MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 37, Editia de toamnă 2020

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea Interpretării Biblice
„Cum Să Citim Și Să Înțelegem Biblia” (Partea A 4-A)

Introducere

Aceasta este partea a patra a studiului nostru intitulat „Consolidarea interpretării biblice: Cum să citim și să înțelegem Biblia.” În primele trei părți ale acestui studiu (numerele 34, 35 și 36 ale acestui jurnal) am privit la următoarele aspecte:

Prima parte

1. Trei sarcini de bază în procesul de interpretare biblică

2. Două întrebări hermeneutice importante

Partea a 2-a

1. Interpretarea literală

2. Cum interpretăm anumite genuri literare și procedee stilistice

3. Un singur sens; mai multe aplicații

4. Impactul culturii asupra înțelegerii noastre – cultura antică și cultura contemporană

Partea a 3-a

1. Două extreme: interpretarea culturală vs. interpretarea transculturală

2. Două exemple de interpretare culturală vs. interpretare transculturală

a) Spălarea picioarelor

b) Acoperirea capului la femei

3. Patru reguli pentru înțelegerea și interpretarea chestiunilor culturale

Acum, în partea a patra, vom schița Zece reguli simple ale interpretării biblice. Am găsit cartea lui R. C. Sproul, Knowing Scripture [Cunoașterea Scripturii], p. 63-99, ca fiind de mare ajutor pe această temă.

REGULA #1: Interpretează Scriptura în conformitate cu semnificația intenționată de autor

Dacă ai studiat bine textul, ar trebui să poți formula în scris ceea ce autorul a vrut să transmită primilor săi destinatari. Trebuie să fii în stare să formulezi semnificația mesajului original înainte de ajunge la semnificația sa pentru ascultătorii tăi. Eu recomand să reformulezi pasajul în cuvintele tale (să îl parafrazezi). În felul acesta îți vei da seama dacă înțelegi semnificația textului. Dacă nu o înțelegi, nu vei putea să o exprimi în cuvintele tale. Încearcă să o scrii amplificând semnificația cuvintelor și a expresiilor și explicând figurile de stil în cuvintele tale.

REGULA #2: Interpretează un text din Scriptură în lumina altor texte din Scriptură

Noi credem că Scriptura este de inspirație divină, prin urmare credem și că nicio parte din Scriptură nu contrazice și nu este în conflict cu o altă parte din Scriptură, pentru că Dumnezeu nu se poate contrazice singur.

Principiul acesta (de a interpreta un text din Scriptură în lumina altor texte din Scriptură) este foarte important din două motive. În primul rând, din cauza atacurilor necredincioșilor împotriva Scripturii. Una din principalele acuzații ale necredincioșilor împotriva Scripturii este că aceasta se contrazice singură. Biblia are peste 40 de autori umani și a fost scrisă de-a lungul unei perioade lungi de peste 16 secole, prin urmare, dacă nu ar fi inspirată în mod divin, ar fi foarte posibil să apară în ea contradicții și nepotriviri. Însă interpretând orice text din Scriptură în lumina altor texte din Scriptură, poți să arăți că Scriptura nu se contrazice.

În al doilea rând, interpretarea unui text din Scriptură în lumina altor texte din Scriptură este un principiu important datorită atitudinii cu care creștinii citesc Scriptura. Creștinii nu citesc și interpretează Biblia cu scopul de a găsi nepotriviri în text (ca necreștinii). Mai degrabă, căutăm inconsecvențe în interpretarea noastră asupra textului, care ar putea fi dezvăluite cu ajutorul principiului care spune: „Interpretează un text din Scriptură în lumina altor texte din Scriptură.” Mai mult, citim și interpretăm Scriptura cu o atitudine de supunere față de autoritatea inerentă a Scripturii, față de acuratețea, integritatea și coeziunea textului, așa că dacă există o contradicție sau o inconsecvență în interpretarea noastră, problema e la noi, nu la text.

Așadar, un principiu de bază al interpretării biblice sănătoase este acesta: Pentru a înțelege corect un text din Scriptură, trebuie să aduci în discuție alte texte biblice, fie asemănătoare, fie contrastante. Dacă interpretarea pe care o dai unui text intră în conflict cu învățătura altui text care are un mesaj asemănător sau contrastant, atunci interpretarea ta nu este corectă. Dacă există mai multe opțiuni de interpretare pentru un verset sau un text, iar varianta pe care ai ales-o tu nu este compatibilă cu alte texte similare sau contrastante, atunci acea variantă de interpretare trebuie respinsă și aleasă alta care nu are probleme de compatibilitate.

Respectarea acestei reguli de interpretare biblică ajută în câteva moduri:

(1) Extinde studiul și expunerea textului aducând mai multă lumină asupra sa din alte texte biblice.

(2) Acționează ca un mijloc de protecție care ne împiedică să interpretăm textul într-un mod care să nu fie compatibil cu alte texte biblice.

(3) Ne garantează înțelegerea revelației progresive a lui Dumnezeu din Scriptură. Odată cu trecerea timpului, Dumnezeu S-a revelat tot mai mult pe Sine, ne-a revelat voia Sa, scopurile Sale etc. în Scriptură.

(4) Ne ajută să vedem modul în care Dumnezeu s-a raportat la poporul Său și a lucrat cu poporul în diferite perioade. Așadar, Scriptura nu este numai o descoperire progresivă a revelației divine, ci și o descoperire progresivă a relației lui Dumnezeu cu omenirea.

REGULA #3: Folosește textele majore, clare și multe din Scriptură pentru a le explica pe cele mai puțin clare, mai mici și mai puține.

Revelația Scripturii este progresivă, prin urmare este de înțeles faptul că revelația timpurie poate fi mai puțin clară decât revelația ulterioară, prima fiind parțială și uneori neclară. Acele texte din Scriptură care tratează parțial un subiect nu au autoritate de interpretare asupra textelor mai complexe și mai clare care tratează același subiect. Revelațiile clare și majore le clarifică pe cele mai puțin clare și mai mici.

Aceasta subliniază din nou nevoia de a avea regula #2: Interpretează un text din Scriptură în lumina altor texte biblice.

REGULA #4: Ai grijă atunci când tragi concluzii și faci deducții „logice”.

Regula aceasta este strâns legată de regula precedentă. Ceea ce pare o deducție sau o concluzie logică din Scriptură se poate să nu fie adevărată. Ceea ce ni se pare nouă logic se poate să nu fie logic din perspectiva lui Dumnezeu. În mod clar, dacă învățătura explicită contrazice concluzia ta logică sau ceea ce ție ți se pare subînțeles, atunci învățătura explicită are prioritate. Așadar, este important să cauți învățătură explicită care susține ceea ce tu crezi că reiese din text.

Este atât de ușor să adoptăm interpretări și aplicații ale Scripturii bazate pe deducții logice sau presupuse învățături subînțelese sau concluzii pe care le tragem din text și care nu corespund deloc cu ceea ce autorul a vrut să transmită.

Trebuie să fim foarte atenți în ce privește deducțiile și concluziile; pe de altă parte, însă, trebuie să identificăm principiile generale ce reies din detaliile specifice ale textului atunci când îl studiem. Ai grijă ca acele concluzii pe care le tragi din text să fie principiile fundamentale, universale și eterne revelate în text.

REGULA #5: Nu forța Scriptura să atingă un standard literar nejustificat

Când spun „standard literar nejustificat” mă refer la un standard pe care nu l-ai pretinde de la nicio altă scriere literară. R. C. Sproul se referă la lucrul acesta atunci când spune „citește Biblia ca orice altă carte” (Knowing Scripture, [Cunoașterea Scripturii] 63). Un alt comentator explică lucrul acesta astfel: „Atunci când interpretăm Biblia, să nu avem așteptări mai mari decât de la orice altă scriere literară serioasă” (Mal Couch, ed. A Biblical Theology of the Church, [O teologie biblică a bisericii] 15).

Bineînțeles, Biblia nu este doar ca orice altă carte pentru că: (1) este unică (nicio carte nu este ca Biblia); (2) este divină (nu este niciun autor ca Cel al Bibliei); (3) este inspirată (nu este nicio altă sursă, comunicare, revelație sau putere ca cea a Bibliei).

Totuși, trebuie să o citim ca pe orice altă carte în sensul că Biblia folosește cuvinte scrise, ca orice altă carte – cuvinte care aveau un anume sens atunci când au fost scrise; cuvinte care trebuie să fie interpretate și înțelese în concordanță cu regulile gramaticale obișnuite din acea vreme și care au fost scrise pentru a fi înțelese astfel. De asemenea, nu trebuie să îi atribuim libertăți literare pe care nu le-am atribui altei scrieri literare.

Să reținem însă acest avertisment: chiar dacă înțelegem corect semnificația cuvintelor și gramatica, aceasta nu înseamnă că oricine citește Biblia va ajunge neapărat la concluziile corecte cu privire la ce spune aceasta și la modul în care se aplică în viețile noastre. Pentru aceasta avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt, pe care numai credincioșii Îl au. Necredincioșii pot înțelege cuvintele de pe pagină; pot analiza gramatica textului; pot face o analiză literară pe care ar face-o oricărei alte scrieri literare. Însă necredincioșii nu pot ajunge la concluzii corecte pentru că ei nu au parte de iluminarea Duhului Sfânt (1 Cor. 2:14; Ef. 4:18) – ei nu pot înțelege Biblia decât la nivel de literatură. Chiar dacă au o înțelegere intelectuală, totuși nu au înțelegere spirituală. Astfel, necredincioșii nu se supun autorității Scripturii; trag concluzii greșite din ea; nu pot să vadă semnificația spirituală a Scripturii; nu îi acordă valoarea cuvenită; nu acceptă implicațiile Scripturii în privința credinței și a trăirii; și nu vor accepta aplicarea Scripturii la viața lor. Pentru a acorda Scripturii valoarea cuvenită, pentru a ajunge la concluzii corecte cu privire la ce spune ea și pentru a o aplica relevant la viața noastră, avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt.

Atunci când spun „să nu forțezi Scriptura să atingă un standard literar nejustificat”, mă refer la faptul că structurile sale gramaticale (cuvinte, expresii, propoziții etc.), contextele sale (istoric, cultural, politic etc.) și genurile sale literare (poetic, narativ etc.) trebuie analizate în același fel în care analizăm orice altă scriere literară, însă prin împuternicirea Duhului Sfânt. Această metodă obiectivă de interpretare biblică ne ferește de interpretarea subiectivă, mistică și neștiințifică, prin care cititorul poate face textul să spună tot ce vrea sau gândește el.

REGULA #6: Citește și interpretează Biblia dintr-o perspectivă aplicativă personală.

Nu te întreba „Ce înseamnă aceasta pentru mine?”, ci „Cum se aplică la mine lucrul acesta?” Când ne punem această întrebare, nu doar descoperim aplicația actuală și relevantă pentru noi, ci în primul rând aflăm cum s-a aplicat textul la oamenii cărora le-a fost adresată inițial scrierea. Văzând cum autorul și-a construit argumentul și cum l-a aplicat la situația de viață a primilor săi destinatari (i.e. de ce scria, ce problemă trata etc.), descoperim modul în care s-ar putea aplica la noi înșine, respectând limitele sensului original al textului.

Vă rog să rețineți această limitare: deși un adevăr poate fi aplicat în multe moduri, totuși aplicațiile sunt limitate la învățătura originală a autorului. Nu ai autoritatea de a aplica Scriptura oricum vrei tu, tot așa cum nu ai autoritatea de a o interpreta în orice mod vrei tu. Cineva spunea: „Există mai multă erezie în zona aplicațiilor decât în zona explicațiilor.”

Așadar, trebuie să citim și să interpretăm Biblia dintr-o perspectivă aplicativă personală, identificând semnificația originală dată de autor textului respectiv (și ceea ce primii săi destinatari au înțeles); identificând situația de viață a primilor destinatari (și cum li s-au aplicat cele scrise în text); și apoi aplicându-l în mod corespunzător la propria noastră cultură și situație de viață (i.e. într-un mod care corespunde cu situația originală și în concordanță cu acesta).

REGULA #7: Identifică genul literar și procedeele stilistice și interpretează-le în mod corespunzător.

Am definit deja ceea ce eu numesc interpretare literală, mai ales când este vorba despre procedee stilistice (cum ar fi figurile de stil) și genuri literare (cum ar fi poezia, genul apocaliptic, alegoria etc.). Fiecare gen literar trebuie interpretat în mod corespunzător. De exemplu, poezia ebraică trebuie interpretată în concordanță cu structurile și tradițiile sale - ex. paralelismele etc. (ex. Ps. 2:4; Prov. 1:20; Gen. 4:23; Is. 55:6-7). Trebuie să facem diferența între proverb și lege. Ca și proverbele noastre, nici cele ebraice nu au fost intenționate să fie truisme universale pentru toți oamenii din toate timpurile, ci principii generale care sunt universal valabile pentru cei care trăiesc o viață evlavioasă.

REGULA #8: Studiază cu multă atenție structurile gramaticale și sensul cuvintelor

Nu poți interpreta în mod corect Scriptura dacă nu acorzi o importanță deosebită gramaticii – (1) părți de vorbire (ex. substantiv, verb); (2) forma fiecărui cuvânt (ex. singular sau plural; timpul prezent sau viitor etc.); (3) semnificația și folosirea cuvintelor în contextul lor și relația dintre ele (i.e. sintaxa) pentru a forma expresii, propoziții și paragrafe. Nu forța cuvintele să spună ceea ce vrei tu să spună sau ceea ce crezi tu că înseamnă, pe baza semnificației lor contemporane. Trebuie să înțelegi cuvântul așa cum a fost folosit în contextul său literar, cultural și istoric original. Nu uita că uneori cuvintele își schimbă semnificația de-a lungul timpului.

Acordă atenție cuvintelor care se repetă, cuvintelor importante și cuvintelor-cheie. Cuvintele și expresiile care se repetă de obicei îți spun ceva despre ceea ce autorul vrea să scoată în evidență și / sau subiectul textului (ex. Fil. 1:27; 2:2,3,5; 3:15,16; 4:2,7). Cuvintele importante ar putea fi: (1) Termeni teologici (ex. justificare); sau (2) Verbul principal dintr-o propoziție; sau (3) Conjuncții și prepoziții. Cuvintele nu pot fi interpretate făcând abstracție de folosirea lor. Așadar, asigură-te că determini sensul unui cuvânt analizând forma și folosirea sa în context. Când ai un cuvânt cu sensuri multiple, trebuie să te uiți la contextul său, precum și la alte folosiri ale cuvântului în Biblie pentru a-i determina sensul.

REGULA #9: Citește și interpretează Biblia din perspectivă cristologică.

Ce vreau să spun prin aceasta este că trebuie să citim Biblia din perspectiva Noului Testament. Fiecare mesaj trebuie să indice înspre Hristos sau înspre viața creștină în Hristos. În fiecare predică accentul trebuie să cadă pe mântuire (cf. Bryan Chapell, “Fallen Condition Focus [Accentul pe condiția omului după cădere]” (FCF) în Christ Centered Preaching [Predicarea cristocentrică], 1994). Iar accentul acesta nu este numai pe mântuirea celor pierduți, ci și pe creșterea credincioșilor pentru ca ei să devină așa cum îi dorește Dumnezeu. Chapell afirmă că „o înțelegere corectă a unui pasaj precum și esența unei predici presupun focalizarea pe condiția omului după cădere” (Bryan Chapell, 42).

Din punct de vedere teologic, scopul fiecărei predici trebuie să coincidă cu scopul textului biblic, care este „un aspect al condiției umane care cere învățare, mustrare și / sau mângâiere din Scriptură” (Chapell, 43). Urmărind acest obiectiv, fiecare predică va urmări același scop.

REGULA #10: Citește și interpretează Biblia din perspectivă teologică.

Caută indicii în text despre adevărul (adevărurile) exprimat(e) de autor. Întreabă-te: (1) Ce doctrină (teologie) discută autorul? (2) Care este adevărul dominant ce reiese din text? Nu încerca să impui textului preferințele tale doctrinale! Nu citi în text mai mult decât scrie! Întreabă-te: (1) Ce spune textul despre Dumnezeu? (2) Ce spune despre relația omului cu Dumnezeu? (3) Ce spune despre modul în care trebuie să trăim pentru Dumnezeu? Dacă nu găsești în text răspunsul la aceste întrebări, probabil că nu știi care este ideea teologică a textului.

Dificultatea acestei sarcini depinde adesea de genul literar. Genul non-didactic poate fi mai provocator atunci când trebuie să identifici învățătura textului – să luăm, de pildă, Cântarea Cântărilor sau cartea lui Iona. Cartea lui Iona vorbește despre modul în care lucrează Dumnezeu cu un profet îndărătnic? Sau despre suveranitatea lui Dumnezeu în toate circumstanțele – în natură (furtuni, plante și viermi), asupra marinarilor păgâni, asupra profeților îndărătnici și a neamurilor păcătoase etc.?

Din acest punct de vedere, trebuie să fii foarte atent atunci când interpretezi textele narative și să te asiguri că înțelegi învățătura lor. Trebuie să extragi ideea teologică din detaliile narațiunii.

II. Consolidarea Conducerii Biblice
„Slujind Stăpânului Nostru Într-O Lume Care Îl Urăște: Un Studiu Exegetic Pe Ioan 15:18-27”

Ca lideri creștini, adesea ne confruntăm cu respingere atât din partea bisericilor, cât și din partea lumii. A fi creștin poate fi un lucru provocator și adesea chiar intimidant, nu-i așa? Lumea este atât de împotrivitoare evangheliei și lui Hristos. Uneori, animozitatea lor ne face să ne fie teamă să rămânem fideli lui Hristos. Dar iată încurajarea – Isus a zis: V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (In. 16:33).

Așadar, ce facem noi, ca lideri ai poporului lui Dumnezeu, să ne încurajăm bisericile să-L mărturisească pe Hristos atunci când cultura în care ne găsim este atât de ostilă? Acesta este subiectul nostru în acest articol: „Mărturisirea lui Hristos într-o lume care Îl urăște” (In. 15:18-27). Sper ca acest studiu biblic să vă ajute și să vă încurajeze, în acest context în care devine tot mai dificil să-l mărturisești pe Hristos în mod public în lumea aceasta.

În pasajul nostru, Isus tocmai Își îndemnase ucenicii să rămână în El (15:1-11) și să se iubească unii pe alții (15:12-17). Isus merge mai departe acum, avertizându-i cu privire la ura lumii împotriva Sa și, prin urmare, și împotriva lor, urmașii Săi (15:18-25) și îi încurajează să depună mărturie despre El în mijlocul acestei uri (15:26-27).

Principiul pe care îl învățăm din acest pasaj este că „În ciuda împotrivirii din partea lumii, Îl putem mărturisi pe Hristos cu credincioșie.” Observăm trei principii teologice în acest text…

I. Lumea Îi Urăște Pe Urmașii Lui Hristos (18-20).

Observați că 1. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos pentru că L-a urât pe Hristos mai întâi (15:18). „Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (15:18). Când Isus spune, „dacă” vă urăște lumea, nu vrea să spună că poate vă va urî sau poate nu. Acest „dacă” este unul cauzal, nu un „dacă” condițional. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos – nu există îndoială în privința aceasta.

Ucenicii experimentaseră deja lucrul acesta. Ei știau ce se întâmplase cu omul născut orb și cu părinții lui în capitolul 9. Ei știau că părinții orbului „se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă” (9:22). Iudeii pur și simplu intimidau oamenii, deoarece aceștia experimentaseră puterea vindecătoare a lui Isus. Iudeii erau hotărâți să reducă la tăcere mărturia despre ceea ce făcuse Isus pentru fiul lor. În zilele ce urmau, ucenicii aveau să experimenteze o ură și mai mare din partea lumii. Există o ură înnăscută ce izvorăște din cei ce opun cu înverșunare lui Hristos. Adevărul este că lumea îi urăște pe creștini pentru că L-a urât pe Hristos. Lumea este plină de bărbați și femei a căror ură satanică pentru Hristos se manifestă în ura lor față de urmașii lui Hristos.

Isus Își încurajează ucenicii spunându-le: „Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră (15:18).” Mângâierea creștinilor care au parte de ură din partea lumii este faptul că suferă alături de Mântuitorul lor. Isus S-a confruntat mai întâi cu ura din partea lumii, iar creștinii suferă pentru Hristos acum. Apostolul Pavel spune că acesta este un privilegiu, un dar: „Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Fil. 1:30). Isus nu ne cheamă să experimentăm lucruri pe care nu le-a experimentat El mai întâi. Din cauza suferinței și a împotrivirii, mulți din ucenicii lui Isus L-au părăsit (In. 6:66). Nu au putut suporta împotrivirea, respingerea, umilirea, pedeapsa fizică. Mulți creștini din zilele noastre întâmpină această provocare.

Așadar, 1. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos pentru că L-a urât pe Hristos mai întâi; 2. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos pentru că noi am fost aleși de Hristos (15:19-20). „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea” (15:19). A fi „din lume” înseamnă a te identifica cu lumea, a susține credințele și principiile sale morale, a-ți însuși obiceiurile și caracterul lumii. Dacă faci asta, Isus spune că „lumea ar iubi ce este al ei”. Dacă ai trăi după standardele lumii și ai fi motivat de ele, lumea te-ar accepta ca pe unul de-al ei. Însă adevărul este că lumea nu te acceptă. De fapt, lumea vă urăște „pentru că nu sunteți din lume.” Motivul pentru care nu sunteți din lume este că Isus v-a „ales din mijlocul lumii.”

Ai înțeles? Isus spune că există un singur motiv pentru care nu ești acceptat de lume și nu ești supus acesteia, și anume pentru că „Eu v-am ales din mijlocul lumii”. Acesta este harul suveran și îndurarea Sa față de ucenicii Săi. Ucenicii erau despărțiți de „lume” nu pentru că era ceva bun sau merituos în ei în fața lui Dumnezeu, ci pentru că ei fuseseră aleși de Isus în mod suveran. Și la fel cum Isus i-a chemat pe ucenici în mod suveran, tot așa îi cheamă pe toți credincioșii de astăzi să vină la El, să fie urmașii și reprezentanții Lui. Și asta este ceea ce ne face să fim diferiți de lume. Noi am fost chemați din mijlocul lumii de Dumnezeu și puși deoparte pentru El, pentru ca El să ne folosească în mod exclusiv pentru scopurile Sale.

Repetând ceea ce le spusese deja în 13:16, Isus spune: „Aduceți-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său’” (15:20a). Ucenicii lui Isus nu se pot aștepta la un tratament mai bun decât a primit Isus Însuși. El nu a fost scutit de persecuție și nici noi nu suntem. „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi” (15:20b). Cu alte cuvinte, modul în care lumea se raportează la Isus este același mod în care se va raporta și la noi, urmașii Lui. Dacă L-au persecutat pe El, îi vor persecuta și pe urmașii Lui. Și invers, dacă au ascultat cuvântul Lui, vor asculta și cuvântul urmașilor Lui. Pe scurt, lumea va reacționa față de tine în același fel în care a reacționat față de Isus.

Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos - 1. pentru că L-a urât pe Hristos mai întâi; 2. pentru că creștinii au fost aleși de Hristos din lume și 3. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos pentru că lumea nu Îl cunoaște pe Dumnezeu (15:21). „Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (15:21). Lumea îi va persecuta și îi va urî pe cei ce poartă numele lui Isus, „pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” Nu îl poți cunoaște pe Dumnezeu decât prin Isus Hristos. Dacă Îl urăști pe Isus, înseamnă că nu Îl cunoști pe Dumnezeu – „Cel care L-a trimis.” Oricine Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu știe că Isus este singurul Său Fiu etern, pe care L-a trimis în lume. Dacă ar fi știut că Isus era Cel trimis de Dumnezeu, nu s-ar fi purtat așa cu El. Biblia spune că „Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii” (1 In. 4:14).

Așadar, primul principiu teologic din acest pasaj este că lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos. Însă, observați al doilea principiu teologic…

II. Nu Există Scuză Pentru Ura Lumii Împotriva Lui Hristos (15:22-25).

1. Nu există scuză pentru ura împotriva lui Hristos cauzată de cuvintele pe care El le-a rostit (15:22-23). „Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovățire pentru păcatul lor” (15:22). Adevărul este că ar fi trebuit să știe cine era Isus. El a venit ca să li-L facă cunoscut pe Dumnezeu și a făcut lucrul acesta prin cuvinte și prin fapte. Dacă Isus nu le-ar fi revelat cine era El prin învățătura Sa, atunci ei nu s-ar fi făcut vinovați de păcatul respingerii Sale ca Mesia al lor, pentru că ar fi fost neștiutori – „n-ar avea păcat.” Însă, pentru că Isus le-a descoperit cine era, „acum n-au nicio dezvinovățire pentru păcatul lor.” A-L respinge pe Isus este un lucru de neiertat; oamenii aceștia sunt vinovați. De ce? Pentru că Isus le-a spus clar adevărul despre cine este El și cine este Dumnezeu. Și totuși, ei tot L-au respins. Și nu există nicio scuză pentru lucrul acesta. Nicio persoană care s-a născut vreodată în lumea aceasta nu va avea vreo scuză pentru respingerea lui Isus atunci când va sta înaintea marelui tron alb de judecată al lui Dumnezeu – nimic de spus, nicio scuză, nicio justificare. De ce? Pentru că au auzit adevărul și l-au respins.

„Cine Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu” (15:23). Nu poți să Îl cunoști pe Dumnezeu decât cunoscându-L pe Hristos și crezând în El. Dacă Îl urăști pe Isus, Îl urăști și pe Tatăl. Evreii din vremea lui Isus pretindeau că Dumnezeu era Tatăl lor, însă ei L-au respins pe Isus, nerecunoscându-L ca Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Lucrul acesta este imposibil, pentru că Isus și Tatăl sunt una. Poți să spui că Îl cunoști pe Dumnezeu, însă dacă Îl respingi pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, Îl respingi și pe Dumnezeu Tatăl. Așadar, oamenii și grupurile religioase care pretind că se închină lui Dumnezeu, însă neagă divinitatea lui Hristos, ispășirea Sa substitutivă pentru păcate, învierea Sa din morți etc., nu Îl cunosc și nu pot să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Așadar, 1. nu există scuză pentru ura împotriva lui Hristos cauzată de cuvintele pe care El le-a rostit. Și 2. nu există scuză pentru ura împotriva lui Hristos cauzată de lucrările pe care El le-a făcut (15:24-25). „Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat” (15:24a). Cuvintele lui Isus (15:22) sunt o dovadă incontestabilă a cine este El și la fel sunt și lucrările Lui. Cuvintele și lucrările Sale au fost unice. Dacă nu ar fi făcut semnele miraculoase pe care le-a făcut, atunci, spune El, „n-ar avea păcat.” Însă Isus a făcut „lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut” și din acest motiv oamenii sunt responsabili de modul în care răspund față de El. „Dar acum le-au și văzut, și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu” (15:24b). Răspunsul oamenilor din vremea lui Isus a fost să-L respingă în timpul vieții Sale, precum și la moartea Sa. O astfel de respingere era de neiertat pentru că dovezile cu privire la persoana Sa erau de necontestat. Respingându-L pe El, Îl respingeau și pe Cel care L-a trimis pe El.

Și astăzi se întâmplă tot așa. Avem dovada cuvintelor și lucrărilor lui Isus chiar în fața noastră, în Scriptură. Așadar, orice om este responsabil de modul în care răspunde în fața acestei dovezi. Ce vedem în textul acesta este că adesea dovezile nu sunt suficiente pentru a-i convinge pe unii oameni de faptul că sunt păcătoși și au nevoie de un Salvator. Atât de împietrită este inima omului!

„Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: «M-au urât fără temei»” (15:25). Iată un adevăr tragic de trist – „M-au urât fără temei.” Oamenii care ne urăsc de obicei au un motiv. Însă în cazul lui Isus, L-au urât fără temei. Aceasta arată incredibila împietrire și răutate a inimii umane! Isus a făcut bine oamenilor fără bani și fără plată. Le-a făcut bine și celor care nu Îl cunoșteau, vindecându-i pe cei bolnavi, hrănindu-i pe cei flămânzi și înviindu-i din morți pe unii din ei. El a adus un mesaj de har și îndurare. El a venit să ni-L facă cunoscut pe Dumnezeu.

Urându-L pe Isus fără temei, vrăjmașii Lui au împlinit, fără să știe, două lucruri: (a) au fost responsabili pentru moartea Lui; și, în același timp, (b) au împlinit planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Dumnezeu a folosit faptele rele ale oamenilor pentru împlinirea voii Sale desăvârșite, astfel încât ființele umane sunt responsabile pentru moartea lui Isus, și în același timp, prin moartea Sa, Dumnezeu oferă viață veșnică rasei umane. Aceasta este dragostea magnifică a lui Dumnezeu și harul Său!

Ce am învățat până aici? În primul rând, lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos (15:18-20). În al doilea rând, nu există scuză pentru ura împotriva lui Hristos (15:22-25). Așadar, noi, ca lideri ai lui Hristos în biserica Sa, cum Îl slujim cu credincioșie și cum mărturisim despre El într-o astfel de lume plină de ură? Iată încurajarea…

III. În Ciuda Urii Din Partea Lumii, Îl Putem Mărturisi Pe Hristos (15:26-27).

1. Îl putem mărturisi pe Hristos datorită împuternicirii Duhului Sfânt (15:26). În Ioan 15:18-25, Isus i-a avertizat pe ucenici că va veni persecuția și le-a explicat motivele pentru care vor fi persecutați. Acum, în 15:26-27, Isus îi încurajează pe ucenici, spunându-le de unde ne va veni puterea de a-L mărturisi pe El în mijlocul împotrivirii și persecuției. Așa cum le spusese la începutul capitolului 14, Isus le amintește din nou că mângâierea și puterea noastră în fața opoziției este Duhul Sfânt. „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine” (15:26). Isus le-a promis că atunci când se va întoarce în cer, le va trimite pe „Mângâietorul… de la Tatăl.” Aceasta, bineînțeles, este ceea ce s-a întâmplat la Rusalii.

Duhului Sfânt este, prin natura Sa, „Duhul adevărului” (15:26b). La fel cum Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul și Isus este adevărul, tot așa și Duhul Sfânt este adevărul pentru că Persoanele Sfintei Treimi sunt una. Așadar, natura Duhului Sfânt este adevărul însuși, iar lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a „mărturisi despre Mine.” Acesta este unul din principalele roluri ale Duhului Sfânt astăzi în lume. Isus spune în 16:8: „Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.” În lume, Duhul Sfânt mărturisește despre păcătoșenia cumplită a rasei umane, despre îndurarea inimaginabilă a lui Dumnezeu și despre miracolul de neînchipuit al răscumpărării lui Hristos. Duhul Sfânt este „Duhul adevărului”, care mărturisește despre adevărul lui Dumnezeu.

Așadar, 1. Putem depune mărturie pentru Hristos datorită împuternicirii Duhului Sfânt și 2. Îl putem mărturisi pe Hristos datorită relației noastre cu El (15:27). „Și voi, de asemenea, veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început” (15:27). Ucenicii urmau să experimenteze foarte curând lipsa totală a mărturisirii despre Hristos, atunci când toți L-au părăsit și au fugit. Însă la venirea Duhului Sfânt, ei vor fi îmbărbătați și împuterniciți să mărturisească fără teamă. Bărbații speriați care L-au părăsit pe Hristos vor fi în curând bărbați curajoși, care-L vor mărturisi pe Hristos fără teamă chiar până la moarte, datorită relației lor cu El de la început.

Ca și ucenicii, pentru că avem o relație personală cu Hristos, suntem împuterniciți de Duhul Sfânt să mărturisim fără teamă despre harul lui Dumnezeu. Putem mărturisi despre condiția morală jalnică a rasei umane. Putem mărturisi despre harul salvator al lui Dumnezeu în Hristos. Și toate acestea în mijlocul împotrivirii din partea lumii. Ca lideri ai bisericii, responsabilitatea noastră astăzi este să fim un exemplu în ce privește mărturisirea lui Hristos chiar și în mijlocul împotrivirilor. Fiind ucenicii Săi, Duhul Sfânt locuiește în noi și suntem puși în lume pentru a mărturisi despre cine este Isus, de ce a venit, ce a făcut, unde este acum, precum și despre iminenta Sa întoarcere. Noi mărturisim despre El de fiecare dată când ne rugăm înainte de masă. Mărturisim despre El de fiecare dată când spunem altora despre Hristos. Mărturisim despre El atunci când ne opunem celor care Îl înjosesc pe Hristos. Mărturisim despre El prin stilul nostru de viață, prin vorbirea noastră, faptele noastre, prioritățile noastre, asocierile noastre, obiceiurile noastre. În tot ceea ce spunem sau facem, trebuie să urmărim să Îi aducem glorie lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Observații Finale

Iată de am învățat din pasajul acesta: 1. Lumea îi urăște pe urmașii lui Hristos pentru că L-au urât pe El mai întâi (15:18-20); 2. Nu există scuză pentru ura împotriva lui Hristos cauzată de (a) cuvintele pe care El le-a rostit și (b) de lucrările Sale (15:22-25); totuși, 3. În ciuda urii din partea lumii, Îl putem mărturisi cu credincioșie pe Hristos, (a) datorită împuternicirii Duhului Sfânt (15:26) și (b) datorită relației noastre cu El (15:27). Aceasta este mângâierea și încurajarea noastră.

Fie ca aceasta să fie încurajarea și provocarea noastră astăzi, mai ales pentru cei care conduc și păstoresc poporul lui Dumnezeu. Isus ne-a avertizat că nu va fi ușor să mărturisim despre El. Însă ne-a încurajat și ne-a echipat să facem aceasta, chiar în ciuda urii din partea lumii. Fie să Îi fim credincioși Lui în lumea aceasta care Îl urăște!

III. Schițe De Predici

Titlu: Scrisori Către Cele Șapte Biserici: Sardes- Creștinism Nominal (Apoc. 3:1-6)

Tema: Biserica poate arăta un creștinism de fațadă chiar și atunci când e aproape să moară

Punctul I: Există o diferență între reputație și realitate: „Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” (3:1)

1. Reputația bisericii („numele”) era aceea de biserică vie

2. Însă în realitate era „moartă.”

Punctul II: Există o legătură între trezire și lucrare (3:2)

1. Biserica aceasta trebuia să „se trezească” – „veghează”

2. Biserica aceasta trebuia să „lucreze” – „întărește ce rămâne

Punctul III: Trebuie să ne amintim și ne pocăim (3:3-6)

1. Trebuie să ne amintim trecutul – „Adu-ți aminte, dar, cum ai primit și auzit!” (3:3a)

2. Trebuie să recunoaștem prezentul – „Ține și pocăiește-te!” (3:3b)

3. Trebuie să ne concentrăm din nou asupra viitorului

a) Mulți din cei care dorm vor fi luați prin surprindere de judecata lui Hristos – „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.” (3c)

b) Câțiva sfinți vor primi aprobarea lui Hristos – „Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele” (3:4a)

Acestor puțini sfinți credincioși, Hristos le promite că…

- „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe.” (3:4b-5a)

- „Nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea vieții.” (3:5b-c)

Concluzii: „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul” (3:6).

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad