MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 35, Editia de primăvară 2020

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea interpretării biblice
„Cum să citim și să înțelegem Biblia” (Partea a 2-a)

Introducere

Deși interpretarea biblică („hermeneutica”) este un subiect vast și uneori poate fi destul de complicat, este deosebit de important pentru noi să îl studiem pentru a putea predica Cuvântul în mod corect și clar și pentru a putea transmite ceea ce el spune și înseamnă, precum și modul în care se aplică la viețile noastre.

Studiind Scriptura, întâlnim adesea expresii, fraze și texte greu de înțeles și de interpretat pentru a afla ce a vrut să transmită autorul inspirat. Tocmai pentru aceste situații avem nevoie de reguli și principii care ne ajută să înțelegem un text cât mai bine cu putință, ținând cont de faptul că noi trăim într-o altă epocă, într-o cultură total diferită și vorbim o cu totul altă limbă.

În prima parte a capitolului „Cum să citim și să înțelegem Biblia” (vezi Ediția de iarnă, 2020, a acestui jurnal), am discutat despre:

1. Trei sarcini de bază în procesul de interpretare biblică:

(a) Determină sensul exact al textului (exegeză);

(b) Aplică principii corecte de interpretare a textului (hermeneutică);

(c) Fă legătura între textul antic, limba, cultura și destinatarii de atunci și limba, cultura și ascultătorii din zilele noastre.

2. Două întrebări hermeneutice importante:

(a) Autorii inspirați ai Vechiului Testament au înțeles pe deplin lucrurile despre care scriau?

(b) Autorii inspirați ai Noului Testament au înțeles pe deplin lucrurile despre care scriau?

Acum, în partea a doua a acestui capitol, continuăm să privim la alte aspecte importante ale interpretării biblice.

A. Interpretarea literală

Unii spun că nu poți interpreta Biblia literal pentru că (1) Biblia folosește figuri de stil (metafore, hiperbole etc.) și (2) pentru că Biblia folosește limbaj poetic, precum și alte genuri literare care nu pot fi interpretate literal (ex. genul apocaliptic). Aceasta este o încercare de a diminua adevărul Bibliei. Noi, de fapt, interpretăm Biblia folosind aceleași principii pe care le folosim și în cazul altor texte literare.

Ce înseamnă „literal”? Dacă „literal” înseamnă o traducere rigidă cuvânt cu cuvânt, ce nu ține cont de limbajul figurat sau metaforic, atunci „nu”, nu interpretăm Biblia în mod literal. Însă dacă interpretarea „literală” înseamnă că luăm Biblia în serios; că noi credem că tot ceea ce ea afirmă este adevărat și că relatările sale sunt precise; că citim și interpretăm Biblia conform cu sensul său propriu și direct și cu intenția autorilor inspirați (ținând cont de stilul lor literar, de procedeele stilistice, genul literar folosit, gramatică, sensul cuvintelor în momentul scrierii, precum și de contextul istoric, economic, social, geografic și politic la momentul scrierii), atunci „da”, citim și interpretăm Biblia în mod literal.

Poate că ar fi mai bine să spunem sensul „literar” decât sensul „literal”. Sensul literar este o interpretare care „… reflectă tipul de literatură folosit, contextul, gramatica, contextul istoric și sensul cuvintelor” 1 – adică se bazează pe metoda de interpretare „gramatical-contextual-teologică”. Sau, am putea spune că sensul literar este o „interpretare care nu spiritualizează sau alegorizează” 2 ceea ce autorul nu a vrut să fie spiritualizat sau alegorizat – adică sensul „propriu”.

Interpretarea literală, prin urmare, înseamnă să interpretăm Biblia conform cu sensul său literal / literar – adică așa cum interpretăm orice scriere literară, „conform cu regulile obișnuite de gramatică, de vorbire, sintaxă și context.” 3 Interpretarea literală nu exclude, așadar, folosirea figurilor de stil sau a ilustrațiilor, nici a genurilor literare bazate pe imaginar sau pe simboluri ilustrative (ex. genul apocaliptic). Interpretarea literală nu exclude interpretarea obișnuită bazată pe o citire naturală (normală, simplă) a textului. Un prieten de-al meu, pastor, spunea: „Când sensul propriu are sens, atunci orice alt sens este nonsens.”

Interpretarea literală se află în opoziție față de alte metode de interpretare, cum ar fi alegorizarea, spiritualizarea, moralizarea și interpretarea pe baza tipologiilor. Sau, cu alte cuvinte, în spatele mijloacelor literare, a imaginilor, genurilor literare și a stilului folosit de autorul biblic se află o idee sau un concept. Și asta căutăm noi atunci când citim Biblia.

Deși Biblia este o carte unică, pentru că este inspirată de Duhul Sfânt, aceasta nu schimbă faptul că ea este folosește cuvinte din limbajul uman obișnuit și structuri gramaticale obișnuite. Prin urmare, felul în care o înțelegem se bazează pe aceleași reguli pe care le aplicăm atunci când citim și interpretăm orice altă piesă literară. Interpretarea literală nu înseamnă că aderăm la o literalitate „de lemn”, care pune textul biblic într-o cămașă de forță, ce ar putea să-l facă neinteligibil.

De aceea este atât de importantă metoda de studiere „gramatical-contextual-teologică”. Atunci când încerci să interpretezi textul în mod literal, trebuie să poți identifica: (a) diferitele componente gramaticale ale textului; (b) ideea sa teologică; (c) contextul său; și (d) genul său literar și procedeele stilistice folosite. Toate aceste aspecte au un impact asupra înțelegerii și interpretării textului. 

Așadar, pentru a interpreta Biblia în mod corect, trebuie să analizăm și să înțelegem...

1. Gramatica – diferite structuri sintactice (propoziții și fraze) și cuvinte folosite – tipul lor și partea de vorbire (ex. substantiv, verb etc.), forma (ex. cazul; timpul verbal) și înțelesul lor.

2. Teologia. Ce spune autorul despre Dumnezeu (scopurile, caracterul, natura, planurile Lui etc.) și despre relația noastră cu Dumnezeu?

3. Contextul – istoric, politic, economic, social și cultural.

4. Genul literar și procedeele stilistice – stilul scrierii și figurile de stil.

Toată această analiză are un impact asupra modului în care înțelegem ideile (adevărul, teologia) pe care autorul inspirat a vrut să le transmită și este parte integrantă a procesului de interpretare literară.

B.  Cum interpretăm anumite genuri literare și procedee stilistice

Fără îndoială, interpretarea oricărei scrieri este puternic influențată de genul său literar și tot așa este și cu Biblia, care conține multe genuri literare diferite. Genul literar se referă la stilul în care este scris un text, și poate fi proză, poezie, proverb, gen epistolar, apocaliptic, evanghelie (care are pilda ca subcategorie), narațiune istorică, profetică etc.

Un text este interpretat în funcție de genul său literar. Dacă este scris, de exemplu, în limbaj apocaliptic, cu tot felul de imagini grozave, aproape halucinante și cu descrieri de scene escatologice, atunci textul trebuie interpretat în lumina aceasta.

Însă dacă identificăm genul literar al unui text, aceasta nu înseamnă că interpretarea devine evidentă. De exemplu, genul literar nu rezolvă problema istoricității. Cartea lui Iona este un exemplu grăitor. Cartea lui Iona este parțial o narațiune istorică, însă capitolul 2 este scris sub formă de poezie; din această cauză, părerile teologilor au fost împărțite, unii considerând că este o narațiune istorică, pe când alții au considerat că este doar o descriere alegorică a experienței lui Iona, capitolul poetic fiind rugăciunea de mulțumire a lui Iona. Bineînțeles, pentru necredincioșii care nu cred în miracole, capitolul poetic este o scuză pentru a arunca peste bord întreaga relatare istorică a cărții.

Pe lângă genurile literare, trebuie să recunoaștem procedeele stilistice folosite de autor, cum ar fi figurile de stil (metafora, comparația, hiperbola). Când sunt folosite, aceste procedee stilistice influențează modul în care interpretăm și înțelegem textul.

C.  Un singur sens; mai multe aplicații

Vă rog să vă notați acest principiu: „Un singur sens; mai multe aplicații.” Credem că orice text din Scriptură are un singur sens, nu mai multe, atunci când este citit și interpretat așa cum a fost scris și intenționat de autor. Un text nu poate însemna ceva pentru tine și altceva pentru mine. Ce e scris, e scris. Orice text din Scriptură are un singur înțeles pentru totdeauna. Poate că există mai multe opțiuni de interpretare din cauza limitărilor ce apar în procesul de traducere și comunicare în scris, însă există un singur sens pe care autorul textului a vrut să îl transmită. Orice text din Scriptură poate să aibă, însă, mai multe aplicații. Din acel sens unic al textului biblic putem deriva mai multe aplicații, care au impact asupra comportamentului nostru, asupra vorbirii, asupra relațiilor noastre etc.

Să mai observăm un lucru: Datorită naturii progresive a revelației biblice, noi putem descoperi sensuri extinse și mai profunde ale textului, care nu au fost cunoscute de autorii inspirați și nici de destinatarii lor inițiali. Aceasta nu schimbă sensul original, ci îl dezvoltă.

Trebuie să ținem minte că, deși Biblia are mai mulți autori umani, totuși există un singur Autor Divin. Prin urmare, lucrurile care nu au fost cunoscute sau intenționate de autorul uman, au fost cunoscute și intenționate de Autorul Divin. Însă trebuie să avem o bază biblică atunci când atribuim Duhului Sfânt o semnificație extinsă, mai clară și mai profundă decât cea cunoscută de autorii umani. (Pentru mai multe informații, vezi Ediția de iarnă, 2020, a acestui jurnal.)

D. Impactul culturii asupra înțelegerii noastre

Unii teologi și predicatori încearcă să modernizeze Biblia, interpretând-o în lumina semnificației contemporane a cuvintelor și a standardelor culturale contemporane. Astfel ei reinterpretează, practic, Biblia și îi conferă semnificația pe care ei vor să o aibă astăzi. Însă Biblia nu a fost scrisă în zilele noastre, iar învățăturile ei nu trebuie schimbate pentru a se potrivi cu etica și practicile contemporane.

Totuși, trebuie să recunoaștem că Biblia conține multe practici antice care sunt ciudate pentru noi (ca să nu spunem mai mult) și care nu au nici un sens în cultura noastră. Așadar, provocarea pentru noi este, pe de o parte, să nu interpretăm Biblia astfel încât să fie relevantă în cultura noastră, ci, pe de altă parte, să facem diferența dintre principiile universale ale Bibliei (care se aplică tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate vremurile) și practicile sale antice (care se limitează la cultura antică respectivă).

Totuși, la ce ne referim atunci când folosim termenul „cultură”? Cultura oricărei societăți este, esențialmente, modul în care se fac lucrurile și se exprimă atitudinile în respectiva societate, mod care s-a dezvoltat în timp. Mediul acesta poate că s-a dezvoltat în modul respectiv datorită unor decizii luate în trecut, datorită unor oameni cu influență, datorită unor crize sau unor situații care au avut loc, datorită felului în care a decurs istoria sa, datorită principiilor adoptate etc. Personalitatea și caracterul societății sunt exprimate prin valorile, prioritățile, activitățile sale, prin ceea ce agreează sau nu agreează, prin stilul de conducere, prin ceea ce susține, prin felul în care reacționează, prin rațiunea existenței sale, prin ceea ce crede etc.

Familiile au o cultură proprie. Acolo dobândim cele mai timpurii și poate cele mai adânc înrădăcinate convingeri despre viață și comportament, despre valori, priorități, relații (ex. relația cu părinții și cu frații), concepția despre lume și viață. Guvernul are o cultură; biserica ta are o cultură; locul tău de muncă are o cultură. Toată această condiționare culturală afectează modul în care citim, interpretăm și aplicăm Biblia.

1.  Cultura antică

Una dintre provocările pe care le întâmpinăm în interpretarea Scripturii este să înțelegem ce practici reflectă doar societatea antică (i.e. practici culturale) și se aplică doar la aceasta și care se aplică în toate vremurile (i.e. practici transculturale).

Întrebarea prioritară este: „Cum aplicăm Scriptura?” Din toate poruncile și practicile pe care le citim în Biblie, care se aplică și astăzi și pe care ar trebui să le practicăm și noi? Iar acestea ar trebui practicate ca în cultura antică sau într-o formă modificată?

Câteva exemple din VT

(a) Zeciuiala – zeciuielile agricole (Lev. 27:30-33); zeciuielile pentru leviți și pentru munca preoțească de la cort (Num. 18:21 și urm.); zeciuiala agricolă și preoțească anuală (Deut. 14:22 și urm.); zeciuielile pentru levit, pentru străin, orfan și văduvă (Deut. 26:12 15).

(b) Violul – ex. Deut. 22:28-29. Reglementarea aceasta este valabilă și astăzi? Adică, dacă cineva violează o fată, trebuie doar ca violatorul să îi plătească tatălui fetei 50 șecheli de argint și să se căsătorească cu ea?

(c) Homosexualitatea – ex. Lev. 18:22. Această poruncă din VT împotriva homosexualității trebuie respectată și astăzi?

(d)  Zoofilia – ex. Lev. 18:23. În zilele noastre este imoral ca un om să aibă relații sexuale cu animale?

(e)  Hainele din materiale diferite – ex. Lev. 19:19. Este obligatoriu și pentru noi astăzi să nu purtăm haine confecționate din materiale diferite, cum ar fi din lână și in?

(f)  Legea sabatului – ex. Ex. 20:9-10. Literalmente trebuie „să nu facem nicio lucrare” în ziua de sabat? Dacă da, care este definiția termenului „lucrare”? Care zi este sabatul pentru noi? Ce a vrut să spună Isus atunci când a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat” (Mc. 2:27)?

(g)  Circumcizia – ex. Gen. 17:10. Circumcizia este o practică religioasă care ni se cere și nouă astăzi?

(h)  Tatuajele – ex. Lev. 19:28. Trebuie să respectăm și noi interdicția împotriva tatuajelor pe corp?

(i)  Stiluri de îmbrăcăminte – ex. Deut. 22:5: „Femeia să nu se îmbrace cu haine bărbătești, iar bărbatul să nu se îmbrace cu îmbrăcăminte femeiască.” La ce îmbrăcăminte se referă? Pentru cine este obligatorie această poruncă, de ce și în ce fel?

Câteva exemple din N.T.

(a)  Acoperirea capului la femei și descoperirea capului la bărbați (1 Cor. 11:1-16). În zilele noastre, femeile trebuie să își acopere literalmente capul la închinare sau este un principiu aici care ar fi mai bine exprimat într-un alt mod în cultura noastră? Cu alte cuvinte, acoperirea capului era doar o expresie culturală din vremea aceea a unui principiu care astăzi ar fi mai bine exprimat într-un alt mod?

(b)  Tăcerea femeilor în biserică (1 Tim. 2:11-15; 1 Cor. 14:34). Învățătura lui Pavel cu privire la „tăcerea” femeilor în biserică este un principiu cultural sau transcultural?  Este o învățătură specifică și se referă numai la femeile dintr-o anumită biserică (ex. biserica din Efes) pentru a opri pălăvrăgeala lor prin care deranjau serviciile bisericii? Sau este o practică ce se aplică tuturor femeilor din toate timpurile? Dacă tăcerea în sine este o reflecție a modului în care se practica un anumit principiu în lumea antică, care este principiul acela și cum ar trebui să-l aplicăm în cultura noastră?

(c) Supunerea soțiilor față de soții lor (Ef. 5:22). Cum trebuie să aplicăm învățătura lui Petru, conform căreia soțiile trebuie să se supună soților lor „precum Sara, care l-a ascultat pe Avraam și l-a numit domn” (1 Pet. 3:5-6)?

(d) Rugăciunea cu mâinile ridicate (1 Tim. 2:8). Porunca lui Pavel este culturală sau transculturală?

(e) Evanghelism  (Lc. 10:4). Trebuie literalmente „să nu luați cu voi nici pungă cu bani, nici traistă, nici sandale, și să nu salutați pe nimeni pe drum”? Sau Isus afirmă un principiu care trebuie exprimat în mod adecvat în cultura noastră?

(f) Salutarea cu o sărutare sfântă (1 Cor. 16:20). Trebuie să ne salutăm așa astăzi? Dacă da, cum ar privi lumea doi bărbați care se sărută?  Sau un bărbat sărutând o femeie care nu este soția lui? Sau două femei care se sărută?

(g) A bea vin (1 Tim. 5:23). Învățătura lui Pavel pentru Timotei: „…folosește și puțin vin, din pricina stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri” este o cerință și pentru noi?  Este un tratament medical standard? Sau este o învățătură ce se adresează doar lui Timotei?

(h)  Ungerea cu untdelemn (Iacov 5:14; Mc. 6:13). Ni se cere să practicăm și noi ungerea bolnavilor cu untdelemn? Dacă da, care este scopul și semnificația acestei practici? Este o practică medicală sau religioasă?

(i)  A vinde averile și a da banii săracilor (Lc. 12:33). Cum aplicăm astăzi învățătura lui Isus?

(j)  Părul lung la bărbat este o rușine (1 Cor. 11:14). Care este definiția părului lung? Cum practicăm astăzi lucrul acesta?

Concluzii

Acele aspecte ale învățăturilor biblice care reflectă practici culturale antice trebuie analizate pentru a determina:

1. Ce principiu neschimbător se află în spatele lor? Nu uita: Atunci când pregătim o predică, printre primele lucruri pe care le căutăm sunt adevărurile universale, principiile neschimbătoare. Acestea sunt punctele principale ale predicii.

2. Cum trebuie practicat acel principiu astăzi? Întreaga Biblie a fost scrisă de oameni din trecut, care au folosit limbajul, imaginile și cultura din zilele lor (adresându-se anumitor oameni și tratând anumite situații dintr-un moment anume), prin urmare elementul cultural este, cu siguranță, foarte puternic. Sarcina noastră este să aflăm dacă Biblia spune că acea practică culturală în sine este norma pentru toate vremurile sau dacă principiul din spatele practicii respective este, de fapt, norma pentru toate vremurile.

2. Cultura noastră contemporană

Pe lângă faptul că trebuie să identificăm impactul culturii antice asupra autorilor biblici, trebuie să identificăm și condiționarea noastră culturală atunci când citim Biblia. Trebuie să recunoaștem că, atunci când o citim și o interpretăm, înțelegerea noastră este condiționată de cultura în care trăim. De aceea oamenii din alte culturi adesea citesc părți din Biblie având o înțelegere diferită de a noastră.

Câțiva factori contemporani care influențează în mare măsură modul în care înțelegem textele antice sunt următorii: (a) metodele contemporane de comunicare (ex. telefon, e-mail, ziare etc.); (b) călătoritul (ex. avioane); (c) stilul de viață (ex. individualism și materialism); (d) îmbrăcămintea; (e) concepția despre lume și viață.

Atunci când studiem Biblia, pregătindu-ne să predicăm sau să dăm învățătură, trebuie să căutăm să o citim ca un cititor imparțial (deși probabil nu este posibil pe de-a-ntregul). De aceea, trebuie să ne disciplinăm în procesul de „exegeză” (prin care aducem la suprafață ceea ce se află în text), și nu în cel de „eisegeză” (prin care citim în text ceva ce nu există acolo). Acesta este motivul pentru care trebuie să urmăm anumite principii de bază în interpretare, pe care încerc să le explic în această serie de articole reunite sub titlul „Consolidarea interpretării biblice: Cum să citim și să înțelegem Biblia”. Seria va continua în următoarea ediție a acestui jurnal.

II. Limitele libertății creștine

1 Corinteni 6:12-20

De: Dr. Stephen F. Olford

Aceasta este o continuare a seriei întrerupte în ediția de iarnă, 2019, a acestui jurnal.

Introducere

Cea de-a treia neorânduială specifică bisericii din Corint era necurăția. Această problemă a luat naștere din învățătura larg răspândită pe atunci cu privire la trupul omenesc. Grecii întotdeauna au disprețuit trupul. Aveau chiar un proverb care spunea: „Trupul este un mormânt.” Elementele importante ale personalității umane erau sufletul și spiritul, în timp ce trupul nu avea nicio importanță.

Acest mod de gândire a dus la două tipuri de comportament. Primul tip a fost un ascetism foarte strict, care urmărea supunerea și umilirea dorințelor și instinctelor trupești. Cel de-al doilea tip de comportament, larg răspândit în orașul Corint, era folosirea trupului ca mijloc de satisfacere a tuturor poftelor sale la maxim. Această filozofie de viață era întărită de o interpretare greșită a învățăturii creștine cu privire la libertatea creștinului, predicată de Pavel. Ca urmare, imoralitatea orașului Corint pătrunsese și în viața bisericii. Cu aceste lucruri în minte, Pavel se adresează bisericii pe tema învățăturii despre trupul credinciosului.

A. Libertatea credinciosului cu privire la trupul său

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos” (1 Corinteni 6:12, 13).  Pavel introduce subiectul libertății trupului credinciosului, citând două proverbe sau slogane, care ne solicită o atenție sporită. Este perfect adevărat faptul că creștinul este „chemat la slobozenie”, însă la fel de adevărat este faptul că nu trebuie să folosiți această libertate ca „o pricină ca să trăiți pentru firea pământească” (Galateni 5:13). Libertatea creștină nu este dorința de a face ceea ce vrem, ci mai degrabă puterea de a face ceea ce trebuie. Așa că Pavel ne spune două lucruri despre libertatea creștină:

1) Libertatea creștină este păzită în mod divin. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12).  Ceea ce spune Pavel aici este că, deoarece nu mai suntem sub lege, ci sub har, suntem oameni liberi, dar că această libertate nu justifică în niciun fel nelegiuirea, căci „orice nelegiuire este păcat…” (1 Ioan 5:17).  Așadar, deși creștinul este liber să își folosească trupul, totuși trebuie să respecte două principii călăuzitoare.

Primul principiu este că, deși toate lucrurile sunt îngăduite, nu toate sunt de folos, iar sensul expresiei „de folos” este „a fi de ajutor altor oameni”. Ne putem da imediat seama ce restricție impune acest lucru asupra comportamentului creștin, căci este evident că, dacă tot ce facem cu și prin trupurile noastre este pentru a-i ajuta pe alții, nu ne vom face vinovați niciodată de pângărirea libertății creștine.

Cel de-al doilea principiu este la fel de puternic.  Pavel spune: „… toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12).  Dacă primul principiu are de-a face cu ceilalți, cel de-al doilea are de-a face cu noi înșine. Tot ceea ce facem și are tendința de a pune stăpânire pe noi nu este libertate, ci sclavie. Facem abuz de libertatea noastră dacă, atunci când facem uz de ea, ne diminuăm rodul spiritual al înfrânării.

Auzim astăzi adesea vorbindu-se despre „dragostea liberă”, însă dacă oamenii care vorbesc despre asta ar înțelege cum stau cu adevărat lucrurile, și-ar da seama că sunt sclavii acelor lucruri pe care susțin că au libertatea să le facă. Ai grijă ca libertatea ta să nu devină sclavie! Așadar, vedem că adevărata libertate creștină este păzită în mod divin, însă observăm mai departe că…

2) Libertatea creștină este călăuzită în mod divin. „Mâncărurile sunt pentru pântece și pântecele este pentru mâncăruri. Și Dumnezeu va nimici și pe unul, și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul și Domnul este pentru trup.” (1 Corinteni 6:13).  Aici apare cel de-al doilea slogan folosit de Pavel pentru a ilustra învățătura despre libertatea creștină. Oamenii spun că dacă mâncarea este pentru stomac și stomacul pentru mâncare, orice altă foame trebuie astâmpărată în același fel. Însă există o eroare gravă în această argumentare. Într-adevăr, după cum spune episcopul Lightfoot: „Este o confuzie morală crasă.”  În lumina legii sfinte a lui Dumnezeu, cu siguranță putem accepta faptul că mâncarea este esențială pentru stomac, însă cine ar îndrăzni să extindă această afirmație și să spună că adulterul este esențial pentru trup? De fapt, Pavel ne arată că, în ce privește stomacul și mâncarea, Dumnezeu le va distruge pe ambele; căci ele vor exista numai în timpul vieții noastre pământești.

Însă în ce privește trupul unui credincios, lucrurile stau altfel. Trupul nostru este al Domnului, atât aici, cât și în eternitate. După cum vedem în prezent, trupul este acum un mijloc al exprimării divine și, într-o zi, îmbrăcat în imortalitate, va fi instrumentul Său de glorie și slujire de-a lungul veacurilor veșniciei.

Așadar, a susține că toate poftele sunt egale și trebuie satisfăcute după bunul plac nu este nici logic, nici biblic. Este adevărat că mâncarea este pentru stomac, însă trupul este pentru Domnul și, prin urmare, nu este pentru nicio formă de imoralitate sau necurăție. Astfel, ajungem la concluzia că libertatea credinciosului cu privire la trupul său este o binecuvântare de care ne bucurăm; de asemenea, trebuie să mai spunem că această libertate este atât păzită, cât și călăuzită în mod divin. De la acest aspect al subiectului, Pavel merge apoi mai departe și vorbește despre ceea ce am putea numi:

B. Sacralitatea trupului credinciosului

„Și Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi cu puterea Sa. Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Corinteni 6:14, 15, 19).  Cu o gândire pătrunzătoare, Pavel își confruntă cititorii cu învățătura despre sacralitatea trupului credinciosului.  Într-adevăr, își exprimă uimirea că ei nu cunoșteau acest adevăr.  Așa că el întreabă mereu, așa cum a făcut de-a lungul ultimelor două capitole:  „Nu știți?” (v. 15); „Nu știți?” (v. 16); „Nu știți?” (v. 19).  Da, trupul credinciosului a fost sfințit o dată pentru totdeauna de:

1) Dumnezeu Tatăl. „Și Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi cu puterea Sa” (1 Corinteni 6:14).  Tatăl, Cel care a făcut stomacul, îl va și distruge; însă Tatăl, care a făcut trupul, îl va învia.  Destinul trupului este veșnic.  Să ne amintim că „… Dumnezeu… ne-a făcut, ai Lui suntem…” (Psalmul 100:3).  Psalmistul ne amintește mai departe că suntem „…o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:14).  Cu toate invențiile științifice din zilele noastre, încă nu a fost făcut nimic care să se poată compara cu minunea trupului omenesc.  Și Pavel ne spune că Cel care ne-a făcut ne va și învia.  Într-un alt loc el ne amintește că „… cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale…” (Filipeni 3:20, 21).  Acesta este destinul suprem al trupului meu și al trupului tău și, știind lucrul acesta, nu putem, nu îndrăznim să pângărim modul în care îl folosim.  Dumnezeu a sfințit trupurile noastre prin creație pentru totdeauna, și într-o zi le va sfinți prin înviere.  Mai mult, trupurile noastre sunt sfințite de:

2) Dumnezeu Fiul. „Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!” (1 Corinteni 6:15).  În primul rând, „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați … ci cu sângele scump al lui Hristos …” (1 Petru 1:18, 19).  Cu alte cuvinte, am fost cumpărați cu un preț, sau cum spune un comentator: am fost „cumpărați și plătiți” (Goodspeed).  Pentru aceasta, Hristos a binevoit să se identifice cu noi.  Aceasta este semnificația versetului 15.  Versetul spune literalmente: „Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?”  Mintea noastră este mintea Lui; ochii noștri sunt ochii Lui; buzele noastre sunt buzele Lui; mâinile noastre sunt mâinile Lui; picioarele noastre sunt picioarele Lui; trupurile noastre sunt mădularele Capului nostru Înviat.

Pavel dezvoltă mai târziu această temă minunată în capitolul 12, însă o introduce aici pentru a arăta incompatibilitatea totală și imoralitatea unui credincios care folosește mădularele lui Hristos pentru orice alt scop decât cel pentru care Dumnezeu le-a făcut. De fapt, folosirea mădularelor noastre pentru lucruri păcătoase este descrisă în original ca relație sexuală ilicită sau „viol”. Așadar, apostolul exclamă: „… Nu știți că cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: «Cei doi se vor face un singur trup.»” (1 Corinteni 6:16).  „Adulterul,” după cum arată W. E. Vine, „aduce bărbatul și femeia într-o relație atât de apropiată și puternică încât aceștia formează o persoană complexă la un nivel inferior.”

Acesta este, așadar, argumentul pe care Pavel îl folosește pentru a sublinia sacralitatea trupului credinciosului. Însă, în al treilea rând, să observăm că trupul credinciosului nu este sfințit numai de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, ci și de:

3) Dumnezeu Duhul Sfânt. „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Corinteni 6:19).  Corintenii au înțeles imediat la ce se referea Pavel când a făcut această afirmație. În Corint existau altare pentru fiecare zeitate păgână. Mare parte a închinării în aceste temple era asociată cu practici imorale; însă, chiar în acest context, Pavel introduce un nou concept de viață. El spune: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt?”  În greacă, accentul cade pe cuvântul „Sfânt”. Templul lui Dumnezeu, în care El locuiește prin Duhul Sfânt, nu este doar biserica, ci și trupul tău și trupul meu. Deci, chiar dacă spui că trupul tău este al tău, de fapt nu este chiar al tău, ci Îi aparține lui Dumnezeu. Dacă prețuim acest adevăr remarcabil la adevărata sa valoare, el ne va revoluționa modul de viață. Într-adevăr, lucrul acesta conferă demnitate vieții în totalitatea sa, așa cum nimic n-o poate face. Oriunde mergem și orice facem, noi suntem purtătorii Duhului Sfânt. Aceasta necesită eliminarea oricărui comportament care nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu. Cu siguranță, adulterul este de neconceput. Însă principiul acesta are o aplicabilitate mult mai largă. Orice este nepotrivit în templul lui Dumnezeu devine nepotrivit pentru copilul lui Dumnezeu.

C. Puritatea trupului credinciosului

„Fugiți de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curveşte păcătuiește împotriva trupului său. … Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:18, 20).  Cele două îndemnuri importante din aceste versete sunt: „fugiți de curvie” și „proslăviți pe Dumnezeu.”  Unul este negativ, iar celălalt este pozitiv.  Așadar, pentru a păstra puritatea trupului credinciosului trebuie să existe: 

1) Evitarea totală a păcatului. „Fugiți de curvie…” (1 Corinteni 6:18).  Verbul la imperativ prezent indică o acțiune repetată, constantă. Ar trebui să sune cam așa: „Faceți-vă un obicei din a fugi!” Acesta este singurul mod în care trebuie să tratăm păcatul. Când vine ispita, nu trebuie să te oprești să dezbați, să argumentezi sau să permiți gândurilor necurate să zăbovească în mintea ta. În momentul acela, când te afli sub atacul satanic, ceea ce trebuie să faci este „să fugi”. Una din cele mai frumoase și mai vii ilustrări a acestui adevăr o vedem în viața lui Iosif. Vă amintiți că, pe când se afla în casa lui Potifar, stăpâna casei a căutat să îl seducă și să îl facă să păcătuiască, însă Iosif a exclamat: „… Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Genesa 39:9) și a fugit din casă chiar în clipa aceea (v. 12).

Pentru a-și întări argumentul, Pavel mai spune că, spre deosebire de alte păcate, imoralitatea este un păcat împotriva trupului.  „Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârșit afară din trup, dar cine curveşte păcătuiește împotriva trupului său…” (1 Corinteni 6:18).  Motivul este că acest tip de imoralitate este o ofensă împotriva persoanei însăși. Mai mult, acest păcat îndepărtează trupul de scopul și destinul său divin. Așa că Pavel spune: „Fugiți de curvie;” și în altă parte: „… nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele” (Romani 13:14), care nu înseamnă altceva decât „nu vă îngrijiți și nu luați măsuri pentru a face păcatul posibil sau chiar real.”

Acesta este îndemnul negativ.  Cel pozitiv implică:

2) Supunere totală față de Dumnezeu. „… proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru …” (1 Corinteni 6:20).  Observați că această poruncă este strâns legată de jertfa răscumpărătoare a lui Isus Hristos.  Pavel spune: „… ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru…” (v. 20).  A-L glorifica pe Dumnezeu în trupurile noastre nu este o chestiune doar de obligație, ci și de recunoștință și devotament față de Cel care Și-a dat viața, pentru ca, fiind eliberați din robia lui Satan, să putem arăta prin trupurile noastre muritoare toată gloria Tatălui, a Fiului și a Duhului care locuiesc în noi. Gloria este strălucirea caracterului și, când trupurile noastre sunt pe deplin în posesia și sub controlul lui Dumnezeu care locuiește în noi, există o puritate care poate fi atât văzută, cât și simțită.  Este ceea ce psalmistul numește „podoabe sfinte.”  Înainte de căderea în păcat, Adam și Eva erau acoperiți cu gloria aceasta, însă au pierdut-o când nu s-au mai încrezut în Dumnezeu, ci în ei înșiși. După ce au pierdut-o, au cunoscut pentru prima dată că erau goi.  Ce minunat este să știm că și în trupurile noastre supuse slăbiciunii, Isus Hristos poate fi glorificat zi de zi, fie prin viața sau prin moartea noastră (Filipeni 1:20).  Aceasta este puritatea care condamnă lumea păcătoasă și convinge sufletul care caută. Este o puritate care dovedește că am fost cu Isus și am învățat de la El.

Concluzie:

Aceasta este, așadar, învățătura biblică despre trupul credinciosului. Există o libertate a credinciosului cu privire la trupul său, care este păzită și călăuzită în mod divin. Există o sacralitate a trupului, care este dată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și, ca urmare, există puritatea trupului, caracterizată de o evitare completă a păcatului și o supunere totală față de Dumnezeu. Oricine va vedea un om trăind o viață curată cu adevărat va ști că acel om este vândut lui Dumnezeu.

Singurul mod în care putem încheia studiul pe această temă este să ne amintim cuvintele apostolului, pe care le-a scris credincioșilor din Roma: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

III. Schițe de predici

Pentru versiunea audio a acestor predici în limba engleză, dați click pe link-urile următoare:Link 1 - Rev. 2:12-13; Link 2 - Rev. 2:14-15; Link 3 - Rev. 2:16; Link 4 - Rev. 2:17

Titlu: Scrisori către cele șapte biserici: Pergam – Perseverență și compromis

Subiect: Apărarea adevărului într-o cultură a compromisului

Punctul #1: Hristos laudă credincioșia (13)

Punctul #2: Hristos condamnă compromisul (14-15)

Punctul #3: Hristos poruncește pocăință (16)

Punctul #4: Hristos face o promisiune (17)


1 Duvall și Hays, Grasping God’s Word [Cum să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu], 187.

2 Charles Ryrie, “The Essentials of Dispensationalism [Principiile dispensaționalismului]” (Israel My Glory, May/June 2007), 29.

3 R. C. Sproul, Knowing Scripture [Cunoașterea Scripturii], 48-49.

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad