MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 20, Editia de Vară 2016

Ediţia de Vară 2016
Autor: Dr. Roger Pascoe, Preşedinte,
Institutul de Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
(http://tibp.ca/)

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind Biserica în Predicare biblică şi conducere”

Partea I: Putere Pentru Predicare Pt. 3 Continuare

“Puterea Duhului Sfânt”

În ultimele trei ediţii ale acestui Jurnal am discutat despre puterea Duhului Sfânt în vederea predicării. În ultima ediţie am ridicat o serie de întrebări precum: (1) Ce înseamnă o predicare sub puterea Duhului? (2) De ce unii predicator par să aibă puterea Duhului în predicare, iar alţii nu?

În acest număr vom avea în atenție o altă întrebare: Care este diferența dintre ”umplerea” cu Duhul și ”împuternicirea” Duhului? Aici, este bine să reținem trei deosebiri între botezul, umplerea și împuternicirea Duhului (adaptare după Dr. Stephen F. Olford).

1. Botezul cu Duhul (1 Cor. 12:13) reprezintă ”poziția noastră spirituală” în Hristos. Acesta are loc o singură dată la nașterea din nou, atunci când suntem „locuiți” de Duhul Sfânt (1 Cor. 3:16; 6:19; 2 Tim. 1:14; Iacov 4:5). Toți credincioșii sunt botezați/locuiți de Duhul Sfânt.

2. Umplerea cu Duhul (Ef. 5:18) ne arată ”condiția noastră spirituală” în Hristos. Există un singur botez cu Duhul, dar mai multe umpleri cu El. Umplere înseamnă saturație, să nu mai fie loc pentru fire, pentru sine, pentru păcat. Nu e vorba despre venirea Duhului Sfânt (aceasta este o realitate a nașterii din nou). Mai degrabă înseamnă să fii controlat de Duhul, după cum am amintit deja. Este trăirea conform cu nașterea din nou și implică ascultare, supunere, dependență și credincioșie față de Duhul Sfânt, în fiecare zi. „Este trăire creștină normală și asemănare cu Hristos normală” (Olford, Predicarea expozitivă cu ungere, 216). Trebuie să fim „umpluți” de Duhul (Ef. 5:18). Aproape că avem o construcție imposibilă din punct de vedere gramatical – un imperativ la diateza pasivă; o poruncă să facem ceva ce ni se întâmplă nouă! Totuși, tensiunea aceasta se rezolvă astfel: noi ascultăm de poruncă îndepărtând în mod activ din viața noastră tot ceea ce ar întrista sau stinge Duhul (prin modul de viață, sfințenie etc.) și, în schimb, suntem controlați pasiv (ceva ce ni se face) de Duhul Sfânt pe măsură ce El lucrează în noi și prin noi, în viața și lucrările noastre.

3. Imputernicirea Duhului (Fapte 1:8) revigorează ”vocația noastră spirituală” în Hristos. Este nevoie de putere de la Duhul (1 Cor. 2:1-5;1 Tes 1:5) dacă dorim ca lucrările noastre să fie eficiente pentru Dumnezeu.

Noi nu putem să avem rezultate spirituale de unii singuri. Avem o vocație spirituală care presupune lucrarea Duhului, ca ea să fie eficientă. Deci, mai întâi trebuie să fim umpluți de Duhul înainte de a putea fi împuterniciți de El, astfel încât să fim eficienți în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aș spune că dacă suntem cu adevărat umpluți de Duhul, vom fi și împuterniciți de El.

Prin urmare, voi reveni la întrebare: De ce unii predicatori au împuternicirea Duhului, iar alții nu?Diferenţa dintre ei nu are nimic de-a face cu locuirea Duhului Sfânt, deoarece toți credincioșii sunt locuiți de Duhul Sfânt. Mai degrabă, diferența pare a fi făcută de ”umplerea” cu Duhul. Unii predicatori sunt ”umpluți” cu Duhul și, prin urmare, slujesc în ”puterea” Duhul, în vreme ce alții, nu. Dacă un predicator nu este ”umplut” cu Duhul, atunci este logic să deducem că predicat lui nu va fi însoțită de puterea Duhului Sfânt. Unii predicatori sunt dăruiți de Domnul să predice, în vreme ce alții nu. Totul ține de modul în care trăim (dacă ne supunem și suntem dependenți de Duhul, sau dacă trăim bazându-ne pe propriile resurse) și de darurile primite de la Dumnezeu.

Așadar, dacă în viața ta, în activități, în gânduri, dorințe etc. există ceva care l-ar ”întrista pe Duhul Sfânt” (Ef. 4:10), atunci Duhul Sfânt nu va fi activ în viața și lucrarea ta. Este imposibil. Nu neg suveranitatea și capacitatea Duhului de a folosi o măgăriță necuvântătoare, sau chiar oameni nemântuiți, pentru a-și îndeplini scopurile, însă principiul din viața credinciosului este că Duhul nu va lucra și nu va binecuvânta viețile noastre dacă nu sunt plăcute Lui. Tot astfel, dacă sunt lucruri în viața ta care ”sting Duhul” (1 Tes. 5:19), atunci Duhul nu va binecuvânta și nu va împuternici lucrarea ta.

Este corect și de așteptat să ne dorim împuternicirea Duhului în viețile și lucrările noastre. Într-adevăr, nu putem avea lucrări rodnice și semnificative fără împuternicirea Duhului și fără libertatea Lui de a lucra în noi și în viața ascultătorilor. Pentru a putea predica cu putere, trebuie să-i permitem Duhului să-și facă lucrarea în noisfințindu-ne (așa încât să fim folosiți de Dumnezeu), iluminându-ne (așa încât să înțelegem Cuvântul în mod corect) și împuternicindu-ne (așa încât să transmitem Cuvântul în mod corespunzător). Mai departe, Duhul lui Dumnezeu trebuie să-și facă lucrarea în ascultătoriconvingându-i în ce privește păcatul, judecata și neprihănirea (In. 16:11) și transformându-i în oameni ai lui Dumnezeu, în urmași ai lui Hristos. Aceasta este dovada împuternicirii și a binecuvântării Duhului Sfânt – vase folositoare Stăpânului și ascultători ai căror vieți sunt schimbate în mod radical.

Permiteți-mi să adaug un cuvânt de avertizare și unul de încurajare. Întâi de toate, un cuvânt de avertizare. Vegheați să nu „aveți o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Tim. 3:5). Aveți grijă să nu credeți că dacă puteți crea o anumită atmosferă în adunare, sau dacă obțineți un anumit răspuns de la oameni, aceasta înseamnă că predicați cu putere. Luați seama să nu vă focalizați pe experiențe, fenomene și sentimente subiective, ratând adevărata lucrare a Duhului. Fiți atenți să nu confundați predicarea în puterea cărnii cu predicarea în Duhul. „Când predici în puterea cărnii, te simți înălțat și entuziasmat. Când predici în puterea Duhului ești umplut cu o uimire plină de smerenie la vederea lucrării lui Dumnezeu”(Martyn Lloyd-Jones, citat în Arturio G. Azurdia III, Predicarea sub puterea Duhului, Christian Focus Publications, 2003, prefață).

Trebuie să fim convinși, de fiecare dată, că „mesajul pe care îl predic nu va ajuta pe nimeni dacă nu este însoțit de Duhul lui Dumnezeu”(Stuart Olyott, Predicarea curată și simplă, Wales, Bryntirion Press, 2005, 154). Numai împuternicirea Duhului lui Dumnezeu poate produce rezultate spirituale. De unii singuri, nu putem face nimic!

Cum știi, așadar, dacă predici cu puterea și binecuvântarea Duhului lui Dumnezeu? Știi acest lucru atunci când Cuvântul lui Dumnezeu aplicat de Duhul lui Dumnezeu produce un răspuns din partea oamenilor. Știi că viețile oamenilor sunt schimbate atunci când unii sunt salvați, căsniciile sunt restaurate, relațiile sunt vindecate, oamenii devin ucenici mai devotați ai lui Hristos, oamenii devin mai preocupați de Cuvânt etc.

Acum, un cuvânt de încurajare. Această analiză a „împuternicirii” (ungere) Duhului trebuie să fie o mare încurajare pentru predicatori, care zi de zi și an de an îl slujesc pe Domnul în tăcere, care sunt credincioși, explicând și aplicând Cuvântul lui Dumnezeu cu acuratețe, care se încred în Duhul lui Dumnezeu că va lua Cuvântul și îl va folosi pentru convertirea sufletelor și transformarea vieților, așa încât oamenii să devină ucenici dedicați ai Domnului Isus ”până vom ajunge la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la desăvârșire, la statura de om mare a plinătății lui Hristos (Ef. 4:13).

Aceasta este lucrarea împuternicită de Duhul. Ține de predicarea unei persoane a cărei singură dorință este să-l glorifice pe Dumnezeu, să-l înalțe pe Hristos, cu scopul de „a înfățișa pe fiecare persoană desăvârșită în Hristos Isus” (Col. 1:29). Ceea ce trebuie să căutăm în predicarea noastră este ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie manifestată în următoarele moduri: (1) roade în lucrare (oameni salvați; oameni care cresc în Hristos etc.) (2) roadă spirituală în viețile noastre (Gal. 5:22), (3) confirmarea liderilor bisericii în ceea ce privește lucrarea noastră (4) centralitatea lui Hristos și gloria lui Dumnezeu în predicare.

Acelor pastori și predicatori care nu văd rezultate înainte, în timpul sau după predicare, le spun să aibă îndrăzneală: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu…. pentru ca, după cum este scris: "Cine se laudă să se laude în Domnul." (1 Cor. 1:27-29, 31).

Fie ca aceasta să fie o încurajare pentru noi toți, ca predicatori, să știm că noi nu putem îndeplini mărețele scopuri ale lui Dumnezeu în viețile ascultătorilor; este necesar să avem vieți sfinte, să ne rugăm, să fim dependenți de Duhul lui Dumnezeu și atunci vom fi folosiți de Dumnezeu în scopurile Sale suverane. Uneori vom vedea clar aceste rezultate, dar de multe ori, nu. Mângâierea noastră este că lucrarea îi aparține lui Dumnezeu – numai El poate salva suflete, doar El poate schimba viețile oamenilor. Fără această asigurare, lucrarea noastră poate să fie descurajantă, însă știind aceste lucruri, putem să slujim cu împlinire.

Partea A II-A: Pregătire Pentru Predicare

Schiţa de Predică

Până în punctul acesta privitor la ”pregătirea pentru predicare” am discutat despre alegerea textelor și a subiectelor, despre studierea textului, despre anliza și înțelegerea textului și despre identificarea structurii textului. Acest proces poate fi atât entuziasmant cât și descurajator – entuziasmant atunci când descoperi dezvoltarea argumentului unui pasaj (de ex. structura unui text), iar descurajator, atunci când muncești ore întregi și nu reușești să o descoperi. Probabil că vă dați seama de ce pregătirea unei predici este o muncă dificilă.

În sfârșit, ești pregătit să pregătești schița unei predici, însă poate că întrebi: „Care este diferența între structura textului și schița unei predici? Nu sunt ele același lucru? Pentru unii predicatori ele constituie același lucru – mulți predicatori prezintă mesajele pe baza structurii textului, ceea ce este în regulă, însă nu tocmai cel mai bun lucru, întrucât schița de predică trebuie să reflecte principiile teologice și aplicațiile textului pentru noi astăzi, astfel încât ascultătorii să poată vedea cum li se aplică și lor. Una dintre slujbele noastre ca predicatori este să construim poduri între textul antic, oameni, limbaj, cultură și lumea noastră prezentă.

Astfel dar, deși schița unei predici decurge din structura textului, ea diferă de cea din urmă, prin aceea că va determina modul în care vei prezenta ceea ce spune textul. În momentul în care ai stabilit structura textului, știi subiectul pasajului și ceea ce spune autorul despre subiect (complementele). Cu alte cuvinte, știi ce a scris autorul și cum și-a aranjat el materialul. Acum, va trebui să decizi cum vei predica teologia din acel text, aplicând-o audienței de astăzi. Cred că probabil aceasta este cea mai importantă funcție a unui predicator, deoarece în general ascultătorii nu fac de unii singuri acest lucru. Ei citesc Biblia și înțeleg ce spune, însă adeseori nu înțeleg ce semnifică și ce implică (cum se aplică) textul pentru noi astăzi. Este datoria noastră să comunicăm acest lucru.

O altă întrebare la care ne gândim este „De ce e necesar ca predicile noastre să aibă o schiță?” Mulți predicatori nu folosesc schițele și, în consecință, nu reușesc să explice semnificația teologică și implicațiile textului, și nici aplicația contemporană pentru ascultători. Predicile noastre trebuie să fie structurate din următoarele motive:

1. Întreaga Biblie este structurată. Fiecare autor biblic urmărește un scop atunci când scrie. Nicio carte biblică nu este scrisă din întâmplare (fără structură și scop).

2. Dacă nu ai o schiță care să decurgă din structura textului, nu vei avea o predică logică pe care să o poată urmări oamenii.

3. Dacă nu ai o structură bibică și clară vei eșua în a predica un mesaj biblic și clar.

Schița unei predici constituie „scheletul” ei, iar pe acest schelet se va dezvolta întregul mesaj, ajungându-se la o structură potrivit pentru expunere. Conținutul predicii este divizat și prezentat pe baza punctelor principale.

O bună schiță de predică îndeplinește următoarele funcțiuni:

1. Împarte mesajul în ”puncte principale” (diviziunile predicii).

2. Te ajută să prezinți curgerea argumentului cu claritate, ordine, unitate, progres, bună acoperire.

3. Te menține pe traiectoria bună, fără a te lăsa să te pierzi, omițând aspecte importante.

4. Păstrează un echilibru între introducere, cuprins (explicație, ilustrație, aplicație) și încheiere.

5. Controlează lungimea mesajului, astfel încât acesta să nu fie prea lung sau prea scurt.

6. Slujește ca o hartă (sau cuprins) pe baza căreia ascultătorii pot urmări mesajul.

7. Ajută ca ascultătorii să poată memora mai ușor mesajul.

Schița unei predici împarte subiectul unei predici în diviziuni majori, care formează punctele principale ale predicii. Apoi, punctele principale pot fi împărțite mai departe în sub-puncte care au rolul de a clarifica diviziunile principale. Totuși, nivelul la care îți vei împărți mesajul ține de preferința personală. Cred că este mai ușor pentru ascultători să te urmărească dacă vei folosi doar puncte principale în schița ta și să predici sub-punctele doar ca pe un material explicativ al punctelor principale. Altminteri, audiența poate pierde ușor firul argumentării. Eu încerc să-mi formulez punctele principale folosind cuvinte comune și repetându-le pe măsură ce avansez. De exemplu, Filipeni 1:19-20 poate fi schițat în felul următor:

1. Putem avea încredere în rugăciunile poporului lui Hristos (19a)

2. Putem avea încredere în darurile Duhului lui Hristos (19b)

3. Putem avea încredere în păstrarea mărturiei lui Hristos (20).

Nu îți dorești niciodată ca schița de predică să fie mai importantă decât mesajul în sine, sau să fie doar pentru a-i impresiona pe oameni. Schița dă, pur și simplu, o structură mesajului.

Punctul de pornire pentru schița de predică îl constituie ideea principală (subiectul) pasajului. Este important să notați ideea principală și afirmațiile despre acea idee (complementele) pentru a alcătui nucleul predicii.

Fiecare predică trebuie să aibă o structură. Componentele structurale ale fiecărei predici sunt: (1) începutul (introducerea); (2) cuprinsul (expunerea) și (3) încheierea (concluzia, sumarul). La rândul lor, aceste elemente structurale trebuie să atingă următoarele obiective:

1. Introducerea trebuie…

a) Să atragă atenția audienței

b) Să creeze o nevoie la care va răspunde predica

c) Să facă o legătură cu textul Scripturii

d) Să afirme subiectul

e) Să afirme teza (ideea de bază a predicii)

f) Să facă tranziția către cuprinsul predicii

2. Cuprinsul predicii este locul în care….

a) vei afirma și vei explica punctele principale

b) vei ilustra punctele acolo unde este necesar și potrivit

c) vei aplica învățătura la viața ascultătorilor

3. în încheiere vei…

a) sumariza punctele prezentate în mesaj

b) ajuta audiența să vizualizeze adevărul prezentat – să înțeleagă cum se regăsește acel mesaj în viața de zi cu zi

c) provoca audiența să actualizeze mesajul – să îl pună în practică, să răspundă la mesajul pe care tocmai l-au auzit.

Începând cu următoarea ediție a Jurnalului, voi acoperi aceste secțiuni din schița unei predici, în ordinea în care trebuie să le pregătim (nu ordinea în care le predici), după cum urmează:

1. Alcătuirea punctelor principale.

2. Afirmarea tezei – unii numesc aceasta, propoziție, sau „predica într-o propoziție”

3. Schițarea cuprinsului predicii – explicația (inclusiv ilustrațiile) și aplicațiile

4. Structurarea încheierii predicii

5. Alcătuirea introducerii.

Partea A III-A. Devoțional

“Caracterul Evangheliei” (1 Cor. 1:18-25)

De: Dr. Stephen F. Olford

Ajungem acum la unul din cele mai revelatoarea pasaje despre Evanghelie și natura slujirii creștine, din Noul Testament. Pavel a tratat problema disensiunilor din biserică, iar acum prezintă cauzele acelor separări; până în capitolul 4 el răspunde la două înțelegeri greșite care sunt parte esențială în asemenea certuri. Prima, are de-a face cu o înțelegere greșită despre mesajul creștin (1:18-3:4), iar a doua ține de o înțelegere eronată despre slujirea creștină (3:5-4:5). Pentru început, să privim la erorile legate de mesajul creștin, mai precis este vorba despre deficiențe în înțelegerea caracterului Evangheliei. Acesta este mesajul nostru de astăzi, bazat pe 1Corinteni 1:18-25.

Să ne amintim că Pavel i se adresează unei biserici afectate de dezbinări. După cum am remarcat anterior, existau cel puțin patru partide cu propriile păreri. O parte din problemă o constituia faptul că cei credincioși era atrași spre oameni, mai degrabă decât spre Stăpân, însă exista și tendința de a-l înălța pe mesager în locul mesajului. Așadar, Pavel este obligat să facă o prezentare clară a caracterului Evangheliei. Întâi de toate el vorbește despre:

I. Evanghelia Ca Revelație Distinctă A Lui Dumnezeu Față De Om

„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1:18). Pavel nu accentuează aici atât de mult prezentarea Evangheliei, pe cât are în vedere „cuvântul” Evangheliei, ca ceva distinct de cuvintele de înțelepciune la care face referire în versetul 17. Obiectivul său major este să indice spre unicitatea Evangheliei ca fiind revelația înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu. Acestea erau cuvintele cheie ale lumii antice. Grecii căutau întotdeauna înțelepciunea, în vreme ce evreii erau obsedați de semne. Astfel, Pavel delimitează caracterul distinctiv al Evangheliei arătând:

1) înțelepciunea lui Dumnezeu în contrast cu înțelepciunea oamenilor – „…Hristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu ” (1 Cor. 1:24). Pavel nu lasă nicio îndoială cu privire la ceea ce înțelege el prin înțelepciunea lui Dumnezeu. Puțin mai departe în paragraf, el spune: „… în Hristos Isus… Dumnezeu a fost făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.” (1 Cor. 1:30). Nu există o afirmație mai mare despre mesajul salvării depline decât ceea ce este cuprins în acest verset.

în primul rând, Hristos este neprihănirea noastră. Noi am fost îndreptățiți în fața unui Dumnezeu sfânt în și prin Hristos. Acest aspect al Evangheliei răspunde la vechea întrebare: „Cum poate fi omul îndreptățit înaintea lui Dumnezeu” (Iov 25:4). Noi cunoaștem dreptatea lui Dumnezeu, imputată nouă prin credința în Fiul Său, pe baza faptului că Hristos a murit și a înviat ca să ne îndreptățească.

În al doilea rând, Hristos este sfințirea noastră. Nu am putea niciodată să obținem sfințenia prin propria putere, însă sfințirea este obținută zi de zi prin faptul că Hristos locuiește în noi. Această lucrare a harului ne pune deoparte cu totul pentru scopurile lui Dumnezeu. În termenii comportamentului, aceasta înseamnă o trăire practică a ceea ce suntem deja la nivel pozițional în Hristos. În al treila rând, Hristos este răscumpărarea noastră. Acest cuvânt înseamnă „a elibera”, sau „a da drumul”. În contextul nostru se referă nu doar la eliberarea de sub pedeapsa și puterea păcatului, ci însăși de sub esența acestuia. Este actul final al lui Dumnezeu prin care vom fi făcuți asemenea lui Hristos, la venirea Sa.

Ce descoperire a înțelepciunii lui Dumnezeu în Evanghelia Domnului Isus Hristos! În contrast, Pavel descrie înțelepciunea oamenilor. El este de acord cu Iacov că înțelepciunea lumească este…„pământească, firească, drăcească” (Iacov 3:15). Înțelepciunea lumească este pământească. „…Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.” (1 Cor. 1:21). Iată un aspect important pe care nu trebuie să îl uităm: Dumnezeu, în înțelepciunea Sa a decretat ca lumea, prin propria ei înțelepciune, să nu îl poată cunoaște pe Dumnezeu. Aspectul acesta înlătură pentru totdeauna noțiunea că omul, prin rațiunea sa și prin realizările sale intelectuale poate să îl găsească pe dumnezeu, să nu mai vorbim de cunoașterea Lui. Educația omenească, în cea mai bună formă a ei, este total inadecvată. Înțelepciunea lumească este firească. Acesta este motivul pentru care Pavel spune cu un iz ironic, „….grecii caută înțelepciunea„ (1 Cor. 1:22). Nu există nimic care să-i atragă pe oamenii firești, sau carnali, mai mult decât așa-numita „abordare intelectuală” uzitată de predicatorii sofisticați și de oratorii cu gură de aur. Înțelepciunea lumească este drăcească. Este descrisă așa din pricină că este asociată cu diavolul care a căzut din cauza mândriei. Acesta este motivul pentru care filosofia omenească nu este nimic mai mult decât aroganță intelectuală și îngâmfare. Fiecare mișcare ce a subestimat autoritatea Scripturii – numiți-o cum vreți: modernism, liberalism sau umanism – este parte a acestei abordări filosofice. Din cauza mândriei umane, oamenii caută să fie asociați cu nume faimoase ale abordărilor filosofice, fără a ține seama de faptul că Biblia le condamnă ca fiind drăcești.

Prin urmare, Pavel le reamintește corintenilor: „… Caci este scris: "Voi prapadi intelepciunea celor intelepti si voi nimici priceperea celor priceputi." Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia?” (1 Cor. 1:19-20). Scopul acestui citat este de a arătat că omul trebuie să învețe că toate planurile și eforturile sale de a-și realiza propria salvare sunt zadarnice. Dumnezeu salvează numai prin cuvântul crucii (Isaia 29:14). Al doilea citat din Isaia 33:18 ilustrează cum, în cele din urmă, Dumnezeu a adus confuzie în sfaturile omenești date de conducătorii evrei. Ceea ce el a făcut în acele zice din trecută, el va continua să lucreze și atunci când oamenii nu vor renunța la raționamentele lor filosofice în favoarea înțelepciunii lui Dumnezeu. Atunci când descrie această revelație distinctă a lui Dumnezeu, Pavel nu doar că pune în contrast înțelepciunea lui Dumnezeu cu cea a oamenilor, mai mult chiar:

2) Puterea lui Dumnezeu este pusă în contrast cu puterea oamenilor - Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1:18).Cât de mult ne amintește această afirmație de ceea ce spunea Pavel în Romani 1:16 „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; întâi a iudeului, apoi a grecului”. În inima Evangheliei se află însăși dinamica lui Dumnezeu care are putere de a salva și răscumpăra. Nu există nimic altceva în întreg universul care să poată transforma viețile oamenilor, așa cum o face Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Puterea crucii este singurul răspuns pentru păcatul omenesc. În contrast cu acesta, există puterea vanitoasă a omului. „Evreii cer semne…” (1 Cor 1:22). După cum afirmă Leon Morris, „De-a lungul istoriei lor, evreii s-au axat pe fapte. Ei au manifestat un interes scăzut pentru gândirea speculativă. Ei cereau dovezi, iar interesul lor a fost pentru lucrurile practice. Ei se gândeau la Dumnezeu ca manifestându-se în istorie, prin semen și mari minuni”. Acesta este motivul pentru care evrei căutat în continuu semen din partea Domnului, în timpul lucării Sale terestre (Matei 12:38; 6:1, 4; Marcu 8:11; Ioan 6:30). Ei se gândeau la Mesia ca la Cineva care avea să-și demonstreze autoritatea prin manifestări izbitoare ale puterii și maiestății Sale. Pentru ei, un Hristos crucificat constituia o contradicție în termeni. Așadar, Pavel își sumarizează analiza sa în ce privește înțelepciunea și puterea divină, în contrast cu înțelepciunea și puterea lumească, prin cuvintele extradordinare din verstele 22, 23 și 24: Iudeii, intr-adevar, cer minuni, si grecii cauta intelepciune; dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru iudei este o pricina de poticnire, si pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu.”

A doua caracteristică a Evangheliei, despre care a vorbit Pavel, a fost:

II. Evanghelia Ca Invitație Răscumpărătoare Adresată De Dumnezeu Omului

Dar pentru cei ce sunt chemați, atât iudei cât și greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu ” (1 Cor. 1:24). Aici ne este prezentată balanța perfectă a Evangheliei creștine. Nu numai că Dumnezeu ne oferă o descoperire de Sine, El ne face și o invitație spre Sine însuși. Aceasta este mai mult decât pot face înțelepciunea și puteera omenească. Observați apoi:

1) Plăcerea lui Dumnezeu în invitația făcută de Evanghelie - …„Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Cor. 1:21). Cuvântul „predicare” nu este același cu cel găsit în versetul 18. Accentual cade aici asupra proclamării mesajului glorios al Evangheliei. Pavel ne spune aici că plăcerea supremă a lui Dumnezeu, literal, „buna plăcere a lui Dumnezeu” este ca prin nebunia predicării crucii, bărbații și femeile să poată fi salvați. Poate fi ceva mai minunat, decât ca Dumnezeu să-i iubească pe oameni și ca prin nebunia propovăduirii crucii să le vestească mesajul salvării? Gândiți-vă mai departe la:

2) Scopul lui Dumnezeu în invitația făcută prin Evanghelie - Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1:18). Aici găsim o combinație de cuvinte prin care se acoperă întreaga lucrare salvatoare a lui Dumnezeu în Hristos. Să ne amintim că fiecare persoană separată de Hristos este pierdută. Într-adevăr, cuvântul redat prin ”pierzare” denotă nu distrugere, ci ruina și pierdeera bunăstării. O persoană care piere, eșuează să împlinească scopul pentru care a creat-o Dumnezeu. Aici intervine Evanghelia lui Isus Hristos, cea care îl întâmpină pe om și în salvează, oferindu-i viață veșnică. Ideea din spatele termenul „salvat”, nu este doar una de îmbunătățire, ci de transformare.

Să luăm seama la ceea ce numim:

3) Procesul divin în contextul invitației făcute prin Evanghelie -„Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii” dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1:21, 24). Există două cuvinte prin care se sumarizează procesul divin în privința invitației făcute prin Evanghelie. Unul dintre acestea este „chemare”, iar celălalt este „credință”. Primul descrie oferta lui Dumnezeu, în vreme ce al doilea pune în lumină răspunsul omului. Isus îi cheamă întotdeauna pe bărbați și femei la Sine și, slavă Domnului, oameni de orice neam, seminție și limbă, răspund. Acest proces glorios va continua până când Trupul lui Hristos va fi complet.

Astfel dar, vedem că această invitație răscumpărătoare făcută de Dumnezeu cere un verdict. Omul nu poate fi confruntat niciodată cu revelația și invitația Evangheliei fără a oferi un răspuns. Dacă crede, va fi mântuit, iar dacă o respinge va fi pierdut.

Concluzie: credincioșii corinteni erau dezbinați din pricină că aveau noțiuni greșite cu privire la mesajul Evangheliei. Acesta este motivul pentru care Pavel va face eforturi în acest prim paragraf, să prezinte adevăratul caracter al Evangheliei. După ce a abordat acest subiect, așa de cuprinzător după cum am remarcat, el concluzionează prin următoarele cuvinte: „nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii” (1 Cor. 1:25). Filosofiile și demonstrațiile umane ale puterii pot veni și pleca, însă Evanghelia lui Isus Hristos rămâne neschimbată, din pricină că la baza ei se află însuși Hristos Domul, „Același ieri, azi și în veci.”

Partea A IV-A: Schițe De Predici

Pentru a asculta versiunea audio a acestor predici în limba engleză, vă rog să accesați următoarele link-uri: Link 1 - In. 10:1-2; Link 2 - In. 10:3-4; Link 3 - In. 10:4-8; Link 4 - In. 10:9

Titlu: Isus este Ușa (In. 10:1-9)

Punctul #1: Liderii religioși falși sunt niște intruși (1-2)

1. Ei nu intră pe ușă, ci prin altă parte

2. Ei sunt hoți și tâlhari

Punctul #2: Adevărații lideri religioși sunt păstori (3-5)

1. Ei conduc poporul lui Dumnezeu așteptând un răspuns din partea noastră (3a-b)

2. Ei conduc poporul lui Dumnezeu făcându-ne o chemare (3c)

3. Ei conduc poporul lui Dumnezeu oferindu-ne călăuzire (3d-4b)

4. Ei conduc poporul lui Dumnezeu câștigând încrederea noastră(4c-5)

5. Ei conduc poporul lui Dumnezeu atrăgându-ne spre Hristos (6-9)

a) Hristos este Ușa oilor (7-8)

b) Hristos este Ușa salvării (9a)

c) Hristos este Ușa libertății (9b)

d) Hristos este Ușa hranei (9c)

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad