Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 47, Ediția de primăvară 2023

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea Predicării Expozitive: Predicarea Din Epistole, Partea 2

Continuăm studiul nostru despre predicarea din diferite genuri literare biblice. În ultima ediție a acestui jurnal (NPJ46), am început să studiem despre „Predicarea din epistole.” În ediția respectivă am vorbit despre următoarele subiecte…

A. Caracteristicile literare ale epistolelor.

1. Structura epistolelor.

2. Caracteristici generale ale epistolelor.

3. Rolul și forma epistolelor.

4. Contextul istoric al epistolelor.

B. Principii pentru interpretarea epistolelor și predicarea din epistole.

1. Analizează structura literară.

2. Studiază contextul istoric.

Înainte de a continua cu ultimele două puncte (B3 și B4), aș vrea să ilustrez la ce mă refer când vorbesc despre „studierea contextului istoric” prin patru studii de caz…

Studiu de caz #1: Filipeni.

Întrebare: Care a fost contextul istoric sau motivul care a dus la scrierea Epistolei către Filipeni?

Răspunsuri:

a) Pavel le-a scris o scrisoare de mulțumire pentru ajutorul financiar (2:25; 4:10-14), pe care îl trimiseseră cu generozitate și regularitate încă de la început (1:5; 4:15-16), dar fusese întrerupt pentru că le „lipsea prilejul” (4:10); poate că se confruntau cu anumite probleme financiare la momentul respectiv.

b) Adunarea din Filipi era împărțită în partide (1:27; 4:2).

Astfel se explică sfaturile lui Pavel…

1. Că Dumnezeu va îngriji de trebuințele lor (4:19).

2. Să nu se îngrijoreze (4:6-7), ci să se bucure (1:26; 2:18, 28; 4:4 etc.).

3. Să aibă același gând (1:27; 2:2; 4:2), să fie smeriți (2:3) și blânzi (4:5).

Din această analiză a textului putem vedea că filipenii, contrar interpretării date epistolei de mulți predicatori, nu erau un exemplu de bucurie creștină. Însă nu ne dăm seama de acest lucru decât atunci când studiem contextul istoric și motivul care a dus la scrierea epistolei. Adevărul este că filipenilor le lipsea bucuria din cauză că nu era unitate între ei: de aceea Pavel îi îndeamnă mereu să se bucure.

Studiu de caz #2: Filimon.

Întrebare: Care a fost contextul istoric sau motivul care a dus la scrierea Epistolei către Filimon?

Răspuns: Onisim era un sclav care fugise de la stăpânul său, Filimon, după ce furase ceva de la el. Ulterior, Onisim devine creștin prin Pavel (Filimon 1:10), care era prizonier în Roma. În vremea aceea, un sclav fugar putea fi pedepsit cu moartea. Scopul scrisorii este să îl convingă pe Filimon să nu îl pedepsească pe Onisim, ci să se împace cu el pentru următoarele motive…

a) Datorită dragostei creștine, nu obiceiurilor vremii (5-7).

b) Pentru că Onisim era copilul spiritual al lui Pavel (10).

c) Pentru că acum între ei era o relație de frați în Hristos, nu de sclav și stăpân (15-16).

d) Pentru că Filimon avea anumite obligații morale față de Pavel (18-20).

Studiu de caz #3: 1 Corinteni.

Întrebare: Care a fost contextul istoric sau motivul care a dus la scrierea epistolei 1 Corinteni?

Răspuns: Câteva lucruri au stat la baza acestei epistole…

a) Certurile din interior au dus la dezbinări în biserică, fiecare grup mergând după o altă persoană proeminentă din biserică (cap. 1-4).

b) Aveau în biserică un caz de incest, în care era nevoie de disciplinare (cap. 5).

c) În biserică erau frați care dădeau în judecată alți frați la tribunal (cap. 6).

d) Existau anumite practici și probleme teologice care trebuiau discutate, despre care corintenii îi scriseseră lui Pavel și acum așteptau răspunsul lui (cap. 7-14).

Așa se explică poruncile pe care le dă Pavel, precum și tonul epistolei lui cu privire la…

a) Nevoia lor…

i) De a-L urma pe Hristos și pe El răstignit în unitate (cap. 1-2).

ii) De a crește spiritual (cap. 3).

iii) De a îndeplini disciplina bisericească publică (cap. 5).

iv) De a judeca disputele dintre frați în biserică, nu în tribunal (cap. 6).

b) Răspunsurile lui Pavel la întrebările lor despre…

i) Principiile căsătoriei (cap. 7).

ii) Probleme de conștiință (cap. 8).

iii) Ferirea de idolatrie (cap. 10).

iv) Supunerea femeilor față de bărbați (cap. 11).

v) Comportamentul corect la masa Domnului (cap. 11).

vi) Folosirea darurilor spirituale (cap. 12-14).

Studiu de caz #4: Efeseni.

Întrebare: Care a fost contextul istoric sau motivul care a dus la scrierea Epistolei către Efeseni?

Răspuns: Problema principală pe care o abordează Pavel aici este cum ar putea să trăiască în armonie o biserică în care există diversitate etnică (evrei și neamuri). Pavel răspunde la această dilemă…

a) Explicând noua relație în Hristos între evrei și neamuri în biserică (cap. 1-3).

b) Îndemnându-i să adopte noi practici care să reflecte această nouă relație (cap. 4-6).

Așadar, până acum, pregătindu-ne să predicăm din epistole, am învățat despre (A) caracteristicile literare ale epistolelor: (1) Structura epistolelor; (2) Caracteristici generale ale epistolelor; (3) Rolul și forma epistolelor; și (4) Contextul istoric al epistolelor. Și am propus (B) Principii pentru interpretarea epistolelor și predicarea din epistole: (1) Analizează structura literară a epistolelor; și (2) Studiază contextul istoric al epistolei. Acum aș vrea să adaug principiile 3 și 4, care să ne ajute să înțelegem epistolele și să predicăm din ele…

3. Identifică ideile teologice (adevărurile și principiile universale, care nu se schimbă). Pentru a înțelege corect epistolele, este fundamental să înțelegem contextul lor istoric, însă Graeme Goldsworthy subliniază că…

„oricât de important ar fi… predicatorul rămâne întotdeauna cu sarcina de a încerca să înțeleagă principiile teologice exprimate, pentru a le putea transpune în situația noastră contemporană… Situația specifică, chiar dacă face lumină asupra sensului textului, nu ea reprezintă mesajul transmis. Într-o predică trebuie să auzim mai mult decât o analiză a ceea ce a spus Pavel galatenilor în capitolul 1 al epistolei și ce l-a făcut să spună lucrul respectiv” (Preaching the Whole Bible as Christian Scripture [Predicarea Bibliei ca Scriptură creștină], 243).

Astfel, teologia epistolelor dă unitate predicilor noastre despre, de pildă, natura și caracterul lui Dumnezeu, lucrările lui Dumnezeu și planurile Lui, relația lui Dumnezeu cu poporul Lui și așteptările pe care le are de la el etc., cu scopul transformării continue a oamenilor lui Dumnezeu după chipul Fiului Său. Deci, cu cât învățăm mai mult despre Dumnezeu, cu atât vom fi mai ascultători de El, Îl vom sluji și iubi mai mult, și vom vorbi despre El etc. Sigur, tema aceasta se regăsește în toate genurile literare biblice, pentru că subiectul întregii Biblii este domnia lui Dumnezeu peste poporul Său, domnie ce a fost afectată de căderea în păcat și care este acum restaurată (re-creată) pe baza lucrării ispășitoare a lui Hristos și a lucrării Duhului Sfânt prin și în oamenii răscumpărați.

Când căutăm accentul teologic al fiecărei epistole, ar trebui să ne punem următoarele întrebări: De ce este epistola aceasta în Scriptură? Care este locul său în istoria mântuirii și cum ne ajută să o înțelegem mai bine? Ce învățăm despre revelația lui Dumnezeu din epistola aceasta? Ce ne spune despre Dumnezeu? Care este accentul teologic al epistolei în general și al pasajului în particular? Despre ce aspecte ale naturii, caracterului, așteptărilor sau poruncilor lui Dumnezeu vorbește epistola? Cum ne schimbă sau ne afectează viața, relațiile, convingerile etc.?

Mai concret, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce ne spun epistolele despre Hristos - despre persoana și lucrarea Sa salvatoare, după cum spune Pavel: „Hristos cel răstignit… puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu… Isus Hristos, şi pe El răstignit” (1 Cor. 1:23, 24; 2:2). Într-adevăr, toate predicile noastre ar trebui să se concentreze pe persoana și lucrarea lui Hristos, pentru că El este tema centrală a Scripturii (Lc. 24:27). Goldsworthy spune astfel: „Nici o predică nu are voie să se îndepărteze de accentul evanghelic al epistolei” (Goldsworthy, 244).

Cel de-al patrulea pas în pregătirea pentru a predica din epistole…

4. Stabilește implicațiile și aplicațiile ce reies din text. Odată ajuns la această etapă din procesul de pregătire a predicii, poți să te gândești la implicațiile adevărurilor din text. Când spun „implicații”, mă refer la adevărurile derivate din text, orice idee direct sau indirect exprimată, învățături asociate, conotații, semnificații.

Este foarte important ca, atunci când ne pregătim predica, să ne asigurăm că înțelegem contextul istoric al textului, problemele teologice abordate și motivul pentru care a fost scris textul, însă pregătirea nu se oprește aici. Acum trebuie să înțelegem cum se aplică la viața contemporană aceste adevăruri teologice și implicațiile lor. Este foarte important să nu lăsăm predica în tărâmul conceptelor abstracte sau al istoriei antice. Teologia corect explicată este eminamente practică. Dacă teologia pe care o predicăm nu duce la schimbări în modul nostru de trai, atunci predicile noastre nu își ating scopul. Ascultătorii noștri trebuie să înțeleagă, în primul rând, adevărurile teologice din text, însă apoi trebuie și să învețe cum să pună acele concepte în practică în viața lor.

Pentru aceasta trebuie să răspundem la câteva întrebări pertinente: Care este semnificația acestei învățături? Care sunt implicațiile acestei învățături? Cum schimbă lucrul acesta viața mea? Cum mi se aplică mie? Aceasta înseamnă să reușești să înțelegi cum se leagă adevărul biblic de viața reală, cum învățătura aceasta poate schimba viața oamenilor în contextul nostru contemporan.

Astfel, putem vedea în aceste epistole unde se intersectează teologia cu nevoile practice ale ascultătorilor. Deși fiecare epistolă (după cum am văzut în studiile de caz de mai sus) a fost adresată unui anumit destinatar (persoană sau biserică), fiind scrisă într-un anumit context istorico-cultural ca răspuns la anumite probleme teologice și practice (i.e. probleme din viața reală), sarcina noastră ca predicatori nu este pur și simplu să formulăm principii universal valabile, ci să arătăm cum acele principii se aplică în viața oamenilor reali din generația noastră acum și în cultura noastră, arătând cum aceste principii teologice afectează și schimbă toate aspectele vieții noastre – credințele, atitudinile, vorbirea, gândirea și comportamentul, relațiile, familia, valorile, scopurile și prioritățile, moralitatea, mărturia și slujirea creștină etc. Așadar, din acele probleme specifice din text noi derivăm principii generale și implicații și arătăm cum aceste principii se aplică tuturor generațiilor în probleme care au relevanță atât în trecut, în prezent și în viitor. Altfel, nu sunt decât niște cuvinte pe o pagină și nu adevăr care trebuie trăit.

Permiteți-mi să fac un pas mai departe înainte de a încheia această secțiune. Pentru ca aplicarea adevărului să fie eficientă în viața ascultătorilor noștri, trebuie să „concretizăm” principiile și ideile din text. Prin aceasta vreau să spun că trebuie să facem adevărul real, viu, tangibil, vizibil, în așa fel încât oamenii să își dea seama ce trebuie să schimbe și cum se vor conforma la aceste adevăruri în situația lor reală. Cineva a scris foarte bine: „Un adevăr bine exprimat este excelent, dar un adevăr bine trăit este de neprețuit” (Os Guiness, “Carpe Diem: Redeemed [„Trăiește clipa: Răscumpărat”]”, 79). Să ne asigurăm că predicarea noastră este adevăr bine exprimat și bine trăit, arătând cum acest adevăr poate schimba viețile oamenilor!

În următoarea ediție a acestui jurnal vom începe să studiem în detaliu Epistola către Efeseni pentru a arăta că înțelegerea structurii literare, a contextului istoric și a ideilor teologice este esențială pentru descoperirea implicațiilor și a aplicațiilor la viața contemporană atunci când ne pregătim să predicăm.

II. Consolidarea Conducerii Biblice: Rânduiala În Biserică, 1 Tim. 1:3-11

În următoarele ediții ale acestui jurnal, vom studia părți din epistola pastorală a lui Pavel către tânărul său protejat, Timotei. Epistolele acestea sunt fundamentale pentru înțelegerea dimensiunii și responsabilității conducerii pastorale. Prima epistolă a lui Pavel către Timotei este structurată în jurul a cinci porunci legate de învățătura pastorală despre rânduiala în biserică…

A. Despre responsabilitățile pastorale (1:3-20)

B. Despre închinarea publică (2:1-15)

C. Despre conducerea pastorală (3:1-16)

D. Despre devoțiunea personală (4:1-6:2)

E. Despre motivarea pastorală (6:3-21)

În prezenta ediție, vom începe cu prima poruncă referitoare la rânduiala în biserică…

A. Porunci referitoare la responsabilitățile pastorale (1:3-20)

După introducerea destul de obișnuită care arată că Pavel este autorul epistolei, iar Timotei destinatarul ei, Pavel intră imediat în primul aspect al învățăturii despre responsabilitățile pastorale…

1. Păstrează doctrina curată. Doctrina curată se păstrează, în primul rând… prin combaterea doctrinei false (1 :3-7). „După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum” (1:3-4).

Pavel îl încurajase mai înainte pe Timotei să-și păstreze rolul pastoral în biserica din Efes, iar acum repetă acest îndemn, cu scopul expres de a combate doctrina falsă. Mai concret, Timotei trebuia să poruncească „unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură”. Doctrina falsă include orice învățătură care schimbă singura evanghelie adevărată sau o amestecă cu alte învățături. Deși Pavel nu vorbește explicit despre aceste învățături false, din context reiese că ar fi cele din 1:4, la baza lor stând o interpretare greșită a legii mozaice (1:7).

În biserică erau câțiva oameni care „se țineau” de învățături false, de „basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit” (1:4a). Una din responsabilitățile pastorale ale lui Timotei era să le poruncească să nu mai dea învățături false, care nu erau decât născociri inutile. Probabil că acești oameni interpretau și aplicau greșit genealogiile vechi-testamentare, promovând astfel „certuri de vorbe” mai degrabă decât „lucrul lui Dumnezeu prin credinţă” (1:4b). Aceste învățături false dădeau naștere la speculații în locul adevărului biblic, predicat de adevărații slujitori ai evangheliei. Învățăturile false îi amăgeau pe oamenii, făcându-i să se preocupe mai mult cu speculații, care erau cu totul false. Ei nu promovau credința mântuitoare în singura evanghelie adevărată, aceasta fiind responsabilitatea tuturor adevăraților slujitori ai evangheliei.

Pentru ca Timotei să nu-i mustre pe acești falși învățători într-un mod greșit sau cu un scop greșit, Pavel se grăbește să spună că „ținta poruncii este dragostea” (1:5a). Basmele și genealogiile promovează speculațiile, care duc de obicei la dezbinări în biserică, dar Timotei trebuie să urmărească să dea naștere în acești falși învățători la „dragoste, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută” (1:5). O astfel de dragoste vine (1) „dintr-o inimă curată”, (2) „dintr-un cuget bun” și (3) „dintr-o credinţă neprefăcută”. Nu poți să ai un cuget bun fără o inimă curată, și nici o credință neprefăcută fără o inimă curată și un cuget bun. Aceste trei caracteristici ale adevăraților învățători ai adevărului biblic sunt legate între ele în mod indisolubil. Nu poți s-o ai pe una fără alta, după cum spune și Evrei 10:22: „Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată”. Inima curată (sinceră), cugetul bun și credința neprefăcută merg mână-n mână. Un om cu o inimă curată este un om neprefăcut, sincer, onest și cu totul cinstit. Un astfel de om are și o „credinţă deplină” – credință în ceea ce crede, punându-și deplin încrederea în lucrarea lui Hristos și în siguranța mântuirii. Mai mult, inima lui este curățată de un cuget rău, adică are un cuget bun. Biblia vorbește despre cuget ca fiind parte a inimii, pentru că în Biblie alegerile morale se fac în inimă. Cugetul poate fi curat sau întinat, vinovat sau nevinovat, bun sau rău. Doar sângele lui Hristos poate curăța cugetele noastre (Evr. 9:14). Doar El ne poate da acea curățare interioară de păcate, o conștiință împăcată cu Dumnezeu și eliberată de povara vinovăției.

Când învățătorii nu au aceste trăsături spirituale și morale, în biserică se pot răspândi ușor și rapid tot felul de învățături aberante. Așa se întâmpla în Efes, unde „unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc” (1:6-7). În Efes erau niște învățători falși, care se „depărtaseră” de standardul cerut – adică „o inimă curată, un cuget bun şi o credinţă neprefăcută”. Cândva, ei au fost oameni cinstiți cu motivații corecte, dar la un moment dat au schimbat traiectoria. În loc să-i învețe pe alții singura evanghelie adevărată și doctrina biblică curată, ei „au rătăcit şi s-au apucat de flecării”.

Observați că depărtarea acestor învățători a fost treptată - au rătăcit de la adevărul pe care îl credeau și îl predicau cândva. Asta se întâmplă când învățătorii din biserică își iau ochii de la adevărul biblic și se prind în „flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.” Se lasă fermecați de lucruri care nu au valoare spirituală, „de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit” (1:4) și de „flecării”. Se pare că totul a început cu „dorința” lor. Interpretările eronate ale Scripturii, mai ales ale legii și ale relației ei cu evanghelia (cf. 1:8-11), încep cu o „dorință” pervertită a inimii. Se pare că acești învățători erau încântați de proeminența poziției lor în biserică și de învățăturile lor. Aceste învățături false sunt perfide pentru că cei care și-au asumat poziția de „învăţători ai Legii” de fapt nu înțelegeau lucrurile despre care vorbeau, însă vorbeau cu multă încredere. Cu alte cuvinte, încercau să fie convingători, pentru a compensa lipsa lor de înțelegere, susținând că ceea ce spun ei este adevărat fără îndoială.

Așadar, Pavel îi poruncește lui Timotei cu privire la responsabilitățile pastorale să păstreze doctrina curată, combătând învățătura falsă în primul rând, iar în al doilea rând, … promovând doctrina corectă (1:8-11). Doctrina falsă poate fi combătută prin doctrina corectă. Spre deosebire de acești învățători falși care nu știau ce vorbesc, adevărații învățători ai Scripturii sunt cei care știu „că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine” (1:8). Termenul „lege” se poate referi la lege în general, dar cel mai probabil se referă în mod specific la legea lui Moise, pe care falșii învățători o interpretau și aplicau în mod eronat. Însă, spune Pavel, legea nu trebuie reinterpretată pentru a se potrivi societății contemporane sau noilor filosofii ori studii academice. Nu, „Legea este bună”, însă există o condiție legată de folosirea și aplicarea ei: „dacă cineva o întrebuinţează bine”. Pe scurt, învățătorii legii lui Dumnezeu trebuie s-o interpreteze și s-o aplice în concordanță cu scopul și semnificația dată de autor. În felul acesta trebuie să folosim legea. Nu ni se permite să o reinterpretăm pentru a se potrivi gândirii și comportamentului modern.

Pentru a învăța legea în mod corect, trebuie să-i înțelegem scopul (1:9-10). „Căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi” (1:9a). Iată contrastul care apare în scopul legii! Ea nu este pentru „cel neprihănit” – cel care trăiește cinstit înaintea lui Dumnezeu și înaintea autorităților civile – și nici nu este „de temut pentru o faptă bună” (Rom. 13:1-7). Mai degrabă, legea este „pentru cei fărădelege şi nesupuşi” – cei care nu respectă legea și nu se supun legii. Acest grup de oameni pentru care a fost făcută legea se împarte în patru subcategorii…

În primul rând, legea a fost făcută „pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi” (1:9b). Această subcategorie îi descrie pe cei care, în general, I se împotrivesc lui Dumnezeu, Îi blasfemiază numele și în viața cărora nu există loc pentru Dumnezeu.

În al doilea rând, legea a fost făcută „pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă” (1:9b). Această subcategorie îi descrie pe cei care se răzvrătesc împotriva bunei-cuviințe și împotriva legii lui Dumnezeu, cei care ignoră cu totul relațiile firești dintre membrii familiei și se răzvrătesc împotriva lor. Ei nu doar că au pierdut orice urmă de bună-cuviință și de afecțiune față de părinți, ci au desființat până și legea lui Dumnezeu (cf. Ex. 20:12; 21:15).

Cea de-a treia subcategorie îi descrie pe cei care sunt un pericol pentru societate – „ucigătorii de oameni” (1:9c). Această exprimare îngrozitoare a fărădelegii încalcă cea de-a șasea poruncă, lucru pentru care era prevăzută pedeapsa cu moartea (Ex. 20:13; Num. 35:16).

Cea de-a patra subcategorie îi descrie pe cei care degradează societatea în general: „pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb” (1:10a). Cea de-a patra și ultima subcategorie îi include pe cei care practică păcate sexuale (cum ar fi adulterul sau homosexualitatea), pe cei care înrobesc alte ființe umane, pe mincinoși și pe cei care jură strâmb și care produc haos în societate, în special acele societăți care se bazează pe domnia legii pentru buna funcționare. Și pentru a se asigura că nu a uitat pe nimeni, Pavel include orice altă activitate, comportament, relație și atitudine în expresia „orice este împotriva învăţăturii sănătoase” (1:10b). Tot ceea ce nu arată bunătate, integritate, cinste și curăție este împotriva legii și a învățăturii sănătoase. Învățătura sănătoasă este întotdeauna „potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie” (1:11). Întotdeauna există potrivire perfectă între respectarea legii și adevărul evangheliei.

Concluzii. Aceasta este, așadar, prima poruncă a lui Pavel către tânărul pastor Timotei. Aflăm de aici că cei implicați în conducerea bisericii au responsabilitatea de a combate învățătura falsă, ceea ce presupune nu doar (partea negativă) să se opună învățătorilor falși și să-i corecteze, ci și (partea pozitivă) să învețe și să predice adevărul biblic.

Unul din scopurile slujirii noastre aici la IBP este „Consolidarea bisericii în privința predicării și conducerii biblice”. Suntem dedicați cu totul disciplinei predicării expozitive, pe care o promovăm oriunde și oricând putem. Pentru o bună funcționare a bisericii, predicarea expozitivă trebuie să meargă mână-n mână cu conducerea biblică. Avem convingerea că partea cu mai mare autoritate din conducerea bisericii este expunerea Cuvântului lui Dumnezeu, care nu doar explică și aplică adevărul bisericii, ci îi și mustră pe cei care se opun adevărului și îi corectează pe cei care greșesc (1 Tim. 5:20).

Pe măsură ce vom studia anumite pasaje din 1 Timotei, fie ca Domnul să folosească aceste studii pentru a te încuraja și echipa în rolul tău de lider în biserica lui Hristos!

III. Schițe de predici

Titlu: Să învățăm de la Isus – Văzând gloria lui Isus (Mat. 17:1-9)

Subiect: Schimbarea la față a lui Isus

Tema: Ceea ce ni se pare nouă bun nu este neapărat cel mai bun lucru – cel mai bun lucru este să privim doar la Isus.

Structura: Episodul acesta din slujirea lui Isus este structurat în jurul a (1) ceea ce vedem și (2) ceea ce auzim.

Punctul I. Vedem o transformare glorioasă (17:1-2)

1. Gloria lui Dumnezeu se reflectă pe fața lui Isus (17:2a)

2. Sfințenia lui Dumnezeu se reflectă în îmbrăcămintea lui Isus (17:2b)

Punctul II. Auzim o conversație care ne dezvăluie niște lucruri (17:3-9)

1. Este o conversație despre cine este Isus (17:3)

a) El este împlinirea legii (Mat. 5:17)

b) El este împlinirea profețiilor (Mat. 5:17)

2. Este o conversație despre ce este mai important (17:4-6)

a) Nu este despre noi și ce putem face noi pentru Isus (17:4)

b) Este despre Isus și ce a făcut El pentru noi (17:5-6)

3. Este o conversație despre a asculta de Isus (17:7-9)

a) Când ascultăm de Isus, El alungă frica (17:7)

b) Când ascultăm de Isus, El ne acaparează cu totul (17:8-9)