MENU

Where the world comes to study the Bible

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 13, Ediţia Toamnă 2014

Ediţia de toamnă, 2014

Produs de...

Dr. Roger Pascoe, Președinte,

The Institute for Biblical Preaching

Cambridge, Ontario, Canada

www.tibp.ca

Description: Description: Description: Description: Description: Description: Description: Description: C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind Biserica în Predicare Biblică şi Conducere”

Partea I: Două Fundamente Esențiale Pentru Predicare

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,
Cambridge, Ontario, Canada

Există două fundamente esențiale necesare oricărui predicator sau slujitor al Evangheliei, în contextul stabilității lucrării și a credibilității mesajului. În această ediție a Jurnalului Pastoral vom privi la primul fundament esențial al predicării:

Motivația Predicatorului Pentru Lucrare: “De ce facem ceea ce facem?”

Probabil că lucrarea ta nu va avea stabilitate şi trăinicie dacă nu ai aceste patru motivaţii în slujire:

Conştientizarea Chemării La Predicare

Chemarea lui Pavel la mântuire a fost „o pildă celor ce ar crede în El (Isus Hristos), în urmă, ca să capete viața veșnică.” (1 Tim. 1:16). În Galateni 1:15-16 apstolul amplifică narațiunea convertirii sale și include chemarea sa la predicare. În exemplul convertirii și mărturiei lui Pavel identificăm două elemente importante: întâi de toate, harul lui Dumnezeu (Gal. 1:15) și apoi, chemarea lui Dumnezeu (Gal. 1:15). Dumnezeu l-a chemat pe Pavel la predicare încă de când acesta era în pântecele mamei sale – chemarea pe care i-a făcut-o Domnul a fost una veșnică (chiar încă înainte de a se naște), aceasta devenind eficientă în contextul convertirii sale. Împrejurările chemării lui Pavel la convertire pot fi diferite de cele ale noastre, însă esență chemării la predicare nu este diferită.

Biblia prezintă moduri speciale în care Dumnezeu i-a chemat pe oameni la slujire. El i-a chemat pe patriarhi (Avraam, Iacov), pe judecători (Iosua, Ghedeon), pe profeți (Moise, Samuel, Ieremia) și pe apostoli (Pavel). În vreme ce împrejurările și modalitățile chemării lor nu sunt normative vizavi de modul în care Domnul îi cheamă pe oameni astăzi (și cei amintiți mai sus au fost chemați în mod diferite, deci nici în cazul lor nu vorbim despre metode normative), totuși aceste exemple de chemare la slujire ne învață în mod clar că Dumnezeu îi cheamă pe slujitorii Săi în mod direct, individual și specific. După cum Dumnezeu i-a ales pe cei despre care se scrie în Biblie, tot așa alege și astăzi oameni pentru lucrare.

Toți creștinii sunt chemați. Toți suntem chemați la mântuire, prin credința în Hristos ca Domn și Salvator al nostru (Ef. 1:18; 4:1; 2 Tim. 1:9; Evr. 3:1; 2 Pet. 1:10) și suntem chemați la slujire, prin fapte bune (Ef. 2:10) și folosirea darurilor noastre (1 Cor. 12:1-14).

Una din sferele de slujire unde Dumnezeu îi cheamă pe unii este cea a predicării. Chemarea la predicare nu vine din partea bisericii și nici nu este controlată de aceasta (deși se așteaptă ca prezbiterii bisericii să confirme chemarea, potrivit cu 1 Tim 4:14; 2 Tim. 1:6). După cum afirmă Dr. Olford: „În ultimă instanță, chemarea la predicare este făcută prin inițiativa suverană a lui Dumnezeu în viața și experiența celui ce este rânduit să îndeplinească acest rol.” 1

Să privim la șapte aspecte ale chemării lui Dumnezeu la predicare:

1. Motivul Pentru Care Dumnezeu Cheamă La Predicare (Cf. Rom. 10:14-15).

Cei mântuiți sunt persoane care îl chemă pe Domnul ca Salvator al lor, încrezându-se în Hristos și în lucrarea Sa ispășitoare de la cruce (Rom. 10:9-10). Dar întrebarea este, cum pot oamenii să îl cheme dacă nu cred în El? desigur, înainte de a-L chema trebuie mai întâi să creadă în El și pentru a crede în El este necesar ca mai înainte să audă despre El. Deci, cum pot ei auzi despre El? Aud prin lucrarea de predicare. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi chemă în slujire pe predicatori.

Așadar, logica acestui argument progresiv privitor la chemarea lui Dumnezeu la predicare este aceasta:

1) Dumnezeu îi chemă pe predicatori să vestească Evanghelia, astfel încât cei care nu au auzit niciodată de Hristos să o poată face.

2) Cei care aud Evanghelia pot crede.

3) Cei care au auzit și cred în El în cheamă pe Dumnezeu pentru salvarea lor, prin credința în Isus Hristos.

Ultimul pas în acest argument logic este următorul: „Cum pot să vestească dacă nu sunt trimiși?” (10:15). Aceasta este o confirmare biblică a faptului că Dumnezeu cheamă predicatori – Dumnezeu îi trimite pe cei pe care i-a chemat. Dumnezeu este cel care cheamă, echipează și îi trimite pe oameni să predice Evanghelia. Aceste adevăruri ne învață că:

1) Dumnezeu cheamă oameni la predicare așa încât alții să poată să ajungă la credință în încredere în Hristos.

2) Fără chemarea lui Dumnezeu nu putem avea succes în predicare.

3) Prin urmare, cei care nu sunt chemați să predice Evanghelia nu ar trebui să fie propovăduitori. Simplul fapt că cineva pretinde că este predicator nu înseamnă neapărat și că Dumnezeu l-a chemat la această lucrare.

2. Natura Chemării Lui Dumnezeu La Predicare

Aceasta este o chemare „eternă” făcută de Dumnezeu prin harul său. „Dumnezeu… m-a chemat din pântecele maicii mele.” (Gal. 1:15), spune Pavel. A fost o chemare făcută de dinainte, rânduită (cf. Ier. 1:4-5).

Chemarea făcută de Dumnezeu, prin harul Său, este „eficientă” (Gal. 1:15; cf. Fapte 9:4; 22:7; 26;14). Ceea ce Dumnezeu rânduiește să fie făcut, se și întâmplă. El își face chemarea eficientă. Putem concluziona, deci, că ceea ce Dumnezeu a făcut în Pavel, a făcut și în alții de-a lungul istoriei și încă mai continuă.

3. Cunoașterea Chemării Lui Dumnezeu La Predicare

Chemarea la predicare este inițiată printr-un simțământ lăuntric, o pasiune arzătoare de a predicare. Cunoașterea acestei chemări este legată de lucrarea lăuntrică făcută de Hristos prin care suntem motivați să predicăm. Dumnezeu i-a dăruit lui Pavel mărturia lăuntrică a chemării Sale la predicare, descoperirea lăuntrică a Fiului Său – „Dumnezeu… l-a descoperit pe Fiul Său în mine, ca să-l pot vesti.” (Gal. 1:16).

4. Dovada Chemării Lui Dumnezeu La Predicare

Vreau să indic cinci teste ca „dovadă” a chemării lui Dumnezeu la predicare.

Test #1: Convingerea spirituală privitoare la chemare – dorința și râvna lăuntrică.

Dumnezeu care este în noi prin Hristos ne îndeamnă să predicăm (Rom. 10:15; 1 Cor. 1:17; 9:16-17). Convingerea că ești chemat să predici poate să crească de-a lungul timpului, pe măsură ce Dumnezeu lucrează în inima ta și rânduiește, în mod providențial, împrejurări care te determină să răspunzi la chemarea de a predica. Acesta poate să fie motivul pentru care unii oameni nu încep să predice decât mai târziu în viață.

Același Duh Sânt care-mi dă siguranța salvării îmi oferă și siguranța chemării la predicare (Rom. 8:14; Gal. 1:15-16; 2 Tim. 1:8-11). Dacă este de la Dumnezeu, cu cât te rogi mai mult, cu atât va crește această chemare; altminteri dorința se va stinge.

Test #2: Darul practic al chemării - darul se manifestă.

Prin predicarea ta devine clar faptul că Dumnezeu ți-a oferit darul predicării (Ef. 3:18; 2 Tim. 1:6). “Darul Duhului este dat fiecăruia spre folosul altuia.” (1 Cor. 12:7).

Test #3: Rezultatele vizibile ale chemării.

Dumnezeu folosește darul tău pentru zidirea, încurajarea și îndemnarea sfinților și pentru salvarea celor necredincioși (1 Cor. 9:2; 2 Cor. 3:3). Rodul predicării tale este „sigiliul” chemării din partea Domnului.

Test #4: Confirmarea publică a chemării.

Chemarea ta va fi confirmată de alții (liderii bisericii). 1 Tim. 4:14 și 2 Tim. 1:6-7 indică faptul că atunci când există o chemare divină, are loc și o confirmare umană (cf. Fapte 13:1-4)

Test #5: Calificările spirituale ale chemării.

a) Pus deoparte pentru Dumnezeu: „Un vas ales” (Fapte 9:15-16; 13:2; 22:14-15).

b) Dreapta credință: „…l-a predicat pe Hristos… că El este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9:20).

c) Caracterul unui slujitor: „un slujitor și o mărturie…” (Fapte 26:16-18).

5. Efectul Chemării Lui Dumnezeu La Predicare

Claritatea chemării la predicare îi ajută pe propovăduitori să rămână focalizați și motivați în vederea împlinirii slujbei lor. Le oferă răbdare și putere pentru această lucrare. Fără un simțământ clar al chemării, nu doar că ar fi dificil pentru ei să rămână pe aceeași traiectorie, dar probabil că nu ar trebui să se angajeze deloc la o asemenea lucrare.

O chemare clară din partea lui Dumnezeu oferă siguranță, călăuzire, elan și profunzime în lucrare. Aprobarea din partea oamenilor nu este un aspect important, iar renunțarea nu este o opțiune.

Chemarea divină oferă stabilitate, curaj și încredere chiar și în situații de opoziție și adversitate. Îi încurajează inima predicatorului atunci când acestuia îi vine să renunțe la lucrare. Clovis Chappell a scris că Dumnezeu îi cheamă pe oameni să predice:

a) Pentru ca aceștia să știe cu claritate la cel fel de slujbă au fost chemați.

b) Deoarece fără chemarea divină ei nu ar avea curajul să se angreneze într-o asemenea lucrare.

c) Să ne păstreze statornici și în adevăr prin împlinirea acestei slujbe.

Trebuie să ne reamintim în mod constant de chemarea lui Dumnezeu la predicare – să ne întoarcem la „Betel”, în acel moment în care chemarea a fost atât de clară și încurajatoare încât nu ne-am îndoit deloc de ea. Trebuie să ne amintim de împrejurările și experiențele în care am știut clar că Dumnezeu ne-a chemat la lucrare. Lucrul acesta ne va ține tari și ne va ajuta să perseverăm chiar și atunci când suntem ispitiți să renunțăm. Chemarea ne țină aprinsă în inimă pasiunea și bucuria de a predica.

6. Scopul Chemării Lui Dumnezeu La Predicare

Dumnezeu ne cheamă și ne oferă un mesaj pe care noi trebuie să-l proclamăm de dragul Domnului și al oamenilor care au o nevoie urgentă de cuvânt din partea lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu are trei obiective principale:

Suntem chemați să „predicăm Cuvântul” (2 Tim. 4:2), „întreg planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27), “învățătura sănătoasă” (2 Tim. 1:13; 4:3; 1 Tim. 4:6), “să împărțim drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15).

Dumnezeu nu ne cheamă să predicăm propriile noastre idei sau subiecte favorite, ci să predicăm Cuvântul, laptele curat al cuvântului și hrană tare pentru cei care o pot primi (Evrei 5:12-14).

Suntem chemați să „predicăm Evanghelia” (Rom. 1:15-16; 1 Cor. 9:16; 15:3-4; cf. Fapte 16:10; Rom. 15:20; Mc. 16:15; 1 Cor. 1:17; Gal. 1:11-12). Evanghelia, după cum au explicat reformatorii, este îndreptățirea numai prin harul lui Dumnezeu, prin credința exclusivă în Hristos, bazată doar pe Cuvântul lui Dumnezeu, numai pentru gloria lui Dumnezeu.

Pavel nu s-a lăsat distras de alte lucrări cum ar fi botezarea oamenilor, chiar dacă este vorba despre ceva bun, ci a știut că Hristos l-a trimis să „predice Evanghelia” (1 Cor. 1:17). Trebuie să-l predicăm pe „Hristos”. Acesta a fost obiectivul pe care l-a avut apostolul Pavel în lucrare: „Să îl predic pe Hristos printre neamuri” (Gal. 1:16); „Noi îl predicăm pe Hristos și pe El răstignit.” (1 Cor. 1:23; 2:2). Pavel a fost chemat să-l proclame pe „Hristos” (Col. 1:28-29). Pavel și-a dedicat întreaga viață acestui singur mesaj clar și simplu, în ciuda opoziției și a descurajărilor. Acesta a fost scopul vieții sale.

Fără îndoială, accentul pe care Pavel l-a pus pe acest mesaj provine din propria sa experiență de salvare și din chemarea Domnului pentru viața sa. Chemarea lui Dumnezeu nu este o experiență abstractă, lipsită de substanță. Dumnezeu îi cheamă pe oameni să predice și le încredințează mesajul pe care trebuie să-l vestească.

Predicarea este legată în mod direct de doctrine și de Evanghelia lui Dumnezeu (Fapte 20:24; Rom. 1:1). Noi nu suntem chemați să predicăm orice fel de mesaj vrem, ci doar adevărul Cuvântului. Noi suntem ambasadorii lui Hristos, și îi chemăm pe oameni la împăcarea cu Dumnezeu, prin Hristos (2 Cor. 5:19-20). Chiar și cei care au în primul rând darul de învățători sunt îndemnați să facă lucrarea unui evanghelist (2 Tim. 4:5). „Natura chemării este legată de harul veșnic și eficient al lui Dumnezeu.”2

Suntem chemați să-i învățăm pe sfinți. Noi trebuie să le predicăm nu doar celor ce sunt pierduți, ci și celor salvați, așa încât să cunoască de ce cred ceea ce cred. „Poruncește și învață aceste lucruri” (1 Tim. 4:11). „Și lucrurile pe care le-ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere care să fie în stare să-i învețe și pe alții.” (2 Tim. 2:2; cf. In. 21:17; Fapte 2:42; 15:35; Rom. 12:7; Col. 3:16; 2 Tim. 4:2-3).

7. Imboldul Chemării Lui Dumnezeu De Predica

Pavel a exprimat imboldul pe care îl are de a predica în felul acesta: Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Cor. 9:16).

Cunoscutul predicator metodist, Samuel Chadwick, a spus:

„Aș prefera mai degrabă să predică decât să fac orice altceva în lume. Mai degrabă aș predica decât să-mi mănânc cina, ori să merg în vacanță. Mai degrabă aș plăti ca să pot predica, decât să fiu plătit să nu predic. Lucrarea aceasta are prețul ei, agonia și lacrimile ei, și nicio chemare nu oferă asemenea bucurii și inimi frânte, însă este o chemare pe care un arhanghel ar putea să o râvnească. Este vreo bucurie mai mare ca cea de a salva un suflet? Vreo emoție ca cea avut atunci când se deschid ochii orbilor? Există vreo răsplată precum iubirea copiilor până la a doua și a treia generație? Există vreo comoară precum inimile iubitoare și mulțumitoare ale celor vindecați și mângâiați?”3

Concluzii

Fie ca toți predicatorii care citesc acest Jurnal Pastoral să știe și să fie siguri de chemarea lui Dumnezeu la predicare. Acest lucru te va ajuta să predici cu convingere, curaj și consecvența pe care doar Domnul le poate da, în ciuda opoziției și a criticilor. Fie ca motivația chemării conștiente la predicare, așa cum a fost schițată în acest articol, să fie reală în fiecare dintre noi.

Part II: Pregătirea Pentru Predicare

“Studierea textului”

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,
Cambridge, Ontario, Canada

Lucrul cu textul și aplicarea bunelor principii hermeneutice și omiletice presupune un demers complex și implică disciplină și hotărâre, însă este ceva absolut necesar în slujirea noastră. Trebuie să cercetăm și să studiem Scripturile dacă dorim să avem o interpretare corectă a lor.

Principii Biblice Pentru Studierea Textului

“Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Tim. 2:15)

Mandatul biblic pe care îl avem referitor la comunicarea adevărului lui Dumnezeu este să „încredințăm aceste lucruri la oameni de încredere” (2 Tim. 2:2). Mijloacele biblice presupun concentrarea pe care o are un soldat (3-4), efortul susținut al unui atlet (5) și perseverența nezguduită a unui fermier (6). Apoi, metoda biblică în pregătirea pentru comunicarea adevărului este să „împărțim drept Cuvântul adevărului” (15) printr-o interpretare caracterizată de autoritate, analiză și acuratețe.

Să privim mai în detaliu aceste trei aspecte legate de metoda biblică necesară pentru studiul unui text:

1. Interpretarea Corectă

„Să împartă drept (sau, să interpreteze corect) Cuvântul adevărului.”

Este necesară acuratețea din punct de vedere istoric. Aceasta înseamnă să întrebi „când, unde și de către cine” au fost rostite aceste cuvinte? Care au fost obiceiurile, cultura și atmosfera vremii în care aceste cuvinte au fost scrise sau rostite? Care este contextul istoric al textului? Ce situație istorică l-a determinat pe autor să scrie acest pasaj?

Este necesară acuratețea în ceea ce privește contextul. Aceasta înseamnă că nu trebuie să scoatem niciodată pasajul din contextul său. Trebuie să menținem o consecvență între versetele care vorbesc despre același subiect, comparând Scriptura cu Scriptura și neinterpretând vreodată un pasaj într-un mod în care să-l contrazică pe altul.

Este necesară acuratețea din punct de vedere gramatical. Încercăm să aflăm (atât de bine cât putem) ce a dorit să comunice autorul audienței sale originare. La ce s-a referit el? Ce a înțeles destinatarii cu privire la acest lucru? Acest demers implică focalizarea asupra formei (morfologiei), relației dintre cuvinte, a frazelor, a sintaxei și a diverselor arii de semnificație ale cuvintelor (semantica).

Este necesară acuratețea doctrinară (teologică). Trebuie să fim corecți din punct de vedere doctrinar, atât pe baza a ceea ce aflăm dintr-un anumit text, cât și din alte texte care tratează același subiect. Demersul acesta implică o înțelegere a teologiei sistematice (ce spune întreaga Scriptură despre o anumită doctrină) și aplicarea adevărului descoperit la textul avut în discuție.

2. Interpretarea Analitică

„Să împartă drept (sau, să interpreteze în mod analitic) Cuvântul adevărului”

„Împărțirea” dreaptă a Cuvântului adevărului înseamnă să faci o brazdă dreaptă (ca un fermier), să tai drept (ca un tâmplar), să croiești o cale dreaptă. Cu alte cuvinte, să croiești un curs drept al adevărului printr-o junglă de erori.

Acest lucru înseamnă să interpretezi corect Cuvântul adevărului, așa cum a făcut Pavel – nu cum au procedat oponenții săi și învățătorii falși care se certau pe seama genealogiilor, „certuri de cuvinte fără vreun câștig, spre pieirea celor ce le ascultă” (2:14), și era angajați în „vorbării goale și lumești” (2:16).

Atunci când „vei împărți drept”, Cuvântul adevărului, vei predica doctrina sănătoasă, care va duce la o purtare bună (2:20-26).

3. Interpretarea Autoritativă

„Să împartă drept (sau, să interpreteze cu autoritate) Cuvântul adevărului

Aceasta înseamnă că trebuie să avem competențe în cunoașterea Scripturilor – să înțelegem Cuvântul adevărului, să avem o cunoaștere largă a Scripturilor și să credem pe deplin în Scripturi ca fiind adevărate.

De asemenea este necesar să avem încredere în Biblie, deoarece aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l putem înțelege corect și clar prin lucrarea de iluminare a Duhului Sfânt. (cf. In. 14:17; 15:26; 16:13).

Partea III: Conducere – A Fi Un Model De Om Evlavios

“Supunerea ta personală față de Duhul Sfânt,” Pt. 3

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,
Cambridge, Ontario, Canada

În edițiile de Primăvară și Vară 2014 ale Jurnalului Pastoral am examinat diferite aspecte ale vieții creștinului umplut de Duhul Sfânt, în baza textului din Efeseni 5:18-6:20. Până acum am privit la (1) Semnificația unei vieți pline de Duhul Sfânt; (2) Necesitatea de a avea o viață plină de Duhul Sfânt; (3) Realitatea unei vieți pline de Duhul Sfânt. În această ediție vom continua subiectul cu…

Activitatea Unei Vieți Pline De Duhul Sfânt

Activitățile care au la bază plinătatea Duhului Sfânt cuprind fiecare aspect din viețile noastre – biserica, locuința, serviciul, vecinătatea și lumea în general. Atunci când Duhul lui Dumnezeu este activ vei găsi unitate plină de Duhul în biserică, armonie plină de Duhul în cămine, colaborare plină de Duhul la locul de muncă și biruință plină de Duhul în lume. Întâi de toate, să luăm seama la…

Unitatea Plină De Duhul În Biserică (5:19-21)

Să remarcăm, întâi de toate, că unitatea în biserică se realizează prin oameni plini de Duhul care se închină împreună - …să vorbiți între voi cu psalmi, imnuri și cântări de laudă (19). Închinarea comunitară are o componentă de zidire reciprocă, să vorbiți între voi - să vă învățați unii pe alții și să vă îndemnați prin cântări de laudă, imnuri și psalmi. Poate că în biserica primară credincioșii își citeau Psalmii unii altora, cu voce tare, într-un mod similar cu citirile în cor din zilele noastre. Sau, poate că lucrul acesta înseamnă pur și simplu că prin cântări și Psalmi credincioșii „își vorbeau” unii altora, zidindu-se și încurajându-se reciproc.

Această zidire reciprocă are atât aspecte orizontale, cât și verticale. Închinarea orizontală are loc prin cântare (19). Atunci când cântăm ne zidim unii pe alții, un aspect la care nu ne gândim prea mult de obicei. Închinarea verticală are loc prin a aduce din toată inima laudă Domnului (19). Această laudă (melodie) este acea încântare dulce pe care o îndreptăm spre Domnul prin cântarea noastră. Prin toate acestea noi ne închinăm Domnului, nu doar ne zidim unii pe alții. Este o închinare în inima ta, nu doar pe buzele tale – este lăuntrică, nu doar externă. Oamenii plini de Duhul se închină în inimile lor deoarece acolo este locul unde sălășluiește Duhul.

În al doilea rând, unitatea în biserică vine prin oameni plini de Duhului care îi mulțumesc lui Dumnezeu împreună - … și mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului Isus Hristos (20). Acesta este un alt aspect al închinării comunitare – să dăm mulțumiri împreună. Recunoștința este o componentă a închinării comunitare, însă este și o calitate esențială la nivel individual. Oamenii plini de Duhul sunt mulțumitori. Cei care murmură și se plâng nu sunt plini de Duhul. Recunoștința este o roadă a Duhului (Gal. 5:22). Oamenii plini de Duhul se desfată în a da mulțumiri, în mod neîncetat. Cei neevlavioși, pe de altă parte, nu dau mulțumiri (Rom. 1:21).

Oamenii plini de Duhul dau mulțumiri în ce privește toate lucrurile. Există motive de mulțumire atât în împrejurări bune, cât și în cele rele.

În al treilea rând, unitatea în biserică vine prin oameni plini de Duhul care se supun unii altora - … supuneți-vă unii altora în frica lui Dumnezeu (21). Aceasta este adevărata slujire. Oamenii plini de Duhul se slujesc unii pe alții fiind supuși, nu doar în viața bisericească, ci și acasă, la lucru sau în viața comunitară.

Oamenii plini de Duhul sunt blânzi, smeriți și se supun în mod reciproc, nu răutăcioși, agresivi, mândri – nu oameni de tipul le-fac-pe-toate-cum-vreau-eu. Umplerea cu Duhul duce la supunere reciprocă, nu la individualism, mândrie și disensiune. Liderii plini de Duhul se supun unii altora în frica lui Dumnezeu, reflectând în ei înșiși smerenia Lui.

Aceasta este cheia unității. Fără o supunere reciprocă orice organizație se va destrăma. Acesta este motivul pentru care multe biserici sunt, uneori, divizate. Liderii lor nu practică și nu demonstrează un duh smerit și plin de supunere. Ei nu arată prezența lui Hristos în modul în care se relaționează unii la alții. Separarea în biserică este alimentată prin oamenii ambițioși care doresc ca lucrurile să fie făcute după placul lor – membrii care nu se supun liderilor și lideri care nu-și respectă membrii.

Cum se vede această lucrare în rolurile noastre de conducere și în relații? Cum se vede în biserică, între prezbiteri și diaconi? Sau acasă, în relație cu soția și copii? La locul de muncă, cu colegii? Cum se vede în vecinătate, în societate, la școală?

Cum lucrează supunerea reciprocă? Cum se iau decizii într-un mediu caracterizat de supunere reciprocă. Înseamnă acest lucru că trăiești într-o stare continuă de vid în ceea ce privește conducerea? Creează această perspectivă un model de conducere în care tuturor le este frică să ia poziție în cazul în care alte persoane nu sunt de acord cu ei, sau dacă cineva se simte jignit, așa încât se ajunge ca nimeni să nu mai facă nimic? Ei bine, nu!

Supunerea reciprocă funcționează prin manifestarea unui spirit de cooperare, de smerenie și respect, chiar și atunci când se iau decizii sau măsuri pe care alții nu le agreează. Totul are de-a face cu atitudinea ta și modul în care acționezi.

Cum arată supunerea reciprocă în întâlnirile bisericești, în cele ale prezbiterilor, sau ale comitetelor? Și mai important, este umplerea cu Duhul evidentă în viața ta? Când alții privesc la tine, vorbesc cu tine, te ascultă, îl văd ei și îl aud pe Duhul Sfânt la lucru în viața ta? Văd ei că supunerea reciprocă este practicată? Lucrează în acest mod Duhul Sfânt în viața ta (în atitudinea ta față de Dumnezeu și de oameni), sau permiți tu anumitor lucruri din viața ta să-l întristeze pe Duhul Sfânt? Ești cunoscut ca o persoană care forțează lucrurile după voia ta, după placul tău, căutând vizibilitate, sau ești cunoscut ca o persoană smerită și blândă?

În următoarea ediție a Jurnalului Pastoral (Iarnă 2015) vom continua cu subiectul armoniei pline de Duhul în familie.

Partea IV: Gânduri Devoționale (Ioan 21:15-25)

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,
Cambridge, Ontario, Canada

După ce s-a întâlnit cu ucenicii Săi, pe țărmul Mării Tiberiadei, Isus își concentrează atenția asupra lui Petru. În acest dialog, învățăm despre trei baze ale slujirii creștine.

În primul rând angajamentul de a-l sluji pe Domnul înseamnă să-l iubim pe El (15-17). Isus îl întreabă pe Petru de trei ori dacă îl iubește. Prima dată (versetul 15), Isus îl întreabă, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? Presupunem că aceștia se referă la ceilalți ucenici, de vreme ce la un moment dat Petru a afirmat că este mai loial decât ei. Petru nu răspunde la întrebarea lui Isus, comparând dragostea sa cu a celorlalți ucenici, ci își afirmă iubirea față de Domnul. Da, Doamne. Tu știi că te iubesc. Isus îl încredințează să pască mielușeii Săi. A doua oară (versetul 16), Isus îl întreabă, simplu, fără a se mai referi la ceilalți ucenici: Mă iubești? Petru răspunde din nou: Da, Doamne, Tu știi că te iubesc. Isus îl încredințează pe Petru să pască oile Sale. Când Isus îl întreabă a treia oară (versetul 17), Simon, mă iubești? Petru se supără și, din nou, apelând la cunoașterea plenară a lui Isus, afirmă: Doamne, Tu cunoști toate lucrurile, știi că te iubesc. Isus răspunde: Paște oile Mele.

După cum a fost necesară evaluarea inimii lui Petru, înainte ca Isus să-I încredințeze lucrarea Sa, tot astfel este necesară și examinarea inimilor noastre înainte de a ne angrena în slujirea Domnului. Principiul transmis aici este că angajamentul nostru în slujirea Domnului înseamnă o dedicare în a-l iubi pe El. În ciuda loialității noastre fragile, Isus prețuiește încă iubirea noastră și încă vrea să-l slujim. El vrea să ne mărturisim păcatele și eșecurile din trecut (ceea ce Petru a făcut într-o întâlnire anterioară avută cu Isus, cf. Luca 24:34), să fim iertați, așa încât părtășia noastră cu Domnul să fie restaurată și să fim încredințați cu slujire.

Problema este că, atunci când eșuăm, Satan se grăbește să ne trântească la pământ. Până la urmă, el este „acuzatorul fraților.” Avem, însă, un Avocat și El pledează pentru noi înaintea lui Dumnezeu, restaurând părtășia noastră cu El. Nu este de mirare că atunci când a scris epistola sa, Petru a spus: „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). Probabil că el a învățat acest adevăr, în ziua aceea, pe țărm.

Isus încă prețuiește iubirea noastră și vrea să-L slujim, în ciuda credincioșiei noastre fragile. El vrea să-L slujim prin hrănirea mielușeilor Săi (15), prin păstorirea oilor Sale (16) și hrănirea oilor Sale (17). Angajamentul nostru în slujirea Lui este să-L iubim necondiționat și fără rezerve. Isus ne încredințează să-l slujim pe El, prin harul Său. Slujba noastră, ca lucrători cu Evanghelia, este să-l slujim pe El și turma Sa, ajutându-i pe cei care sunt interesați de creștinism să depășească pricinile de poticnire, mentorându-i și ucenicizându-i pe cei care au fost mântuiți de curând, și încurajându-i pe cei care sunt în vârstă și obosiți. Aceștia sunt mielușeii și oile lui Dumnezeu care au nevoie să fie hrănite și păstorite.

Al doilea principiu pe care-l învățăm este că scopul slujirii lui Dumnezeu este de a-l glorifica pe El (18-19a). Trebuie să-l glorificăm pe El când suntem mai tineri (18a), când încă avem energia și entuziasmul tinereții, când încă suntem în putere.

De asemenea, este necesar să-L glorificăm și când suntem mai în vârstă (18b-19a). Când vei fi în vârstă se referă la un timp viitor când fiecare dintre noi vom întâmpina limitări fizice și mentale. Se are în vedere vremea când îți vei întinde mâinile pentru sprijin și ajutor din partea altcuiva și altul te va îmbrăca și te va duce unde nu vei dori. Este vorba despre o perioadă în care vei experimenta dependența totală de alții. Cu alte cuvinte, ajungem aproape de sfârșitul vieții, când devenim slabi, limitați și dependenți. Probabil, în cazul lui Petru, se avea în vedere și vremea în care va fi martirizat pentru Hristos, când mâinile sale vor fi întinse, va fi îmbrăcat de altcineva și dus unde nu va dori să meargă, ceea ce, potrivit datelor istorice, a avut loc în jurul anului 61 d.Hr.

Viața este un ciclu de la viață la moartă și trebuie să-l slujim pe Domnul în fiecare etapă. Perioada dintre aceste etape este foarte scurtă, deci nu trebuie să amânăm decizia de a-l sluji pe Domnul, pentru o perioadă mai târzie din viața noastră. Trebuie să-l slujim și să-l glorificăm pe Domnul, indiferent de perioada din viață în care ne aflăm la momentul actual.

Al treilea principiu pe care îl învățăm este că modelul slujirii lui Dumnezeu este prin a-l urma pe El (19b-22). Isus îi repetă lui Petru aceeași chemare pe care a făcut-o când i-a chemat prima dată pe ucenici (cf. Matei 4:19), adică Urmează-mă. Aceasta înseamnă ucenicie, nu-i așa? Să-l urmăm pe Domnul. Așadar, cum îl urmăm pe Domnul?

Îl urmăm pe Domnul răspunzând chemării Sale. Când auzim Urmează-mă, trebuie să răspundem cu ascultare, așa cum a făcut Petru, fără a ști ce ne așteaptă la sfârșitul acelui angajament. Îl urmăm pe Domnul ațintindu-ne privirea asupra Lui (20). Petru și-a luat pentru un moment privirea dinspre Domnul, așa cum făcuse odinioară când a început să se scufunde în apă. Acum el își ia privirea dinspre Domnul și se uită la Ioan, care-i urma, și întreabă: Dar cu acesta ce se va întâmpla? (21).

Nu îl urmăm pe Domnul doar prin a răspunde la chemarea Sa şi prin a ne păstra privirea aţintită asupra Lui, ci îl urmăm şi prin a ne preocupa de treburile noastre (21-22). Ceea ce va face Domnul cu Ioan nu este treaba lui Petru. Datoria lui era să-l urmeze pe Isus în ascultare și credincioșie, fără a se compara cu alții.

Ucenicia este individuală. Nu este grija sau responsabilitatea noastră cu privire la slujirile pe care Dumnezeu le încredințează altor persoane. Ele au propriile lor daruri spirituale și chemarea din partea lui Dumnezeu, iar noi le avem pe ale noastre. Provocarea pe care Domnul i-o lansează unuia, nu este identică cu a altuia. La fel ca Petru, unii oameni sunt mai preocupați de ceea ce fac alții pentru Domnul, decât de ceea ce ar trebui să facă ei înșiși. Să ne asigurăm că ascultăm cu atenție ceea ce Dumnezeu ne-a încredințat să facem pentru El. Să fim atenți la ceea ce El ne spune prin Cuvântul său, prin conștiința noastră, prin darurile noastre și prin dorințele noastre ascultătoare.

Numai prin harul Domnului suntem chemați să-l slujim pe El și nu prin vrednicia noastră. Dumnezeu dorește să știm că El poate să ne folosească exact acolo unde suntem, în ciuda greșelilor, a eșecurilor și a indiferenței periodice. Așadar, nu renunța din cauza eșecurilor din trecut. Nu renunța din cauza întrebărilor legate de viitor și nu te împiedica prin a te compara cu alții. Să răscumpărăm vremea, căci zilele sunt rele (Ef. 5:16). Să învățăm să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă (Ps. 90:12).

Să ne amintim că adevărata slujire creștine presupune un angajament în a-L sluji pe Domnul cu dragoste; scopul pentru care îl slujim este glorificarea Lui; și modelul de slujire este prin a-L urma pe El. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să împlinim aceste principii esențiale pentru slujirea creștină.

Partea V: Schițe De Predică

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,
Cambridge, Ontario, Canada

Ioan 18:33-38, Dialogul lui Isus cu Pilat

Pentru versiunea audio în engleză a acestor predici, fă click pe următoarele link-uri: Link 1 - In. 18:33-34; Link 2 - In. 18:35-37; Link 3 - In. 18:37-38

Titlu: Conflictul împărățiilor

Punctul #1: Domnia lui Isus dezvăluie un conflict între împărății (33-35a)

1. Domnia lui Isus îi separă pe cinici de căutători (33-35a)

(1) Cinicii iau în derâdere domnia lui Isus (33b)

(2) Adevărații căutători flămânzesc după domnia lui Isus (34)

(3) Inima dezvăluie diferența (35a)

2. Domnia lui Isus separă fizicul de spiritual (35b-38a)

(1) Isus arată că Împărăția Sa nu este o entitate fizică (36)

(2) Isus arată că Împărăția Sa este o entitate spirituală (37-38a)

Punctul #2: Vezi ediția de Iarnă 2015 a Jurnalului Electronic al Pastorilor, atunci când va fi publicată.


1 Stephen F. Olford, Anointed Expository Preaching, (Nashville: Broad & Holman, 1998), 8.

2 Olford, Anointed, 17.

3 Citat în Olford, Anointed, 18.

Related Topics: Pastors