Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 34, Ediția de Iarnă 2020

Ediția de Iarnă 2020

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

Partea I: Consolidarea Predicării Expozitive

Consolidarea interpretării biblice, Partea 1:
„Cum să citim și să înțelegem Biblia”

Introducere

Principiile pentru citirea și înțelegerea Bibliei sunt benefice pentru toți creștinii, fie ei predicatori, învățători de școală duminicală, lideri ai unui grup mic de studiu biblic, fie că vor să poată să explice Scriptura necreștinilor sau pur și simplu să își îmbunătățească propria înțelegere a Bibliei.

Nu te îngrijora dacă aceste principii ți se vor părea greu de înțeles! Unele îți vor provoca gândirea, fără îndoială, însă dacă le vei aplica, vei vedea valoarea lor inestimabilă. Voi încerca să le explic cât mai simplu.

Convingerea noastră în acest demers

Abordând acest demers, trebuie să fim pe deplin convinși că:

(1) Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat și infailibil.

(2) Scriptura prezintă adevăruri propoziționale și obiective.

(3) Scriptura poate fi înțeleasă și aplicată astăzi.

Dacă nu suntem pe deplin convinși cu privire la natura Scripturii, totul este o pierdere de timp, pentru că ceea ce vom spune nu va avea autoritate sau relevanță și nu vom aborda acest demers cu sârguința și grija necesară. În cazul acesta, nu am face decât să prezentăm o filozofie centrată pe om și nu adevărul etern al lui Dumnezeu.

Încrederea noastră în acest demers

Probabil cu toții suntem frustrați câteodată când ne luptăm cu un text biblic, încercând să înțelegem ce a vrut să spună autorul, cum au înțeles primii destinatari ce a scris el și cum ar trebui să înțelegem și să aplicăm noi acest text astăzi, totuși ne bazăm pe două resurse puternice:

1. Ne bazăm pe lucrarea Duhului Sfânt

Numai El ne poate ilumina pentru a avea o înțelegere corectă. Numai El poate folosi ceea ce transmitem altora pentru transformarea vieților lor. Noi nu putem mântui pe nimeni și nici nu putem schimba viața cuiva, însă Duhul Sfânt poate folosi ceea ce ne descoperă nouă din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-Și atinge scopurile Sale.

2. Ne bazăm pe puterea Cuvântului lui Dumnezeu

Dincolo de înțelegerea noastră imperfectă și de capacitățile noastre intelectuale limitate se află promisiunea conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu „nu se întoarce … fără rod” (Is. 55:11). Lucrul acesta nu diminuează responsabilitatea noastră și nici dificultatea sarcinii noastre, însă este o încurajare să știm că Cuvântul lui Dumnezeu este în controlul Său și că El îl folosește pentru a-Și împlini planurile Sale.

Aceasta este încrederea pe care o avem ca predicatori și învățători ai Cuvântului lui Dumnezeu, că deși trebuie să fim foarte buni la exegeză, clari în expunere, relevanți în aplicare și puternici în comunicare, totuși rezultatul ultim se află în controlul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia, ca orice alt document scris, este adesea supus interpretărilor eronate și aplicărilor greșite, care, la rândul lor, duc adesea la conflicte între creștini. Problema este că putem înțelege ce spun cuvintele, fără a înțelege neapărat sensul intenționat de autor. Aceasta duce la interpretări și aplicații incompatibile.

Pentru că autorii biblici nu mai sunt în viață ca să îi putem întreba ce au vrut să spună, avem nevoie de anumite reguli de interpretare și principii care să ne ajute în acest demers. Speranța mea este că, aplicând principii corecte de interpretare atunci când studiezi Scriptura, vei putea să o înțelegi mai bine, să dai o învățătură mai bună și să faci aplicații mai relevante.

Deși uneori avem impresia că există mai multe variante de interpretare a unui text biblic, eu cred că:

(1) Fiecare text biblic are un sens de bază.

(2) Scriptura poate fi înțeleasă în mod corect numai cu ajutorul Duhului Sfânt (1 Cor. 2:10-16; 1 Ioan 2:20, 27), care:

a) în primul rând, i-a inspirat pe autorii Scripturii (2 Petru 1:21).

b) influențează gândurile și inima (i.e. „ochii” spirituali) celui care studiază sub călăuzirea Duhului pentru a ajunge la o înțelegere corectă a Scripturii.

c) ne îndreaptă către alte pasaje biblice care aduc lumină asupra textului pe care îl studiem.

d) folosește mijloace, cum ar fi analiza gramaticală, principiile de interpretare etc. pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine.

Încercând să citim și să studiem Biblia și să ajungem la o înțelegere corectă a sa, modul nostru principal de abordare este să descoperim ce a vrut să spună autorul și cum învățăturile biblice antice (despre moralitate, practici religioase etc.) se aplică la noi astăzi.

Trei Sarcini De Bază În Procesul De Interpretare Biblică¹

1. Determină sensul exact al textului (exegeză)

Prima noastră sarcină din procesul acesta este să descoperim ce idee, concept, învățătură, principiu sau adevăr a dorit autorul inspirat să transmită primilor săi destinatari („intenția auctorială”). Lucrul acesta trebuie să îl aflăm în primul rând. Nu ceea ce credem noi (cititorii) că înseamnă. Nu ce înseamnă pentru societatea de astăzi. Nu ce înseamnă pentru mine (ca și cum ar putea însemna altceva pentru o altă persoană). Nu ce înseamnă în cultura noastră, deoarece culturile lumii sunt diferite. Într-adevăr, dacă ne-am baza pe interpretări culturale contemporane, Biblia ar putea fi interpretată în foarte multe feluri, în funcție de partea de lume în care te găsești.

Termenul tehnic pentru acest proces al descoperirii semnificației textului biblic este „exegeză”. Aceasta este sarcina de căuta și a determina semnificația textului biblic (cât de bine putem), pentru a putea explica ce înseamnă în mod clar și precis.

Aici, de fapt, încercăm să descoperim semnificația intenționată de autorul biblic, așa cum a fost înțeleasă de primii săi destinatari. În punctul acesta, vrem să înțelegem nu doar ceea ce „spune” textul, ci și, poate chiar mai important, ceea ce „înseamnă”.

Probabil că te-ai găsit cândva în situația în care cineva îți spune ceva, iar tu întrebi: „Ce vrei să spui cu asta?” Sau, chiar mai adesea, după conversație te întrebi: „Oare ce a vrut să spună?” Ai înțeles ce „a spus” (cuvintele, adică), dar nu ai înțeles ce „a vrut să spună”. Poate că au existat mai multe sensuri posibile. Poate că tonul vocii sau limbajul trupului au modificat sensul cuvintelor. Poate că a existat un sens ascuns sau cuvintele nu au putut fi interpretate în sens propriu.

Dacă aceasta este o provocare chiar la nivel contemporan, față-n față, cu cât mai mare este provocarea atunci când avem de-a face cu un text antic, ca Biblia? Așadar, pentru a descoperi semnificația textului trebuie să studiem textul (cuvintele, gramatica, sintaxa, contextul etc.), ceea ce ne va ajuta să ajungem la o înțelegere cât mai corectă a ceea ce a vrut să spună autorul.

2. Aplică principii corecte de interpretare a textului (hermeneutică)

Pentru a descoperi în mod corect semnificația textului, avem nevoie de un set de principii, reguli, proceduri și tehnici care să ne ajute să înțelegem textul biblic, conform cu ceea ce a vrut autorul să transmită – cu alte cuvinte, să împărțim „drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15). Termenul tehnic pentru aceasta este „hermeneutică”.

De pildă, dacă există două sau mai multe opțiuni de interpretare a unui text biblic, cum hotărăști care opțiune este nu numai corectă gramatical, ci și cea mai apropiată de ceea ce a vrut să transmită autorul? Aici ne bazăm pe principiile hermeneutice (i.e. de interpretare) pentru a ne ghida către înțelegerea corectă a textului.

Să luăm, de exemplu, expresia „bărbat al unei singure neveste” (1 Tim. 3:2 și 12). Ce înseamnă aceasta? Poate însemna că prezbiterul sau diaconul nu trebuie să fie divorțat sau necăsătorit și / sau că el trebuie să fie credincios soției lui, adică să aibă ochi doar pentru ea. Acestea ar fi cele mai probabile interpretări în America de Nord. Însă expresia mai poate însemna că prezbiterul sau diaconul nu poate să aibă mai multe soții în același timp (i.e. poligamie). Probabil că aceasta ar fi interpretarea aleasă în societățile în care se practică poligamia.

Chiar și cu reguli și proceduri hermeneutice bune, tot vom avea interpretări diferite ale Bibliei, însă lucrul acesta nu diminuează beneficiile acestor seturi de reguli și proceduri.

Este deosebit de important pentru noi, ca studenți, predicatori și învățători ai Cuvântului lui Dumnezeu să înțelegem textul înainte de a-l predica sau explica. Respectând principii bune de interpretare biblică, vom reuși să avem o înțelegere mai corectă și mai completă a textului.

Așadar, în concluzie, există două componente vitale de studiu pentru a înțelege, a interpreta și a explica Biblia în mod corect – exegeza și hermeneutica. Exegeza reprezintă studierea textului cu scopul de a-l înțelege, a-l interpreta, a-l explica și a-l aplica în mod corect. Hermeneutica este disciplina (sistemul) de interpretare care ne oferă un cadru în care putem lua decizii interpretative în cursul exegezei (ex. atunci când există mai multe opțiuni de interpretare). Astfel, hermeneutica este mijlocul, iar exegeza este scopul sarcinii noastre de a determina ce „a vrut” și ce „vrea” să spună textul, pentru a fi fideli textului atunci când îl explicăm și îl aplicăm în predicare și învățare.

3. Fă legătura

O parte importantă a procesului exegetic este ceea ce se numește „realizarea legăturii” dintre textul antic, limbajul, cultura și destinatarii antici, pe de o parte, și limbajul, cultura și destinatarii contemporani, pe de altă parte; dintre ceea ce a însemnat atunci și ceea ce înseamnă în contextul de astăzi (i.e. aplicarea sa astăzi). Iată cum explică David Larsen lucrul acesta: „Textul biblic prinde viață… atunci când apare legătura dintre situația despre care vorbesc autorii biblici și situația cititorului sau ascultătorului modern.”²

A citi textul numai din perspectiva a semnificației sale actuale duce la tot felul de erori de subiectivism. Și invers, a citi textul numai din perspectiva semnificației sale originale face ca întreg exercițiul să fie doar un studiu de istorie antică, fără relevanță în zilele noastre. Totuși, Cuvântul lui Dumnezeu este „viu și lucrător” (Evr. 4:12) și cu atât mai mult când este explicat și predicat, când cuvântul scris pentru poporul lui Dumnezeu din vechime devine cuvântul vorbit pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi.

Așadar, noi trebuie să „facem legătura”, determinând semnificația inițială a textului pentru a putea explica semnificația sa actuală, adică mesajul său pentru noi, cei de astăzi; cum îl explicăm și îl aplicăm în contextul actual?

Concluzii

1. Îndeplinind aceste trei sarcini de bază, vom putea determina mai corect sensul textului și semnificația sa actuală.

2. Provocarea noastră merge pe două planuri:

(a) Să descoperim semnificația intenționată de autor – ce a vrut să comunice primilor săi destinatari și cum l-ar fi înțeles ei?

(b) Să aflăm ideea teologică principală a autorului – care este ideea sa teologică dominantă?

3. Sarcina noastră hermeneutică este să „descoperim” semnificația textului, nu să „decidem” care este semnificația textului.³

Două Întrebări Hermeneutice Importante

Întrebarea #1: Autorii inspirați ai Vechiului Testament au înțeles pe deplin lucrurile despre care scriau?

În Fapte 2:25-31, Petru pare să spună că, în Psalmul 16, David știa că scria, în mod profetic, despre Hristos. Însă nici afirmația aceasta nu este foarte clară, pentru că atunci când Petru spune: „Căci David zice despre El…” (25), aceasta nu înseamnă neapărat că David știa că scrie despre Isus, ci că Petru știa că David a scris despre Isus. De fapt, toată Scriptura vorbește despre, și arată către, Hristos (cf. Lc. 24:27). După cum arată John Stott, să nu uităm că, auzind învățăturile lui Isus, ucenicii Săi (în cazul acesta, Petru) înțelegeau că referirile vechi-testamentare la „împăratul sau Unsul lui Dumnezeu, la David și sămânța sa, își găsesc împlinirea în Isus… Odată ce avem baza aceasta, interpretarea creștină a Vechiului Testament, ca și interpretarea lui Petru a psalmului 16, este perfect logică și consecventă.”⁴

Se pare că cea mai bună înțelegere a acestui psalm profetic, ca și a multor altora, este aceea conform căreia psalmul are o împlinire imediată în David și una viitoare, finală, în Isus. În ce privește împlinirea imediată, este clar, la o primă citire a psalmului, că David vorbește despre sine. Aceasta „pare să fi fost o cerere a psalmistului ca Dumnezeu să îl apere și să îl scape de moarte și de Șeol…Versetul 27 este cheia, verset în care îl vedem pe David exprimându-și încrederea că nu va fi abandonat în mormânt, că Dumnezeu nu va îngădui ca sfântul Său să vadă putrezirea.”⁵ Aceasta este aplicația directă.

În ce privește împlinirea viitoare, ceea ce David spunea, fără îndoială, despre sine în Psalmul 16:8-11 (reluat în Fapte 2:25-28), Petru aplică profetic la Mesia, „văzând în textul acesta o profeție a lui David care nu s-ar putea aplica, în mod ultim, la el însuși.”⁶ Petru duce mai departe Psalmul 16:8-11 și arată că David vorbea, de asemenea, în mod profetic despre Hristos, în care cuvintele psalmului își găsesc împlinirea ultimă și deplină. Împlinirea pentru David era, bineînțeles, tot în viitor și nu ne este foarte clar în ce măsură David a înțeles aceasta.⁷

În ce privește termenul „sfântul”, care cu siguranță se referea la David, Petru îl vede ca aplicându-se și mai bine la Hristos. În versetele 29-31, Petru aplică citatul la Hristos, folosind următoarea logică:

1. David este mort de mult timp: prin urmare, psalmul nu se putea referi în mod deplin și exclusiv la el (29)

2. Astfel, inspirat de Duhul Sfânt, David a scris în mod profetic despre urmașul său care va sta pe tronul său pentru totdeauna (30; cf. 2 Sam. 7:12-13)

3. Prin învierea lui Hristos, El devine unicul urmaș mesianic pe care David „l-a văzut” și despre care „a vorbit” (31).

Cred că putem spune, fără să greșim că, deși adevărul profețiilor vechi-testamentare este clar pentru noi, pentru autorii inspirați ai Vechiului Testament, ale căror cunoștințe profetice erau limitate, nu a fost la fel de clar (cel puțin nu în aceeași măsură în care este pentru noi). După cum însuși Petru arată în 1 Pet. 1:10-12, profeții vechi-testamentari știau ce cercetau și căutau (salvarea prin Mesia), însă nu cunoșteau detaliile (cine, cum, unde, când) așa cum le cunoaștem noi astăzi.

În multe (poate chiar în majoritatea) situațiilor, profeții vechi-testamentari au scris despre lucruri care depășeau cunoștințele lor. Iată câteva exemple care să vă ajute:

• L-au văzut pe Hristos ca fiind mana care vine din cer? Nu. Însă Isus a spus că El este adevărata pâine care se coboară din cer (In. 6:58). Așadar, chiar dacă ei nu știau, El a fost prevestit prin scrierile lor.
• Au știut că șarpele atârnat pe prăjină a fost o imagine a lui Hristos atârnat pe cruce? Nu. Însă Isus a spus că așa fost (In. 3:14).
• Au văzut ei cortul întâlnirii ca fiind o prefigurare a adevărurilor nou-testamentare? Nu. Ei au văzut adevăruri spirituale, însă nu așa cum le cunoaștem noi astăzi. După cum arată autorul Epistolei către Evrei, cortul era o imagine și o prefigurare a adevărului nou-testamentar (Evr. 10:1).
• L-au văzut pe Iona în burta peștelui ca un simbol al morții și învierii lui Hristos? Nu.
• Însă Isus a spus că așa a fost (Mat. 12:40).
• Profeții vechi-testamentari au scris despre evenimente profetice într-o măsură ce depășea înțelegerea lor? Da. Ei au scris despre venirea lui Mesia și despre faptul că El Își va salva poporul, însă ei nu știau cine va fi, când va veni, și nici cum Își va salva poporul (cf. 1 Pet. 1:10-12). După cum am observat mai sus, uneori ei au scris despre propriile lor experiențe, fără să știe că acele experiențe erau atât de asemănătoare cu cele prin care va trece Mesia mult mai târziu (ex. Ps. 22 și 69).
• De fapt, toată Scriptura indică spre Hristos, după cum El a spus: „Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, (Isus) le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile (i.e. în Vechiul Testament)” (Lc. 24:27).

În aceste situații, trebuie să distingem între ceea ce autorii biblici știau că spun (orizontul profetic apropiat) și ceea ce știm noi, din revelația ulterioară, că spuneau (orizontul profetic îndepărtat). Din poziția în care ne găsim, noi avem o înțelegere mai profundă a ceea ce au scris ei, deoarece noi avem revelația progresivă și canonul complet al Scripturii. Larsen subliniază că „deși scopul nostru este să înțelegem ceea ce autorul a vrut să spună, totuși trebuie să recunoaștem că autorul uman nu a fost întotdeauna conștient de semnificația deplină a afirmațiilor sale inspirate (1 Pet. 1:10-12).”⁸

Vechiul Testament conține învățături importante, vitale pentru noi, cei de astăzi, care devin relevante și pline de semnificație atunci când vedem în ele tipologii, imagini și prefigurări ale adevărurilor nou-testamentare. Trebuie însă să fim atenți să facem diferența între ceea ce a vrut să spună autorul primilor săi destinatari, pe de o parte, și înțelegerea mai profundă pe care o avem noi în urma încheierii canonului, pe de altă parte, poziția noastră fiind una mai avantajoasă. În felul acesta, din locul pe care îl avem în istoria mântuirii, vedem tipologii și umbre ale lucrurilor care, pe atunci, încă urmau să fie revelate.

Trebuie să ne amintim întotdeauna că revelația biblică este progresivă. Vechiul Testament conține semințele Noului Testament, iar Noul Testament dezvăluie secretele Vechiului Testament. Prin urmare, trebuie să vedem în Vechiul Testament și lucruri care nu erau cunoscute de autorii vechi-testamentari. Din nou, după cum spune David Larsen:

„Fără îndoială, predicarea despre semnificația tipologiilor persoanelor, instituțiilor și evenimentelor vechi-testamentare are o bază biblică (cf. 1 Cor. 10:11 și cărții Evrei)… Avem o mai mare libertate atunci când interpretăm tipologii explicite din Vechiul Testament, cum ar fi Adam, potopul, Melhisedec, șarpele de aramă, mana, Paștele și Iona în burta peștelui ca imagini ale învierii lui Hristos. Există însă și tipologii implicite, care trebuie abordate cu multă atenție și grijă, cum ar fi cetățile de scăpare din Israelul antic, calendarul religios al Israelului sau viața lui Iosif ca imagine a suferințelor și a gloriei lui Isus Hristos.”⁹

Din exemplele date de Larsen în acest citat, este limpede că autorii inspirați ai Noului Testament au văzut tipologii, imagini și semnificații în Vechiul Testament, pe care autorii inspirați vechi-testamentari nu le-au văzut atunci când scriau. Să ne gândim, de exemplu, la viziunea lui Ezechiel cu valea oaselor uscate (Ezechiel 47). Intenția profetului a fost să descrie starea spirituală a Israelului și destinul său în viitor. Însă cu siguranță că imaginea aceasta poate fi aplicată la trezirea spirituală a poporului lui Dumnezeu în orice perioadă de timp. ¹⁰

Putem da multe alte exemple (vezi tabelul de mai jos) de personaje, evenimente, lucruri și concepte pe care autorii vechi-testamentari nu au intenționat să le transmită ca (dar care sunt) tipologii, alegorii, imagini, prefigurări sau reprezentări ale conceptelor sau împlinirilor nou-testamentare. În tabelul comparativ de mai jos, găsim referințele din Noul Testament care ne oferă o perspectivă și o interpretare nou-testamentară a textelor vechi-testamentare:

Comparație: Text VT vs. Înțelegerea sau folosirea sa în NT
Textul original din VT	Folosirea / tipologia / aluzia / alegoria din NT	Referința din NT
Jertfirea lui Isaac	Prefigurare a morții lui Hristos	Niciuna
Esau își vinde dreptul de întâi născut	Renunțarea la drepturile spirituale	Evr. 12:15-17
Iacov și Esau	Ilustrare a suveranității lui Dumnezeu	Rom. 9:10-13
Jertfirea lui Isaac	Ilustrare a jertfei lui Hristos	Niciuna
Șarpele de aramă	Simbol al lui Hristos pe cruce	In. 3:14
Iona în burta peștelui	Îngroparea lui Hristos	Mat. 12:40
Predicarea lui Iona	Predicarea lui Hristos	Mat. 12:41; cf. Lc. 11:29
Mana din pustie	Hristos „Pâinea vieții”	In. 6:32-35 și urm.; 1 Cor. 10:3
Circumcizia în trup	Circumcizia spirituală a inimii	Rom. 2:28-29
Eroi ai credinței	Exemple de urmat pentru noi	Evr. 11
Avraam	Exemplu de fapte bune, credință, justificare prin credință	Evr. 11:8-11; Iacov 2:211, 23; Rom. 4:1-22
Adam	Îl prefigurează pe Hristos ca cel de-al doilea Adam	1 Cor. 15:22, 45-49; Rom. 5:14
David, Iosif	Hristos	Niciuna
Agar și Sara	O reprezentare a vechii legi mozaice vs. Libertatea Noului Legământ în Hristos	Gal. 4:21-31
Zilele lui Lot	Paralelă cu zilele Fiului Omului	Lc. 17:28-29
Scăparea lui Lot/ Scăparea lui Noe	Exemple ale modului în care Dumnezeu îi scapă pe cei evlavioși de ispită/ judecată	2 Pet. 2:4-9
Profețiile Vechiului Testament	Împlinite în Hristos	Mai multe
Zilele lui Noe	Alegorie a zilelor venirii Fiului Omului	Mat. 24:37-38
Noe și potopul	Un simbol („imagine”) a botezului	1 Pet. 3:20-21
Tot Vechiul Testament	Îl prefigurează pe Hristos și arată spre El	Lc. 24:27
Mielul de Paște	Simbol al jertfei substitutive a lui Hristos	In. 1:29 (cf. Gen. 22:8)
Exodul	Eliberarea din robia păcatului
Marea Roșie	Curățare, separare; botezare pentru un lider; îngropare față de viața veche	1 Cor. 10:2
Jertfele din Vechiul Testament	Simbol al morții sacrificiale a lui Hristos	Fapte 8:32-33 (cf. Is. 53)
Moise	Antemergător al lui Hristos, Cel care va conduce poporul lui Dumnezeu	Deut. 18:15?
Stânca din pustie	Hristos potolește setea noastră spirituală	1 Cor. 10:4
Moartea israeliților în pustie	Avertizare să nu poftim lucruri rele (idolatrie); să nu fim necredincioși	1 Cor. 10:6, 11; cf. Evr. 3:7-4:16
Odihna în țara promisă	Odihnă spirituală pentru poporul lui Dumnezeu	Evr. 4
Legământul Vechiului Testament	Legământul Noului Testament	Evr. 8:7-13 etc.
Jertfele de animale	Jertfa lui Hristos	Evr. 10:1-10
Îndatoririle preoțești	Hristos ca Marele nostru Preot	Evr. 10:11-18
	Intrarea marelui preot o dată pe an în locul preasfânt prefigura ispășirea lui Hristos pentru noi ca Mare Preot	Evr. 9:8-9; cf. 4:15
Cortul întâlnirii, sfânta sfintelor	Prezența lui Dumnezeu	Evr. 10:19
Pietrele templului	Casa spirituală a poporului sfânt	1 Pet. 2:4-5 și urm.
Isaia 61:1-2, rostit de Isaia cu privire la el însuși	Rostit de Isus cu privire la El Însuși	Lc. 4:18-19
Psalmi – ex. 22, 69	Profeții despre Isus	Mat. 27:46

Întrebarea #2: Autorii inspirați ai Noului Testament au înțeles pe deplin lucrurile despre care scriau?

Moises Silva arată că, și în cazul Noului Testament, destinatarii inițiali probabil că nu au înțeles semnificația deplină, așa cum putem înțelege noi astăzi:

„În procesul de determinare a semnificației unui anumit cuvânt sau a unei fraze din epistolele lui Pavel, exegeții se întreabă adesea: Cititorii inițiali ai epistolei au sesizat semnificația cutare? Adesea, o anumită interpretare este respinsă tocmai pe motivul că nu ne putem aștepta ca ei să se fi gândit la aceasta. În orice caz, probabil că toți teologii recunosc faptul că unele nuanțe mai profunde, mai subtile i-au depășit pe destinatarii inițiali ai apostolului.”¹¹

Într-adevăr, chiar și apostolul Petru a recunoscut că Pavel a scris despre „unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (2 Pet. 3:15-16). Observați avertismentul lui Petru: Nu „răstălmăciți” Scriptura, ca s-o faceți să spună ce vreți voi! El afirmă: asta fac mulți „neştiutori şi nestatornici” – răstălmăcesc textele dificile „ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (16b).

Trebuie să luăm foarte în serios avertismentul lui Petru. Atunci când ne învață semnificația Scripturii, rolul Duhului Sfânt este și acela de a ne lumina mintea ca să pricepem învățătura sa și modul în care se aplică la viața noastră astăzi (pentru ca noi să nu o împingem în trecut), însă în același timp nu avem voie să mergem dincolo de ceea ce știm din Scriptură. Să nu te gândești că, dacă unii autori biblici au scris despre lucruri pe care nu le cunoșteau, asta îți dă ție dreptul să interpretezi sau să aplici Scriptura cum vrei tu! Nu pretinde că Duhul Sfânt te-a învățat lucruri pe care Scriptura nu le spune! Acesta este pur subiectivism și abuzare a Scripturii. Noi avem voie să interpretăm și să aplicăm Scriptura doar în moduri pe care ea, prin iluminarea Duhului Sfânt, le indică.

Cred că cea mai bună abordare este următoarea:

1. Să căutăm, cât de bine putem, semnificația intenționată de autorul inspirat, așa cum destinatarii săi inițiali ar fi înțeles-o (recunoscând că nu întotdeauna vom putea cunoaște această semnificație cu certitudine absolută).

2. Apoi, să căutăm orice înțelegere extinsă, interpretare, înțeles, sau aplicație care pot veni ca rezultat al:

(a) Revelației ulterioare (nu al interpretării subiective).

(b) Înțelegerii noastre mai profunde a Scripturii, datorită lucrării Duhului Sfânt.

3. Stabilește dacă textul poate fi folosit în mod legitim ca o ilustrație evidentă, un simbol sau o alegorie, chiar dacă lucrul acesta nu apare în mod explicit în Scriptură (ex. istoria lui Iosif).

Să aplicăm această metodă la exemplul lui Iona. În primul rând, ideea teologică pe care autorul o transmite destinatarilor săi este suveranitatea lui Dumnezeu în salvare. Apoi, primim o înțelegere mai profundă din Noul Testament, conform căreia Iona a reprezentat un simbol al morții și învierii lui Hristos (cf. Mat. 12:40-41; Lc. 11:30-32) – i.e. mijlocul prin care Dumnezeu salvează, în suveranitatea Sa.

În următorul număr al acestui jurnal, vom continua să discutăm alte aspecte importante ale citirii și înțelegerii Bibliei, care vă vor ajuta în studierea și explicarea Scripturii.

Partea A II-A: Schițe De Predici

Pentru versiunea audio a acestor predici în engleză, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Rev. 2:8-9; Link 2 - Rev. 2:10; Link 3 - Rev. 2:10-11

Titlu: Scrisori către cele șapte biserici: Smirna – Credincios în suferință

Tema: A suferi pentru credință

Punctul #1: Isus îți cunoaște necazurile amare (8-9)

(1) Isus cunoaște amarele tale dureri fizice (9a)

(2) Isus cunoaște chinuitoarele tale presiuni financiare (9b)

(3) Isus cunoaște aprigii tăi dușmani spirituali (9c)

Punctul #2: Isus rostește cuvinte dulci de încurajare

(1) Cuvintele lui Isus de dulce încurajare se adresează temerilor noastre (10a-b)

(2) Cuvintele lui Isus de dulce încurajare întăresc credința noastră (10c)

(3) Cuvintele lui Isus de dulce încurajare întăresc speranța noastră (10d-11)

---

¹ Acest material este parțial adaptat după Gordon Fee și Douglas Stuart, How to Read the Bible for All Its Worth [Biblia ca literatură] (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1993), 10-12, și David Dockery, “Preaching and Hermeneutics [Predicare și hermeneutică],” în Handbook of Contemporary Preaching [Manual de predicare contemporană], ed. Michael Duduit, (Nashville: B & H, 1992), 142-150.

² David L. Larsen, Telling the Old, Old Story [Povestind vechea istorie] (Grand Rapids: Kregel Publications, 1995), 79.

³ Ibid., 81.

⁴ John Stott, The Spirit, The Church, and The World [Duhul, Biserica și lumea] (Downers Grove: Intervarsity Press, 1990), 76.

⁵ John B. Polhill, Acts [Fapte], The New American Commentary, ed. David S. Dockery (Nashville: Broadman Press, 1992), 113.

⁶ Ibid., 113.

⁷ Vezi I. Howard Marshall, Acts [Fapte], Tyndale New Testament Commentaries, ed. R. V. G. Tasker (Grand Rapids: Eerdmans, 1980), 76-77.

⁸ Larsen, 85.

⁹ Larsen, 88.

¹⁰ Larsen, 88.

¹¹ Walter C. Kaiser și Moises Silva, An Introduction to Biblical Hermeneutics [Introducere în hermeneutica biblică] (Grand Rapids: Zondervan Publishing, 1990), 237-238.