sau subiecte după propriul plac.

4. Predicarea Biblică Ajută La Crearea Unității În Biserică

Când se ajunge la un acord privitor la tipul și esența predicării se obține un ajutor important pentru păstrarea unității în biserică, a unei atmosfere de pace și pentru cooperarea dintre predicator și auditoriu. De vreme ce predicarea biblică se centralizează asupra Cuvântului și a domniei lui Hristos (predicarea expozitivă este agreată de auditoriu și practicată de către vestitor) atunci atât predicatorul cât și ascultătorii împărtășesc un punct comun, unificator – anume, Cuvântul lui Dumnezeu este fundamentul pentru credință și practică de unde rezultă că este bază și pentru predicare.

5. Predicarea Biblică Crește Puterea Spirituală Și Morală A Bisericii

Păcatul este tolerat în multe biserici astăzi. Standardul lumii se strecoară în biserică. Predicarea biblică ajută la purificarea vieții spirituale a bisericii, pentru că îi aduce pe oameni în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu standardul acestuia de sfințenie. De asemenea, predicarea biblică aduce Cuvântul lui Dumnezeu ca răspuns la toate întrebările morale și practice cu care se confruntă biserica. În felul acesta, problemele bisericii nu sunt rezolvate conform părerilor oamenilor sau ale liderilor, ci conform Cuvântului lui Dumnezeu.

Mai mult, predicarea biblică este plină de putere, deoarece produce o foame după Cuvântul lui Dumnezeu în viețile oamenilor. Când se predică Biblia, oamenii vor începe să-și aducă bibliile la biserică și vor începe să le studieze și acasă. Astfel, predicarea biblică ajută la creșterea spirituală a oamenilor, producând educare spirituală, edificare și maturizare.

Predicarea biblică păstrează biserica pe calea cea bună din punct de vedere spiritual și moral, deoarece, în Cuvântul Său, Dumnezeu pretinde ascultare personală și colectivă. Când Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în mod expozitiv, acesta îi expune pe oameni la cerințele drepte ale unui Dumnezeu sfânt și cere supunere față de acestea. Predicarea biblică păstrează biserica pe calea cea bună din punct de vedere spiritual, practic, etic, doctrinar.

6. Predicarea Biblică Presupune Studiu Atent Al Cuvântului Din Partea Predicatorului

Perioada de timp petrecută de predicator în studierea Cuvântului și în rugăciune determină în mod direct puterea predicării. Dacă vom acorda prioritate studierii Cuvântului și rugăciunii în timpul săptămânii, atunci și numai atunci vom avea putere la amvon. R. G. Lee a spus cândva: „Nu poți să te hrănești cu lapte degresat în timpul săptămânii și să predici smântână duminica.” Studiul atent, rugăciunea și intimitatea cu Dumnezeu reprezintă cheia pentru o predicare puternică și eficientă. W. E. Criswell a spus: „Nimeni nu poate sta la amvom dacă nu studiază în mod constant și cu toată seriozitatea.”

Studiul este un loc intim și liniștit, unde predicatorul petrece timp cu Dumnezeu și unde Duhul Sfânt îl iluminează pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta nu poate să aibă loc într-un mediu în care există zgomot și mișcare. Când predicatorul este pe deplin pregătit după timpul petrecut în studiu, numai atunci poate merge la amvon cu încrederea că are ceva de spus poporului lui Dumnezeu. H. C. Brown Jr. a spus: „Nu există înlocuitor pentru cunoașterea aprofundată a cuvintelor și ideilor din text.” Jean Calvin a spus cândva: „Nimeni nu poate fi un bun slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu dacă nu este mai întâi un învățat.” Iar C. H. Spurgeon a spus: „Cel care nu seamănă în studiu, nu va culege roade la amvon.”

Când studiezi, așteaptă până când Dumnezeu vine și îți dă un mesaj din textul Scripturii. Trebuie să aștepți înaintea lui Dumnezeu călăuzire din partea Sa cu privire la mesajul pe care trebuie să îl transmiți oamenilor. Aceasta trebuie să fie, într-adevăr, principala parte a studiului. Mesajul trebuie să conțină acel foc pe care numai Dumnezeu îl poate da. Orice alt mesaj nu conține foc de la Dumnezeu.

7. Predicarea Biblică Permite Cuvîntului Să-Și Îndeplinească Sarcina

Predicatorul expozitiv poate pretinde că împlinește pasajul din Isaia 55:8-11. Gândurile și căile lui Dumnezeu sunt cu mult mai presus decât ale noastre și Cuvântul Său nu se va întoarce fără rod. Cuvântul lui Dumnezeu a venit jos la noi, la fel cum ploaia vine din cer, și își îndeplinește sarcina atunci când este predicat corect și în întregime înaintea oamenilor.

Cuvântul lui Dumnezeu își va îndeplini sarcina pentru care Dumnezeu l-a trimis, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii (Evr. 4:12). Această promisiune reprezintă o mare încurajare pentru predicator, care știe astfel că eforturile sale nu sunt zadarnice și că slăbiciunea lui va fi folosită pentru a spori puterea lui Dumnezeu ce lucrează prin Cuvântul Său. Îndatorirea primordială a Cuvântului proclamat este să transforme vieți. Expunerea Scripturilor îi transformă pe sfinți (inclusiv pe predicator) și pe păcătoși.

8. Predicarea Biblică Restabilește Prioritatea Pierdută A Predicării

De ce predicarea și-a pierdut prioritatea? Predicarea și-a pierdut prioritatea pentru că unii oameni îi desconsideră pe predicatori și predicarea. Unii desconsideră predicarea pentru că au mutat accentul de pe amvon pe consiliere. Se pare că bisericile moderne consideră că strategiile seculare sunt răspunsul la problemele oamenilor mai degrabă decât abordarea spirituală.

Unii desconsideră predicarea pentru că nu înțeleg ce face Dumnezeu. Ei nu se roagă pentru sufletele pierdute sau pentru victorie spirituală. Ei nu înțeleg atacul lui Satan împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Pentru ei, atât timp cât serviciile și programele bisericii se desfășoară în mod normal, totul este în regulă.

Discreditarea predicării este unul din semnele vremurilor noastre. Oamenii discreditează predicarea, spunând predicatorului să nu le mai predice sau acuzându-l că predică prea lung. Oamenii ar trebui să fie mai preocupați de conținutul și de puterea mesajului pe care Dumnezeu îl transmite mai degrabă decât de lungimea mesajului. Pe lângă toate acestea, există și predicatori care discreditează predicarea, spunând povești și glume sau având o atitudine greșită față de predicare. Adesea predicatorii cred că predicile lor nu au niciun impact și că sunt inutile.

Cât de importantă este predicarea? Predicarea este sarcina primordială a pastorului și cel mai important aspect al slujirii sale. Cel mai mare pericol în care poate cădea pastorul este să se ocupe de lucrurile mai puțin importante și să neglijeze predicarea. Poziția predicatorului reprezintă cel mai mare privilegiu și responsabilitate, pentru că el este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Este cea mai mare onoare să transmiți Cuvântul lui Dumnezeu din partea Lui. Nimic din ceea ce face predicatorul nu este mai important decât predicarea, pentru că atunci când predică, el își îndeplinește această însărcinare divină.

Amvonul este centrul lucrării împărăției lui Dumnezeu. Este linia frontului bătăliei spirituale care se duce în fiecare generație. Predicarea și amvonul reprezintă cele mai puternice arme ale lui Dumnezeu împotriva răcelii spirituale și a letargiei din biserică. Prin predicare, cei pierduți vor fi salvați, nevoile oamenilor vor fi împlinite și viețile lor spirituale for foi schimbate pentru gloria lui Dumnezeu.

Cea mai importantă preocupare a pastorului este să se concentreze pe predicare și să-și pună energia în slujba îndeplinirii acestei sarcini. Celelalte îndatoriri strigă după atenție din partea pastorului, însă el trebuie să se concentreze întotdeauna pe îndatorirea sa primordială, care este predicarea. Pentru a putea păstra predicarea în topul priorităților sale, predicatorul trebuie să țină minte că el aparține și slujește Domnului Isus Hristos – nu bisericii, denominației sau oricărei alte probleme urgente ce îi apare în cale. Într-adevăr, lipsa predicării biblice sau lipsa atenției ce trebuie acordată acesteia este responsabilă, cel puțin într-o anumită măsură, de bolile societății noastre moderne. Derapajul moral care asaltează națiunile noastre nu se va opri până când nu vor avea loc schimbări la amvoanele noastre.

9. Predicarea Biblică Restabilește Puterea Pierdută A Autorității Biblice

Fundamentul predicării biblice (expozitive) este autoritatea biblică – adică Biblia este cel mai de seamă standard pentru tot ce ține de credință și practică. Provocarea adusă față de autoritatea biblică a venit mai întâi în timpul Iluminismului (era rațiunii). După cum afirmă David Allen „modernitatea a distrus autoritatea. Postmodernitatea înlătură autoritatea.”

Disputele privitoare la autoritatea biblică degenerează repede în dezbateri legate de interpretarea Scripturii. Astfel se ajunge la discuții despre ce spune, ce înseamnă și cum se aplică acel lucru azi.

Puterea pentru predicare rămâne în picioare sau cade odată cu această chestiune a autorității biblice. Dacă negi autoritatea biblică, predicarea ta nu va avea putere spirituală. Dacă o recunoști și i te supui, predicarea ta va avea putere spirituală. Autoritatea biblică înseamnă nu numai că Biblia spune adevărul în tot ceea ce afirmă ea, mai înseamnă și că Scriptura ne obligă la tot ce prescrie ea.

10. Predicarea Biblică Face Ca Scriptura Să Fie Punctul Central Al Închinării

Cuvântul lui Dumnezeu este central în închinare. Biblia devine centrul închinării numai dacă este și prioritatea numărul unul în studiile predicatorului. Biblia va fi un punct central în închinare numai dacă predicatorul a studiat-o cu sârguință în pregătirea predicii, și numai atunci când mesagerul își aduce predica sa ca pe o jertfă înaintea lui Dumnezeu.

Predicarea nu înseamnă o obligație a predicatorului de a-i mulțumi pe oameni sau pe liderii bisericii, ci de a-L mulțumim pe Dumnezeu. Când o predică este vestită precum o jertfă adusă lui Dumnezeu de către predicator, atunci mesagerul va căuta doar favorul lui Dumnezeu față de predica sa.

Predicatorul este robul lui Dumnezeu, care transmite mesajul lui Dumnezeu, bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu și prin puterea Duhului Sfânt. Când predicatorul transmite Cuvântul în acest mod este o jertfă adusă lui Dumnezeu. El aduce mesajul înapoi la Dumnezeu și doar El poate să o evalueze cu adevărat. Deci, trebuie să ne pregătim și să predicăm ca pentru Dumnezeu, fiindcă El este auditoriul care contează și aprobarea din partea Lui este importantă. Ca o predică să fie o jertfă adusă Domnului trebuie să ne coste ceva – adică, muncă din greu și rugăciune în timpul studiului. „Predicarea ce nu costă nimic va realiza nimic. (Jowett).

Partea A II-A: Pregătire Pentru Predicare

Schița de Predică, Pt. 3 (continuare): Testarea punctelor principale

În ultima ediție a acestui jurnal am discutat despre schița de predică – în mod specific, despre modul în care testăm punctele principale. Am spus că punctele principale ale predicii trebuie să fie distincte din punct de vedere homiletic și armonizate între ele.

Am considerat că va fi de ajutor pentru voi să vă ofer câteva exemple din cadrul propriilor schițe de predică astfel încât să vedeți că punctele principale sunt diferite unele de altele și, totuși, se leagă între ele prin relația lor cu subiectul.

1 Corinteni 2:1-5

Subiect: Predicare Evangheliei

1. Când predici Evanghelia, mesajul ar trebui să fie convingător (1-2)

(1a)… nu datorită vorbirii tale și înțelepciunii (1)

(1b)… ci, datorită Persoanei și lucrării lui Hristos (2).

2. Când predici Evanghelia, mesajul ar trebui să fie puternic (3-4)

(2a) …nu datorită persoanei tale și a cuvintelor tale (3-4a)

(2b)…. Ci datorită acțiunii și lucrării Duhului (4b)

3. Când predici Evanghelia, mesajul ar trebui să fie folositor (5)

(3a)… nu datorită credinței în înțelepciunea umană (5a)

(3b)….ci datorită credinței în puterea lui Dumnezeu (5b).

Galateni 3:10-14

Subiect: Justificarea înaintea lui Dumnezeu

1. Dacă te bazezi pe faptele tale, vei fi condamnat (10-12)

(1a)… fiindcă nu poți păzi întreaga lege (10)

(1b)…fiindcă neprihănirea se primește doar prin credință (11-12)

2. Dacă te bazezi pe lucrarea lui Hristos, vei fi binecuvântat (13-14)

(2a)… fiindcă blestemul legii cade asupra lui Hristos (13)

(2b)… fiindcă binecuvântarea credinței ne este transferată nouă (14)

Galateni 5:16-25

Subiect: Trăirea în libertate spirituală

1. Trăirea prin Duhul este o viață de conflict (16-18)

2. Trăirea prin Duhul este o viață de contrast (19-23)

3. Trăirea prin Duhul este o viață de crucificare (24)

4. Trăirea prin Duhul este o viață de conformare (25)

Filipeni 3:1-14

Subiect: Încrederea în Hristos, nu în sine

1. Când ne încredem în Hristos ni se schimbă perspectiva (4-8c)

(1a) ceea ce odată însemna totul (4-6), acum nu mai înseamnă nimic (7)

(1b) ceea ce odată nu însemna nimic, înseamnă acum totul (8a-c)

2. Când ne încredem în Hristos ni se schimbă scopurile (8d-11)

(2a) scopul vieții noastre este să devenim ca Hristos (8d-10)

(2b) scopul vieții noastre este să fim cu Hristos (11)

3. Când ne încredem în Hristos, căutările noastre se schimbă (12-14)

(3a) lăsăm în urmă ceea ce ține de trecut (12-13a)

(3b) urmărim ceea ce ține de viitor (13b-14).

Coloseni 1:24-2:5

Subiect: Îndatoririle slujirii pastorale

1. În lucrarea pastorală… suferim de dragul bisericii (24)

2. În lucrarea pastorală… slujim ca administratori ai bisericii (25-29)

3. În lucrarea pastorală… luptăm pentru spiritualitatea bisericii (2:1-5).

Coloseni 2:13-15

Subiect: Transformare de la moarte la viață spirituală

1. Dumnezeu ne-a oferit două mari beneficii (13)

(1a) Ne-a oferit viață spirituală

(1b) Ne-a oferit iertare de păcate

2. Dumnezeu a cucerit pentru noi doi mari vrăjmași

(2a) A cucerit cerințele Legii (14)

(2b) A cucerit puterile celui rău (15).

1 Tesaloniceni 1:1-10

Subiect: Un portret al Bisericii model

1. Oamenii centrați pe Dumnezeu se cunosc prin ceea ce fac (3)

(1a) Ne arătăm credința prin fapte (3a)

(1b) ne arătăm iubirea prin slujire (3b)

(1c) ne arătăm speranța prin perseverență (3c)

2. Oamenii centrați pe Dumnezeu se cunosc prin ceea ce sunt ei (4-10)

(2a) suntem mărturii vii ale puterii salvatoare a Evangheliei (4-5)

(2b) suntem mărturii vii ale puterii transformatoare a Evangheliei (6-10)

1 Timotei 3:14-16

Subiect: Caracterul casei lui Dumnezeu

1. Conduita noastră este guvernată de natura bisericii (14-15)

(1a) este biserica Dumnezeului celui viu

(1b) este stâlpul adevărului

(1c) este fundația adevărului

2. Mărturisirea noastră este guvernată de mesajul bisericii (16)

(2a) biserica mărturisește întruparea lui Hristos

- El s-a „arătat în carne”

- El a fost „dovedit prin Duhul”

(2b) biserica mărturisește despre Hristos

- Mărturia îngerilor („văzut de îngeri”)

- Mărturia între oameni („predicat între neamuri”)

(2c) biserica mărturisește răspunsul față de Hristos

- Răspunsul pământului („crezut în lume”)

- Răspunsul cerului („primit în glorie”)

Evrei 12:18-24

Subiect: Apropierea de Dumnezeu în închinare

1. Dacă te apropii de Dumnezeu pe baza propriilor fapte, vei avea parte de judecata dreaptă a lui Dumnezeu (18-21)

(1a) a te apropia de Dumnezeu pe baza legii Sale este o experiență înfricoșătoare – putere, frică, moarte, distanță (18-19)

(1b) a te apropia de Dumnezeu pe baza legii Sale este o experiență ce duce la condamnare – nu poți să-i faci față (20-21)

2. Dacă te apropii de Dumnezeu pe baza lucrării lui Hristos, vei primi harul răscumpărător al lui Dumnezeu (22-24)

Când ne apropiem de Dumnezeu pe baza lucrării lui Hristos…

(2a) Intrăm în locul sfânt fără bariere (22) „la muntele Sionului și orașul Dumnezeului celui viu”

(2b) Intrăm într-o mare bucurie fără dezamăgire (23a) „în adunarea plină de bucurie și în biserica Celui întâi născut”)

(2c) Intrăm în prezența Judecătorului fără teamă (23b) „judecătorul tuturor”

(2d) intrăm în compania celor sfinți fără de prihană (23c) „duhurile celor drepți făcute desăvârșite”.

(2e) Venim la Mijlocitor fără mustrări de conștiință –„la Mijlocitorul unui nou legământ”

(2f) Intrăm prin sângele lui Hristos, fără păcat – „sângele stropirii care vorbește mai bine decât cel al lui Abel”

Geneza 21:8-21

Subiect: Sursa și soluțiile pentru problema noastră

1. Adeseori sursa problemei noastre constă în atitudini nepotrivite (9-10)

Atitudinea rea a Sarei duce la resentiment

2. Adeseori sursa problemei noastre constă în decizii greșite (11-14a)

Decizia rea a lui Avram duce la un necaz

3. Adeseori sursa problemei noastre constă în circumstanțe rele (14b-16)

Circumstanțele nepotrivite în care s-a aflat Agar au dus la izgonire

4. Problemele își găsesc întotdeauna soluția în bunătatea lui Dumnezeu (17-21)

Izgonirea duce la intervenția lui Dumnezeu

Geneza 32:22-32

Subiect: Fuga dinaintea lui Dumnezeu

1. Fuga de trecut nu îți rezolvă problemele (22-24a)

(1a) Te poate separa de familia ta (22-23)

(1b) Te poate face să fii izolat și singur (24a)

2. Întâlnirea cu Dumnezeu te trezește la realitate (24b-29)

(2a) O întâlnire cu Dumnezeu te oprește din căile tale (24b-25)

(2b) O întâlnire cu Dumnezeu te face să strigi după o binecuvântare (26-29)

3. Înfruntarea viitorului îți dă o nouă speranță (30-31)

(3a) poți înfrunta viitorul cu speranță, atunci când vei fi văzut „fața lui Dumnezeu” (30)

(3b) poți înfrunta viitorul cu speranță, atunci când „răsare soarele” (31).

Exodul 3:1-10

Subiect: Întâlnirea cu Dumnezeu în evenimentele zilnice ale vieții

1. Întâlnirea cu Dumnezeu – are loc acolo unde ești (1)

(1a)… în activitățile obișnuite (1a)

(1b)… în locuri obișnuite (1b)

2. Întâlnirea cu Dumnezeu - ne atrage la Sine (2-4)

(2a)… apărând într-un „rug aprins” (2-3)

(2b) … chemându-te pe nume (4)

3. Întâlnirea cu Dumnezeu – ne descoperă cine este El (5-10)

(3a) ne descoperă că este un Dumnezeu sfânt (5)

(3b) ne descoperă că este un Dumnezeu credincios (6)

(3c) ne descoperă că este un Dumnezeu răscumpărător (7-10)

Un Dumnezeu răscumpărător care ia seama la copiii Săi (7)

Un Dumnezeu răscumpărător care își eliberează poporul Său (8)

Un Dumnezeu răscumpărător care trimite un Salvator pentru poporul Său (8-10)

Partea A III-A: Expunere Devoțională

“Înțelegerea Evangheliei (1 Cor. 2:6-16)

de: Dr. Stephen F. Olford

Introducere

După ce a vorbit despre caracterul, părtășia și comunicarea evangheliei, Pavel încheie acum această secțiune cu un paragraf despre Înțelegerea evangheliei. El anticipează că vor fi unii care vor deduce din pledoaria sa de până aici că în economia lui Dumnezeu nu este loc pentru înțelepciune și că adevărul creștin este cu totul în afara sferei rațiunii. Apostolul vine în întâmpinarea acestei obiecții, arătând că evanghelia conține înțelepciune, însă această înțelepciune este spirituală și de aceea poate fi înțeleasă numai prin mijloace spirituale. Neînțelegerea acestor lucruri importante a fost de asemenea o cauză a divizării apărute între credincioșii din Corint. Așadar, Pavel corectează situația existentă, insistând asupra faptului că înțelegerea evangheliei este făcută posibilă prin:

I. Inițiere Spirituală

„Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci (1 Corinteni 2:6-7). Pavel spune, de fapt, aici: „Să nu vă imaginați că în creștinism nu există filosofie, înțelepciune și nici că acesta se află în afara sferei rațiunii reînnoite, pentru că nu este așa! Creștinismul își are propria sa înțelepciune și propria filosofie.” Într-adevăr, ceea ce arată Pavel aici este că filosofia creștină este filosofia fundamentală și aceasta nu trebuie testată de alte filosofii. Dimpotrivă, celelalte filosofii trebuie să fie încercate de creștinism.

Este limpede, așadar, că Pavel face o distincție clară între înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu. Înțelepciunea lumii este limitată de „veacul” său. Acesta este termenul folosit de Pavel. Caracteristica supremă a filosofiei umane este faptul că aceasta este mărginită întotdeauna de veacul în care s-a dezvoltat. Prin urmare, într-un sens foarte real, oamenii sunt limitați în raționamentul lor de perioada în care trăiesc. Nu la fel este însă cu filosofia divină. Înțelepciunea divină este eternă și, prin urmare, neschimbătoare. Pavel descrie această înțelepciune ca pe un mister: „înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră (1 Corinteni 2:7).Aceasta este o înțelepciune care vine din veșnicie, invadează timpul și dăinuie de-a lungul veacurilor. Pentru a cunoaște o astfel de înțelepciune, oamenii trebuie să fie inițiați din punct de vedere spiritual. De aceea Pavel folosește termenul „taină”. Termenul din greacă înseamnă „ceva al cărui înțeles este ascuns de cei care nu sunt inițiați, dar care este foarte clar pentru cei inițiați” (William Barclay).

Acum se ridică însă întrebarea cum pot fi inițiați oamenii în înțelepciunea lui Dumnezeu, care nu este altceva decât revelația lui Dumnezeu în Hristos și El răstignit. Răspunsul este implicit în cuvântul „desăvârșit”, pe care Pavel îl pune la același nivel cu cei care sunt duhovnicești (vezi v. 15). Aceasta înseamnă că, pentru a avea loc inițierea spirituală, trebuie să existe:

1) O naștere spirituală. „Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune… (1 Corinteni 2:6). Termenul tradus aici prin „desăvârșiți” înseamnă “crescuți, adulți” în contrast cu „prunci”. Înainte să existe dezvoltare și maturitate, trebuie să aibă loc o naștere spirituală. Aceasta a fost ideea principală din discuția Mântuitorului cu unul din cei mai inteligenți oameni din vremea Lui, pe nume Nicodim. Deși versat în filosofie și impregnat de teologie, el nu era născut din nou și lui i-a spus Mântuitorul: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3, vezi și 3:5). Există un singur loc în care revelația lui Dumnezeu poate fi înțeleasă, și acela este împărăția lui Dumnezeu.Și în acel loc nu se poate intra decât printr-o inițiere spirituală – o nouă naștere. Însă această naștere spirituală trebuie să fie însoțită și de:

2) O creștere spirituală. „Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune… (1 Corinteni 2:6). William Barclay susține că termenul tradus aici prin „desăvârșiți” descrie „un animal sau o persoană ajunsă la maturitate, care a ajuns la înălțimea maximă a dezvoltării sale fizice.” El continuă și spune că „Pavel folosește acest termen pentru a indica creșterea spirituală și intelectuală a celor care pot înțelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Barclay mai spune: „… celor care tocmai au intrat în biserică, le vorbim despre elementele de bază ale creștinismului; însă când oamenii devin mai maturi, le oferim învățătură mai profundă despre ce înseamnă aceste elemente de bază.” Din acest punct de vedere Pavel limitează înțelegerea înțelepciunii lui Dumnezeu la cei „inițiați”. Înțelepciunea acestei lumi trece sau va fi nimicită (v. 6), însă înțelepciunea veșnică a lui Dumnezeu, hotărâtă înainte de întemeierea lumii, este destinată să-i aducă pe oameni în planul deplin al gloriei lui Dumnezeu, printr-o criză și un proces de inițiere, pe care îl numim naștere spirituală și creștere spirituală. Ai experimentat această inițiere prin Duhul Sfânt? Fără această experiență, nu vei putea înțelege niciodată înțelepciunea lui Dumnezeu, așa cum este ea revelată în Domnul nostru Isus Hristos. Însă înțelegerea evangheliei implică, în al doilea rând:

II. Iluminare Spirituală

„Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:9-10). După inițierea spirituală, trebuie să aibă loc o iluminare a Duhului. Una din cele mai grele lecții pe care oamenii le au de învățat este aceea că observarea umană, inculcarea umană și meditația umană nu pot penetra sau descoperi vreodată lucrurile profunde ale lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, abordarea filosofică și sistemul științific sunt limitate de timp și rațiune și nu ne pot duce decât până la capătul rațiunii umane. Însă în punctul în care cercetările umane nu mai pot ajunge, acolo intervine iluminarea spirituală. Astfel, Pavel merge mai departe și arată că, dacă cineva este caracterizat de naștere spirituală și de creștere, el poate cunoaște:

1) Revelația Duhului. „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit (lucrurile spirituale) prin Duhul Său (1 Corinteni 2:10). Pentru a-și ilustra ideea, apostolul spune: „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:11). Ceea ce spune Pavel aici este că există anumite lucruri pe care numai numai duhul omului e poate cunoaște. Cu toții știm lucrul acesta. Nimeni nu poate privi cu adevărat în inimile noastre și să vadă ce este acolo decât duhurile noastre. Pavel merge apoi mai departe și spune că tot așa este și la Dumnezeu. Există lucruri profunde și intime în legătură cu Dumnezeu, pe care numai Duhul lui Dumnezeu le cunoaște și, prin urmare, numai Duhul Sfânt ne poate face să înțelegem gândurile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, există anumite părți ale adevărului pe care puterea gândirii nu le poate găsi fără ajutor. Duhul Sfânt este Cel care trebuie să ni le descopere. De aceea, atunci când Domnul Isus urma să-Și părăsească ucenicii, El le-a promis că-L va trimite pe Duhul Sfânt, care să-i învețe toate lucrurile și să le amintească toate lucrurile (Ioan 14:26). Odată cu revelația Duhului mai vine și:

2) Cercetarea Duhului. „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10). Rolul Duhului Sfânt nu este doar acela de a revela adevărul care se află în Hristos, ci și de a cerceta adevărul. Termenul „cercetează” din textul nostru este foarte interesant. Acesta poate fi găsit în manuscrise vechi, unde este folosit cu referire la raportul unui cercetător profesionist și la căutarea funcționarilor de la vamă. Așa cum un funcționar vamal experimentat scoate la lumină diferite lucruri din bagajul unui călător, tot așa și Duhul Sfânt, în cel mai minunat sens, cercetează lucrurile profunde și ascunse ale lui Dumnezeu, făcându-le ușor de înțeles și punându-le la dispoziția celui mai umil creștin, care este gata să se încreadă în El (vezi și 1 Ioan 2:20). Acest fenomen extraordinar îi încurcă pe intelectualii din orice epocă. Filosofii și oamenii de știință nu au putut înțelege niciodată cum până și un om needucat poate înțelege și vorbi despre adevăruri care sunt cu totul ascunse oamenilor, în general. Răspunsul se află, bineînțeles, în iluminarea spirituală. Domnul Isus s-a bucurat de lucrul acesta (Luca 10:21; Matei 16:17).

A avut loc o astfel de iluminare spirituală în viața ta? Nu există nimic mai minunat decât să ai parte de revelația și cercetarea Duhului lui Dumnezeu. Oricine a cunoscut aceste lucruri poate spune împreună cu apostolul Pavel: „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său (1 Corinteni 2:12). Însă, pentru o înțelegere deplină a evangheliei, pe lângă inițierea și iluminarea spirituală, trebuie să mai existe și:

III. Interpretare Spirituală

„Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti (1 Corinteni 2:13). Ajungem acum la un punct din argumentarea lui Pavel în care trebuie să fim foarte atenți. Versetul citat aici este folosit adesea ca argument de către susținătorii teoriei inspirației verbale – o doctrină biblică și adevărată. Însă Pavel spune aici că „vorbim”, nu „scriem”. Așadar, el se referă la interpretare mai degrabă decât la inspirație. El ne învață că se poate ajunge la cunoașterea adevărului prin înțelegerea a două lucruri fundamentale:

1) Folosirea limbajului de către Duhul Sfânt. „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti (1 Corinteni 2:13). Este limpede că cel care cunoaște gândurile lui Dumnezeu alege și cuvintele lui Dumnezeu pentru a interpreta adevărul divin. Aceasta este lucrarea primordială a Duhului Sfânt. Ce importanță primesc astfel Scripturile în această epocă a bisericii! Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a interpreta Biblia acelor oameni care au cunoscut inițierea spirituală și iluminarea spirituală. Totuși, trebuie să mai subliniem și faptul că Duhul Sfânt nu vorbește niciodată în afara contextului revelației divine pe care o numim Sfânta Biblie. De aceea trebuie să acordăm o atenție specială limbajului folosit de Duhul. Nici măcar o iotă nu este lipsită de importanță. De aceea Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). De asemenea, El a mai spus: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul...” (Ioan 16:13). Acesta este secretul interpretării: Duhul folosește cuvintele Sale pentru a ne descoperi gândurile lui Dumnezeu. Dar, alături de folosirea limbajului de către Duhul Sfânt, mai este și:

2) Învățăturile și așteptările Duhului. „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti (1 Corinteni 2:13). Este foarte dificil pentru comentatori să expice această frază. Unii spun că înseamnă: „folosind cuvinte spirituale pentru lucruri spirituale”. Alții susțin că înseamnă: „interpretând lucruri spirituale pentru oameni spirituali”. Personal, eu sunt convins că ambele poziții sunt corecte. Ceea ce vrea apostolul Pavel să spună este că Scriptura nu trebuie interpretată în mod personal (2 Petru 1:20). Duhul Sfânt are propriul său limbaj și învățături și, prin limbajul Scripturii, avem suficient precedent și suport pentru orice doctrină importantă. Mai mult, avem și ceea ce se numește tradiția creștină, formată din contribuțiile teologilor de-a lungul secolelor. Așadar, nu trebuie să ne dăm cu părerea cu privire la revelația divină. Nu există adevăr vital pentru viața și practica creștină care să nu fie sprijinită atât de revelația divină, cât și de tradiția creștină. Atunci când Pavel îi scrie lui Timotei despre înțelegerea și comunicarea adevărului divin, spune: „Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Timotei 2:2).

Așadar, Pavel încheie acest paragraf remarcabil, subliniind că „...omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte (1 Corinteni 2:14). Cu alte cuvinte, fără inițiere spirituală, iluminare spirituală și interpretare, adevărul nu este decât o nebunie pentru cel neregenerat spiritual – omul lumesc. El vede revelația ca pe o absurditate. Odată ce am înțeles lucrul acesta, avem explicația completă a atitudinii necreștinului față de lucrurile spirituale. De aceea, trebuie să avem răbdare cu el și să ne rugăm ca el să se supună condițiilor revelației divine. Pe de altă parte, apostolul spune: „...Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni (1 Corinteni 2:15). Cu alte cuvinte, omul care a cunoscut inițierea spirituală, iluminarea spirituală și interpretarea, are capacitatea de a analiza și examina lucrurile descoperite prin revelație divină, precum și pe cele omenești și naturale. În același timp însă, el nu poate fi supus cercetării și judecății de către cineva care nu are Duhul. Nicio persoană neregenerată spiritual nu are dreptul să critice sau să judece un creștin cu privire a credința sa personală în Hristos. Necreștinul nu are discernământ spiritual și, prin urmare, nu poate înelege natura miracolului care a avut loc. Așa cum necreștinul nu-l poate judeca pe creștin, tot așa el nu poate să-I dea învățătură Domnului (vezi v. 16). Nu este decât o mare nerușinare din partea omului firesc să-și ridice glasul împotriva Dumnezeului pe care nu-L recunoaște.

Spre deosebire de acesta, creștinul are „gândul lui Hristos. Pasajul se încheie cu această afirmație extraordinară. Înțelepciunea lui Dumnezeu nu este decât gândul lui Hristos. Termenul „gând” din textul de față înseamnă „minte” sau „conștiință”. Noi avem conștiința lui Hristos, gândul lui Hristos, concepția lui Hristos. Nu este același termen cu cel folosit de Pavel in Filipeni 2. Acolo este vorba despre caracterul lui Hristos, pe când aici se vorbește despre înțelegerea sau înțelepciunea lui Hristos.

Concluzie:

Ce minunat că noi putem cunoaște gândul lui Dumnezeu! Minunea acestei realități este că toată veșnicia noi vom continua să explorăm gândul lui Hristos, devenind tot mai mult ca El. Ce vast univers de binecuvântări ni se întinde în față! Gândul acesta ne face să ne simțim precum Isaac Newton când a spus: „Sunt ca un copilaș pe malul mării, culegând pietricele și admirându-le, când marea cea măreață mi se întinde în față”.

Așadar, Pavel culminează un subiect important cu o idee măreață. Ceea ce le spune corintenilor este că, dacă ei experimentează inițierea spirituală, iluminarea spirituală și interpretarea, vor cunoaște gândul lui Hristos. Și a cunoaște gândul lui Hristos înseamnă a avea unitate în gândire, în viață, în trăire. În gândul lui Hristos nu există divizare și nici în biserica locală care cunoaște gândul lui Hristos. Fie ca rugăciunea noastră să sune astfel: „Fie ca gândul lui Hristos, Salvatorul meu, să fie în mine zi de zi, prin dragostea și puterea Sa, controlând tot ceea ce fac și spun!”

Partea A IV-A. Schițe De Predică

Pentru a asculta versiunea audio ale acestor predici în limba engleză vă rugăm să dați click pe următoarele link-uri: Link 1 - In. 11:38-44; Link 2 - In. 13:1-3, Pt. 1; Link 3 - In. 13:1-3, Pt. 2; Link 4 - In. 13:1-3, Pt. 3

Titlu: Spălarea picioarelor ucenicilor

Punctul #1: Trebuie să înțelegem bazele adevăratei slujiri (1-3)

1. Bazele adevăratei slujiri constă în încrederea care vine din cunoaștere

(1a) Cunoașterea destinației noastre și cum ajungem acolo (1a)

- “Isus a știut că a venit ceasul …”

(1b) Cunoașterea identității și a rolurilor noastre (3a)

- Isus știa… că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini”

(1c) Cunoașterea originii noastre și a scopului nostru (3b)

- Isus știa…că a venit de la Dumnezeu și că merge la El

2. Bazele adevăratei slujiri constă în motivația care vine din dragoste (1c)

(2a) Motivația care vine din dragoste este arătată în obiectul acelei dragoste (1c)

- “iubindu-i pe ai Săi”

(2b) Motivația care vine din dragoste este arătată în amploarea acelei dragoste (1d)

- “iubindu-i pe ai Săi care erau în lume i-a iubit până la capăt”

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad