MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 15, Editia de primăvară 2015

Ediţia de Primăvară 2015

Autor: Dr. Roger Pascoe, Preşedinte,

Institutul Pentru Predicare Biblică

Cambridge, Ontario, Canada

(http://tibp.ca/)

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind biserica în predicare biblică şi conducere”

Partea I: Două Fundamente Esenţiale Pentru Predicare

Primul fundament pentru o lucrare stabilă şi durabilă constă într-o motivaţie pentru lucrare adecvată, din partea predicatorului. Am studiat această tematică în ultimele două ediţii ale Jurnalului. Acum, ajungem la cel de-al doilea fundament pentru predicare…

Întruparea Mesajului De Către Predicator

Nu doar că lucrarea ta va fi instabilă şi poate de scurtă durată, dacă duce lipsă de cele patru fundamente ale predicării, nici mesajul nu va fi puternic şi credibil, dacă nu practici ceea ce predici.

Toată predicarea autentică este una întrupată – adică adevărul predicat este reflectat şi trăit de către predicator. Aspectul acesta este esenţial pentru predicare – nu te poţi detaşa de mesajul pe care-l proclami.

Dr. Martyn Lloyd-Jones a considerat că predicarea implică „comunicare prin personalitate”. Dr. Stephen Olford scrie: „Pentru a fi comunicat în mod eficient, mesajul trebuie să fie simţit în interior şi întrupat în afară.” – adică trebuie să fie incarnaţional. [1]

La asta s-a referit Isus când a spus: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă” (Lc. 10:16). Este vorba despre o predicare întrupată – cuvântul lui Dumnezeu trăit. Nu putem să fim separați de adevărul pe care-l proclamăm. Trebuie să trăim focalizați pe Cuvântul lui Dumnezeu și voia Lui, până ce vom putea vorbi despre „mărturia lui Dumnezeu) (1 Cor. 2:1) cu autoritate, fiind noi înșine captivați de aceasta.

Predicarea întrupată a fost definită ca exprimarea adevărului prin personalitate.[2] Ca lucrători cu Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întrupat în noi și trăit. Trebuie să ne identificăm cu mesajul pe care-l vestim, tot așa cum Isus (Logosul) s-a identificat cu Tatăl pe care L-a proclamat: „Cuvântul S-a făcut trup.” (In. 1:14). Isus l-a dezvăluit pe Tatăl – a fost Dumnezeu și Om. El l-a arătat pe Tatăl într-o formă trupească. Isus s-a identificat pe Sine cu Tatăl, în trupul Său. Isus l-a întrupat pe Tatăl și, făcând lucrul acesta, ni L-a explicat (exegetat) – ex. „L-a făcut cunoscut” (In. 1:18), astfel încât să-l putem cunoaște (să-l „vedem”) pe Tatăl.

Dr. Olford afirmă: Isus a fost „revelația întrupată… (adică) esența predicării răscumpărătoare. Ceea ce nu este întrupat, nu este răscumpărător și ce nu este răscumpărător, nu poate transforma viețile.”[3]

La fel cum prin întruparea lui Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în formă umană, tot așa trebuie să trăim și noi Cuvântul pe care-l predicăm, iar oamenii să vadă Cuvântul în noi – să poată „vedea” cum este Hristos și, prin urmare, să-l „cunoască” pe El.

Predicarea întrupată este un mister divin, la fel cum întruparea și răstignirea lui Hristos sunt „o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Cor. 1:23). Pentru ca acest mister să devină viu și tangibil, este nevoia ca noi, ca predicatori, să ne identificăm cu mesajul pe care-l proclamăm.

Apostolul Pavel descrie predicarea incarnațională în 1 Corinteni 2:1-5. În acest pasaj învățăm trei caracteristici ale predicării întrupate.

În primul rând, când predici, mesajul trebuie să fie convingător, nu datorită înțelepciunii și vorbirii tale, ci pe baza persoanei și lucrării lui Hristos. „Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva, decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.” (1-2). Pavel spune că, atunci când se comunică Evanghelia, puterea ei de convingere nu derivă din oratoria, istețimea, sau înțelepciunea noastră, ci din natura a ceea ce este și a făcut Hristos. Mesajul nostru are impact numai atunci când îl predicăm „pe Hristos și pe El răstignit.” Doar Duhul Sfânt poate să-i convingă pe oameni să creadă adevărul despre Hristos. Numai Evanghelia poate să le deschidă mintea oamenilor și să le schimbe atitudinea, astfel încât să fie receptivi la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

În al doilea rând, când predici, mesajul trebuie să fie puternic, nu datorită persoanei și cuvintelor tale, ci datorită lucrării Duhului Sfânt. „ Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos și plin de cutremur. Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere…” (3-4). Doar Duhul Sfânt poate să ia adevărul și să-l atașeze de o persoană. Este nevoie să existe această fuziune divină care transmite adevărul prin predicator către adunare, în baza lucrării Duhului Sfânt. Dar lucrarea Acestuia îi schimbă pe oameni și le oferă vieți nou, nu abilitățile noastre de a-i impresiona. Când Evanghelia este vestită în mod corect, clar și potrivit, oamenii răspund pozitiv față de ea, iar acest lucru este o dovadă a puterii Duhului și nu a abilităților noastre sau a capacităților de convingere pe care le avem. Cum se întâmplă acest lucru este, într-adevăr, un mister. Este vorba despre lucrarea tainică a Duhului lui Dumnezeu, Singurul ce poate să aducă viață nouă în sufletele pierdute.

În al treilea rând, când predici, mesajul trebuie să fie productiv, nu datorită credinței în înțelepciunea umană ci datorită credinței în puterea lui Dumnezeu. „…pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (5). Când predicăm, noi nu încercăm să-i impresionăm pe oameni cu intelectul nostru sau cu înțelepciunea noastră, de parcă acestea i-ar putea convinge pe oameni să creadă Evanghelia. Nu vrem ca oamenii să aibă credință în noi sau în cunoștințele noastre, ci „în puterea lui Dumnezeu”, după cum spune Evanghelia. Numai atunci predicarea noastră va fi productivă. Doar atunci, ea va produce roadă pentru Dumnezeu.

Fie ca niciodată să nu ne ridicăm să predicăm, până când nu spunem: „Cuvântul s-a făcut trup în mine”.

Partea A II-A: Pregătirea Pentru Predicare

“Resurse pentru studierea textului”

Pentru a interpreta corect Biblia este nevoie să utilizăm toate uneltele de cercetare pe care le avem la dispoziție. Începem cu O SINGURĂ SURSĂ PRIMARĂ. O implicație clară a expresiei „expunere biblică” este aceea că mesajul are doar o singură sursă – Biblia. Putem să folosim și alte materiale, însă numai ca elemente auxiliare (ex. pentru clarificare, aplicare, ilustrare sau apel). Biblia este sursa voastră primară de material și este esența mesajului vostru. Există multe alte surse de informații, însă Biblia este cea primară – este fundamentul credinței voastre.

Multe alte religii pretind a fi creștin, dar avem o singură sursă, cu adevărat, creștină – Biblia. Ceea ce diferențiază credința creștine de toate celelalte este faptul că are doar o singură sursă – Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, Biblia trebuie să fie singura sursă primară pentru predicarea noastră.

Termenul ”predicator” înseamnă ”vestitor”. Un vestitor este cineva care anunță mesajul neschimbat al regelui. Tot astfel, cel ce expune Biblia are responsabilitatea de a predica mesajul nealterat al Regelui. Așadar, textul biblic trebuie să rămână principala sursă a predicatorului.

Cum poți avea grijă ca textul biblic să fie prioritar atunci când pregătești predicile? Un mod este prin a revedea schița predicii și prin a însemna materialului care duce lipsă de sprijinul unui anumit text. Apoi, asigurați-vă că acela este doar un material auxiliar și nu expozitiv.

Apoi, avem la dispoziție RESURSE SECUNDARE MULTIPLE. Noi avem doar o singură sursă primară care formează esența mesajului, însă avem și multe resurse secundare utile în predicare. Se poate să creșteți acuratețea, eficiența și claritatea în predicare folosind multe din resursele secundare disponibile și în același timp să rămâneți fideli angajamentului vostru de a declara mesajul așa cum reiese din sursa primară a Scripturii.

Aceste multe resurse secundare sunt unelte în arsenalul vostru care vă pot ajuta să atingeți ținta principală a expunerii biblice. Resursele acestea includ:

1) Un dicționar. Folosiți un dicționar pentru a clarifica orice cuvânt al cărui înțeles nu-l știți sau nu-l înțelegeți.

2) Concordanțele. Concordanțele sunt manuale de trimiteri biblice. Ele arată unde este folosit un anumit cuvânt din Biblie. Cele mai multe concordanțe utilizează cuvântul așa cum este tradus în Biblie și, deci, este nevoie să folosești una specifică unei anumite traduceri (ex. NIV, NKJV).

În plus, când căutăm trimiterile din Biblie, în limba engleză, concordanțe precum cea a lui Strong atribuie și câte un număr fiecărui cuvânt din limba originală (ebraică sau greacă), astfel încât să puteți urmări toate locurile din Biblie unde este folosit același cuvânt în original și modul în care el a fost tradus.

Trebuie să învățați să folosiți concordanțele, nu doar pentru a vă uita la sensul unui cuvânt, ci și pentru a ști cum poate fi tradus un cuvânt în funcție de uzul său și să vedeți cum diverse cuvinte sunt traduse în același fel deși nu sunt sinonime, sau să vedeți cum este folosit cuvântul în context.

3) Lexicoanele pun la dispoziție cuvintele în limba lor originală, oferă primele sensuri ale cuvintelor și indică textele unde acestea apar. Ele mai indică și variații ale semnificațiilor, în funcție de starea și contextul pasajului. Folosirea lexicoanelor presupune, de obicei, abilitatea de a lucra cu limbile biblice.

4) Cărți de analiză a cuvintelor. Aceste cărți sunt un fel de hibrid între concordanță și lexicon. Ele arată cuvintele în engleză și ne arată și diverse cuvinte în limba originală, are sunt traduse în felul acela. Putem vedea și referințele textuale asociate acestor cuvinte. Ele sunt de mare folos pentru cei ce nu sunt obișnuiți să lucreze cu limbile biblice.

5) Atlasele biblice – asociază locurile cu evenimentele istorice și ne pun la dispoziție informații despre cultură, climat etc.

6) Dicționarul Biblic/ Enciclopedia biblică. Acestea ne oferă articole scurte pe teme biblice (locuri, oameni, obiceiuri etc.). Enciclopediile biblice includ și articole mai lungi pe diverse teme. Aceste resurse îți oferă, în formă comprimată, beneficiile rezultate din cercetarea științifică

7) Comentariile biblice. Înainte de a utiliza comentariile, încercați să descoperiți tema și direcția pasajului de unii singuri, prin studiul textului. Apoi, alegeți cel puțin patru, cinci, comentarii bune pe subiectul tratat. Când citiți aceste comentarii faceți următoarele lucruri:

  • Notați orice fel de sugestii exegetice – dificultăți sau discuții legate de traducere, cuvinte, fraze, expresii nefamiliare.
  • Notați orice fel de sugestii hermeneutice – ce a vrut să spună autorul și ce înseamnă astăzi.
  • Notați orice fel de sugestii homiletice – alcătuirea structurii textului și a aplicațiilor acestora în context contemporan.
  • Notați orice fel de sugestii introductive – aspecte istorice, culturale, textuale.
  • Notați orice fel de sugestii teologice – doctrine dificile, subiecte complexe etc.

Fiți atenți să nu fiți derutați de comentariile care se ocupă de lucrurile ce nu nimic de-a face cu predica. Amintiți-vă că acestea sunt comentarii, iar predica nu este un comentariu, ci un mesaj de la Dumnezeu pentru poporul Său din vremea aceasta, mesaj înrădăcinat în textul Cuvântului Său. Trebuie să stabiliți care este direcția mesajului vostru, dacă se poate, înainte de a consulta comentariile, acestea fiind consultate în special pentru clarificarea unor aspecte hermeneutice. Nu vă extrageți mesajul din comentarii – nu acesta este motivul pentru care ele au fost scrise. Ele se ocupă de multe aspecte – hermeneutice, textuale, contextuale, canonice etc. Comentariile nu a fost scrise pentru predici specifice și vă pot duce ușor în eroare spre subiecte pe care le apreciați, dar care nu se potrivesc cu mesajul vostru.

Vă recomand să folosiți comentariile care ajutoare care pot îmbogăți mesajul pe care Dumnezeu vi l-a dat în urma studiului propriu făcut asupra Scripturii. Comentariile ar trebui să fie folosite pentru: (1) sporirea înțelegerii asupra pasajului; (2) să urmăriți „o a doua părere” privitoare la interpretarea pe care i-ați dat-o textului și modul cum îl folosiți (vă poate ajuta să evitați a spune ceva greșit); (3) să vă luptați cu pasaje greu de interpretat.

Asigurați-vă că folosiți întotdeauna mai multe comentarii pentru a nu greși. Este posibil ca un anumit comentariu să nu vă ofere interpretarea corectă, sau să nu prezinte toate variantele. Marele beneficiu al comentariilor este ca acestea dețin de obicei rezultatele multor ani de cercetare științifică, la care voi nu puteți ajunge în timpul limitat alocat pregătirii unei predici. Evident că noi vrem să beneficiem de aceste rezultate.

Ce vreau să spun este că trebuie să studiați textul și să descoperiți mesajul acestuia, voi înșivă. Dacă, totuși, textul este de așa natură încât nu vă puteți da seama despre ce e vorba, secvențele și conexiunile dintre idei, sau ce înseamnă, s-ar putea să fie nevoie să consultați comentariile ceva mai devreme în procesul studiului.

8) Cărțile de teologie sistematică: Ele vă ajută să studiați prezentarea organizată a doctrinelor, făcută de teologi, deși fiecare dintre ei poate avea o anumită opțiune doctrinară.

9) Softurile biblice – programele biblice IT disponibile în zilele noastre aproape că fac din tradiționalele surse secundare ceva de prisos. Aceste softuri includ cam tot ce am spus mai sus, într-un singur pachet. Multe dintre programe conțin și o sumedenie de cărți la care puteți avea acces pentru un cost suplimentar.

10) Site-urile creștine multe site-uri creștine conțin materiale deosebit de folositoare pentru predicare. Unul dintre aceste site-uri este, desigur, cel ce publică aceste Jurnale Pastorale (https://bible.org/net-pastors-journal).

Concluzii: Aceste zece resurse îți vor oferi suficient material auxiliar așa încât să puteți studia un anumit pasaj. În plus, mai puteți folosi și diverse traduceri ale Bibliei, pentru a vedea modul în care traducătorii au interpretat textul.

Partea A III-A: Conducere – Să Fii Un Model De Slujitor Evlavios

“Supunerea ta față de Duhul Sfânt,” Pt. 5

În ultimele patru ediții ale acestui Jurnal Pastoral (2014, Primăvară, Vară, Toamnă și 2015 Iarnă) am studiat subiectul predării personale, ca lider, față de Duhul Sfânt, în baza învățăturii din Efeseni 5:18-6:20. Am examinat ce înseamnă o viață plină de Duhul, necesitatea unei vieți pline de Duhul, realitatea unei vieți pline de Duhul, iar acum suntem în curs de a studia activitatea unei vieți pline de Duhul.

Supunerea cuiva față de Duhul afectează toate activitățile vieții de zi cu zi: (1) unitatea din biserică (5:19-21), (2) armonia din familie (5:22-6:4), (3) cooperarea la locul de muncă (6:5-9) și (4) biruința în lume (6:10-20).

Armonia în familie bazată pe plinătatea Duhului implică înțelegere între soți și soții, părinți și copii. În ultima ediție a Jurnalului am finalizat secțiunea alocată armoniei din familie, între soț și soție (Ef. 5:22-23). În această ediție vom continua să privim la armonia bazată pe plinătatea Duhului, între părinți și copii (Ef. 6:1-4) și cooperarea bazată pe plinătatea Duhlui, la locul de muncă (Ef. 6:5-9).

Armonia Bazată Pe Plinătatea Duhului În Familie, Între Părinți Și Copii (Ef. 6:1-4)

Armonia în familie nu include doar relația între soț și soție, ci și pe cea între copii și părinți. În sensul acesta, armonia în familie se manifestă atunci când copii plini de Duhul se relaționează corespunzător la părinții lor.

Comportamentul corespunzător al copiilor este acela de a asculta de părinții lor. „Copii ascultați de părinții voștri în Domnul căci este drept. Cinstește-l pe Tatăl tău și pe mama ta – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ.” (6:1-3). A asculta înseamnă să te așezi sub cuvintele și autoritatea părinților tăi. Acestea este un alt aspect al supunerii (Ef. 5:21) – supunerea voluntară a copiilor față de părinți. Ascultarea lor trebuie să fie în Domnul – adică ucenicie creștină. Copiii își arată reverența față de Domnu, supunându-se autorității părinților lor. Copiii ascultă de părinți deoarece ei sun în Domnul și dat fiind faptul că este drept. Dumnezeu poruncește aceasta și se așteaptă ca lucrurile să fie astfel.

Atitudinea corectă al copiilor este să-i cinstească pe părinții lor. Dacă ascultarea este un mod corect de comportare, cinstirea este atitudinea corectă. Aici sunt amintite două aspecte importante din porunca a 5-a:

1. Cheia pentru toate relațiile omenești stă în relația cu părinții tăi – cinstește pe tatăl și pe mama ta. Onorează-i pentru cine sunt ei.

2. Aceasta este prima poruncă însoțită de o promisiune – ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ. În legea iudaică existau anumite răsplăți pentru respectarea poruncilor. Răsplata pentru respectarea acestei vieți era prosperitatea și viața lungă. Creștinii nu mai sunt sub lege și cu siguranță nu mai avem promisiuni legate de viață lungă și prosperitate. Atunci, de ce este această promisiune aici?

(a) Deoarece întărește semnificația și importanța poruncii – dacă era așa de importantă în VT trebuie să fie importantă și pentru noi.

(b) Deoarece cinstirea părinților aduce cu sine anumite răsplăți – nu viață lungă și prosperitate materială, ci prosperitate spirituală, relațională (relații armonioase în familie), atitudini corecte față de autoritate etc.

În al doilea rând, armonia în familie are la bază părinți plini de Duhul care își cresc copii în mod responsabil

Nu-i întărâtați la mânie. „Părinților, nu-i întărâtați la mânie pe copiii voștri” (4:4a). Nu folosiți în mod greșit puterea și autoritatea voastră. Nu fiți ca părinții din cultura greco-romană, care își putea vinde copiii ca sclavi, sau chiar să-i ucidă. Părinții pot provoca mâni în copiii lor, să-i ducă într-o stare de resentimente care că erupă în atitudini de ostilitate.

Ce anume poate produce în copii un asemenea răspuns? Favoritismul, criticile (care duc la descurajare), așteptarea ca aceștia să fie adulți, în loc să li se permită copiilor să fie copii, abuzurile fizice și verbale.

Dacă formulăm în sens pozitiv, educați-i în mod corespunzător. „Creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului (6:4b). Este responsabilitatea tatălui să-i mustre pe copiii săi. Disciplinarea aduce în discuție ce se face pentru copil. Învățați-i să fie disciplinați, înfrânați, ordonați, drepți. Atunci când este necesar, disciplinarea include și pedeapsa.

Este responsabilitatea tatălui să-i învețe pe copiii săi. Aceasta include ce se spune copilului – ce este învățat verbal. Deci este necesară corecția și instrucția verbală – avertizându-i pe copii cu privire la lucrurile care sunt greșite, fără a le zdrobi elanul; să-i consiliați în baza propriei voastre experiențe, fără să stăpâniți asupra lor; să-i învățați, fără a deveni împovărători; să-i încurajați, să-i mustrați, să-i ghidați fără să-i duceți în eroare.

Aceasta este disciplinare și instruire în Domnul. În acest spirit trebuie să acționăm. Creștinii îi învață pe alții prin învățătură și exemplu.

Dacă nu ai armonie în familia ta, cum poți să conduci o biserică înspre unitate? Casa ta este o reflecție a cine ești tu cu adevărat, iar dacă în familia nu este pace, iubire, respect și sprijin, atunci ești descalificat din conducerea bisericii.

Atât, deocamdată, privitor la armonia din familie, bazată pe Duhul. Acum să privim la…

Cooperarea Bazată Pe Duhul, La Locul De Muncă (Ef. 6:5-9)

În secolul întâi, relația de tip stăpâni-sclavi exista atât în familii, cât și la locul de muncă. De fapt, se poate spune că gospodăriile erau locul de muncă pentru mulți sclavi. Într-adevăr, probabil că afacerile și comerțul se desfășurau acasă. Pentru noi, însă, căminul și locul de muncă sunt destul de separate.

Nu trebuie să ne gândim la sclavi/slujitori având ideea sclavilor din sudul SUA, în secolul trecut. Mulți sclavi din cultura greco-romană aveau slujbe bune și erau tratați bine. Unii sclavi aveau chiar și profesii, cum ar fi cea de doctor.

Pentru scopul studiului nostru, vom privi la acest pasaj urmărind relațiile la locul de muncă, mai degrabă decât cele din cadrul căminului. Acest gen de relații, la locul de muncă, trebuie să fie caracterizate, pentru un creștin, de respect mutual, cooperare, și o atitudine plină de Duhul din partea angajaților față de angajatori și invers.

În primul rând, cooperarea la locul de muncă are loc atunci când slujitorii plini de Duhul îi ascultă cu sinceritate pe conducătorii lor (6:5-8). „Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești” (5a). Porunca aceasta nu este condiționată de primirea unui tratament corespunzător din partea angajatorului. Dimpotrivă, angajatul creștin trebuie să continue să asculte indiferent de situație (cf. 1 Pet. 2:18).

Ascultarea creștină se arată în atitudinea ta. Este o atitudine de respectcu frică și cutremur (5b). Acest lucru nu înseamnă să te porți ca un laș, ci este vorba despre onoare și respect, deoarece recunoști că sursa autorității conducătorilor este de la Dumnezeu. Este o atitudine de sinceritateîn curăție de inimă (5c). Nu ai o loialitate împărțită – fără ipocrizie, fără motive ascunse, cu integritate. Este o atitudine de slujire creștinăca de Hristos (5c). Aceasta este perspectiva care face o astfel de ascultare posibilă. Găsim, aici, motivul principal pentru ascultarea creștină.

O asemenea atitudine poate face ca mărturia ta să fie extrem de credibilă și puternică. Dacă etica muncii diferă la tine față de alții (în modul în care gândești, vorbești, te porți), poți avea o mărturie puternică. Dar, dacă întârzii mereu la lucru și pleci mai devreme, faci o muncă de slabă calitate, îți iei pauze lungi de prânz, atunci mărturia ta nu va fi credibilă.

Observați, de asemenea, că ascultarea creștină se vede în sârguința ta (6-8). Un creștin sârguincios nu lucrează pentru a-i impresiona pe alții - „… nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor… (6a). Un creștin sârguincios nu este o persoană care încearcă să intre sub pielea șefului său. El nu lucrează din greu doar atunci când îl vede angajatorul pentru a face o impresie bună.

Dimpotrivă, un creștin sârguincios lucrează ca pentru Domnul: „… ca niște robi ai lui Hristos” (6b). Un rob al lui Hristos „face din inimă voia lui Dumnezeu” (6c). Nu încercă să lucrezi când și cum, ci ești preocupat să faci voia lui Dumnezeu din adâncul ființei tale. Să faci voia lui Dumnezeu este parte din viața de zi cu zi. Voia lui Dumnezeu se află în inimă și este exprimată în exterior prin atitudine, sârguință și dedicare. Așa ceva este în contrast direct cu cei care slujesc superficial și nu au nici un fel de convingere lăuntrică privitoare la modul în care trebuie să lucreze. Un rob a lui Hristos slujește cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor (7). Cel ce face voia lui Dumnezeu, face și lucrarea lui Dumnezeu. Bucuria ta vine dintr-o perspectivă nouă – nu te mai vezi ca rob al oamenilor, ci al lui Hristos.

Mai departe, un creștin sârguincios lucrează pentru răsplată de la Dumnezeu - „căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplata de la Domnul” (8). Tu lucrezi cu sârguință fiindcă știi că judecătorul tău ultim este Domnul, nu șeful tău. Această perspectivă escatologică schimbă totul – știi că atunci când faci voia lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, El va lua act de acest lucru.

În al doilea rând, cooperarea la locul de muncă are loc atunci când conducătorii plini de Duhul îi respectă pe slujitorii lor, fără părtinire (6:9). Șefii creștini trebuie să demonstreze trei principii. Primul este acesta: Faceți altora așa cum ați vrea să vă facă ei vouă – „Și voi stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei” (9a). Tratați-i pe angajații voștri, așa cum vreți să se poarte ei cu vi. Mediul fiecărei organizații este determinat de ceea ce se întâmplă la vârf. Dacă vreți ca angajații să aibă o atitudine bună față de voi, atunci faceți și voi așa cu ei. Dacă vreți ca ei să vă asculte, atunci arătați și voi înșivă un duh de supunere. Dacă vreți să fie conștiincioși și autentici față de voi, asigurați-vă că-i tratați și voi drept și în mod onest. Dacă vreți să lucreze cu sârguință pentru voi, atunci fiți și voi sârguincioși oferindu-le salarii și condiții bune de muncă. Dacă vreți ca ei să lucreze cu bucurie, atunci dați-le motive să fie bucuroși. Nu vă supraestimați fiindcă sunteți șefi. Purtați-vă cu angajații voștri, așa după cum vă așteptați ca ei să se poarte cu voi.

Al doilea principiu este: Nu folosiți autoritatea în mod greșit„feriți-vă de amenințări” (9b). Nu folosiți amenințările pentru a obține ceea ce vreți. Nu faceți uz de autoritatea voastră într-un mod greșit. Nu îi întărâtați pe angajați, așa cum fac unii părinți cu copiii lor.

Al treilea principiu este: Țineți minte că și voi înșivă veți da socoteală„ca unii care știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer” (9c). Și voi aveți un stăpân – cel mai de seamă Stăpân din ceruri. El are cea mai mare autoritate și hotărârile Sale se împlinesc. Voi sunteți responsabili în fața Lui. Așadar, fiind împreună robi ai lui Hristos, atât angajatul cât și angajatorul creștin vor da socoteală aceluiași Stăpân. Voi nu sunteți mai importanți decât ceilalți deoarece „înaintea Lui nu se are în vedere fașa omului” (9d). Stăpânul vostru cel ceresc nu este influențat de poziția, sau autoritatea voastră. Așadar, nu vă înșelați crezând că veți fi cumva favorizați.

Partea IV-A: Schițe De Predici

Dialogul Lui Isus Cu Maria Magdalena

Pentru versiunea în limba engleză a acestor predici, faceți click pe următoarele linkuri: Link 1 - In. 20:1-2; Link 2 - In. 20:3-10; Link 3 - In. 20:11-18

Titlu: Șocul și realitatea învierii, Partea 1,2,3

Punctul #1: Mormântul gol face din observatori oameni credincioși (1-10)

1. Mormântul gol face din observatori urmași

(a) La cruce, unii sunt observatori (Lc. 23:55-56)

(b) La mormântul gol unii erau urmași (1-2)

2. Mormântul gol face din urmași oameni credincioși (3-10)

(a) Pe unii mormântul gol îi face să fie sceptici (6-7)

(b) Pe unii mormântul gol îi face să creadă (5, 8-9)

Punctul #2: Hristosul înviat schimbă întristarea în bucurie (11-18)

1. Ignorarea învierii produce întristare (11-13)

(a) Produce întristare în ciuda dovezilor (11)

(b) Produce întristare în ciuda mărturiilor (12-13)

2. Cunoașterea învierii produce bucurie (14-18)

(a) Produce bucurie prin recunoașterea Lui 14-16)

(b) Produce bucurie prin ascultarea de El (17-18)


[1] Olford, Anointed Expository Preaching (Broadman & Holman), 233.

[2] Philips Brooks, The Joy of Preaching (Kregel, 1989), 25ff.

[3] Olford, Anointed, 233.

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad