MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 45, Editia de Vară 2022

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea Predicării Expozitive: Predicarea Din Evanghelii, Partea A 4-A

Chiar dacă predicarea din textele narative ale Noului Testament nu este la fel de complexă ca predicarea din narațiunile Vechiului Testament din punct de vedere homiletic, există totuși niște capcane care pot fi evitate cu ajutorul principiilor hermeneutice și al metodologiei homiletice.

1. Alegerea textului. Ca întotdeauna când alegi un text pentru predică, selectează o unitate textuală întreagă în contextul său și în acord cu ceea ce autorul inspirat a vrut să comunice. Recomand predicarea dintr-o carte a Bibliei, de la început până la sfârșit, mai degrabă decât să alegi în fiecare săptămână texte care nu au legătură unul cu altul. Astfel, este bine să-ți faci o schiță a cărții, pentru că așa vei avea o hartă a drumului pe care mergi cu seria ta de predici și vei avea stabilit unde începe și se termină fiecare unitate textuală.

Pentru că evangheliile sunt o colecție de episoade, o modalitate prin care poți afla unitățile textuale este să cauți o schimbare de loc, de ascultători, de mesaj sau de activitate. Aceștia sunt buni indicatori ai locului în care începe sau se termină o unitate textuală. O altă modalitate de abordare este să te întrebi dacă textul ales are o temă specifică, completă și clară în context.

În general, este bine să predici o unitate textuală într-o singură predică, însă dacă este prea lungă și nu poate fi acoperită într-o singură predică, ar fi înțelept…

Fie: Să împarți întreaga narațiune în episoade și să legi fiecare episod de cel de dinainte.

Sau: Să subliniezi punctele principale ale pasajului.

Sau: Să predici mesajul sau întregul episod pe baza unui singur verset sau a câtorva versete care încapsulează ideea întregului pasaj.

Oricum ai decide să predici o unitate textuală (fie ca întreg sau pe segmente mai mici), ai grijă să o interpretezi și să o predici într-un mod care să fie consecvent cu întreaga secțiune și cu contextul mai larg al cărții ca întreg! Aici îți va fi de mare folos schița cărții.

2. Serii de predici. În unele cazuri, putem extrage foarte bine serii de predici din evanghelii – ex. …

(1) Predica de pe Munte (Mat. 5-7).

(2) Cei trei de „șapte” din Evanghelia după Ioan…

a) Cele șapte dialoguri importante (discursuri) – In. 3:1-21; 4:1-42; 7:53-8:11; 13:1-17; 18:33-19:11; 20:1-31; 21:15-25.

b) Șapte fapte supranaturale (minuni) – In. 2:1-11; 4:46-54; 5:1-47; 6:1-14; 6:16-21; 9:1-41; 11:1-44.

c) Șapte auto-declarații (afirmațiile de tipul „Eu sunt”) – In. 6:22-71; 8:12; 10:1-9; 10:10-18; 11:25-27; 14:1-6; 15:1-6.

Astfel, rămâi fidel intenției autorului, fără a te simți obligat să predici întreaga carte.

Ca și în cazul oricărei serii de predici care nu urmărește neapărat succesiunea autorului, trebuie să ai grijă ca interpretarea și aplicarea mesajelor să fie făcute în concordanță cu evanghelia ca întreg. Goldsworthy sugerează că „ar trebui să ne gândim cel puțin la structura evangheliei atunci când planificăm o serie de predici. Seria ar putea urmări să sublinieze această structură, arătând succesiunea accentelor și a punctelor critice. O serie de predici dintr-un grupaj de pilde sau de minuni ar trebui să arate funcția lor în planul și scopul general al evangheliei” (Goldsworthy, Preaching the Whole Bible as Christian Scripture, 231).

3. Formularea temei. Textele narative au teme, la fel ca pasajele didactice. Tema unui text este o afirmație care exprimă ideea teologică completă a pasajului, de obicei într-o singură frază. Tema unei unități textuale conduce apoi dezvoltarea predicii și nu o lasă să se îndepărteze de tema pasajului ales și de tema evangheliei ca întreg. Uneori, autorii inspirați își formulează în mod explicit scopul narațiunii lor (ex. Lc. 16:13; Lc. 19:10).

4. Structura unei predici dintr-un text narativ din evanghelii. Ca și în cazul altor genuri literare, este un principiu bun să îți structurezi predica inspirată din texte narative din evanghelii într-un mod care respectă forma literară a textului, așa încât forma literară să dea forma predicii. Structura textului dictează structura predicii. Astfel, așa cum forma textului (în cazul acesta, forma narativă) determină structura textului, tot așa forma textului determină structura predicii. Ca și în cazul celorlalte narațiuni din Biblie, textele narative din evanghelii își derivă structura din „mișcările” (sau „scenele”) din text.

Orice abordare alegi atunci când predici din textele narative din evanghelii (inclusiv pildele), îți recomand să îți structurezi predicile în același mod în care structurezi orice altă predică expozitivă – adică să formulezi tema care sumarizează întreaga narațiune și să faci o schiță de predică în care să surprinzi ideile teologice ale narațiunii.

5. Sugestii pentru predicarea din pilde. Există mai multe moduri în care poți predica din pilde, cum ar fi:

(1) Grupându-le în funcție de tipul lor - ex. …

(a) Pilde evanghelistice (ex. Mat. 7:24-27).

(b) Viața în pildele împărăției (ex. Mat. 13:1-9; Mat. 13:24-30).

(c) Pilde escatologice (ex. Mat. 25:1-13).

(2) Grupându-le în funcție de o temă comună - ex. …

a) Pregătirea pentru eternitate – cum ar fi pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (Luca 12:16-21) și cea a ispravnicului necredincios (Lc. 16:1-13).

b) Bucuria lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor pierduți – cum ar fi pilda oiței rătăcite, a banului pierdut și pilda fiului risipitor (Lc. 15:1-32).

(3) Realizând o paralelă sau un contrast între pilde – adică pilde cu subiect comun spuse din perspective diferite. De exemplu, subiectul slujirii lui Dumnezeu cu resursele spirituale pe care ni le-a dat – ex. …

a) Pilda polilor (Lc. 19:11-27).

b) Pilda talanților (Mat. 25:14-30).

Atunci când predici din pilde ar trebui să reproduci scopul original al pildei (adică să ilustrezi o anumită nevoie sau problemă), atrăgând în primul rând ascultătorii în povestire (ajutându-i să înțeleagă pilda) și aplicând apoi ideea povestirii la ascultători, dând un exemplu echivalent din viața contemporană cu scopul de a determina un răspuns corespunzător.

Iată câteva întrebări utile pe care să ți le pui atunci când pregătești o predică dintr-o pildă:

(1) Care este ideea generală a pildei?

(2) Ce perspectivă nouă sau adevăr nou aduce pilda?

(3) Cine sunt ascultătorii - ucenicii, mulțimea, liderii religioși?

(4) Cum și când se văd ascultătorii pe ei înșiși în povestire și ce reacție produce acest lucru în ei?

(5) Ce mijloace literare sunt folosite? Are o structură alegorică sau metaforică și, dacă da, care este scopul acestei structuri?

(6) Pilda prezintă un contrast sau o comparație? Dacă da, despre ce vorbește comparația sau contrastul și care este scopul său?

(7) Despre ce aspect din învățătura lui Isus despre Împărăția lui Dumnezeu vorbește pilda?

(8) Care sunt provocările de interpretare ale pildei?

(9) Care sunt scenele progresive din pildă care te ajută să-ți structurezi predica? De exemplu, pilda bogatului nemilostiv și a lui Lazăr (Lc. 16:19-31) se dezvoltă pe baza a două scene și discursuri contrastante:

(i) Contrastul dintre stiluri de viață pe pământ (19-21) și destine veșnice (22-23).

(ii) Contrastul dintre răsplata veșnică și realitate (24-31).

Un alt exemplu este pilda fiului risipitor (Lc. 15:11-32) care conține patru scene:

(i) Împărțirea moștenirii și plecarea într-o țară îndepărtată (11-13a).

(ii) Afundarea în sărăcie și rușine (13b-16).

(iii) Conștientizarea și întoarcerea (17-21).

(iv) Pocăința și întâmpinarea (22-32).

(10) Ce relevanță are povestea pildei pentru ascultătorii contemporani?

După ce faci toată munca exegetică și hermeneutică, începe să-ți pregătești predica! Există o mare flexibilitate în ce privește forma și stilul atunci când predici din pilde. Toate opțiunile disponibile pentru predicarea din texte narative se aplică și la predicarea din pilde, care sunt de fapt o subcategorie a textelor narative, având și ele expoziție, intrigă, punct culminant și încheiere.

Dată fiind complexitatea pildelor (i.e. contextul lor; niveluri multiple de semnificație, atât literală, cât și alegorică; scopul și aplicarea lor) și creativitatea lor, ar fi înțelept să le predici cu o minte deschisă și cu un anumit grad de creativitate în ce privește forma predicii – ex. monolog dramatic; identificarea cu un punct de vedere; parafrazare în limbaj contemporan.

În general, eficiența unei pilde se datorează faptului că „poanta” nu vine decât la final, iar până atunci, cei care ar putea reacționa în mod negativ la ideea pildei, au fost deja atrași în povestire. Dacă pildele își dezvăluie „poanta” abia la final, ar fi înțelept să ții cont de acest lucru atunci când predici din pilde.

II. Consolidarea Conducerii Biblice
„Slujba Împăcării, Partea A 4-A (Continuare): O Chemare La Împăcarea Poporului Lui Dumnezeu Cu Slujitorul Lui Dumnezeu” (2 Cor. 6:11-7:16)

Am ajuns la ultima parte a studiului nostru pe acest text biblic. În ultimele două ediții ale Jurnalului, am studiat 2 Corinteni 6:11-18 (Numărul 43, Primăvara 2022) și 2 Corinteni 7:1-4 (Numărul 44, Vara 2022), unde am dezbătut primele trei secțiuni ale acestui text:

1. O chemare pastorală la dragoste (6:11-13).

2. O chemare pastorală la avertizare (6:14-18).

3. Aplicarea chemării pastorale (7:1-4).

În prezenta ediție, continuăm cu ultima secțiune…

4. Contextul și efectul chemării pastorale (7:5-16). Devine acum clar faptul că întregul pasaj de la 2:14 până la 7:4 a fost o digresiune de la subiectul din 2:13. Dați-mi voie să ilustrez lucrul acesta, punând alături cele două secțiuni: 2:12 Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul, 2:13 n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună de la fraţi şi am plecat în Macedonia”7:5 Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă …”. Așadar, reluând subiectul din 2:12-13, Pavel explică acum că atunci când nu l-a găsit pe Tit în Troa, după cum se așteptase și neavând liniște în duhul lui, a plecat din Troa spre Macedonia, sperând să-l găsească acolo pe Tit, ceea ce s-a și întâmplat (7:5-6). Pavel era nerăbdător să se întâlnească cu Tit, pentru a primi vești de la el, atât despre sănătatea sa, cât și despre corinteni, inclusiv, cel mai important, să afle răspunsul lor la „epistola care i-a întristat” și pe care Tit le-o dusese. El își amintește acum de întâlnirea lui cu Tit în Macedonia și de mângâierea pe care o primise în urma veștilor aduse de Tit (7:7-16).

Se ridică întrebarea: De ce a făcut Pavel o digresiune atât de lungă de la 2:14 până la 7:4? Unii au spus că pasajul de la 2:14 până la 7:4 este, de fapt, o inserție dintr-o altă epistolă, dar eu nu cred că este cazul. Alții spun că așa se scriu epistolele – că ele nu urmează neapărat un tipar logic, sistematic. Și așa este, dar nu cred că este cazul aici. Deși pasajul de la 2:14 până la 7:4 este o digresiune, totuși el nu este în niciun fel deconectat, cum spun unii, de subiectul principal. Într-adevăr, relatarea lui Pavel despre întâlnirea sa cu Tit formează contextul îndemnurilor și învățăturilor transmise corintenilor în digresiune. Vom înțelege mai bine această digresiune dacă vom ține cont de faptul că a fost scrisă după ce s-a întâmplat, după cum arată foarte clar contextul acestui îndemn pastoral. Pavel știa deja veștile pe care i le adusese Tit atunci când scria digresiunea. Așadar, digresiunea ne arată că, pe de o parte, Pavel este îmbărbătat de veștile lui Tit, dar, pe de altă parte, este evident că încă mai are de corectat anumite probleme din Corint. Dumnezeu îi dă slujitorului Său bucurie și biruințe în slujire, dar în același timp, biruința în slujire vine cu anumite provocări.

În cele din urmă, Pavel află de la Tit că epistola sa dureroasă trimisă corintenilor a dus la un extraordinar rezultat pozitiv, după cum urmează:

(a) Descurajarea lui Pavel cauzată de împrejurările în care se află se transformă în mângâiere prin părtășia pe care o are cu Tit (7:5-6). 5 Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară, lupte, dinăuntru, temeri. 6 Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” Necazurile fizice și mentale ale lui Pavel au continuat și după sosirea sa în Macedonia (cf. 4:8-9; 11:22-33). S-a confruntat cu „lupte” în afară (poate atacuri spirituale sau poate chiar fizice) și cu „temeri” dinăuntru (poate cu îngrijorare cu privire la felul în care corintenii îl vor fi primit pe Tit și scrisoarea de la Pavel, mai ales pentru că Tit nu se întorsese încă, după cum s-ar fi așteptat.

Slujitorii nu sunt imuni la nenorociri, împotriviri și îngrijorări, dar Dumnezeu face diferența. El îi mângâie pe cei smeriţi (cf. 1:3-7; cf. Ps. 34:18) și l-a mângâiat și pe Pavel în această situație. În mijlocul conflictelor dinafară și a temerilor dinăuntru, Pavel a fost mângâiat prin venirea lui Tit” (6b) – știindu-l în siguranță și întâlnindu-se cu colegul său de slujire, mai ales după împotrivirea și singurătatea cu care se confruntase. Este o mare încurajare în slujire să ai colegi de la care să poți primi mângâiere în vremuri grele și cu care să poți avea părtășie.

Astfel, descurajarea lui Pavel din cauza împrejurărilor în care se afla se transformă în mângâiere prin venirea lui Tit și părtășia pe care o are cu el. Și…

(b) Durerea lui Pavel din cauza păcatului lor se schimbă în bucurie în urma răspunsului primit de la ei (7:7-13a). „…Şi nu numai prin venirea lui (am fost mângâiați), ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare” (2 Cor. 7:7). Pavel a fost încurajat de răspunsul pe care ei i l-au dat lui Tit – „…prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi.”

Pavel a fost mângâiat (7:7a) de faptul că biserica din Corint îl primise bine pe Tit și scrisoarea pe care el o adusese de la Pavel, că îl trataseră bine pe tovarășul său de slujire și că răspunsul lor la misiunea lui Tit (adică aducerea scrisorii lui Pavel) a fost unul pozitiv. Aceasta a fost o sursă de mare mângâiere pentru Pavel. Și Pavel, văzând răspunsul lor față de el, spune: „bucuria mea a fost şi mai mare”.

În primul rând, bucuria lui a fost și mai mare datorită răspunsului lor față de el, personal (7:7b) după cum vedem în:

(i) „… dorinţa voastră arzătoare… pentru mine.” Voiau să-l vadă pe Pavel și, probabil, să pună lucrurile la punct și să reînnoiască relația.

(ii) „… despre lacrimile voastre… pentru mine.” Este clar că le părea rău pentru ce se întâmplase.

(iii) „… despre râvna voastră pentru mine.” Distanțarea lor față de Pavel este înlocuită acum cu râvnă pentru el – sunt dornici să facă ce i-a învățat el și, poate chiar să-l apere.

În al doilea rând, bucuria lui este și mai mare datorită răspunsului lor la nivel spiritual (7:8-12). Pavel se frământase cum să rezolve aceasta: Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – totuşi acum mă bucur…” (7:8-9a). Pe de o parte, Pavel pare să fi regretat la început că le-a scris epistola aceea care i-a „întristat”, pentru că nu voia să-i facă să sufere. Poate că se temea să nu fi fost prea dur, iar ei să-l fi ignorat. Poate că, fiind pastorul lor, se frământase cum să rezolve problema, pe de-o parte, însă pe de altă parte nu voia să piardă relația pe care o avea cu ei.

Acestea sunt întotdeauna riscurile confruntării și luptele cu care se confruntă pastorii – să știe ce trebuie făcut și să-și asume, în același timp, riscul de a fi respins. De aceea, trebuie întotdeauna să fim „credincioşi adevărului, în dragoste” (Ef. 4:15), și niciodată să nu ne purtăm ca și cum am „stăpâni” peste alții (1 Pet. 5:3) sau să-i călcăm în picioare pe oameni cu mânie sau cu superioritate spirituală. Însă odată ce le-a scris, s-a bucurat c-a făcut-o, pentru că întristarea lor a fost de scurtă durată, măcar că pentru puţină vreme” (7:8b), și i-a condus la pocăință – totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă” (7:9a).

De ce întristarea lor i-a condus la pocăință? Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu” (7:9b). Întristarea lor pentru ceea ce se întâmplase (păcatul care fusese permis între ei și relația lor cu Pavel) a fost o întristare după voia lui Dumnezeu, produsă de Dumnezeu. Și nu a fost doar un sentiment de regret de scurtă durată, ci o lucrare profundă a lui Dumnezeu în ei. Rezultatul întristării după voia lui Dumnezeu a fost acesta: ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră” (7:9c). Întristarea după voia lui Dumnezeu nu este fără un scop – nu are un efect negativ; nu duce la relații afectate (cum poate că se temea Pavel); nu îi privează de ceva, ci le dă înapoi ceea ce fusese pierdut. Nu, ci ea este benefică în orice privință – ea dă speranță, restaurează bucuria, reface relații etc. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” (7:10). Slujba împăcării are ca scop întristarea după voia lui Dumnezeu, care duce la pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată.”

„Întristarea după voia lui Dumnezeu are o cu totul altă cauză și alt efect decât întristarea lumii. Întristarea lumii aduce moartea (cf. 2 Cor. 2:16), pe când întristarea după voia lui Dumnezeu duce la viață. Aceasta este diferența. Întristarea lumii este cauzată de împrejurări (pierdere, eșec etc.); întristarea după voia lui Dumnezeu este cauzată de păcat. Întristarea lumii duce la relații afectate, disperare, și poate chiar la moarte (ex. sinucidere); întristarea după voia lui Dumnezeu duce la mântuire, viață, liniștea conștiinței, bucurie, relații restaurate, împăcare.

„Întristarea după voia lui Dumnezeu nu este pentru sine, ci pentru Dumnezeu. Este „întristare conform cu Dumnezeu” (lit.) – „după voia lui Dumnezeu” (7:11a) – întristare produsă de Dumnezeu și ca răspuns față de Dumnezeu. Așadar, întristarea evlavioasă duce la pocăință reală de păcate – o întoarcere de la păcatul care cauzează ruptura în relația noastră cu Dumnezeu și o întoarcere cu credință către Dumnezeu – și caută reconciliere cu Dumnezeu și cu semenii. Acest tip de întristare și pocăință este temelia mântuirii noastre.

„Întristarea lumii pe de altă parte, nu restaurează. Ea nu poate restaura ce a fost pierdut. Nu poate desface ce a fost făcut. Nu poate da pace și liniștea conștiinței. Nu poate da viață spirituală. Ea nu produce decât amărăciune, vină, disperare și regret. Dar întristarea evlavioasă este o întristare produsă de păcat, care produce pocăință și duce la mântuire, pe care nu o regretăm niciodată, pentru că duce la o relație restaurată cu Dumnezeu. Mai mult, rezultatul întristării evlavioase este că nu trăiești pentru tot restul vieții într-o stare de regret pentru ceea ce ar fi putut să fie. Din contră, mântuirea și restaurarea relației cu Dumnezeu și cu semenii este de așa natură încât nu vei regreta niciodată că ai luat o asemenea decizie.

Dar de ce vorbește Pavel despre o astfel de pocăință spunând că ea duce la „mântuire”, dacă se adresează unor credincioși? El vorbește despre „pocăința” acestor credincioși, care este de natură să „ducă la mântuire”. Deși ei erau creștini și erau mântuiți, pocăința lor a fost de aceeași natură ca cea pe care au avut-o atunci când au fost mântuiți. Pavel nu vrea să spună că au fost mântuiți și pierduți, iar acum sunt salvați din nou, ci mai degrabă spune că pocăința lor era un indicator clar al faptului că erau mântuiți, pentru că i-a pus din nou într-o relație corectă cu Dumnezeu.

Un slujitor al împăcării caută întristarea evlavioasă, exprimată prin pocăință reală și mântuitoare. El folosește confruntarea într-un asemenea mod încât aceasta să producă întristare evlavioasă care (i) nu strică relația lor; și (ii) duce la un rezultat spiritual permanent.

Pavel arată acum cum este cu adevărat întristarea după voia lui Dumnezeu (întristarea evlavioasă); ce schimbări produce; care este natura adevăratei pocăințe: Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi!” (7:11a). Pocăința adevărată produce o transformare totală în modul în care gândește și se poartă o persoană. Corintenii au acum dorința de a face ceea ce este bine înaintea lui Dumnezeu. În loc să observe comportamentul păcătos din mijlocul lor în mod pasiv și să se laude cu el, sunt plini de energie acum și gata să acționeze pentru Dumnezeu. Cum se exprimă această dorință în practica și atitudinea lor? Pavel ne dă șapte caracteristici…

i) „Şi ce cuvinte de dezvinovăţire!” (7:11b) – biserica este dezvinovățită de complicitate la acest păcat.

ii) „Ce mânie!” (7:11c) – mânie față de păcat. Acum își dau seama ce se întâmplase cu adevărat și s-au mâniat pe bună dreptate că acest lucru se întâmplase în mijlocul lor, iar ei l-au tolerat. Aceasta este motivul pentru care trebuie să ne mâniem – păcatul!

iii) „Ce frică!” (7:11d) – frică de pedeapsa lui Dumnezeu; frică pentru că sfințenia lui Dumnezeu fusese jignită; frică pentru ceea ce îi făcuseră „slujitorului lui Dumnezeu”; frică de consecințele la care ar fi putut să ducă faptele lor.

iv) „Ce dorinţă aprinsă!” (7:11e) – dorința de a se împăca cu Dumnezeu și cu Pavel față în față; dorința să-l vadă, să i se supună și să asculte de învățătura lui. Tânjeau după zilele de dinainte și după relația pe care o avuseseră cu Dumnezeu și cu Pavel.

v) „Ce râvnă!” (7:11f) – probabil zel pentru ceea ce ar fi trebuit să facă de la început, adică pentru exercitarea disciplinei bisericești; dorința de a pune lucrurile în ordine; pasiune pentru sfințenie și ascultare.

vi) „Ce pedeapsă!” (7:11g) – măsura luată împotriva păcatului comis între ei. Aceasta vine din „râvna” de a pune lucrurile în ordine în biserică. Aceasta se potrivește cu ceea ce spune Pavel în 2:5-11, că erau atât de plini de râvnă să-l pedepsească pe cel care făcuse ocara, încât acum trebuiau să-l ierte.

vii) Într-adevăr, „în toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.” (7:11h) – probabil în chestiunea din 1 Cor. 5:1 și urm., dar Pavel nu o menționează aici în mod explicit. Făcuseră ceea ce era necesar, exercitând disciplina în biserică și asta i-a făcut „curați”. Nu mai erau părtași păcatului acelui om.

Reluând ceea ce spunea în 7:8 despre epistola care le-a produs întristare, Pavel explică acum de ce a scris-o: 12 Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu. 13a De aceea am fost mângâiaţi” (7:12-13a).

În primul rând, explică de ce nu a scris epistola aceea severă. Nu a scris-o din pricina celui ce a făcut ocara – adică a fiului care comisese incest cu mama lui vitregă și a cărui excomunicare o poruncise Pavel (1 Cor. 5:13); cel care provocase atât de multă suferință, dar care s-a pocăit ulterior (2 Cor. 2:1-8). Și nu a scris epistola aceea severă nici din pricina celui ce a suferit ocara – probabil soțul mamei vitrege. Observați că, dând dovadă de har și înțelepciune pastorală, Pavel nu folosește nume – problema este încheiată și nu ar avea niciun rost să târască numele acelor oameni prin noroi. Se referă la ei numindu-i cel ce a făcut ocara și cel ce a suferit ocara.

Apoi, Pavel explică de ce a scris acea epistolă severă. A scris-o pentru ca, în prezența lui Dumnezeu, ei să își dea seama cât de mult țineau la Pavel și cât de serioși erau cu privire la el. Și exact acesta este rezultatul obținut prin epistola sa. Iar în urma tuturor acestor lucruri (epistola lui, răspunsul lor, impactul asupra bisericii, veștile aduse de Tit etc.), am fost mângâiaţi.”

(c) Lauda lui Pavel cu privire la ei se dovedește adevărată prin încurajarea adusă de Tit (7:13b-16). 13b Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. 14 Şi, dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi, înaintea lui Tit, s-a adeverit” (7:13b-14).

În această secțiune, Pavel se uită la partea pozitivă a lucrurilor (la răspunsul lor, încurajarea lui Tit, bucuria lui etc.), în ciuda dovezilor care arătau că încă avea probleme de rezolvat în Corint - ex. contestarea autorității lui Pavel etc. (vezi capitolele 10-13). În ciuda acestor lucruri, Pavel este mângâiat de ceea ce se întâmplase în Corint (mai ales de răspunsul lor la epistola lui severă) și chiar mai mângâiat de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit atunci când le-a dus scrisoarea.

Dragostea pastorală și harul lui Pavel pentru corinteni devin foarte evidente. Nu te-ai aștepta, ținând cont de ceea ce făcuseră și spuseseră despre el, să se laude cu ei în fața lui Tit. Însă, în loc să îl trimită pe Tit la ei având o impresie proastă despre ei sau să ia măsuri drastice, Pavel îl trimite pe Tit la Corint cu o recomandare pozitivă despre ei (laudă), care s-a dovedit a fi adevărată, la fel cum tot ceea ce le spusese era adevărat. Prin urmare, (i) dragostea lui Tit pentru ei crește: El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur” (7:15); și (ii) încrederea lui Pavel în ei este întărită: Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele” (7:16). După ce și-au întărit relația în mod reciproc și Pavel și-a exprimat încrederea pe care o are în ei, apostolul reia subiectul dărniciei pentru credincioșii săraci din Ierusalim în capitolele 8-9.

III. Schițe de predici

Titlu: Să învățăm de la Isus – Comoara Împărăției (Mat. 13:44-46)

Subiectul: Să descoperim bogățiile eterne ale Împărăției lui Dumnezeu.

Tema: Descoperi bogății eterne atunci când intri în Împărăția cerurilor prin Isus Hristos.

Punctul I. Unii oameni se împiedică în mod neașteptat de comoara Împărăției lui Hristos (13:44).

Punctul II. Unii oameni caută cu sârguință comoara Împărăției lui Hristos (13:45-46).

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad