MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 21, Editia de toamnă 2016

Ediția de Toamnă, 2016
Autor: Dr. Roger Pascoe, Președinte,
Institutul de Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
(http://tibp.ca/)

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind Biserica în predicare biblică și conducere”

Partea I: Putere Pentru Predicare, Pt. 4

“Puterea rugăciunii”

Nucleul puterii spiritual este rugăciunea. Apostolul Pavel a solicitat rugăciunea: „Fraților, rugați-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească și să fie proslăvit, cum este la voi…” Din nou, Pavel cere…„Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. (Efeseni 6:18-20). Și iarăși „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri… (Coloseni 4:2-3).

Observați în aceste texte legătura directă pe care Pavel o face între rugăciune și predicare. În opinia lui, nucleul puterii spirituale este, cu siguranță, rugăciunea. Având în atenție aceste lucruri, să punem o serie de întrebări dificile:

1. De Ce Este Rugăciunea Personală Un Aspect Esențial Pentru Putere În Predicare?

Pentru a predica proaspăt, an după an, predicatorul are nevoie de experiențe reînnoite cu Dumnezeu, iar acestea pot fi obținute numai prin rugăciune. Rugăciunea personală este mijlocul prin care experimentăm o părtășie proaspătă în umblarea noastră cu Dumnezeu. Este o comunicare privată cu Dumnezeu, prin rugăciune, în urma căreia sufletul este împrospătat și redescoperim inima lui Dumnezeu.

Nimic nu încurajează și nu oferă viziune spirituală mai mult decât rugăciunea și citirea Cuvântului. Dacă nu predicator nu plătește prețul petrecerii unui timp îndelungat în părtășie cu Dumnezeu în mod regulat, va ajunge să se usuce. Însă, când petrecem timp în prezența lui Dumnezeu, El ne va umple cu resurse spirituale și vitalitate. Rugăciunea tainică ne transformă și ne aprinde pasiunea pentru Dumnezeu. Doar rugăciunea tainică ne poate face să rămânem activi din punct de vedere spiritual.

Pentru a avea putere în predicare, mesagerul trebuie să fie un om al rugăciunii. Într-adevăr, suntem invitați de către Dumnezeu să pășim cu încredere și cu regularitate în prezența Lui pentru a „găsi îndurare și har și pentru a primi ajutor în vreme de nevoie” (Ev. 4:16). Dumnezeu ne descoperă prin rugăciune ceea ce El dorește să-i transmită poporului Său. Acesta este motivul pentru care rugăciunea personală constituie un aspect vital în ce privește ungerea în predicare.

2. De Ce Este Greu Să Menținem Disciplina Rugăciunii?

Rugăciunea este o disciplină grea fiindcă adversarul nostru, diavolul, dorește să ne țină departe de ea. El știe despre legătura directă dintre rugăciunea personală, privată și puterea de la amvon, și desigur că nu vrea să vadă o predicare puternică. Apar mereu și mereu lucruri care solicită atenția noastră, iar atunci când ne jefuiesc de timpul alocat rugăciunii, ele sunt unelte ale celui rău. El încearcă să ne separeu de rugăciune și de dependența noastră de Dumnezeu.

3. De Ce Există Atât De Puțină Rugăciune În VIața Multor Predicatori?

Principalul motiv pentru care există doar puțină rugăciune în viața multor predicatori constă în lipsa de disciplină personală în viețile lor. Mulți suntem leneși și neglijenți în privința rugăciunii. Petrecem timp în pregătirea predicii, însă tindem să neglijăm pregătirea inimilor noastre prin rugăciune din pricina lipsei disciplinei.

Este necesar să ne disciplinăm în pregătirea pentru predicare prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu și prin rugăciune în vederea călăuzirii divine. Rugăciunea solicită același tip de disciplină la fel ca oricare altă ocupație unde este necesar exercițiul. La fel cum atleții sunt sârguincioși în antrenamentul lor, refuzând plăceri pe care alții le au, astfel încât să poată fi în cea mai bună formă, tot astfel, predicatorii trebuie să ”se antreneze” în disciplina rugăciunii.

4. De Ce Este Rugăciunea Ca O Busolă Pentru Predică?

Rugăciunea este ca o busolă pentru predică în sensul că ea acționează ca o cârmă pentru un vas. Ne ajută să mergem drept. Ne arată cursul de urmat. Știm unde vrem să ajungem cu predica, iar predica ne asigură că urmăm direcția corectă acolo.

5. De Ce Rugăciunea Și O VIață Sfântă Merg Împreună?

Rugăciunea și sfințenia sunt inseparabile. Rugăciunea îl ține pe predicator în armonie cu voia Domnului, iar acest lucru se realizează atunci când avem vieți sfinte. Rugăciunea este mijlocul prin care inimile noastre sunt acordate la frecvența Domnului, ceea ce implică sfințenie.

Nu putem avea o viață de rugăciune autentică și plină de semnificație, dacă avem păcate în viețile noastre. Așadar, disciplina rugăciune ne ajută să rămânem sensibil față de păcat, sau orice alt lucru ce poate întrerupe părtășia noastră cu Dumnezeu. Rugăciunea este o întâlnire cu Dumnezeu, iar o asemenea întâlnire ne așează pe un teren sfânt, unde trebuie să ne scoatem încălțămintea. În rugăciune suntem lămuriți cu privire la orice fel de lucru contrar naturii și caracterului lui Dumnezeu. Dacă vrem să perseverăm în rugăciune trebuie să judecăm și să mărturisim orice nu este pe placul Domnului.

Devenim mai sfinți doar dacă viețile noastre sunt saturare prin rugăciune; tot astfel ajungem să fim și sub împuternicirea Duhului Sfânt. Fără rugăciune neîncetată nu putem fi cu adevărat sfinți și nu putem predica cu putere. Putem avea cele mai bune schițe de predică și cel mai sârguincios studiu, însă fără sfințenie în viața noastră personală nu putem predica Cuvântul lui Dumnezeu cu putere.

Dacă viețile noastre personale sunt impure din punct de vedere moral, atunci predicarea va fi slabă și ineficientă. Nu putem vesti Cuvântul lui Dumnezeu cu putere dacă nu trăim într-un mod care să fie consecvent cu Cuvântul. El trebuie să fie eficient în viața predicatorului, înainte de a fi eficient în viața congregației.

John Wesley își dorea predicatori care „să nu se teamă de nimic decât de păcat și să nu își dorească nimic în afară de Dumnezeu”. Pentru a fi plini de putere pentru Dumnezeu, trebuie să trăim vieți sfinte care au la bază vieți de rugăciune. O viață slabă în rugăciune este slabă și trăire și în predicare. O viață de rugăciune puternică produce o viață sfânt și, în consecință, o viață de predicare puternică. Dacă nu trăim o viață curată nu ne vom ruga, însă dacă umblăm cu Dumnezeu nu ne vom opri din rugăciune.

Partea A II-A: Pregătire Pentru Predicare

Schița Predicii, Partea a 2-a

Pentru a alcătui schița de predică este nevoie să ne deplasăm de la structura textului (despre care am vorbit pe larg în edițiile anterioare ale acestui Jurnal) către schița de predică. Structura textului este primul pas în dezvoltarea schiței de predică. Aceste schițe urmează cursul argumentului din structura textuală și sunt derivate4 din aceste structuri. Totuși este o diferență între structura textului și schița de predică – apare o schimbare numită uneori ”turnura homiletică”.

I. De La Structura Textului La Schița Predicii

Turnura de la structura textuală la schița predicii este o mișcare dinspre „lumea biblică” (lumea autorului biblic) către „lumea contemporană” (lumea în care trăim noi), astfel încât ideile exprimate (1) să nu fie constrânse de anumite vremuri, (2) să nu fie restrânse la anumiți oameni (alte persoane în afară de Dumnezeu și Domnul Isus) și (3) să nu fie limitate geografic.

Cu alte cuvinte, schițele de predică nu sunt la timpul trecut și nici nu se referă la oameni dintr-o situație specifică. Mai degrabă ideile din schițele de predică sunt principii permanente, adevăruri universale. Ce încercăm noi să facem este să dăm o formă schiței de predică așa încât să fie comunicabilă, ușor de înțeles și relevantă pentru audiența de astăzi. Atingem aceste ține prin (1) a merge de la ideile textuale specifice în sus, pe ceea ce se numește câteodată „scara abstractizării” pentru a ajunge la adevăruri general valabile și (2) a exprima aceste adevăruri generale sub forma unor aplicații la viața de zi cu zi (aplicații pentru audiență).

Dacă nu faci asta, ascultătorii ar putea spune: „Au fost lucruri bune pentru apostolul Pavel, însă ce are a face cu mine? De ce ar trebui să ascult predica?” Putem depăși această obiecție alcătuind schița de predică sub forma unor puncte principale, universale în adevărul lor și aplicabile astăzi. Astfel, dar, schițele de predică sunt formate din puncte principale orientate spre adevăruri universale (principii stabile) și focalizate spre aplicații contemporane ( relevante pentru audiența actuală). Fiecare text conține un mesaj cu un adevăr teologic universal, valabil și astăzi. Slujba noastră este să identifică acele adevăruri generale și să le exprimăm sub forma unor principii. Dr. Walter Kaiser numește acest procedeu „principalizare”. Aceste principii vor deveni „punctele principale” ale schiței de predică.

II. Formularea Punctelor Principale Ale Unei Predici

După scrierea schiței textului urmează să scriem schița predicii. Debutul alcătuirii unei schițe de predică ține de formularea punctelor principale și a sub-punctelor. Punctele principale constituie structura (scheletul) predicii. Ele sunt precum titlurile capitolelor unei cărți.

1. Ce Sunt Punctele Principale?

Punctele principale sunt rezumate, sub forma unei propoziții a fiecărui gând (idei) din text. Ele sunt reformulări ale structurii textuale, sub forma unor principii universale, a unor adevăruri general valabile. Punctele principale răspund la întrebarea: „Ce putem învăța din text astăzi? Cum mă afectează pe mine? Ce principii generale (adevăruri eterne) ni se aplică nouă?”

2. Cum Se Identifică Punctele Principale?

Punctele principale ies la iveală din studiul textului și sunt derivate din structura acestuia. Primul pas în dezvoltarea schiței de predică este, deci, găsirea structurii textului. Asemenea structurii textului, punctele principale din schița de predică urmează ”cursul ideii” textului și sunt formulate pe baza acestuia.

Veți descoperi punctele principale ale textului biblic privind la principiile generale (adevăruri eterne) transmise de autorul biblic, nu doar către destinatarii primari, ci și nouă, astăzi.

3. Cum Sunt Formulate Punctele Principale?

Punctele principale sunt afirmații ale unor adevăruri cu aplicații în viața de zi cu zi. După cum susține Walter Kaiser, punctele principale „afirmă enunțurile, argumentul, narațiunea și ilustrațiile autorului sub forma unor adevăruri general valabile, cu accent pe aplicarea acelor adevăruri în sfera nevoilor curente ale bisericii.” (Kaiser, Către o teologie exegetică, 152). Ele sunt enunțuri ale unor adevăruri general valabile, prezentate sub forma unor aplicații pentru viețile ascultătorilor. Ele sunt propoziții care solicită un gen de răspuns din partea ascultătorilor – propoziții care internalizează adevărul.

Prin urmare, punctele principale constituie un rezumat, într-o singură frază, a fiecărui gând (idee) din textul biblic și sunt formulate astfel încât (1) să nu dilueze sau să schimbe conținutul pasajului, (2) să exprime scopul inițial al autorului și tema abordată de el și (3) să reflecte adevărul general intenționat de autor.

Formularea principiului teologic variază în funcție de genul textului. Dacă avem în vedere un material didactic (Romani, de ex.), formularea este relativ ușoară. Tot ce trebuie să faci este să pui în cuvinte învățăturilor ajungând la o serie de propoziții (puncte homiletice) care vor solicita un anumit tip de răspuns din partea ascultătorilor.

Dacă ne ocupăm de un material biblic nedidactic, slujba noastră este mai complexă. În cazul acesta trebuie să sumarizezi tema fiecărui paragraf din textul de predicat ajungând la o propoziție care să corespundă cu intenția autorului și care să ofere esența teologică și practică din acel pasaj. Identificarea temei unui paragraf poate fi o operațiune foarte provocatoare, cum ar fi de exemplu în cazul materialului de tip narativ.

4. Care Sunt Caracteristicile Punctelor Principale?

Dat fiind faptul că punctele principale sunt o serie de adevăruri universale, generale, înțelegem că fiecare punct (1) trebuie să fie formulat fie la timpul prezent, fie la viitor (nu la trecut) (2) ar trebui formulat ca o propoziție întreagă (să conțină o idee pe deplin ”principializată”, așa încât predica să fie pe deplin comprehensibilă doar urmărind punctele principale, (3) nu ar trebui să includă nume de persoane (excepție, Dumnezeu sau Hristos) sau locuri și (4) nu ar trebui să fie o descriere a unor evenimente din trecut, de vreme ce acest lucru ar plasa predica în sfera istoriei trecute, fără relevanță pentru audiența contemporană.

5. Concluzie

Aceste principii biblice, deci, formează schița predicii tale. Urmărind acest procedeu faci un zid între lumea antică a textului biblic și lumea contemporană a ascultătorilor tăi. Acestea este diferența de esență între structura textului (lumea textului) și schița de predică (lumea contemporană).

În următoarea ediție a acestui jurnal vă voi arăta cum să testați punctele principale și vă voi oferi exemple de schițe de predică, în comparație cu structurile textuale. Privind la aceste exemple cred că veți realiza beneficiul de a face efortul de a dezvolta schița de predică dintr-o structură a textului.

Până atunci, în următorul articol devoțional scris de Dr. Stephen Olford (Comuniunea Evangheliei) veți vedea cum a pus el în cuvinte punctele principale sub forma unor afirmații universale – principii teologice pe care el le-a dezvoltat din structura textului însușii.

Partea A III-A. Devotional

“Comuniunea la Evanghelie” (1 Cor. 1:26-31)

De: Dr. Stephen F. Olford

Continuându-și învățătura despre divizarea bisericii, Pavel arată în continuare cum pot să apară ceartă și neînțelegere nu doar din înțelegerea greșită a caracterului evangheliei, ci și din idei greșite despre comunitatea evangheliei.

În suveranitatea Sa divină și în înțelepciunea Sa de nepătruns, Dumnezeu a făcut chemarea evangheliei în așa fel încât omul nu are absolut niciun merit pentru faptul că răspunde chemării. Prin urmare, comunitatea evangheliei este formată din oameni care au învățat nimic din ce este omenesc nu se poate lăuda în prezența lui Dumnezeu. Creștinii din Corint nu au înțeles acest adevăr și de aceea făceau întrecere, așezându-se fiecare sub bannerul unui lider de partid. Apostolul tratează această problemă descriind metoda prin care Dumnezeu cheamă, alege și conduce comunitatea celor care cred în Isus Hristos. Așadar, din studiul versetelor care ne stau în față, observăm următoarele:

I. Dumnezeu Își Alege Oamenii Prin Simplitatea Evangheliei:

„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Corinteni 1:26). Folosind modul imperativ, Pavel își invită cititorii la un studiu al bisericii din Corint, pentru a observa cine erau membrii săi. Se pare că doar puțini din comunitatea aceea puteau fi numiți „înțelepți”, „puternici” sau „nobili”. Și, bineînțeles, lucrurile au stat la fel în biserica lui Isus Hristos de-a lungul istoriei. Așadar, implicația este simplă și clară:

1) Simplitatea selectivă a evangheliei nu se este pe placul multor intelectuali: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Corinteni 1:26). În omul neregenerat din punct de vedere spiritual există tendința naturală de a gândi independent de Dumnezeu. După cum am văzut deja atunci când am privit la înțelepciunea omenească, ea este „pământească, firească, drăcească” (Iacov 3:15). Dacă un om nu este gata să se pocăiască, adică să renunțe la gândirea lui în favoarea înțelepciunii lui Dumnezeu, atunci el nu poate fi mântuit cu niciun chip (vezi Matei 18:3).

Pentru a întări afirmația de mai sus, este important să ne amintim că una din puținele ocazii în care ni se spune că Mântuitorul nostru s-a bucurat în duhul, în timpul lucrării Sale pământești, a fost atunci când Și-a ridicat privirea spre cer și a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei întelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale! (Matei 11:25-26).

Adevărul este că cerul a decretat că lumea nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu prin înțelepciune (1 Corinteni 1:21). Scopul respingerii fără rezerve a abordării filosofice a lucrurilor eterne este ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:29).

2) Simplitatea selectivă a evangheliei nu este pe placul multor oameni influenți: printre voi nu sunt... nici mulţi puternici (1 Corinteni 1:26). În omul neregenerat din punct de vedere spiritual există tendința naturală de a lucra independent de Dumnezeu. Termenul „puternici” are un sens general aici, referindu-se la cei care au dobândit influență în urma realizărilor lor. Însă dacă mândria influenței nu este răstignită în biserica lui Isus Hristos, problemele vor fi mereu gata să apară. Cunoaștem cu toții un personj pe nume Diotref, a cărui dorință de întâietate în biserica din Efes a produs numai certuri și lupte (3 Ioan 1:9). Din cauza poziției sale influente, el nu doar l-a atacat pe preaiubitul apostol Ioan, ci a și refuzat să-i primească în biserică pe cei care aveau legături cu acest om al lui Dumnezeu. Se face și o aluzie la faptul că omul acesta a interceptat una din scrisorile lui Ioan, ca să nu fie citită niciodată membrilor bsiericii. Toate acestea ilustrează influența coruptă a puterii nerăstignite. De aceea nu sunt chemați mulți „puternici”; și Dumnezeu a vrut așa, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:29).

3) Simplitatea selectivă a evangheliei nu se este pe placul multor oameni de neam împărătesc: printre voi nu sunt... nici mulţi de neam ales (1 Corinteni 1:26). În omul neregenerat din punct de vedere spiritual există și o tendință naturală de a trăi independent de Dumnezeu. Majoritatea comentatorilor sunt de părere că expresia „de neam ales” se referă la cei de viță nobilă. Deși există câteva excepții notabile, după cum vom vedea, putem totuși spune că puțini oameni de viță nobilă par a fi atrași de evanghelie.

În vremea lui Pavel, au existat câteva mari personalități care au fost chemate la părtășia cu Fiul lui Dumnezeu, cum ar fi Dionisie din Atena (Fapte 17:34); Sergius Paulus, dregătorul insulei Creta (Fapte 13:6-12); femeile nobile din Tesalonic și Berea (Fapte 17:4, 12); și nu în cele din urmă, apostolul însuși. Cu toții am auzit despre oameni precum contele Zinzendorf, Madame Guyon, care s-au adăugat acestei ilustre companii a celor răscumpărați.

Lady Huntington, o nobilă engleză, care s-a convertit în urma predicării lui Rowland Hill, un evanghelist înflăcărat, a spus odată că ea își datora mântuirea literei „M” (în limba engleză este vorba despre diferența dintre any „vreunul” și many „mulți”, n.tr). Ea a explicat că dacă în text ar fi fost scris „nici un înțelept, nobil sau puternic” ea nu ar fi fost niciodată salvată, însă după cum știm, Pavel afirmă: „nu mulți înțelepți nobili sau puternici”. Au existat câțiva astfel de oameni în trecut și vor fi salvați câțiva și în viitor, până când Biserica lui Isus Hristos va fi completă. Rămâne totuși să reținem că simplitatea Evangheliei nu este atractivă pentru cei înalți în ochii oamenilor. Domnul a dorit să procedeze astfel, ca „nimeni să nu se laude în prezența Lui” (1 Cor. 1:29).

Oricine cunoaște viața bisericii știe despre certurile, luptele și dezbinările cauzate de dorința carnală de recunoaștere. Când ne dăm seama că nu putem gândi, lucra și trăi fără Dumnezeu, numai atunci adevărata smerenie și armonia ce decurge din ea vor triumfa în părtășia poporului lui Dumnezeu. Pavel subliniază acum un alt aspect al aceluiași subiect și scoate în evidență faptul că:

II. Dumnezeu Își Alege Oamenii Prin Supremația Evangheliei

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1:27-28). Pentru a-l învăța pe om că nimeni nu poate să se laude înaintea Lui, Dumnezeu a făcut ca harul Său să arate supremația incontestabilă a evangheliei. Cu alte cuvinte:

1) Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii. „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27). Termenul pe care Pavel îl folosește aici pentru a descrie omenirea are sensul de „cretin”, „prostănac”, „leneș”, „prostuț”, „idiot”. În harul Său, Dumnezeu ia un astfel de material și îl transformă prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos, astfel încât acesta poate apoi să facă de rușine lucrurile înțelepte ale lumii.

Filosofiile omenești nu pot explica vreodată miracolul regenerării. Psihologul poate încerca să facă o analiză, doctorul să pună un diagnostic și omul de știință să facă un experiment, însă în cee din urmă toți sunt făcuți de rușine de schimbarea transformatoare ce are loc.

2) Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari (1 Corinteni 1:27). Aici vedem o altă caracterizare a bărbaților și femeilor care nu cunosc harul salvator al lui Dumnezeu. Pavel vorbește despre ei ca fiind „slabi” – adică „fără putere”. Ni se amintește că …pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit Hristos a murit pentru cei neevlavioși” (Romani 5:6, Tit 3:5).

Omul este totalmente incapabil să se salveze. Acest adevăr nu a fost nicicând mai adevărat ca acum în societatea ultra-civilizată în care trăim noi. Filosofia a eșuat să răspundă la marile întrebări legate de originea supranaturală a omului, scopul său pe pământ și destinul său final. Tot astfel, metoda științifică s-a dovedit a fi total inadecvată să facă față problemei umane fundamentale, păcatul. În ciuda tuturor realizărilor sale inventive, omul a făcut ca lumea în care trăiește să fie și mai problematică și distructivă. Din nou, aici vedem biruința evangheliei Domnului Isus Hristos. Prin mesajul crucii, Dumnezeu ia umanitatea fragilă și face de rușine lucrurile care sunt considerate a fi mărețe în ochii lumii.

3) Dumnezeu a ales să salveze umanitatea căzută „…Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; (1 Corinteni 1:28). Pavel folosește aici trei expresii pentru a descrie teribila „cădere” a umanității. „Lucrurile josnice” indică faptul că se are în vedere lucruri fără valoare morală. Lucrurile „disprețuite” sunt cele ce creează repulsie. „ Lucrurile care nu sunt” se referă la non-entitățile acestei lumi.

Ce imagine disperată a lumii căzute! Totuși, Domnul Isus prin cruce salvatoare, îi ia pe astfel de bărbați și femei și îi folosește pentru a face de nimic lucrurile care sunt – adică Hristos, prin lucrarea sa creatoare în om, scoate la lumină nevrednicia și nimicnicia acelor lucruri pe care omul natural le consideră a fi puternice și importante.

Deci, vedem că „în cuvântul crucii” există o evanghelie instructivă pentru umanitatea neînțeleaptă, există o evanghelie răscumpărătoare pentru umanitatea fragilă și o evanghelie creatoare pentru umanitatea căzută. Dumnezeu își formează comunitatea sfinților din rândul tuturor acestor tipuri de bărbați și femei. Ce minunat Salvator avem!

Pavel are, însă, încă un adevăr pe care dorește să-l împărtășească cu noi. În ultimele versete ale acestui paragraf el arată că:

III. Dumnezeu Îi Protejează Pe Ai Săi Prin Suficiența Evangheliei

„Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30). Pentru cei care răspund față de Evanghelia electivă și selectivă există o suficiență deplină în Domnul Isus Hristos. Descoperirea înțelepciunii lui Dumnezeu, așa după cum este văzută în Hristos, a făcut posibil:

1) O salvare pentru nevoile noastre trecute: „…Hristos a fost făcut pentru noi…neprihănire..” (1 Cor. 1:30). Aceasta înseamnă îndreptățire. În Isus noi obținem o viață imposibil de a fi atinsă în alt loc sau în alt mod. Este o asigurare privitoare la iertarea păcatului și pace în inimă. Mai mult, ne oferă harul de a putea sta în fața lui Dumnezeu și nici diavolul din iad, nici un om de pe pământ și nici un înger din cer nu pot să împiedice acest lucru.

2) O salvare pentru nevoile noastre prezente „…Hristos, a fost făcut pentru noi…sfințire…” (1 Corinteni 1:30). Dr. Campbell Morgan arată că sfințirea este „o purificare prin separare”. Este atât pozițională cât și progresivă. Este vorba despre însăși viața lui Hristos locuindu-ne clipă de clipă. De vreme ce plinătatea dumnezeirii locuiește în Mântuitorul, nu există nicio cerință de la noi care să nu fie îndeplinită cu exactitate de suficiența lui Hristos.

3) O salvare pentru nevoile noastre viitoare…Hristos a fost făcut pentru noi răscumpărare…” „Răscumpărare” înseamnă ”scăparea finală de orice fel de sclavie”. Acest cuvânt apare în Noul Testament de 10 ori, și de fiecare dată se referă la viitor, nu la trecut sau prezent. Pavel vorbește despre același lucru când afirmă „…acum salvarea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut” (Romani 13:11). Aceste este modul în care Hristos a fost făcut răscumpărare pentru noi. Avem aici asigurarea eliberării ultime de orice fel de povară și limitare, atunci când Domnul ne va elibera din orice fel de prezență a păcatului. Va veni o zi când El ne va face un trup noi, potrivit trupului slavei Sale.

Aceasta este suficiența Evangheliei prin care Dumnezeu protejează comunitatea celor credincioși. Scopul lui Pavel în prezentarea acestui adevăr a fost acela de a îndepărta orice pricină de laudă. Așadar, el concluzionează cu un citat deosebit din Ieremia 9:24„..cel ce se laudă să se laude cu aceasta, că pricepe și Mă cunoaște, că Eu sunt Domnul…”.

Concluzie: Trăirea firească și centrată pe cunoștința, influența și reputația omenească va duce la diviziuni în biserică. Însă, apostolul Pavel s-a străduit să arate că nimeni nu are vreun motiv de laudă, în afară de a ne lăuda în Domnul Isus Hristos, Cel ce a fost așezat într-o iesle, s-a disciplinat într-un atelier de tâmplărie, a fost încercat în călătoriile Sale și în casele oamenilor, a fost proslăvit prin răstignire și înviere, iar apoi prin viețile oamenilor de rând a ajuns cunoscut în toată lumea.

A-L recunoaște pe Salvatorul în sensul acesta înseamnă să ne aflăm pe un teren comun, uniți într-o viață comună și satisfăcuți de o glorie comună. După cum este scria „…cine se laudă să se laude în Domnul” (1 Corinteni 1:31)

Partea A IV-A: Schițe De Predici

Pentru a ascultă versiunea audio a acestor predici, în limba engleză, dați click pe următoarele link-uri: Link 1 - In. 10:10-13; Link 2 - In. 10:14-16; Link 3 - In. 10:16-18

Titlu: Isus este Păstorul cel bun (In. 10:10-18)

Punctul #1: Păstorul cel bun le slujește în mod personal pe oile Sale (10-13)

1. El le dă oilor Sale viață din belșug (10)

2. He gives his life for the sheep sacrificially (11-13)

Point #2: Păstorul cel bun se raportează personal la oile Sale (14-18)

1. Este o relație apropiată (14-15a)

2. Este o relație costisitoare (15b)

3. Este o relație extinsă (16)

4. Este o relație sigură (17-18)

(1) Relația este la fel de sigură ca dragostea Tatălui (17)

(2) Relația este la fel de sigură ca puterea Fiului (18)

Concluzie:

1. Isus este Păstorul cel Bun care a murit pentru noi

2. Isus este Păstorul cel Bun care trăiește pentru noi

3. Isus este Păstorul cel Bun care vine după noi.

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad