MENU

Where the world comes to study the Bible

1 Corinthians

Download all audio

This sermon series on the book of 1 Corinthians was preached by Jeff Miller at Trinity Bible Church in 2014-2015. Click on an individual sermon for an abstract of the message and to access both audio and video of the message. 

Paul responds to reports and letters, addressing several issues brewing in the church in Corinth. The church was misusing some of God's greatest gifts, such as baptism, knowledge, sex, money, grace, liberty, speech, food, spiritual gifts, and the Lord's Supper. First Corinthians might aptly be described as "A Fool's Guide to the Local Church." It has direct application to the church today.

Related Topics: Baptism, Basics for Christians, Ecclesiology (The Church), Issues in Church Leadership/Ministry, Marriage, Sexuality, Spiritual Gifts

1. Why We Should Count Our Blessings (1 Corinthians 1:1-9 )

Related Media

1 Corinthians (part one)

The unity in Corinth was being threatened because of one-upmanship in the church. Instead of humble believers striving to serve one another, they were jockeying for positions of power, wisdom, and influence so that others would serve them. They were running to the front of the line instead of choosing to be last of all and servant of all. Paul responds to reports and letters, addressing several issues brewing in the church in Corinth. The church was misusing some of God's greatest gifts, such as baptism, knowledge, sex, money, grace, liberty, speech, food, spiritual gifts, and the Lord's Supper. First Corinthians might aptly be described as "A Fool's Guide to the Local Church." It has direct application to the church today.

Related Topics: Thanksgiving

2. Why We Should Not Boast (1 Corinthians 1:10-31)

Related Media

1 Corinthians (part two)

Pride is ugly, and we tend to recognize it in everyone but ourselves. It had been five years since Paul had served the church in Corinth. And reports were trickling in to him that members of the church were very interested in impressing one another. Instead of humble believers striving to serve one another, they were jockeying for positions of power, wisdom, and influence so that others would serve them. They were running to the front of the line instead of choosing to be last of all and servant of all. So Paul's letter attacks the disease over the symptom. We have wisdom, power, and a privileged position that we did nothing to deserve. If we'd like to boast, we should boast in Lord. After all, "He is the reason [we] have a relationship with Christ Jesus."

Related Topics: Christian Life

5. Prontos para o Casamento — A História de Boaz e Rute

Related Media

Há mais de 500 anos o corpo do velho Jacó descansava na caverna de Macpela. Esse foi um período agitado para seus descendentes. Primeiro, houve os anos difíceis do cativeiro egípcio, os quais culminaram na graciosa libertação de Deus; em seguida, houve os quarenta anos de peregrinação no deserto, os quais terminaram com a grande conquista de Canaã; e, depois, houve um estranho ciclo de pecado, servidão e salvação, conhecido como o período dos juízes. Essa época obscura é o cenário da mais bela história de amor da Bíblia, a história de Boaz e Rute.

“Nos dias em que julgavam os juízes, houve fome na terra; e um homem de Belém de Judá saiu a habitar na terra de Moabe, com sua mulher e seus dois filhos” (Rute 1:1). Este homem, Elimeleque, morreu em Moabe, deixando a esposa, Noemi, e dois filhos, Malom e Quiliom. Os rapazes se casaram com mulheres moabitas e, então, no que parece ter sido ser uma trágica reviravolta do destino, os dois também morreram, deixando Noemi numa terra estranha só com suas noras, Rute e Orfa. Quando Noemi ouviu que Deus tinha providenciado novamente comida para o seu povo, decidiu voltar para casa, em Belém.

Orfa ficou em Moabe, atendendo à sugestão de Noemi, mas Rute não quis nem saber. Ela era uma dessas pessoas raras, cujo amor é profundo e desinteressado, e ela amava sua sogra. Lembram-se de suas famosas palavras? “Não me instes para que te deixe e me obrigue a não seguir-te; porque, aonde quer que fores, irei eu e, onde quer que pousares, ali pousarei eu; o teu povo é o meu povo, o teu Deus é o meu Deus” (Rute 1:16). Seu Deus estava prestes a conduzi-la a um homem maravilhoso, com o qual ela se casaria.

A primeira coisa que nos chama a atenção nesses dois, aos quais a graça de Deus uniu, é o preparo espiritual. Embora a família de Elimeleque estivesse fora do centro da vontade de Deus e fora lugar da Sua bênção, eles fizeram uma coisa digna de nota. Através do seu testemunho, a jovem moabita chamada Rute abandonou o culto a Quemos, deus dos moabitas, com todas as práticas abomináveis associadas à sua adoração, e passou a crer no único e verdadeiro Deus. “O teu Deus é o meu Deus”, disse ela com ousadia. E ficou muito claro a todos que a conheceram que ela tinha ido a Belém para desfrutar de íntima comunhão com o Deus de Israel. Algum tempo depois, Boaz diria a seu respeito: “O SENHOR retribua o teu feito, e seja cumprida a tua recompensa do SENHOR, Deus de Israel, sob cujas asas vieste buscar refúgio” (Rute 2:12). A confiança de Rute em Deus e seu amor por Ele eram fonte de uma força e beleza interior que não podiam ser escondidas, e de um amor pelos outros que não podia ser contido.

Pense no que ela fez. Em vez de ficar chorando a perda do marido, ela se dedicou a atender as necessidades da sua sogra, a preencher o vazio da vida de Noemi, a ajudá-la da melhor forma possível. Isso significou deixar sua casa, sua família e seus amigos, mudar-se para outro país como uma estrangeira menosprezada e viver em pobreza e privação. E, para quê? Amor e preocupação com a sogra eram os únicos motivos aparentes. No decorrer da história, Boaz chama a atenção para isso: “tudo quanto fizeste a tua sogra, depois da morte de teu marido, e como deixaste a teu pai, e a tua mãe, e a terra onde nasceste e vieste para um povo que dantes não conhecias” (Rute 2:11).

Muitas mulheres que amam o marido parecem não conseguir amar a mãe dele. E parece que muitos homens têm o mesmo problema em relação à mãe de sua esposa, como fica claro pelas piadinhas de sogra há tanto tempo circulando por aí. De onde vinha o amor de Rute? Ele vinha do Senhor de todo amor. Se você também quer tê-lo, terá de cultivar um relacionamento íntimo e pessoal com Deus, assim como Rute cultivou. Quando passamos a conhecer a Deus e a entender o quanto Ele fez por nós, somos mais propensos a dar de nós mesmos para o bem de outras pessoas, até mesmo para os parentes do nosso cônjuge. E, quando fazemos isso, a tensão e a confusão se transformam em harmonia e felicidade.

Nunca é cedo demais para aprendermos lições sobre o amor. Podemos começar ensinando-as a nossos filhos quando ainda são pequenos. A base de treinamento para o amor é o lar. Um relacionamento amoroso com os pais, irmãos e irmãs vai prepará-los para amar o cônjuge e os sogros da maneira correta. Algumas pessoas que estão lendo este artigo talvez tenham vindo de lares sem amor e achem difícil deixar para trás sua influência. Para elas, não é fácil dar e receber amor. Elas podem afirmar a importância dos pais estabelecendo um exemplo de amor, e depois ensinando os filhos a serem prestativos e amáveis, e a serem bondosos e respeitosos para com as outras pessoas da casa. Os filhos não saberão como amar quando se casarem a menos que demonstrem amor àqueles com quem convivem agora. No entanto, tudo começa com a nossa relação de amor com o Senhor. Quando experimentamos o amor de Deus, nós o demonstramos em nossas relações familiares — aos nossos pais, irmãos, irmãs, maridos, esposas, filhos e sogros. Rute estava pronta para um belo caso de amor com Boaz porque ela amava o Senhor e esse amor transbordava para as outras pessoas da sua vida.

Agora, vamos conhecer o Príncipe Encantado de Rute. A história indica que Boaz era muito mais velho que ela (cf. Rute 3:10). Não sabemos se ele era solteirão ou viúvo, mas sabemos que era um homem de Deus. O Senhor era uma parte importante do seu dia a dia. Boaz pensava muitas vezes no Senhor, falava Dele abertamente e deixava-O tomar parte dos seus negócios.

Ouça-o cumprimentando seus segadores no campo: “O SENHOR seja convosco!”, disse ele, e eles lhe responderam: “O SENHOR te abençoe!” (Rute 2:4). Para Rute, ele disse: “Bendita sejas tu do SENHOR, minha filha” (Rute 3:10); e depois: “eu te resgatarei, tão certo como vive o SENHOR” (Rute 3:13). Todas as pessoas presentes no seu casamento reconheceram a sua dependência do Senhor para a sua posteridade: “o SENHOR faça a esta mulher, que entra na tua casa, como a Raquel e como a Lia, que ambas edificaram a casa de Israel” (Rute 4:11).

O primeiro pré-requisito para um casamento bem sucedido é que o homem seja um homem de Deus. Uma das razões para tantos casamentos estarem passando por dificuldades é que os maridos não se prepararam espiritualmente para suas obrigações. Alguns rapazes, na época de namoro, não conseguiam pensar em outra coisa a não ser sexo. E, se não era sexo, era carro ou esporte. Eles gastavam pouco ou nenhum tempo estudando a Palavra, memorizando-a, descobrindo como aplicá-la à sua vida, e aprendendo quais seriam suas responsabilidades como maridos e pais cristãos. O Senhor não fazia parte do seu dia a dia. E, quando eles foram para o altar, ainda eram bebês espirituais, mal preparados para assumir a liderança espiritual do seu lar. Não é nenhuma surpresa que seus casamentos estejam com problemas.

Homens, se vocês desperdiçaram os anos até agora, não há tempo a perder. Em primeiro lugar, cultivem uma caminhada pessoal com Jesus Cristo. Passem um tempo estudando regularmente as Escrituras e aprendendo nelas como Deus quer que levem sua vida e exerçam suas responsabilidades. Comecem consultando-O sobre todas as coisas. Se estão envolvidos em uma relação conjugal infeliz, o dano pode ser reparado, mas o lugar para começar é com envolvimento diário com a pessoa de Jesus Cristo. Até nosso coração estar acertado com Ele e estarmos crescendo na Sua semelhança, quaisquer outros esforços irão falhar.

Tanto Rute como Boaz já estavam prontos. Por isso, vamos passar da preparação espiritual para seu legítimo noivado. Noemi e Rute tinham acabado de chegar em Belém e o problema que enfrentavam era como fazer para arranjar comida. Deus tinha dado uma graciosa provisão na Lei de Moisés para pessoas na situação delas. Os agricultores não podiam colher as espigas dos cantos dos campos de cereal, nem as que haviam caído; elas deveriam ser deixadas para os pobres, para os estrangeiros, para as viúvas e para os órfãos (Lv. 19:9, 10; 23:22; Dt. 24:19). De qualquer forma que entendamos isso, tanto Noemi como Rute eram qualificadas. Elas eram viúvas e pobres, e Rute era estrangeira. Já que Noemi não tinha mais idade para trabalhar nos campos, Rute perguntou-lhe se poderia ir e encontrar o campo de algum homem bondoso que a deixasse apanhar espigas. Noemi lhe deu permissão. “Ela se foi, chegou ao campo e apanhava após os segadores; por casualidade entrou na parte que pertencia a Boaz, o qual era da família de Elimeleque” (Rute 2:3).

O trabalho não era fácil – ela tinha de se abaixar e se curvar o dia inteiro para juntar grãos dentro de uma longa capa esvoaçante, com o peso aumentando a cada espiga colhida e um sol semi-tropical batendo nas costas. Provavelmente, algumas beatas da cidade zombavam por causa do seu sotaque estrangeiro e parece que alguns homens estavam tentando por as mãos nela (cf. Rute 2:9). Cada impulso do corpo de Rute dizia a ela para fugir para as colinas púrpuras de Moabe, as quais ela podia divisar ao longe. Lá era o seu lar, lá era onde ela pertencia. No entanto, com uma coragem discreta, modesta e totalmente abnegada, ela continuou trabalhando.

Com grande expectativa, esperamos que Boaz reparasse nela. E ele reparou. “De quem é esta moça?”, perguntou ele ao servo encarregado dos segadores, “esta é a moça moabita que veio com Noemi da terra de Moabe”, respondeu o servo (Rute 2:5-6). E ele não perdeu tempo em fazer algumas coisas boas para Rute. Ele a convidou para ficar em seus campos e lhe disse para rebuscar o quanto quisesse, e também para beber livremente das vasilhas de água providenciadas por seus servos.

Em lugar algum é dito que Rute era uma mulher bonita como Sara, Rebeca ou Raquel. Não sabemos se ela era ou não, mas sabemos que ela possuía uma beleza interior, um espírito manso e tranquilo, uma humildade despretensiosa que a tornou a mulher mais adorável das Escrituras. Ela se prostrou diante de Boaz com sincera gratidão e disse: “Como é que me favoreces e fazes caso de mim, sendo eu estrangeira?” (Rute 2:10). Sua humildade ficou novamente evidente quando disse: “Tu me favoreces muito, senhor meu, pois me consolaste e falaste ao coração de tua serva, não sendo eu nem ainda como uma das tuas servas” (Rute 2:13). Não havia nenhum fingimento nisso. Era uma atitude verdadeira. E essa humildade sincera, esse espírito manso e tranquilo, é uma das qualidades mais valiosas que uma mulher pode ter. Pedro diz que isso é de grande valor aos olhos de Deus (1 Pe. 3:4). Esta seria uma bela qualidade para as mulheres cristãs pedirem para Deus ajudá-las a desenvolver.

À medida que o dia passava, Boaz parecia cada mais interessado nessa mulher adorável. Na hora do almoço ele a convidou para se juntar a ele e seus segadores e se certificou de que ela se serviu de tudo quanto quis. Quando ela terminou de comer e levantou-se para voltar ao trabalho, ele disse aos servos: “Até entre as gavelas deixai-a colher e não a censureis. Tirai também dos molhos algumas espigas, e deixai-as, para que as apanhe, e não a repreendais” (Rute 2:15-16).

Assim, Rute continuou rebuscando até a tarde. E, quando ela viu o quanto tinha rebuscado, era quase um efa de cevada (cerca de 25 kg). Parece que Boaz era um homem bondoso, comedido, atencioso e gentil. Atualmente, não há muitos desse tipo por aí, a julgar pelo que as mulheres dizem a seus conselheiros matrimoniais. Alguns homens têm a estranha noção de que bondade e gentileza são traços efeminados, os quais eles precisam evitar a qualquer custo. Não, mesmo! Estes são traços semelhantes aos de Cristo. E Cristo era um homem másculo. As pesquisas mostram que bondade e gentileza são as principais características procuradas pelas mulheres em um marido. Estes seriam bons traços para os homens cristãos pedirem para Deus ajudá-los a desenvolver.

Bem, já era hora de alguém fazer alguma coisa. E, por mais estranho que pareça, naquela cultura foi Rute quem fez. Vejam, Deus deu aos judeus outra lei interessante, a qual exigia que um homem se casasse com a viúva sem filhos de seu irmão falecido. O primeiro filho dessa união teria o nome desse irmão e herdaria seus bens (Deuteronômio 25:5-10; Levítico 25:23-28). Essa lei matrimonial se chamava lei do “levirato”, da palavra hebraica para “irmão”. Se nenhum irmão estivesse disponível, um parente mais distante poderia ser solicitado a cumprir esse dever. No entanto, a viúva tinha de fazê-lo saber que ele era aceitável como seu “goel”, como elas o chamavam, seu parente resgatador e provedor.

Noemi disse a Rute exatamente como fazer isso. Rute ouviu com muito cuidado e seguiu suas instruções à risca. Naquela noite, Boaz iria dormir na eira para proteger seus grãos dos ladrões. Depois que ele foi dormir, Rute entrou na ponta dos pés, descobriu os pés dele e deitou-se. Agindo assim, ela estava pedindo a Boaz para ser seu goel. Não é preciso dizer que ele ficou um tanto confuso quando se virou no meio da noite e notou uma mulher deitada a seus pés. “Quem és tu?”, perguntou ele. Ela respondeu: “Sou Rute, tua serva; estende a tua capa sobre a tua serva, porque tu és resgatador” (Rute 3:9). Estender a capa sobre ela significava que ele estava disposto a se tornar seu resgatador e provedor. A resposta dele foi imediata: “Bendita sejas tu do SENHOR, minha filha; melhor fizeste a tua última benevolência que a primeira, pois não foste após jovens, quer pobres, quer ricos” (Rute 3:10-11).

É importante entender que não houve nada de imoral nesse episódio. Esse tipo de conduta era costume naquela época e a narrativa ressalta sua pureza. Na escuridão isolada da eira, Boaz poderia ter satisfeito seus desejos humanos e ninguém, exceto Rute, teria sabido. Contudo, ele era um homem temente a Deus, de princípios morais, disciplinado e controlado pelo Espírito, e manteve suas mãos longe dela. A Escritura diz que Rute dormiu aos pés dele até o amanhecer (Rute 3:14). Além disso, ela tinha reputação de ser uma mulher virtuosa (Rute 3:11). Ela tinha impulsos físicos como qualquer outra mulher, mas aprendeu a suplicar a graça e a força de Deus para manter esses impulsos sob controle até o dia do casamento. Tanto Boaz como Rute sabiam que a grande bênção de um matrimônio consistia na pureza antes do casamento. Descuidos nessa área trariam culpa, perda de respeito próprio e desconfiança. E isso poderia deixar marcas na alma de ambos que tornaria mais difícil a adaptação de um ao outro no casamento.

Este é um ponto de vista em extinção. Satanás tem feito nossa sociedade acreditar que o sexo pré-conjugal é uma coisa natural. A maioria dos jovens já fez sexo antes de terminar o segundo grau, e são raros os casais que tentam pelo menos se refrear um pouco mais. Eles dizem: “Mas nós nos amamos”. Não, não se amam. Eles amam somente a si mesmos. Eles amam satisfazer seus próprios desejos sensuais. Se eles se amassem, não submeteriam um ao outro aos perigos da desobediência a Deus, pois o Senhor diz que é vingador de todos aqueles que ignoram Seus padrões (1 Tessalonicenses 4:6). Não é que Deus seja um juiz velho e rabugento que só quer nos afastar da diversão. Ele simplesmente sabe que a pureza pré-conjugal será o melhor para nós e para o nosso casamento. Nossa sociedade está pagando o preço pela promiscuidade com uma confusão conjugal sem precedentes e inumeráveis lares desfeitos, com todos os traumas emocionais que isso acarreta. O jeito de Deus é sempre o melhor!

Boaz e Rute fizeram do jeito de Deus. Por isso, não é surpresa vermos, finalmente, o êxito do seu casamento. Não há muita coisa dita sobre seu relacionamento depois de casados, mas, por aquilo que já aprendemos sobre eles, podemos presumir que foi uma união ricamente abençoada por Deus. A Escritura diz: “Assim, tomou Boaz a Rute, e ela passou a ser sua mulher; coabitou com ela, e o SENHOR lhe concedeu que concebesse, e teve um filho” (Rute 4:13).

O aspecto mais incomum desta história é o papel que Noemi continuou a desempenhar na vida dos dois. Como ex-sogra, seria de se esperar que ela saísse de cena, mas Boaz e Rute eram amorosos e carinhosos demais para deixar isso acontecer. Quando o filho deles nasceu, as mulheres de Belém disseram a Noemi: “Seja o SENHOR bendito, que não deixou, hoje, de te dar um neto que será teu resgatador, e seja afamado em Israel o nome deste. Ele será restaurador da tua vida e consolador da tua velhice, pois tua nora, que te ama, o deu à luz, e ela te é melhor do que sete filhos” (Rute 4:14-15). Então, Noemi pegou o bebê e foi cuidar dele, e suas vizinhas disseram: “A Noemi nasceu um filho” (Rute 4:17). Vejam só! Elas consideraram o menino como sendo filho de Noemi, e Boaz e Rute alegremente permitiram isso. Boaz continuou sustentando Noemi até ela morrer, e ele parece ter feito isso com muito carinho. E o amor de Rute por ela nunca diminuiu. As mulheres chamaram Rute de “a nora que te ama e é melhor do que sete filhos”.

Agora que Rute tinha seu marido, ela poderia ter despachado sua ex-sogra. Muitas mulheres teriam despachado. Mas, quando uma pessoa está cheia do amor de Deus, seu coração é grande o suficiente para abraçar mais do que só uma pessoa especial, ou algumas. Ele estende a mão com ternura e generosidade para atender as necessidades dos outros também. É impressionante observar como o amor de Deus na vida de Rute superou todos os obstáculos – a pobreza, o preconceito racial, a grande diferença de idade, as tentações físicas e até mesmo as diferenças entre nora e sogra. Há uma grande possibilidade de que o amor de Deus possa resolver também os nossos problemas. Quando passamos a compreender e apreciar o amor incondicional de Deus por nós, e permitimos que ele flua por meio de nós, pensamos cada vez menos em nós mesmos e cada vez mais nos outros. E a capacidade de resolução de problemas desse amor sacrificial e desprendido é fenomenal.

Vamos conversar sobre isso

  1. Discutam suas origens familiares e o amor demonstrado em seus lares enquanto vocês cresciam.
  2. Vocês têm feito do seu lar uma base de treinamento para as lições de amor? O que podem fazer para treinar seus filhos a viver em amor com as outras pessoas?
  3. Que preparação espiritual vocês trouxeram para seu casamento? O que podem fazer agora para fortalecer essa área da sua vida?
  4. Para as mulheres: Você acha que tem um espírito manso e tranquilo? O que pode fazer para ajudar a cultivá-lo?
  5. Para os maridos: Você é gentil e amoroso com sua esposa? O que pode fazer para fortalecer essas características?
  6. Como o amor de Deus pode ajudá-los a resolver seus problemas? De que forma o amor pode ajudá-los a atender as exigências da vida com boa disposição?
  7. Como descreveriam sua atitude para com os parentes do seu cônjuge? De que forma poderiam se doar mais para melhorar o relacionamento com eles?

Tradução: Mariza Regina de Souza

Related Topics: Christian Home, Marriage

3. Why We Should Rely On the Spirit (1 Corinthians 2:1-16)

Related Media

1 Corinthians (part three)

It's not that we've been denied wisdom, strength, and privilege. We have all of these things, in fact. But we're asked to acknowledge the source of these beautiful gifts. If others are benefited by our feeble efforts, it's because the Holy Spirit has demonstrated His power. If others are convinced by our feeble words, it's because the Holy Spirit has imparted divine wisdom to them. Has your biblical advice ever been met with confusion or consternation by an unbeliever? Human wisdom cannot unlock the mysteries of God's thoughts. The Spirit is our source of power and our key to understanding. That's why we should rely on the Spirit.

Related Topics: Christian Life, Pneumatology (The Holy Spirit)

Lesson 65: Following Jesus for the Right Reason (John 12:12-19)

Related Media

August 31, 2014

The longer that I’m a Christian, the more often I’m saddened to see people who made a profession of faith in Christ and began to follow Him, but later fell away and now are far from God. In some cases, these people have even been involved in serving the Lord in full time ministry. But something went wrong and now they are not only out of the ministry and away from the church, but they’re not even professing to believe in Jesus.

There are many causes for such spiritual failure. Sometimes, things in life or ministry did not go as they had hoped. Perhaps they got burned by other believers who violated their trust. Some had nagging doubts or difficult questions about the Bible that were fed by skeptics. In many cases, the person fell away because of serious sin.

We should not be surprised by such cases, since the Bible contains many examples of spiritual failure. Our chapter (John 12:4) mentions Judas, one of the twelve, who would betray Jesus. In Acts (5:1-11) Ananias and Sapphira, members of the early church, were struck dead for their duplicity. Then there is Simon the magician (Acts 8:9-24), who professed faith in Christ and was baptized, but who tried to buy spiritual power from the apostles so that he could impress the crowds with miracles.

Later (Acts 20:30), Paul warned the Ephesian elders that from their midst some would arise, drawing away the disciples after them. Paul warned Timothy about several men who had turned from the faith (1 Tim. 1:20; 2 Tim. 1:15). He lamented Demas, a former fellow worker, who had deserted Paul because he loved this present world (Philemon 24; 2 Tim. 4:10). Later, both Peter (2 Peter 2) and John (1 John 2:19; 3 John 9-10) warned about false teachers, who probably once were sound, but now were preying on the flock.

While there are different reasons that these and others fall away from the Lord, at the root of every case is that the person either never knew or else lost sight of who Jesus is. Understanding Jesus’ identity is crucial because your eternal destiny rests on believing the truth about who Jesus is and what He did on the cross. That’s why John wrote this Gospel (John 20:31), “so that you may believe that Jesus is the Christ, the Son of God; and that believing you may have life in His name.” If you understand and believe in who Jesus is, you will have eternal life. But if you have false notions about who Jesus is or false hopes about what He will do for you in this life, at some point you will be disappointed and will fall away from your initial profession of faith.

Jesus’ so-called “Triumphal Entry” into Jerusalem at the beginning of Passion Week should perhaps be called His “Tragic Entry,” because it triggered events that led to His death. Luke (19:41) reports that when Jesus approached Jerusalem, He wept over it. The crowds lined the street and cheered for Jesus as the long-expected King of Israel, but they were hoping for a political king, who could lead a military victory against Rome and provide eventual peace and prosperity for their nation. They were not so interested in a Messiah with a spiritual kingdom, who would provide forgiveness for their sins and who would be Lord of every aspect of their personal lives. So within a week, the shouts of “Hosanna!” turned to “Crucify Him!” The fickle crowd was following Jesus for the wrong reasons. Such a faulty foundation inevitably collapses.

Jesus’ Triumphal Entry is reported in all four Gospels. To understand it properly, you have to recognize that it is a complete reversal of all that Jesus has done in His ministry to this point. Up till now, Jesus has mostly kept veiled His identity as Messiah. When a demon proclaimed Him to be the Holy One of God, He told him to be quiet (Mark 1:24-25). When He healed people, Jesus commanded them not to tell anyone (Mark 1:44; 7:36). Even when He raised Jairus’ daughter from the dead, He gave strict orders that no one should know about it (Mark 5:43)! When the disciples gained insight into His identity as Messiah, Jesus told them not to tell anyone (Mark 8:30; 9:9). The only exception in John so far was when Jesus told the Samaritan woman at the well that He was the Messiah (John 4:26).

But now Jesus deliberately stages a public demonstration to proclaim Himself as Messiah in Jerusalem at the most widely attended feast of them all. There were perhaps a million pilgrims in the city for the Passover (Andreas Kostenberger, John [Baker], p. 368). The other Gospels make it clear that Jesus set up this event by sending two of the disciples to get the donkey and her colt. When some of the Pharisees in the crowd objected to the people’s shouts of, “Hosanna!” rather than quieting the shouts, Jesus affirmed them by saying (Luke 19:40), “I tell you, if these become silent, ‘the stones will cry out!’” So there is a dramatic shift in Jesus’ ministry at this point. We need to understand why.

The answer lies in the Jewish concept of Messiah in Jesus’ day. “Messiah” comes from a Hebrew word meaning “to anoint.” “Christ” comes from the Greek word “to anoint.” Thus the Messiah or Christ is the one whom God anoints, sent to deliver His people from sin and rule over them as King and Lord. The kings of Israel were God’s anointed rulers of His people, but they always fell short. Even David, the greatest king in Israel, made some serious mistakes. But God promised to send one of David’s descendants to reign on his throne, who would rule in absolute righteousness and justice, crushing all opposition under His feet (Ps. 2). This political aspect of Messiah as King dominated Jewish thought in the first century as the nation chafed under Roman rule. This political aspect of Messiah’s reign is behind Psalm 118:26, which the people cite in John 12:13, “Blessed is He who comes in the name of the Lord….” They added, “even the King of Israel.”

But the Old Testament presents a second aspect of the Messiah, namely, that He would be the suffering servant who would bear the sins of His people, deliver them from God’s judgment, and establish a kingdom of righteousness. He would not only be the King, but also Israel’s prophet and priest. This is the theme of Psalm 110, which proclaims Messiah not only as a conquering warrior, but also as a priest forever after the order of Melchizedek. The suffering servant is a theme in Isaiah 40-55, especially the great prophecy of Isaiah 53. It is also implicit in the prophecy of Zechariah 9:9 (cited in John 12:15), which presents Messiah not as a warrior mounted on a powerful horse, but as humble, mounted on the foal of a donkey. This idea of Messiah as the humble sin-bearer of His people was not dominant with the Jews in Jesus’ day. They were looking for a political Messiah.

In the Triumphal Entry, Jesus was declaring Himself to be Israel’s Messiah, but not the kind of Messiah that they expected. He did not ride into Jerusalem on a powerful war horse to lead the charge against Rome, but on the foal of a donkey, which was not thought of as a kingly animal in Jesus’ day, to offer Himself as the sacrifice for our sins. By this public demonstration, Jesus deliberately provoked the Jewish leaders. They wanted to kill Him, but not at the Passover, lest there be a riot among the people (Matt. 26:3-5). But for Scripture to be fulfilled, Jesus needed to die as the Passover lamb for His people (1 Cor. 5:7). So Jesus, knowing that His time had come, staged this Triumphal Entry to trigger the events that would lead to His death coinciding with the Jewish Passover. The Jewish leaders did not take Jesus’ life against His will; rather, He laid it down willingly for His sheep (John 10:17-18).

With all of that as a foundation for understanding this pivotal event in Jesus’ ministry, let me turn to how it applies to us:

Make sure that you follow Jesus because of who He is, not because of what you think He might provide for you.

Let’s think about the negative side of this first:

1. Don’t follow Jesus only because of the temporal benefits you think He might provide for you.

John presents various groups that took part in this Triumphal Entry. The crowd who had come to Jerusalem for the feast took the branches of palm trees and went out to meet Him (John 12:12-13). John is the only Gospel to mention the palm branches that we now associate with “Palm Sunday.” Two centuries before Christ, Judas and Simon Maccabaeus had driven the Syrian forces out of Israel. Their victory was celebrated with music and the waving of palm branches (1 Macc. 13:51), which also had been prominent at the earlier rededication of the temple (2 Macc. 10:7). Thus palm branches were a symbol of Jewish nationalism and of victory over their enemies. The crowd was hopeful that Jesus was the messianic liberator who would free them from Rome’s domination (D. A. Carson, The Gospel According to John [Eerdmans/Apollos], p. 432).

Their cry (John 12:13), “Hosanna! Blessed is He who comes in the name of the Lord,” comes from Psalm 118:25-26, which is the climax of the Hallel (Psalms 113-118), which was sung at the Feasts of Tabernacles, Dedication, and Passover (Carson, ibid.). “Hosanna” meant, “Save now!” It may have been a prayer or just a cry of praise to God. The next line (in John 12:13), “even the King of Israel,” is not from Psalm 118, but rather shows that the crowd understood Psalm 118 as referring to the Messianic King. This group largely consisted of those who gave acclaim to Jesus because they thought of the temporal benefits that He could provide for them. They thought that He would usher in the age of peace and prosperity.

Their hopes were fueled by those who had seen Jesus call Lazarus from the tomb, who were telling others about this spectacular miracle (John 12:17-18). If Jesus had done this for Lazarus, surely He could meet their needs as well. John adds (12:16) that even the disciples did not understand these things at first. It was only after Jesus was raised from the dead and ascended into heaven (“glorified”) that they connected the dots between the Old Testament prophecies and what the crowd had done to Jesus. So even the disciples were pretty much in line with the crowd that day, viewing Jesus as the political savior. As a result, their faith in Him was severely shaken until they saw Him after He was raised from the dead.

The application is that your faith will be shaken and perhaps even destroyed if you follow Jesus because of what you think He can give you in terms of financial prosperity, good health, and other temporal benefits. But what if you contract a serious illness? What if you suffer a severe financial loss? What if your marriage isn’t the storybook, ideal romance that you thought He would give you? What if your children don’t follow the Lord or if they turn against you?

As Hebrews 11:29-35a shows, God can and does give dramatic victories to His people. But right in the middle of verse 35, it shifts, as verses 35b-38 show people who trust in God but are mocked, scourged, imprisoned, and martyred. The reward is not in this life, but in the life to come. The health and wealth teaching is heresy that leads people into disappointment and destruction of their faith when things don’t turn out as the false teachers said they would. We shouldn’t follow Jesus because we think He will give us all the goodies we want in this life.

Well, then, why should we follow Jesus?

2. Follow Jesus because of who He is: God’s Messiah and King.

If your faith rests on the person of Jesus Christ as revealed in Scripture, then you will not be shaken whether you go to prison or are blessed with prosperity. You may suffer terrible health and die young or you may enjoy good health, but your faith does not rest on happy circumstances, but on who Jesus is and on what He has promised His children throughout eternity. Our text reveals several lines of proof that Jesus is God’s Messiah and King:

A. Fulfilled prophecies prove that Jesus is God’s Messiah and King.

John mentions two Old Testament prophecies that Jesus fulfilled on Palm Sunday. We have already looked at the first, Psalm 118:25-26:

O Lord, do save, we beseech You;
O Lord, we beseech You, do send prosperity!
Blessed is the one who comes in the name of the Lord;
We have blessed you from the house of the Lord.

The Jews understood this to refer to Messiah (Carson, ibid.). Just before these verses the psalm cites the lines that Jesus applied to Himself (Ps. 118:22-23; Matt. 21:42):

The stone which the builders rejected
Has become the chief corner stone.
This is the Lord’s doing;
It is marvelous in our eyes.

John also refers to the prophecy of Zechariah 9:9:

Rejoice greatly, O daughter of Zion!
Shout in triumph, O daughter of Jerusalem!
Behold, your king is coming to you;
He is just and endowed with salvation,
Humble, and mounted on a donkey,
Even on a colt, the foal of a donkey.

John (12:15) cites an abbreviated form of the quote: “Fear not, daughter of Zion; behold, your King is coming, seated on a donkey’s colt.” “Fear not” replaces “Rejoice greatly.” Perhaps John wants to assure his Jewish readers, living after the destruction of Jerusalem, not to fear in spite of that disaster, because Jesus still is the King of Israel. John Calvin (Calvin’s Commentaries [Baker], p. 23) applies it to us: “Never is tranquility restored to our minds, or fear and trembling banished from them, except by knowing that Christ reigns amongst us.” He goes on to say that now that our King has come, we ought to contend with our fears, so that “we may peacefully and joyfully honor our King.”

John’s point in referring to Zechariah’s prophecy is to show that Jesus in His first coming was not the conquering King, riding on a war horse, but a humble King, offering Himself as the sacrifice for our sins (Carson, p. 433). Later (Rev. 19:11), John sees Jesus coming again on a white horse to judge and wage war. But in His first coming, Jesus was the suffering Messiah-King, offering peace and salvation. Psalm 118 and Zechariah 9 are just two of many prophecies that confirm Jesus’ identity as Messiah and King.

B. Jesus’ works of power prove that He is God’s Messiah and King.

John does not mention that the young colt on which Jesus rode was unbroken, which was a miracle. If you don’t think so, try riding an unbroken colt sometime! But he does again mention (12:17) that Jesus raised Lazarus from the dead. In all, John gives seven of Jesus’ miracles (or signs) that He performed before His resurrection, plus the miraculous catch of fish (John 21). John reported these signs (John 20:31), “so that you may believe that Jesus is the Christ, the Son of God; and that believing you may have life in His name.”

C. Jesus’ control of His circumstances under the Father’s timetable proves that He is God’s Messiah and King.

John does not elaborate in this story as the other Gospels do that Jesus deliberately arranged for the colt to ride on. But throughout his Gospel, he has repeatedly shown that Jesus was in control of all His circumstances, under the Father’s sovereign timetable. Since John 5, the opposition to Jesus has been mounting, with repeated attempts to kill Him, but in every case, Jesus was protected, because His hour had not yet come. After Jesus’ claims to deity in John 8, the Jews picked up stones to stone Him (John 8:59), but Jesus went out of their midst unharmed. Again in John 10, the Jewish leaders accused Jesus of blasphemy and tried again to stone Him, because He claimed to be one with the Father. But (John 10:39), “He eluded their grasp.”

After Jesus raised Lazarus, the Jewish leaders intensified their attempts to kill Him (John 11:53), but Jesus withdrew, because His time had not yet come. But now, six days before the Passover, Jesus knew that His hour had come to offer Himself as the Lamb of God (John 12:23). So, He changed His ministry strategy and openly presented Himself as the Jewish Messiah, even though He knew that the crowds had a mistaken view of their Messiah. He forced the Jewish leaders to go against their plan not to kill Him during the feast. They inadvertently killed the true Passover Lamb even as the other Passover lambs were being killed. Acts 4:27-28 sums it up well: “For truly in this city there were gathered together against Your holy servant Jesus, whom You anointed, both Herod and Pontius Pilate, along with the Gentiles and the peoples of Israel, to do whatever Your hand and Your purpose predestined to occur.” Jesus was in control even over His own death. He did not die as a helpless victim, but as the willing sacrifice for our sins.

So the applied message of Jesus’ Triumphal Entry is: Make sure that you follow Him because of who He is, not because of what you think He might provide for you in this life. He does provide forgiveness of sins and eternal life to all who believe in Him. But with that gift may come hardship and persecution. But there’s one final thought in our text:

3. You can oppose Jesus and succeed in the short run, but in the long run you will lose and He will win.

John 12:19 mentions the frustration of the Pharisees as they saw the crowds exalting Jesus as He rode into Jerusalem: “So the Pharisees said to one another, ‘You see that you are not doing any good; look, the world has gone after Him.’” This is another example of John’s irony. The Pharisees meant, “Everyone is going after Jesus. Our efforts to get rid of Him have failed!” But John wants us to see that although by the end of that week, the tide had turned and Jewish leaders were gloating in their victory, it was short-lived. Jesus arose from the dead and when John wrote, the gospel was going out to the whole world, to Jews and Gentiles alike. This anticipates the next paragraph, where the Greeks want to see Jesus.

Interestingly, in Revelation 7:9-10, John reports another scene with palm branches (the only other time palm branches are mentioned in the New Testament):

After these things I looked, and behold, a great multitude which no one could count, from every nation and all tribes and peoples and tongues, standing before the throne and before the Lamb, clothed in white robes, and palm branches were in their hands; and they cry out with a loud voice, saying, “Salvation to our God who sits on the throne, and to the Lamb.”

That scene shows us the ultimate triumph of the Lamb! The Jewish leaders succeeded in crucifying Him, but He will reign over all throughout eternity. John is making the point that you can oppose Jesus and in the short run, it may look as if you’ve succeeded in your rebellion. But in the long run, Jesus will win and you will lose if you have not yielded to Him before He comes again.

Conclusion

So, why do you follow Jesus? Someone may say, “I am following Jesus because I want Him to give me a godly marriage partner.” That’s a legitimate need that He can supply, but that shouldn’t be your main reason to follow Jesus. Or, you may follow Jesus because you want Him to heal your marriage. Again, He can do that, but that’s not the main reason you should follow Him. Some may say, “I follow Jesus because I have many deep emotional hurts from my past, and I want Him to heal me.” Again, He can do that, but it’s not the main reason to follow Him.

The right reason to follow Jesus is because of who He is: God’s Anointed One, the rightful King over every heart and life. He died for your sins, arose from the grave, and is coming back in power and glory to reign over all. So whether you struggle with tribulation, distress, persecution, poverty, health issues, or death itself, you can overwhelmingly conquer if your faith is in Him as your Lord and Savior (Rom. 8:35-37)! Follow Jesus because of who He is, not for the temporal benefits that He might give you.

Application Questions

  1. Is it okay to appeal to people to trust in Christ so that He can solve their personal problems? Cite biblical support.
  2. What expectations did you have when you put your trust in Christ? Were they biblically legitimate expectations?
  3. Have you experienced disappointment with God? What was the source of your disappointment? How did you deal with it?
  4. Are there any areas of your life (work, finances, relationships, goals, use of time, etc.) where Jesus is not your King? What specifically do you need to do to yield these areas to Him?

Copyright, Steven J. Cole, 2014, All Rights Reserved.

Unless otherwise noted, all Scripture Quotations are from the New American Standard Bible, Updated Edition © The Lockman Foundation

Related Topics: Christian Life, Discipleship, Failure, Soteriology (Salvation), Spiritual Life

The Net Pastor's Journal, Eng Ed, Issue 12 Summer 2014

Summer 2014 Edition

Produced by ...

Dr. Roger Pascoe, President,

The Institute for Biblical Preaching

Cambridge, Ontario, Canada

www.tibp.ca

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Strengthening the Church in Biblical Preaching and Leadership”

Part I: Preparing For Preaching

“Selecting Texts and Topics”

By: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,

Cambridge, Ontario, Canada

In the last edition of the Net Pastors Journal, we looked at some biblical principles and some good practices for selecting preaching texts and topics. In this edition, I want to continue that discussion with....

Some Helpful Procedures For Text Selection

1. Ask Yourself Some Theological Questions 1

a) Am I covering the whole scope of biblical teaching? - Old and New Testaments, historical narratives, wisdom literature, gospels, epistles etc.?

b) Am I covering the whole range of biblical doctrines? – God, man, sin, salvation, heaven and hell etc.?

c) Am I dealing with the whole range of biblical applications? - to old and young, parents and children, men and women, church and community?

2. Ask Yourself Some Practical Questions

a) What has been the focus of recent preaching in the church?

b) What spiritual events and situations have recently happened in the church?

c) What is the spiritual condition of the people right now?

d) What aspect of truth is required to strengthen the people?

e) Is there a particular aspect of truth that the church really needs to hear?

3. Consider the value of preaching a series through biblical books.

Book series follow the text as the biblical writer wrote it under inspiration. You wouldn’t study any other book the way some preachers select their preaching texts – i.e. a paragraph from this book one week or a paragraph from another book the next week or reading the conclusion before the story.

If you preach sequentially through a book, your audience will understand your sermons within their context.

Book series allow you to preach topical messages while preaching through a specific section of the Bible. For example, you can take topics from your sermons which you don’t have time to deal with fully in one sermon and develop them for individual messages.

Book series develop greater biblical literacy in your congregation. You will teach them the introductory and interpretive issues of the book. You will teach them the biblical theology of the book. They will see where the book fits into redemptive history.

Book series provide a consistent context for the congregation. They understand the context of all the messages within the series. They can study along as you preach and, thus, gain greater understanding. They know where you are going to preach from next week. This gives them a sense of coherence to the messages. They understand how the messages fit together. They can understand key theological truths as they are presented within the biblical book.

Book series maximize the use of your study time. You only have to study the context, background etc. once, and you only have to explain it to your congregation once.

Book series can be approached differently. You can start with Genesis and work through the Bible. You can balance your preaching between O.T. books and N.T. books, between Gospels and Epistles, Law and History, Psalms and Wisdom, Prophecy and Apocalyptic. You can present books series in different ways:

  • thematically, doctrinally, or theologically
  • paragraph by paragraph or chapter by chapter
  • key texts within a book
  • key sections (e.g. the 3 sevens of John’s Gospel – 7 discourses; 7 miracles; 7 “I am” statements)
  • an overview of whole books of the Bible in one message
  • character studies or historical events

4. Consider the value of freedom and variety in text selection.

Even though you may be preaching a book series, that does not mean that that is all you preach. Add variety by running several series at a time or by mixing individual messages in with series messages. For example, you could preach a series for your communion services, another series at your Sunday morning services, and yet another series at your Sunday evening services.

Other possibilities for freedom and variety include: biographical studies; thematic studies; social issues; Christian growth and discipleship series; evangelistic services.

Freedom and variety have definite advantages. They keep people interested and prevent boredom. They keep balance in the ministry. They keep the preacher fresh. They keep you open to the Spirit.

5. Consider Your Personal Gifting.

Preaching needs to be exercised within the context of the total ministry needs of the church. Other preachers may need to be utilized where you may not be gifted for a particular line of preaching (e.g. evangelism). In this way, the church benefits from being exposed to a variety of preaching gifts.

6. Consider Time Demands.

Because of the time demands on a pastor, you should consider a balance between preaching new sermons with sermons that have been partially prepared on a previous occasion but never used, or sermons that you have preached before. In this way you balance your preparation time for new messages (which take the most time to prepare) with old messages that take less time to prepare.

Weeks that become crowded by unexpected events (e.g. funerals) may require that you make use of someone else to preach, or that you preach a sermon you have given previously.

7. Consider The Following Questions.

a) What do you sense God leading you preach on for this occasion?

b) What text and topic is needed for this particular occasion?

c) What aspect of God’s revelation is called for, needs to be preached, is right for this occasion?

8. Consider The Following Guidelines.

a) If you have decided to preach a series, the text selection may be predetermined - i.e. either the next literary unit in a book series, or the next doctrine in a theological or thematic series. In any event, determine how long the series is to be. It’s probably wise not to make a series more than 10 or 12 weeks (unless it is broken up with other messages for other occasions).

b) If you have decided to preach topical messages, approach your text selection process by trying to select one text that presents fully each theme or doctrine in question, so that you can exposit that text and then make references to other appropriate texts (rather than jumping all over the place without a primary text). A primary text provides a textual focus for study rather than just a thematic focus and you give your audience a text to hang on to. They may forget all the other references that you turned to, but they will more likely remember your primary text.

9. Consider The Following Boundaries.

a) The boundary of a literary unit of text (a paragraph or chapter or even several chapters if it is a long narrative). In the text selection process, make sure that you select a literary unit. Know what the divisions of the text are within the literature. Make sure you are dealing with a complete unit of text. Ask yourself:

- In what sense is this text really a literary unit, a unified paragraph?

- Does it have a specific or clear theme?

- Does the text have a complete theme or thought within its context?

b) The boundary of the literary genre. The literary genre determines how you interpret it and how you apply it.

c) The boundary of the original author’s intended meaning of the text. Do not arbitrarily select a text to make it say what you want it to say – that is an abuse of the text. Be fair and faithful to what the original writer intended to convey. The sermon may focus on a section of a literary unit or it may combine several units, but whatever you select you have to know what you have selected (in terms of where it fits into the overall literary unit) and what the original writer intended to convey in the full unit.

Conclusion

Text selection is the beginning place for preparing a specific sermon. After you have selected your text, then you can make decisions like how much text to read in the service; when it will be read; who will read it. Be prayerful. Be careful. Know the text. Know the people. Know the occasion. Be sensitive to the Spirit.

Part II: Leadership – Being A Godly Role Model

“Your Personal Surrender to the Holy Spirit,” Pt. 2

In the Spring 2014 edition of the NET Pastors Journal, we began our study of Ephesians 5:18-6:20 on the subject of “Your Personal Surrender to the Holy Spirit.” In that edition we looked at “The Meaning of the Spirit-Filled Life” (Eph. 5:18). In this edition, we continue that study by looking at...

The Necessity Of The Spirit-Filled Life

You may ask, why is the filling of the Spirit a necessity? First, its a necessity because the Word of God commands it. Notice that it is an imperative: Be filled! (Eph. 5:18). C. H. Spurgeon said, This is not a promise to claim, but a command to be obeyed. Since this is the command of God, to not obey it is sin.

Second, its a necessity because the work of God demands it. When Peter was preaching in Acts 4:8, he was filled with the Holy Spirit. Similarly also Stephen (Acts 7:55) and Paul (Acts 13:9). Effective preaching is the product of a Spirit-filled preacher and the Spirit-inspired Word acting together to produce a Spirit-transformed life. If we want to be effective in the work of God, we must be filled with the Spirit

The Reality Of The Spirit-Filled Life

How can this be a reality in my life? It can be a reality in my life through the initial acceptance of the Holy Spirits control. Notice that it’s the passive voice: be filled – i.e. let the Holy Spirit fill you; relinquish control; accept the control of the Holy Spirit, not for us to get more of him, but for him to get more of us.

It’s the present continuous tense: Go on being filled… This isn’t a one-time experience as with the indwelling and baptism of the Spirit, which occurs once at the time of conversion. This is something that should be a continuous reality in our lives all the time.

It can be a reality in my life through continued dependence on the Holy Spirits control. Continued dependence on the Holy Spirit’s control means not grieving the Spirit (Eph. 4:30). The reality of being filled with the Spirit can be realized by erasing anything in your life that grieves the Spirit of God. So, we must not allow sin in our lives – we must crucify it (Gal. 5:24). Put to death the “self” in your life – nail it to the cross, thus taking it out of the way (Col. 2:14). Be sensitive to sin just like the eyeball is sensitive to dirt. We cannot walk in the Spirit if we are not aware immediately when we grieve the Spirit. We must confess sin immediately – name it and nail it (1 Jn. 1:9).

Continued dependence on the Holy Spirit’s control means not quenching the Spirit (1 Thess. 5:19). The reality of being filled with the Spirit can be realized by not permitting anything in your life that quenches the Spirit. Don’t put out the fire of the Spirit by taking glory from God for yourself or by shutting down the activity of the Spirit and replacing it with the work of the flesh.

Lastly, continued dependence on the Holy Spirit’s control means being filled with the Spirit (5:18). Allowing the Holy Spirit to do his work in you - teaching you, illuminating you, comforting you, guiding you, convicting you of sin. The result of this will be the manifestation of the “fruit of the Spirit” (Gal. 5:22) in our lives.

Part III: Devotional Thoughts

“Manna in the Morning”

By: Stephen F. Olford

We continue with Dr. Stephen Olford’s exhortation on the necessity and the practice of maintaining a vibrant devotional life in his little booklet called, “Manna in the Morning.” Last time I published the first part of this booklet, dealing with the reasons and requirements for a quiet time with God. Now here is the second part.

“Be sure to come to your quiet time with a spirit of expectancy. I believe that such expectancy has at least three contributing factors.

There is first of all the physical factor. You cannot go to bed at all hours of the night and expect to get up fresh n the morning. Going to bed when you ought to takes discipline, and some of these social occasions that you enjoy may be sweet; but they are not as precious or vital as your quiet time.

There’s a moral factor, too, in this matter of expectancy. “If I regard iniquity in my heart, the Lord will not hear me” (Ps. 66:18). When there’s something in your life which is out of line with the will of God, don’t expect to have fellowship with Him. If you have something against this person or that, leave your gift at the altar and go and be reconciled first.

Then there’s a spiritual factor involved in this matter of expectancy. You’ll find it stated in John 7:17: “If anyone wants to do...he shall know concerning the doctrine” – that is, shall know the teaching. Revelation and obedience are like parallel lines. As you obey, so He reveals. When you cease to obey, He ceases to reveal.

My experience is this: when I have tried to pray and read the Word and found it impossible to “get through,” so to speak, so that the Bible has become a dead book to me; on examination, I’ve discovered that there was an issue of obedience on which I had not followed through. And before proceeding with my quite time, I have had to get right with God.

We have considered the reasons for the quite time. We have considered the requirements of the quite time. Now let me share with you several simple rules that I feel help me in my daily time with God.

The first rule is waiting. Samuel Chadwick says, “Hurry is the death of prayer.” You can get more from the Lord in five minutes spent unhurriedly than in thirty-five minutes with your eye on the clock.

Hush yourself in His presence. Wait until the glory of His presence seems to come upon you. Seek the power of concentration. Seek the cleansing. Seek the illumination of the Spirit. Above all, seek to consciously come into His presence.

From waiting go on to reading. Read from the Word of God. I believe with George Muller that you can never pray aright until He has spoken to you from His Word. When I say reading, I mean, of course, the passage set aside for that particular day. God save you from the “lucky dip” method. Such a practice is an insult to the sacredness of the Word of God.

Read the portion at least three times. Read it carefully to discover what is there generally. The next time, peruse it for what is there specially. Then study it for what is there personally.

Move from reading to thinking or meditation. Look at the passage in the presence of God.

Say: “Lord, as I look at this passage this morning, is there any command to obey? Is there any promise to claim? Is the are new thought to follow and pursue? Is there any sin to avoid? Is there an new thought about God, about the Lord Jesus, about the Holy Spirit, about the devil?” Seek to discover what God is saying to you from the passage you have read.

From meditation go on to what I call recording. Take that notebook that you keep just for your quite time and jot down briefly what the Lord has said to you. Always make it personal. Always make it devotional. Put it down in such a devotional, personal way that it will be a message to your soul.

Now pray. Praying has three aspects in your quite time. First there is adjustment. Take the message the Lord has given you – the message recorded briefly in your quite time notebook – and pray it back to Him. That’s one great secret of keeping your prayers alive and fresh. Pray it back until God’s will becomes your will in relation to the particular message He has spoken to you.

Then adore him. Pour out your soul to Him. Thank Him. Think of His majesty and glory and mercy, and revel in the sunshine of His presence. Talk as a child to his father, as a servant to his master. And listen - as a lover to his beloved.

Only then do you come to asking. Present your requests not only for yourself but for others. Intercede for others.

After prayer, there are two more very important steps which I believe are essential to the quite time. One is sharing. Share God’s message to you with somebody – that day.

What you share you enjoy. What you share you keep. The manna God’s people gathered every day had to be shared and eaten. When hoarded it bred worms and stank. You can always tell the person who merely hoards what he gets in his quite time.

Most important of all, obey. Get up from your knees and say, “Lord Jesus, as I face this day, I ask You by the power of Your indwelling Spirit to give me the grace to translate into action what You have told me to do this morning.” Then go out and obey.

God’s best for you is closely linked with this daily meeting with Him. The barometer of your Christian life can be observed by the attention you give to your quite time every day.

You cannot tell me that you have surrendered to God, that Jesus Christ is Lord of your life, or that you know the fullness of the Holy Spirit, unless you have your Manna in the Morning. May your prayer be:

“Help me, O Lord, Thy Word to read,
Upon the living bread to feed,
Seeking Thy Spirit’s quickening lead,
That I may please Thee in all things.”

Part IV: Sermon Outlines

John 13:12-17, Jesus’ Dialogue with the Disciples

For the English audio version of these sermons, click on these links: Link 1 - Jn. 13:12-13, Pt. 6; Link 2 - Jn. 13:14-17, Pt. 7

Title: True Servanthood (continued – see Spring 2014 edition for points 1 and 2)

Point #3: We must imitate the nature of true servanthood (12-17)

1. By remembering that the Lord is our Master (12-13, 16)

2. By doing for each other what Jesus has done for us (14-15)

3. By practising what we preach (17)


1 Adapted from Sinclair B. Ferguson, “Exegesis,” in Preacher and Preaching: Reviving the Art in the Twentieth century, 197, cited in Stephen Olford, Anointed Expository Preaching, 91-92.

Related Topics: Pastors

La Revue Internet Des Pasteurs, Fre Ed 12, Edition du l’été 2014

Cette revue est aussi disponible en langues anglaise, russe et roumaine

Edition de l’été 2014

Sous la direction du

Dr Roger Pascoe, Président de

l’Institut pour la Prédication Biblique

Cambridge, Ontario, Canada

www.tibp.ca

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

Institut Biblique pour le Ministère Pastoral

Renforcer les capacités de l’Eglise dans la prédication biblique et le leadership

1ère Partie: La Préparation De La Prédication

“Le choix du texte et du thème”

Par: Dr. Roger Pascoe,

Président de l'Institut pour la prédication biblique,

Cambridge, Ontario, Canada

Dans la dernière édition de la Revue Internet des Pasteurs, nous avons examiné quelques principes bibliques et quelques bonnes pratiques pour le choix des textes et thèmes de prédication. Dans la présente édition, je voudrais continuer cette réflexion en évoquant ....

Quelques Idees Utiles Pour Le Choix Du Texte

1. Posez-vous quelques questions théologiques1

a) Est-ce que je tiens compte de toute l’étendue de l'enseignement biblique? – l’ancien et le nouveau testament, les récits historiques, les livres de sagesse, les évangiles, les épîtres, etc.?

b) Est-ce que je tiens compte de l'ensemble des doctrines bibliques? - Dieu, l'homme, le péché, le salut, le ciel et l'enfer, etc.?

c) Est-ce que je tiens compte toutes les sortes dapplications bibliques? - Pour les anciens et les jeunes, les parents et les enfants, les hommes et les femmes, l'église et la communauté?

2. Posez-vous quelques questions pratiques

a) Quel a été le point central de la récente prédication dans l'église?

b) Quels événements spirituels ou situations se sont récemment produits dans l'église?

c) Quelle est la condition spirituelle des fidèles en ce moment?

d) Quel aspect de la vérité est nécessaire pour fortifier les fidèles?

e) Y a t-il un aspect particulier de la vérité que l’assemblée a vraiment besoin d'entendre?

3. Considérez la valeur de la prédication en série dans les livres bibliques

Une série de prédication dans un livre permet de suivre le texte tel que l'auteur biblique l’a écrit sous inspiration. Vous ne voudriez pas aborder le livre à la manière de certains qui manquent de ligne directrice - c'est à dire un paragraphe dans ce livre cette semaine et un paragraphe dans cet autre livre de la semaine d’après, ou encore lire la conclusion avant l'histoire elle même.

Si vous prêchez de façon séquentielle dans un livre, votre audience comprendra vos messages dans leur contexte.

Les séries vous permettent de prêcher des messages thématiques tout en prêchant en série dans une section spécifique de la Bible. Par exemple, vous pouvez prendre des sujets que vous n'avez pas le temps de traiter entièrement dans un seul message et de les développer dans différents messages.

Les séries développent une plus grande culture biblique dans votre assemblée. Vous pourrez leur enseigner le contexte du livre et les questions liées à son interprétation. Vous pourrez leur enseigner la théologie biblique du livre. Ils pourront ainsi voir comment ce livre se situe par rapport à l'histoire du salut.

Les séries fournissent un contexte cohérent pour votre assemblée. Ils peuvent ainsi comprendre le contexte de chaque message de la série. Ils peuvent étudier le livre pendant que vous prêchez la série et, ainsi, acquérir une plus grande compréhension. Ils savent où vous allez prêcher la semaine d’après. Cela leur donne un sens de la cohérence des messages. Ils comprennent comment les messages s'imbriquent. Ils peuvent comprendre les vérités théologiques clés telles qu'elles sont présentées dans le livre biblique.

Les séries permettent d’optimiser l'utilisation de votre temps d'étude. Vous étudiez le contexte une seule fois, puis vous n’avez qu’à l’expliquer à votre assemblée une seule fois.

Les séries peuvent être abordées de façons différentes. Vous pouvez commencer par la Genèse et progresser tout au long de la Bible. Vous pouvez aussi équilibrer votre prédication en alternant entre les livres de l’ancien et ceux du nouveau testament, entre évangiles et épîtres, livres de la loi et livres historiques, psaumes et livres de sagesse, prophétie et apocalypse, etc. Vous pouvez présenter la série de différentes manières:

  • de façons thématiques, doctrinales, ou théologiques ;
  • par paragraphe ou par chapitre ;
  • par textes clés dans un livre ;
  • par sections clés (par exemple les 3 septs de l'Evangile de Jean – les 7 discours de Jésus; les 7 miracles de Jésus; les 7 déclarations en « Je suis » de Jésus) ;
  • un aperçu de livres entiers de la Bible en un seul message ;
  • des études de caractère ou d’événements historiques.

4. Prenez en compte la liberté et la variété dans le choix des textes

Lorsque vous êtes en train de prêcher une série dans un livre, cela ne signifie pas que c'est uniquement ce que vous pouvez prêchez. Vous pouvez apporter de la variété en mettant en œuvre plusieurs séries à la fois ou en intercalant des messages individuels entre les messages en série. Par exemple, vous pouvez prêcher une série les jours où vous célébrez la sainte cène, une autre série au cours de vos cultes ordinaires du dimanche matin, et encore une autre série au cours de vos cultes du soir.

Autres possibilités de liberté et de variété: les études biographiques; les études thématiques; les problèmes de société; la croissance spirituelle et la vie de disciples; les messages d’évangélisation.

La liberté et la variété ont des avantages certains. Ils permettent de garder les gens intéressés et d’éviter l'ennui. Ils permettent de garder l'équilibre dans le ministère. Ils permettent au prédicateur de garder sa fraicheur. Ils vous permettent de rester ouvert à l'Esprit.

5. Tenez compte les dons personnels

La prédication doit être faite dans le cadre de l’ensemble des besoins du ministère dans l'église. Vous pouvez faire appel à d’autres prédicateurs dans les domaines où vous n’avez pas de dons particuliers (par exemple l'évangélisation). De la sorte, l'église peut bénéficier du fait d'être exposé à une variété de dons en matière de prédication.

6. Prenez en compte les contraintes de temps

En raison des contraintes de temps, vous devriez envisager un équilibre entre la prédication de nouveaux messages et les messages qui ont été partiellement préparés à d’autres occasions, mais qui n’ont jamais été utilisés, ou encore des messages que vous avez prêché auparavant. De cette façon, vous apportez un équilibre entre votre temps de préparation des nouveaux messages (qui prennent le plus de temps) et les anciens messages (qui demandent moins de temps de préparation).

Les semaines surchargées à cause des événements inattendus (par exemple les funérailles) peuvent vous conduire à solliciter quelqu'un d'autre pour prêcher, ou alors à prêcher un message que vous aviez donné auparavant.

7. Examinez les questions suivantes :

a) Qu'est-ce que vous sentez que Dieu vous conduit à prêcher en cette occasion particulière?

b) Quel texte ou sujet est nécessaire pour cette occasion particulière?

c) Quel aspect de la révélation de Dieu est nécessaire, ou a besoin d’être prêché, ou est approprié pour cette occasion?

8. Suivez les instructions suivantes.

a) Si vous avez décidé de prêcher une série, le choix des textes peut être prédéterminé - soit le paragraphe suivant, soit la prochaine doctrine dans une série théologique ou thématique. En tout état de cause, déterminez combien de temps la série va prendre. Il est probablement plus sage de ne pas faire une série de plus de 10 ou 12 semaines (sauf s'il est intercalé par d'autres messages circonstanciels).

b) Si vous avez décidé de prêcher des messages thématiques, choisissez des textes qui présentent de façon complète chaque thème ou doctrine, de sorte que vous puissiez expliquer ce texte, tout en faisant des références/renvois à d'autres textes similaires (plutôt que sauter dans tous les sens en l’absence d’un texte de base). Le texte de base attire l’attention sur les éléments textuels plutôt que sur des points thématiques et donne à votre audience un texte auquel s’accrocher. Ils peuvent oublier toutes les autres références, mais ils seront plus susceptibles de se souvenir de votre texte de base.

9. Prenez en compte les contraintes suivantes

a) La contrainte de l’unité littéraire de texte (un paragraphe ou un chapitre ou même plusieurs chapitres s'il s'agit d'un long récit). Dans le processus de choix du texte, assurez-vous d’avoir sélectionné une unité littéraire. Assurez-vous que vous avez affaire à une unité complète de texte. Posez-vous les questions:

  • Dans quel sens ce texte est il vraiment une unité littéraire, un paragraphe unifié?
  • Cette sélection a t elle un thème précis ou clair?
  • Est-ce que le texte possède un thème complet ou une pensée complète dans son contexte?

b) La contrainte du genre littéraire. Le genre littéraire détermine la façon dont vous interprétez le texte et comment vous l'appliquez.

c) La contrainte de l’intention originale de l'auteur du texte. Ne choisissez pas arbitrairement un texte pour lui faire dire ce que vous voulez dire – ce serait un abus du texte. Soyez juste et fidèle à ce que l'écrivain voulait transmettre à l’origine. Le message peut se concentrer sur une section d'une unité littéraire ou combiner plusieurs unités, mais quoi que vous choisissiez, vous devez savoir ce que vous avez choisi (là où il s'insère dans l'unité littéraire globale) et ce que l'écrivain d'origine avait l'intention de transmettre dans l’entièreté de l'unité.

Conclusion

Le choix du texte est là où commence la préparation d’un message spécifique. Après avoir déterminé votre texte, vous pouvez décider de la longueur du texte à lire pendant le culte; à quel moment le texte sera lu; qui le lira, etc. Soyez dans un esprit de prière. Soyez prudent. Connaissez le texte. Connaissez votre audience. Connaissez les circonstances de la prédication. Soyez sensible à l'Esprit.

2eme Partie: Le Leadership - Etre Un Modele Selon Le Cœur De Dieu

«L’abandon de votre personne au Saint Esprit» 2ème partie

Par: Dr Roger Pascoe

L'Institut pour la prédication biblique

Cambridge, Ontario, Canada

Dans l’édition du printemps 2014 de la Revue Internet des Pasteurs, nous avons commencé notre étude d'Ephésiens 5:18-6:20 sur le thème «L’abandon de votre personne au Saint Esprit ». Dans cet article nous avions examiné «La signification de la plénitude de l'Esprit» (Eph. 5:18). Dans le présent numéro, nous continuons cette étude en examinant ...

La Necessite De La Plenitude De L'Esprit

Vous pouvez vous demander, pourquoi la plénitude de l'Esprit est une nécessité. Tout d'abord, c'est une nécessité parce que la Parole de Dieu l’ordonne. Notez que c'est un impératif: Soyez remplis! (Eph. 5:18). CH Spurgeon a dit: «Ce n'est pas une promesse à réclamer, mais un commandement auquel obéir ». Puisque c'est un commandement de Dieu, ne pas y obéir est un péché.

Deuxièmement, c'est une nécessité parce que l’œuvre de Dieu l'exige. Lorsque Pierre a prêché dans Actes 4:8, il était rempli du Saint-Esprit. Il en était de même pour Etienne (Actes 7:55) et Paul (Actes 13:9). La prédication est efficace lorsque le prédicateur rempli de l'Esprit et la Parole inspirée par l'Esprit agissent ensemble pour produire une vie transformée par l'Esprit. Si nous voulons être efficaces dans l'œuvre de Dieu, nous devons être remplis de l'Esprit

La Réalité De La Penitude De L'Esprit

Comment cela peut-il être une réalité dans ma vie? C’est possible dans ma vie par l'acceptation initiale du contrôle de l'Esprit Saint. Remarquez bien que la phrase est à la voix passive: soyez remplis - c'est-à-dire, laissez le Saint-Esprit vous remplir; renoncez à avoir le contrôle; acceptez le contrôle de l'Esprit Saint, non pas pour que vous possédiez plus de Lui, mais pour que Lui il possède plus de vous.

La phrase est au présent continu: continuez d’être remplis ... Ce n'est pas une expérience unique comme la survenue et le baptême de l'Esprit, qui se produit une fois au moment de la conversion. C'est quelque chose qui devrait être une réalité permanente dans notre vie tout le temps.

Cela peut aussi être une réalité dans ma vie par le fait de dépendre continuellement du contrôle de l'Esprit Saint. Dépendre continuellement du contrôle de l'Esprit Saint signifie ne pas attrister de l'Esprit (Eph. 4:30). Pour que la plénitude de l'Esprit devienne une réalité dans notre vie il nous faudra effacer de notre vie tout ce qui attriste l'Esprit de Dieu. Ainsi donc, nous ne devons pas tolérer le péché dans nos vies - nous devons le crucifier (Gal. 5:24). Mettre à mort notre «moi» - le clouer à la croix, l’enlevant ainsi de notre chemin (Col. 2:14). Soyez sensible au péché comme l’œil est sensible aux corps étrangers. Nous ne pouvons pas marcher dans l'Esprit si nous ne sommes pas sensibles et conscients dès l’instant où nous attristons l'Esprit. Nous devons confesser le péché immédiatement - le nommer et le clouer (1 Jean 1,9)..

Dépendre continuellement du contrôle de l'Esprit Saint signifie ne pas éteindre l'Esprit (1 Thess. 5:19). La plénitude de l'Esprit peut être réalisée en n’admettant pas dans votre vie quoi que ce soit qui éteigne l'Esprit. N’éteignez pas le feu de l'Esprit en prenant la gloire de Dieu pour vous-même ou en mettant fin à l'activité de l'Esprit pour la remplacer par les œuvres de la chair.

Enfin, dépendre continuellement du contrôle de l'Esprit Saint signifie être rempli de l'Esprit (5:18). Permettre à l'Esprit Saint de faire son œuvre en vous, c'est-à-dire en vous enseignant, en vous éclairant, consolant, guidant ; en vous convaincant de péché. Le résultat de tout ceci étant la manifestation du «fruit de l'Esprit» (Gal. 5:22) dans votre vie.

3ème Partie : Meditation Biblique

«La Manne du matin»

Par le Dr Stephen F. Olford

Nous continuons avec l'exhortation du Dr Stephen Olford sur la nécessité et la manière de maintenir une vie de dévotion dynamique dans son petit livret intitulé, «La Manne du matin.» La dernière fois j'ai publié la première partie de cette brochure, portant sur les raisons et les exigences de la méditation personnelle. Maintenant, voici la deuxième partie.

«Assurez-vous de commencer votre temps de méditation dans un esprit d’expectative. Je crois que cette expectative a au moins trois facteurs favorables.

Il est tout d'abord le facteur physique. Vous ne pouvez pas aller au lit à n’importe quelle heure de la nuit et vous attendre de vous lever tout frais le matin. Cela demande de la discipline d’aller au lit au moment qu’il faut. Ces activités sociales que vous aimez tant peuvent bien être intéressantes; mais elles ne sont pas aussi précieuses ou vitales que votre méditation personnelle.

Il ya aussi un facteur moral dans l’expectative. « Si j’avais conçu l’iniquité dans mon cœur, le Seigneur ne m’aurait pas exaucé.» (Psaume 66:18). Lorsqu’il ya quelque chose dans votre vie qui s’oppose à la volonté de Dieu, ne vous attendez pas à être en communion avec Lui. Si vous avez quelque chose contre quelqu’un, laissez votre offrande sur l'autel, et allez d'abord vous réconcilier.

Ensuite, il ya un facteur spirituel dans l’expectative. Vous verrez qu'il dit dans Jean 7:17: «Si quelqu’un veut faire sa volonté, il connaîtra si ma doctrine est de Dieu.» - c'est à dire, il aura l'enseignement, la révélation. La révélation et l'obéissance sont comme des lignes parallèles. A mesure que vous obéissez, Il vous révèle davantage. Lorsque vous cessez d'obéir, il cesse de révéler.

Mon expérience est la suivante: chaque fois que j'ai essayé de prier et lire la Parole et que j’étais dans l'impossibilité de le faire, au point que la Bible était devenue comme un livre mort pour moi; en y réfléchissant bien, j'ai chaque fois découvert qu'il y avait un problème d'obéissance dans ma vie. Et avant de continuer ma méditation, j’ai dû mettre les choses en règle avec Dieu.

Nous avons examiné les raisons pour lesquelles il faut avoir son temps de méditation personnelle. Et nous avons examiné ses exigences. Maintenant, permettez-moi de partager avec vous quelques règles simples qui m’aident beaucoup dans mon temps quotidien avec Dieu.

La première règle est l’attente dans la patience. Samuel Chadwick dit, «la précipitation tue la prière» Vous recevrez plus de la part Seigneur en cinq minutes passées dans la tranquillité qu’en trente-cinq minutes passées avec un œil sur l'horloge.

Faites silence dans sa présence. Attendez jusqu'à sentir comme si la gloire de sa présence vient sur vous. Cherchez le pouvoir de la concentration. Cherchez la sanctification. Cherchez l'illumination de l'Esprit. Par-dessus tout, cherchez à entrer de façon consciente dans Sa présence.

Après l’attente, passez à la lecture. Lisez dans la Parole de Dieu. Comme George Muller, je crois que vous ne pourrez jamais prier correctement tant qu’il ne vous a pas parlé dans sa Parole. Quand je dis lecture, je veux dire, bien sûr, le passage mis de côté pour ce jour particulier. Que Dieu vous préserve de la méthode dite de la «plongée bienheureuse». Cette pratique hasardeuse est une insulte au caractère sacré de la Parole de Dieu.

Lisez la portion au moins trois fois. Lisez-la attentivement pour découvrir ce qui est là de façon général. Ensuite, décortiquez-la attentivement pour ce qui s’y trouve de particulier. Enfin, étudiez-la pour tirer ce qui est là pour vous personnellement.

Passez de la lecture à la réflexion ou à la méditation. Regardez le passage dans la présence de Dieu.

Dites: «Seigneur, alors que je regarde ce passage ce matin, y a t-il un commandement à obéir? Y a t-il une promesse à réclamer? Y a-t-il de nouvelles idées à approfondir? Y a t-il un péché à éviter? Y a t-il une nouvelle découverte sur le Père, sur Jésus, sur l'Esprit Saint, sur le diable? etc.» Cherchez à découvrir ce que Dieu est en train de vous dire dans le passage que vous avez lu.

De la méditation passez à ce que j'appelle l'enregistrement. Prenez un cahier que vous gardez spécialement pour votre méditation et notez ce que le Seigneur vous a dit. Ecrivez toujours de façon personnelle. Ecrivez de manière personnelle et dans un esprit de dévotion pour que ce message soit vraiment pour votre âme.

A présent, priez. La prière a trois aspects dans votre méditation personnelle. Il ya d'abord l'ajustement. Prenez le message que le Seigneur vous a donné (le message que vous avez noté dans votre cahier de méditation) et répondez à Dieu dans la prière. C'est là un grand secret pour garder vos prières vivantes et fraiches. Priez jusqu'à ce que la volonté de Dieu devienne votre volonté en ce qui concerne le message particulier qu’il vous a donné.

Ensuite, adorez-le. Déversez votre âme devant Lui. Remerciez-Le. Pensez à Sa majesté, sa gloire, sa miséricorde, et délectez-vous en dans sa présence. Parlez comme un enfant à son père, comme un serviteur à son maître. Et écoutez comme un amant vis-à-vis de sa bien-aimée.

C'est seulement après cela que vous pouvez en venir à vos requêtes. Présentez des requêtes, non seulement pour vous, mais aussi pour les autres. Intercédez pour les autres.

Après la prière, il ya encore deux choses très importantes qui, je le crois, sont essentielles à méditation personnelle. La première c’est le partage. Partagez le message de Dieu pour vous avec quelqu'un d’autre ce jour-là.

Vous appréciez ce que vous partagez. Vous retenez ce que vous partagez. La manne que le peuple de Dieu ramassait chaque jour devait être partagé et mangé. Quand elle était accumulée elle pourrissait et puait.

Bien plus important encore, obéissez. Relevez-vous et dites: «Seigneur Jésus, alors que je fais face à ce jour, je te demande par la puissance de ton Esprit qui habite en moi de me donner la grâce de traduire en actes ce que tu m'as dit de faire ce matin.» Ensuite, sortez et obéissez.

Le meilleur que Dieu puisse vous offrir est étroitement lié à ce rendez-vous quotidien avec lui. Le baromètre de votre vie chrétienne peut être observé par l'attention que vous donnez à votre méditation tous les jours.

Vous ne pouvez pas me dire que vous avez abandonné votre vie à Dieu, que Jésus-Christ est le Seigneur de votre vie, ou que vous connaissez la plénitude de l'Esprit Saint, tant que vous n’avez pris votre manne le Matin.

4ème Partie: Plans De Predication

John 13:12-17/ Le dialogue de Jésus avec ses disciples

Pour la version audio anglaise de ces messages, cliquez sur ces liens: Link 1 - Jean 13:12-13, Partie 6; Link 2 - Jean 13:14-17, Partie 7

Titre: Le vrai service (suite - voir l’édition du printemps 2014 pour les points 1 et 2)

Point n° 3: Nous devons imiter le vrai service (12-17)

1. En nous souvenant que le Seigneur est notre Maître (12-13, 16)

2. En faisant les uns pour les autres ce que Jésus a fait pour nous (14-15)

3. En mettant en pratique ce que nous prêchons (17)


1 Adapté de “L’exégèse” par Sinclair B. Ferguson, dans Le Prédicateur et la Prédication: raviver l’Art au 20ème siècle, Samuel T. Logan, Jr., ed., (Phillipsburg, N.J.: Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1986), 197, cité dans Prédication sous l’Onction, 91-92.

Related Topics: Pastors

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 12, Editia de vară 2014

Ediţia de Vară 2014

Produs de ...

Dr. Roger Pascoe, Preşedinte,

The Institute for Biblical Preaching

Cambridge, Ontario, Canada

www.tibp.ca

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

“Întărind Biserica în Predicare Biblică şi Conducere”

Partea I: Pregătirea Pentru Predicare

“Alegerea textelor şi a subiectelor”

De: Dr. Roger Pascoe

The Institute for Biblical Preaching,

Cambridge, Ontario, Canada

În ultima ediţie a Jurnalului Electronic al Pastorilor am privit la câteva principii biblice şi practici utile pentru alegerea textelor şi a subiectelor de predică. În această ediţie doresc să continui această discuţie prezentând

Câteva Proceduri Utile De Alegere A Textelor

1. Pune-ţi câteva întrebări teologice1

a) Acopăr întreaga anvergură a învățăturii biblice? – Vechiul și Noul Testament, narațiunile istorice, literatura de înțelepciune, Evangheliile, epistolele etc.?

b) Acopăr întreaga arie de doctrine biblice? – Dumnezeu, omul, păcatul, salvarea, cerul și iadul etc.?

c) Mă ocup de întreaga arie de aplicații biblice? – pentru tineri și bătrâni, părinți și copii, bărbați și femei, biserică și comunitate?

2. Pune-ți câteva întrebări practice

a) Pe ce s-a pus accent în predicarea din ultima vreme, în biserică?

b) Ce evenimente spirituale și situații au avut loc în biserică în ultima vreme?

c) Care este starea spirituală a oamenilor, chiar acum?

d) De ce adevăr este nevoie astfel încât oamenii să fie întăriți?

e) Există vreun anumit adevăr specific pe care biserica trebuie neapărat să-l audă?

3. Ține seama de valoarea predicării unei serii de mesaje din cărțile biblice

Predicarea unei serii de mesaje din cărțile biblice urmează textul așa cum a fost scris de autorul biblic, sub inspirație divină. Este adevărat că nu studiezi o altă carte așa cum procedează unii predicatori atunci când își aleg textele de predică – săptămâna aceasta un paragraf dintr-o carte, săptămâna viitoare un paragraf din altă parte, sau citirea concluziei înaintea narațiunii.

Dacă predici în mod consecvent dintr-o carte, audiența va înțelege mesajele în contextul lor.

Seriile de mesaje pe cărți îți oferă ocazia să predici și tematic pe măsură ce abordezi o anumită secțiune din Biblie. De exemplu poți alege subiecte din cadrul predicilor tale de care nu te poți ocupa într-un singur mesaj, iar apoi să le dezvolți în predici individuale.

Seriile de mesaje pe cărți biblice ajută la o mai mare alfabetizare biblică în cadrul comunității în care slujești. Ai posibilitatea să prezinți oamenilor aspectele introductive și elementele hermeneutice ale cărții. Vei ajunge să-i înveți teologia biblică a cărții. Oamenii vor avea ocazia să vadă unde se încadrează cartea respectivă în narațiunea răscumpărării.

Seriile de mesaje pun la dispoziția adunării un context solid pentru înțelegerea mesajelor care fac parte din seria respectivă. Ei pot studia textul pe măsură ce predici și astfel să obțină o mai mare înțelegere asupra acestuia. Știu de unde urmează să predici săptămâna viitoare, lucru care le oferă o anumită coerență a mesajelor. Înțeleg cum se potrivesc mesajele unul cu altul și au ocazia să înțeleagă adevărurile teologice esențiale regăsite într-o anumită carte biblică.

Seriile de mesaje maximizează folosirea timpului alocat pentru studiu. Contextul și diversele elemente introductive ale cărții trebuie să fie studiate și explicate audienței o singură dată.

Seriile de mesaje pot fi abordate în mod diferit. Poți începe cu Geneza și apoi să avansezi în Scriptură sau poți echilibra predicarea din Vechiul cu cea din Noul Testament. Altă variantă este alternezi între Evanghelii și Epistole, Lege și Istorie, Psalmi și literatura de înțelepciune, între Profeție și literatura apocaliptică. Poți prezenta seriile de mesaje în moduri diferite:

  • Tematic, doctrinar, sau teologic;
  • Paragraf cu paragraf, sau capitol cu capitol;
  • Textele cheie dintr-o anumită carte biblică;
  • Secțiunile cheie (de exemplu, triada de 7 care apare în Evanghelia după Ioan – 7 discursuri, 7 semne, 7 afirmații „Eu sunt”);
  • O privire de ansamblu asupra întregii cărți, într-un singur mesaj;
  • Studiul personajelor sau al evenimentelor istorice.

4. Ține seama de valoarea varietății și a felxibilității în alegerea textelor

Chiar dacă predici o serie de mesaje dintr-o carte biblică, nu înseamnă că doar asta vei predica. Adaugă varietate predicării prin prezentarea mai multor serii de mesaje la un moment dat, sau prin amestecul de mesaje de sine stătătoare cu seriile de mesaje. De exemplu, ai putea avea o serie de mesaje pentru serviciile dedicate celebrării Cinei Domnului, o altă serie în cadrul serviciilor de duminică dimineața, și o altă serie în cadrul întâlnirilor de duminică seara.

Alte posibilități de asigurare a varietății: studii biografice, studii tematice, aspecte sociale, studii despre ucenicie și creștere spirituală, servicii de evanghelizare.

Flexibilitatea și varietatea au avantaje clare: păstrează interesul oamenilor și înlătură plictiseala, asigură un echilibru în lucrare, asigură prospețime predicatorului și îl ține pe acesta deschis față de Duhul Sfânt.

5. Ține seama de darurile tale spirituale

Predicarea trebuie să fie exercitată în cadrul tuturor nevoilor lucrării din biserică. S-ar putea să fie nevoie de ajutorul altor predicatori în zone în care nu ai daruri spirituale (de exemplu, evanghelizarea). În modul acesta biserica se va bucura de beneficiile aduse printr-o varietate de daruri de predicare.

6. Ține seama reperele timpului

Datorită faptului că timpul este foarte prețios pentru un pastor este bine să cauți un echilibru între predicarea mesajelor noi și a vestirea mesajelor pregătite în mod parțial cu o altă ocazie, dar care nu au fost predicare niciodată, sau a mesajelor pe care le-ai mai predicat și înainte. În felul acesta vei echilibra timpul alocat pentru pregătirea unor noi mesaje (cel mai îndelungat) cu timpul mult mai scurt necesar pregătirii unor mesaje mai vechi.

În săptămânile în care ești foarte aglomerat cu evenimente neplanificate (de ex. înmormântările) s-ar putea să fie nevoie să ceri ajutorul altcuiva pentru predicare, sau să predici un mesaj pe care l-ai mai prezentat și înainte.

7. Ține seama de următoarele întrebări:

a) Cum simți că te călăuzește Dumnezeu să predici pentru această ocazie?

b)Ce text și subiect sunt necesare pentru această ocazie specifică?

c) Ce aspect din revelația lui Dumnezeu este necesar și potrivit să fie predicat în această circumstanță?

8. Ține seama de următoarele linii călăuzitoare:

a) Dacă ai decis să predici o serie de mesaje, alegerea textului s-ar putea să fie determinată fie de următorul paragraf din cartea respectivă, fie de următoarea doctrină, dacă este vorba despre o serie de mesaje teologice sau tematice. Oricare ar fi situația, stabilește cât de lungă ar trebui să fie acea serie de predici. Este probabil înțelept să nu aloci unei serii de predici mai mult de 10-12 săptămâni, cu excepția cazului în care seria respectivă este întreruptă de mesaje susținute cu alte ocazii.

b) Dacă ai decis să predici mesaje tematice, alege textul în așa fel încât acesta să prezinte plenar fiecare temă sau doctrină avută în discuție. În felul acesta vei expune textul respectiv, apoi vei face referire și la alte texte potrivite, mai degrabă decât să sari de la un text la altul fără a avea un pasaj primar. Un text primar va pune la dispoziție un accent textual pentru studiu, mai degrabă decât un accent tematic. S-ar putea ca audiența să uite celelalte texte la care ai făcut referire, dar este foarte posibil să-și amintească textul primar din care ai predicat.

9. Ține seama de următoarele granițe:

a) Granița unității literare a textului (un paragraf sau capitol, sau chiar câteva capitole, dacă este vorba despre o narațiune lungă). Când alegi textul, asigură-te că alegi o unitate literară. Trebuie să cunoști care sunt diviziunile textului în cadrul acelui tip de literatură. Asigură-te că te ocupi de o unitate textuală completă. Pune-ți următoarele întrebări:

  • în ce fel este acest text cu adevărat o unitate literară, un paragraf unitar?
  • Are el o temă clară și specifică?
  • Are acel text o temă sau gând complet în cadrul contextului său?

b) Granița genului literar. Genul literar determină modul în care vei interpreta și vei aplica un anumit pasaj.

c) Granița sensului originar intenționat de autor. Nu alege în mod arbitrar un text, făcându-l să spună ceea ce nu intenționează să spună – acesta este un abuz. Fii cinstit și credincios față de sensul inițial pe care autorul textului a încercat să-l transmită. S-ar putea ca predica să se focalizeze asupra unei secțiuni dintr-o unitate literară, sau să combine câteva unități, însă orice ai alege trebuie să știi cum se încadrează în unitatea literară mare, și ce mesaj a încercat să transmită autorul în cadrul acestei unități.

Concluzie

Alegerea textului este punctul de început în ceea ce privește pregătirea unei predici. După ce ai ales textul poți să decizi cât de mult din el vei citi în cadrul serviciului divin, când va fi citit, cine îl va citi. Roagă-te. Veghează. Cunoaște bine textul. Cunoaște-i pe oameni. Cunoaște ocazia în care predici. Fii sensibil față de Duhul Sfânt.

Partea II: Conducere: Să Fii Un Model De Slujitor Evlavios

“Supunerea ta față de Duhul Sfânt,” Pt. 2

În ediția de primăvară 2014 a Jurnalului Electronic al Pastorilor am început un studiu pe Efeseni 5:18-6:20, cu subiectul „Supunerea ta față de Duhul Sfânt”. În acea ediție am privit la „Semnificația unei vieți pline de Duhul Sfânt” (Ef. 5:18), iar în această ediție vom continua studiul și vom avea în vedere…

Necesitatea Unei Vieți Pline De Duhul Sfânt

Poate că întrebi de ce este umplerea cu Duhul o necesitate? În primul rând, umplerea este o necesitate deoarece o poruncește Cuvântul lui Dumnezeu. Observați că este vorba despre un imperativ: Fiți plini! (Ef. 5:18). C.H. Spurgeon a spus că „aceasta nu este o promisiune pe care să o așteptăm, ci o poruncă pe care să o ascultăm.” De vreme ce aceasta este o poruncă de la Domnul, neîmplinirea ei înseamnă păcat. În al doilea rând, este o necesitate deoarece o pretinde lucrarea lui Dumnezeu. Când Petru predica în Fapte 4:8, el a fost plin de Duhul Sfânt. Tot astfel, Ștefan (Fapte 7:55) și Pavel (Fapte 13:9). Predicarea eficientă este produsul mesagerului plin de Duhul și a Cuvântului inspirat de Duhul, lucrând împreună spre a produce o viață transformată de Duhul. Dacă vrem să fim eficienți în lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să fim plini de Duhul Sfânt.

Realitatea Unei Vieți Pline De Duhul Sfânt

Cum este posibil ca umplerea cu Duhul să fie o realitate în viața mea? Poate să fie o realitate prin acceptarea inițială a controlului exercitat de Duhul Sfânt. Observați că se folosește diateza pasivă: fiți plini lăsați ca Duhul Sfânt să vă umple, să vă controleze; acceptați conducerea Duhului Sfânt, nu să avem noi mai mult din El, ci El să aibă mai mult din noi.

Întâlnim un prezent continuu: Continuați să fiți plini… Aceasta nu este o experiență o dată in viață, așa cum este locuirea și botezul cu Duhul, care au loc o singură dată la convertire. Umplerea cu Duhul trebuie să fie o realitate continuă în viața noastră. Este posibil să fie o realitate continuă în viața mea prin dependența continuă față de controlul Duhului Sfânt. Dependența continuă față de Duhul înseamnă să nu-l întrisătm pe Duhul Sfânt (Ef. 4:30). Realitatea umplerii cu Duhul se poate realiza prin ștergerea din viața noastră a oricărui lucru care îl întristează pe Duhul lui Dumnezeu. Deci, nu trebui să îngăduim existența păcatului în viața noastră – este nevoie să-l răstignim (Gal. 5:24). Omoară „eul” din viața ta – pune-l pe cruce, dându-l astfel la o parte (Col. 2:14). Fii sensibil față de păcat tot așa cum ochiul este sensibil față de mizerie. Nu putem umbla în Duhul, dacă nu conștientizăm imediat când îl întristăm pe Duhul. Trebuie să ne mărturisim păcatele imediat – numește-l și răstignește-l (1 Ioan 1:9).

Dependența continuă de controlul Duhului înseamnă să nu stingem Duhul (1 Tes. 5:19). Putem fi plini de Duhul atunci când nu permitem ca ceva din viața noastră să stingă Duhul. Nu stinge focul Duhului luând pentru tine din gloria lui Dumnezeu, sau înlăturând lucrarea Duhului și înlocuind-o cu lucrarea propriei tale firi.

În sfârșit, dependența continuă de controlul Duhului înseamnă să fim plini de Duhul (Ef. 5:18). Adică, să-i permitem Duhului Sfânt să-și facă lucrarea în noi – să te învețe, să te ilumineze, să te mângâie, să te călăuzească, să te convingă de păcat. Rezultatul acestor lucrări va fi manifestarea în viața noastră a „roadei Duhului” (Gal. 5:22).

Partea III: Gânduri Devoționale

“Mana de dimineaţă”

De: Stephen F. Olford

Continuăm să prezentăm gândurile Dr. Stephen Olford referitoare la necesitatea practicării și menținerii unei vieți devoționale vibrante, așa cum sunt ele prezentate în broșura „Mana de dimineață”. Data trecută am publicat prima parte din această broșură, unde de vorbește despre motivația și cerințele necesare pentru practicarea unui timp de părtășie cu Dumnezeu. Acum, abordăm a doua parte.

„Asigură-te că vii la timpul devoțional cu un duh de așteptare. Cred că o astfel de atitudine de așteptare are la bază cel puțin trei factori.

În primul rând există factorul fizic. Nu poți merge la culcare la orice oră din noapte, iar apoi să te aștepți să fii treaz și proaspăt de dimineață. Ca să poți merge la culcare la o oră corespunzătoare este nevoie de disciplină; există probabil moduri plăcute de a-ți petrece timpul și de a socializa, dar ele nu sunt la fel de prețioase și de importante precum timpul de părtășie cu Dumnezeu.

Apoi, atitudinea de așteptare este determinată și de un factor moral. „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Ps. 66:18). Când există ceva în viața ta, împotriva voii lui Dumnezeu, nu te aștepta să ai părtășie cu El. dacă ai ceva împotriva acestei persoane, sau aceleia, lasă-ți darul la altar și du-te de împacă-te cu el.

De asemenea, mai există și un factor spiritual implicat în această chestiune a așteptării. Acest factor este descris în Ioan 7:17: „Dacă vrea cineva să facă…va ajunge să cunoască dacă învățătura…” – adică, va cunoaște învățătura. Revelația și ascultarea sunt ca două linii paralele. Pe măsură ce ascuți, tot așa se revelează și Dumnezeu. Când încetezi să asculți și El încetează să se reveleze.

Experiența mea este aceasta: când am încercat să mă rog și să citesc Cuvântul și am descoperit că este imposibil „să fac față”, ca să spunem așa, Biblia fiind ca o carte moartă pentru mine, m-am examinat și mi-am dat seama că exista un aspect în care nu am fost ascultător față de Domnul. Așadar, înainte de a continua cu timpul meu devoțional, a trebuit să-mi pun lucrurile în rânduială cu Domnul.

Am privit la motivația care stă la baza timpului de părtășie cu Dumnezeu, apoi la cerințele care sunt necesare. Permiteți-mi acum să împărtășesc cu dumneavoastră câteva reguli simple care pe mine mă ajută în întâlnirea zilnică cu Domnul.

Prima regulă este să aștepți. Samuel Chadwick spunea că „graba este moartea rugăciunii.” Poți să primești mai mult de la Domnul în cinci minute petrecută fără grabă, decât în treizeci și cinci de minute petrecute cu ochii pe ceas.

Fii liniștit în prezența Sa. Așteaptă până când gloria prezenței Sale pare să vină peste tine. Caută să fii focalizat. Caută curățirea și iluminarea de la Duhul. Mai presus de toate, caută să intri în mod conștient în prezența lui Dumnezeu.

De la așteptare, treci la citire. Citește din Cuvântul lui Dumnezeu. Cred și eu ca George Muller că nu poți să te rogi niciodată corect, înainte ca Domnul să-ți fi vorbit din Cuvântul Său. Când mă refer la citire, am în vedere, desigur, pasajul biblic rezervat pentru ziua respectivă. Dumnezeu să te ferească de metoda „deschiderii Bibliei la întâmplare.” O asemenea practică este o jignire adusă la adresa caracterului sacru al Cuvântului lui Dumnezeu.

Citește pasajul biblic cel puțin de trei ori. Citește-l cu atenție pentru a descoperi mesajul general. Apoi, caută să identifici aspecte speciale din acel text. În sfârșit, caută să-l studiezi găsind mesajul textului la nivel personal.

Treci, apoi, de la citire la reflectare sau meditație. Privește pasajul în prezența lui Dumnezeu.

Spune: „Domne, acum când privesc în acest pasaj în dimineața aceasta, este vreo poruncă pe care trebuie să o ascult? Este vreo promisiune pe care trebuie să mă bazez? Este vreun gând nou pe care trebuie să-l urmez? Este vreun păcat de care trebuie să mă feresc? Găsesc vreo idee nouă despre Dumnezeu, despre Domnul Isus, despre Duhul Sfânt, sau chiar despre cel rău?” Caută să înțelegi ce îți vorbește Dumnezeu din pasajul pe care l-ai citit.

De la meditație continuă cu ceea ce eu numesc înregistrare. Ia acel caiet pe care-l păstrezi doar pentru timpul devoțional și notează ce ți-a vorbit Dumnezeu. Formulează întotdeauna ideile la nivel personal și cu o atitudine de închinare. Așează în scris lucrurile în așa fel încât să fie vorba despre un mesaj adresat sufletului tău.

Acum roagă-te. Rugăciunea din cadrul timpului personal de părtășie cu Dumnezeu are trei aspecte. Întâi de toate este vorba despre ajustare. Ia mesajul pe care Domnul ți l-a dat – mesajul notat pe scurt în caietul tău – și roagă-te, direcționând acel mesaj înapoi spre Dumnezeu. Acesta este unul din secretele care fac ca rugăciunile tale să fie vii și proaspete. Roagă-te până când voia lui Dumnezeu devine voia ta, cu referire la mesajul specific prin care Domnul ți-a vorbit.

Apoi, adoră-l pe El. Varsă-ți sufletul înaintea Lui. Mulțumește-I. Gândește-te la maiestatea, la gloria și îndurarea care sunt revelate în lumina prezenței Sale. Vorbește ca un copil cu tatăl său, ca un rob cu stăpânul său. Și ascultă – așa cum cineva o ascultă pe persoana iubită.

Abia după toate acestea ajungi la cereri. Vino înaintea Domnului cu cereri nu doar pentru tine, ci și pentru alții. Mijlocește pentru alții.

După rugăciune, mai sunt încă doi pași importanți în contextul timpului devoțional. Unul este cel al împărtășirii. Împărtășește mesajul lui Dumnezeu cu o anumită persoană – în ziua respectivă.

Împărtășim lucrurile pe care le iubim și păstrăm ceea ce împărtășim. Mana pe care poporul lui Dumnezeu o aduna în fiecare zi trebuia să fie împărțită și consumată. Ceea ce era pus deoparte făcea viermi și se împuțea. Întotdeauna poți să-ți dai seama de persoanele care-și fac rezerve din ceea ce primesc în timpul devoțional.

Cel mai important pas este să asculți. Ridică-te de pe genunchi și spune: „Doamne Isuse, acum când încep o nouă zi, te rog ca prin puterea Duhului să-mi dai harul de a pune în practică ceea ce mi-ai vorbit în această dimineață.” Apoi, continuă să-ți trăiești ziua ascultând de Domnul.

Cele mai bune lucruri pe care Domnul le are pentru tine sunt strâns legate de această întâlnire zilnică cu El. Barometrul vieții tale creștine poate fi observat privind la modul în care tratezi timpul zilnic de părtășie cu Domnul.

Nu poți să îmi spui că te-ai predat lui Dumnezeu, că Isus Hristos este Domnul vieții tale sau că ai parte de plinătatea Duhului Sfânt, decât dacă ai parte de mana de dimineață.

Partea IV: Schițe De Predici

Ioan 13:12-17, Isus vorbește cu ucenicii Săi

Pentru versiunile audio ale acestor predici, dă click pe aceste linkuri: Link 1 - Ioan. 13:12-13, Pt. 6; Link 2 - Ioan. 13:14-17, Pt. 7

Titlu: Adevărata Slujire (continuare – vezi Ediția de Primăvară 2014 pentru punctele 1 și 2)

Punctul #3: Trebuie să imităm natura adevăratei slujiri (12-17)

1. Amintindu-ne că Domnul este Stăpânul nostru (12-13, 16)

2. Făcând unii pentru alții ceea ce Isus a făcut pentru noi (14-15)

3. Practicând ceea ce predicăm (17)


1 Adaptare după Sinclair B. Ferguson, “Exegesis,” in Preacher and Preaching: Reviving the Art in the Twentieth century, Samuel T. Logan, Jr., ed., (Phillipsburg, N.J.: Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1986), 197, citat  în Anointed, 91-92.

Related Topics: Pastors

Ubusonga Mu By’ukuri Kw’imana

KUGWIZA UBUGINGO MU IVUGABUTUMWA NO GUHINDURA ABANTU ABIGISHWA

Intangiriro

      Ubutunzi bw’ukuri kw’Imana

2 Timoteyo 1:13-14 “Ujye ukomeza icyitegererezo cy'amagambo mazima wanyumvanye, ugikomereshe kwizera n'urukundo rubonerwa muri Kristo Yesu. Ikibitsanyo cyiza wabikijwe, ukirindishe Umwuka Wera utubamo.

Pawulo yasobanuye Butumwa Imana yamuhaye nk' “ ikibitsanyo wabikijwe” (2 Timoteyo 1:13-14). Aha Intumwa iratwibutsa ko ubu Butumwa, Ubutumwa bwerekeye Umwami Yesu bwo kugeza abantu mu mibanire n'Imana Ihoraho igenga isi, ari ubukungu (ikibitsanyo) n'ibyiringiro. Biragaragara ko ari ubutumwa bugeza mu bwami bw'Imana bwonyine, bwunga abantu n'Imana (Yohana 14:6; 4:12), bunabaha ubugingo buhoraho kandi ubugingo bwinshi (Yohana 10:10) ni ubukungu butagira akagero n'izahabu y'agaciro (Matayo 13:44-46). Ubutumwa bwiza ni cyo kintu cy'agaciro umuntu ashobora gutunga, ariko nk'ikintu cy'agaciro muri twe, kinakeneye no kurindwa. Kuki? Kubera ko hari Ubutumwa bw'ibinyoma bashaka kubwiza ab'imitima yoroshye mu bihendo bya Satani (Abagalatiya 1:69; Yuda 3-4).

Ariko mu gihe bugomba kurindwa, ntibugomba guhishwa. Ni ubutumwa bugomba kuvugwa cyangwa kubwirwa abandi mu buryo busobanutse kandi bw'ukuri. Muri ubwo buryo, ni ikibitsanyo twabikijwe ngo tukigeze ku bandi. Bityo, muri 2 Timoteyo 2:2, Timoteyo afite inshingano yo kumenyesha abantu bo kwizerwa ibyo yigiye kuri Pawulo ngo nabo bashobore kubyigisha abandi maze bikomeze bityo.

2 Timoteyo 2:2 “ Kandi ibyo wanyumvanye imbere y'abahamya benshi, ubimenyeshe abantu bo kwizerwa bazashobora kubyigisha abandi.”

Uyu ni umurimo wo kugwiza ubugingo mu by'Umwuka. Reba ukuntu aha ibisekuru bine bivugwa. Pawulo kuri Timoteyo, ku bantu bo kwizerwa no ku bandi nabo. Ibi biroroshye cyane ariko imbuto ziteye ubwoba. Nuzana umuntu umwe ku Mwami buri mwaka maze ukigisha umuntu kugendana na Kristo no kwera imbuto na we ubwe agakora atyo, uko muri babiri mugakomeza mutyo muzana abandi babiri (buri muntu umwe) umwaka ukurikiyeho muzakomeza kugenda mwikuba kabiri uko umwaka utashye. Mbese uzi umubare w'abantu bazaba bamaze kugera kuri Kristo mukomeje mutyo nyuma y'imyaka 20? Mu mpera z'umwaka wa 20, inyuma yawe hazaba hari abantu 1,048,576.130

      Ingorane duhura na zo

Bisa n'aho abantu benshi batekereza ko guhindura abandi abigishwa (kugeza abantu ku gakiza no kububaka muri Kristo) ari umurimo w’abantu bihariye nk'abamisiyoneri, abapasitoro, n'abakorana n'urubyiruko, kandi ko bo umurimo wabo ari ukubafasha gusa mu gukora uwo murimo w'Imana. Hari ibintu byinshi byateye igitekerezo nk’iki cy'abakozi b'Imana/abakristo basanzwe, ariko iyo ngingo ni igitekerezo cy'ibinyoma kandi si icya Bibiliya namba. Aho kugira ngo abantu bamenye iby'uko umwizera ari umutambyi ukora umurimo w'Imana (1 Petero 2:510), bahindutse indorerezi gusa aho kuba abafatanije n'abandi umurimo. Mu yandi magambo, 2 Timoteyo 1:14 na 2:2 hatwereka gahunda y'umurimo w'Imana ku bw'umubiri wa Kristo kandi abizera bashobora kugira uruhare muri ibi ibabaye baboneka. Rumwe mu ruhare rw'ingenzi rw'uwitwa ko ari umupasitoro cyangwa pasitoro-mukuru ni nk'abatoza b'ikipe batoza abandi umurimo w'Imana wo kubaka umubiri wa Kristo (Abefeso 4:11-16).

Mu Abefeso 4:12 herekana ibintu bitatu Pasitoro agomba gukora nk’uko KJV ishobora gutuma bamwe babitekereza, ni ukuvuga, kugira ngo abera batunganirizwe rwose gukora umurimo wo kugabura iby'Imana no gukomeza umubiri wa Kristo. Ibyanditswe mu Kigiriki byashobora neza kurushaho gusobanurwa ngo “kubwo (pros) gutegurira abera iby' (eis) umurimo w'Imana mu (eis) kwubaka umubiri wa Kristo ” (Aha ni jye usobanura). Umugambi wa Pawulo wari uwo gusobanura umurimo wuzuye ukuza abandi, ufite intego igenewe kubyara umubiri ukura mu bwiza (gukura mu Mwuka no guhama dusa na Kristo), mu bwinshi (abantu baza kuri Kristo), no mu ngingo (abantu baza mu murimo w'Imana - abakuru, abadiyakoni, abigisha, n'abandi).

Kuba ibisonga byiza by'ibyo twabikijwe by'ukuri kw'Imana si icyagenewe abantu bake bihariye, ahubwo ni umuhamagaro wacu nk'abizera Kristo.

      Gukura kw'Itorero rya mbere

Nyuma y'urupfu, kuzuka, no kuzamurwa mu ijuru bya Kristo no kuza k'Umwuka Wera w'Imana kuri Pentekote, byagendekeye bite itorero? Ryarakuze cyane kandi n'imbaraga nyinshi. Ibyabaye byatwandikiwe mu gitabo cy'Ibyakozwe. Mbere tubona abigishwa 11 bateranye n'Umwami, hanyuma ba bandi 120 mu cyumba cyo hejuru, hanyuma 3,000, hanyuma gato, Umwami yongereye abandi 5,000 ku itorero.

Ntibyari ukwongera gusa ahubwo byari ukugwiza kubw'umurimo n'umubiri bya Kristo hamwe n’abantu benshi bahindukiriraga Umwami kandi bakiyongera ku itorero, umubiri wa Kristo.

Ugukura kw'itorero ntikwahagaririye aho. Mu binyejana byinshi, itorero rya Yesu Kristo ryakomeje gukura, kandi igitangaje cyane ni uko ryakuriye no mu banyamahanga, mu barirwanya, no mu mico y'abatize n'abize. Muri uku gukura ku isi yose, itorero ryarakuze kandi riranesha, nubwo hari abagambanyi, ukuyoba, gutotezwa, amapfa, kwicishwa inkota, gutwika za Bibiliya, gushyirwa mu rwobo rw'intare, gutwikirwa ku karubanda n'ibindi.

Nk'uko Umwami Yesu yabivuze muri Matayo 16:18 ati “Nanjye ndakubwira: uri Petero, kandi nzubaka itorero ryanjye kuri urwo rutare,(avuga umurimo We ubwe) kandi amarembo y'i kuzimu ntazarishobora.”

Biragaragara ko itorero ryakuze mu buryo butandukanye, ariko nk'uko Wyn na Karoli Arn babivuga, “...hari inzira imwe ryakuzemo neza, mu buryo bwihuse kurushaho, kandi mu buryo bukomeye. Kuva mu itangiriro ryaryo, mu binyejana byose uko byakurikiranye kugeza umunsi wa none, inzira imwe yagize uruhare mu gukura kw'itorero kurusha izindi zose. Ni mu byerekeye ubu buryo - kandi ingaruka igufitiye wowe n'itorero iri muri uru rutonde rw’amasomo y`ivugabutumwa no guhindura abandi abigishwa, ikaba inshingano ikomeye y'itorero.131

      Itorero muri iki gihe

Inshingano y'itorero ntiyahindutse. Inshingano yahawe itorero rya mbere iracyari inshingano y'itorero ryo mu kinyejana cya 20. Ariko ibintu ntibiraba byiza nubwo ubushobozi bw'ivugabutumwa no guhindura abandi abigishwa mu isi yose butigeze bukura kurushaho. Mu mpande za buri torero na buri muryango wa gikristo buri hantu hari abantu bashobora gukizwa bategereje gusa kubwirwa. Ariko se twumva dute Inshingano twahawe, ibikoresho dufite, n'uburyo bwa Bibiliya bukora neza, ariko akenshi bikirengagizwa?

Ibarura ritubwira ko hafi y’abantu 75 ku ijana mu itorero bahuguriwe gukora umurimo w'ivugabutumwa, naho 2% gusa akaba ari bo bonyine bakora uwo murimo w'ivugabutumwa. Abantu babiri b'abahanga mu ivugabutumwa no guhindura abandi abigishwa kandi bazengurutse Amerika yose batanga ibiganiro, babaza abantu, bavugana n'abayobozi b'itorero n'abakristo basanzwe, kandi bumva uko Amerika ihumeka ni Wyn na Karoli Arn. Mu gitabo cyabo, Umugambi wa databuja wo guhindura abantu abigishwa (The Master's Plan forDisciples), berekana ibintu byinshi bigaragaza itorero ryo muri Amerika.132

(1) Kugeza Ubutumwa ku batari abakristo bishyirwa inyuma muri menshi mu matorero n'abantu. Ibyigeze kuba gutera kw'umutima mu itorero rya mbere byaretse cyane kuba ibanze mu mitima y'abakristo benshi.

(2) Ibyo Bibiliya yita kuzimira byavuye mu bwenge bw'amatorero menshi n'abakristo batabarika. Twabuze ibivugwa by'umutwaro byo muri Yuda 23, “abandi mubakirishe ubwoba, mubahubuje mu muriro.”

(3) Uburyo bwinshi bukoreshwa mu ivugabutumwa ntibushobora guhindura ibintu abigishwa. Amatorero yigenga akenshi “azana gahunda zakoreshejwe ahandi zikanesha, ariko mu kuri ziba iz'akanya gato. Akenshi aba ari ubutumwa bw'iminota 15 mu bintu bififitse by'ubumenyi buke bw'umuntu cyangwa wishakira ibye” (urupapuro rwa 9). Uburyo nk'ubwo akenshi bushaka kugira abantu nk'imbarutso ku ntwaro z'Ubutumwa. Uburyo nk' ubwo akenshi bushaka gutsinda ibitego gusa.

(4) “Ivugabutumwa akenshi rigambirira gufata ibyemezo aho kugira ubumwe no guhindura abantu abigishwa… Ukwo kwitanga kugufi mu magambo kubonwa nk'igisubizo cy'ibanze ku nshingano ikomeye twahawe. Nyamara akenshi hari ikibuze hagati yo gufata umugambi no guhindura abantu abigishwa.”

(5) “Guhindura abantu abigishwa bisobanurwa gusa cyangwa mu buryo bw'ibanze nko gukura mu by'Umwuka,” ariko akenshi ni ugukura kwikundwakaza kandi kubuze ibintu bimwe by'ingenzi byo gukura nyakuri, ari byo kwigisha abantu ngo na bo ubwabo babashe kubyara abahindura abandi abigishwa.”

(6) “Uburyo bw'ivugabutumwa akenshi burasuzugurwa.” Bibanda ku butumwa busanzwe bukozwe mbese buri aho, aho kwubaka ubumwe mu bantu no kubitaho by’umwihariko (injyana y`ivugabutumwa) byubaka amateme ku Butumwa Bwiza mu gukunda abantu.”

(7) “Ivugabutumwa rikunze kuvugwaho ariko rishyirwa mu bikorwa gake.” Usanga rishyirwa mu byo abantu bavuga ko bizera cyangwa ibyo bashyira mu mahugurwa, kuri za video, ariko ntibiba mu mibereho y'umwizera usanzwe cyangwa ugize itorero runaka.

None, ni iki kitagenda? Ko dufite Inshingano ikomeye kurusha izindi mu isi, ubutumwa buzana ubugingo aho kuzana urupfu, ni kuki tunanirwa kwamamaza Ubutumwa bwiza ngo dusohoze dutyo Inshingano? Biragaragara ko itorero rikeneye guhugurwa, ariko igikomeye kurushaho rikeneye impamvu y'ukuri iritera kuba abo ryahamagariwe, abantu bamamaza imbaraga z'Imana n'agakiza kabonerwa muri Kristo.

Gusobanukirwa umugambi wa Databuja mu kuvuga ubutumwa

Gukoresha Ijambo ry'Imana nk'isoko yo kumenya umugambi wa Databuja n'ibyiringiro byo kuba impamvu, ikidushishikaza, ibitugora, n'inyigisho, uru rutonde rw’inyigisho ku by'ivugabutmwa bizaba mu bice bine bigaragazwa n'iki gishushanyo cyo hejuru aha.

  • Gusobanukirwa Intego Yacu (Matayo 28:18-20)
  • Gusobanukirwa Ubushobozi bwacu (Ibyakozwe 1:8)
  • Gusobanukirwa Uburyo bwacu (oikos cyangwa urunana rw'amahame)
  • Gusobanukirwa Ubutumwa bwacu.

Nubwo imwe mu nyigisho zikomeye zo muri izi izaba ku ivugabutumwa, ntizaba yibanze ku ivugabutumwa gusa. Kuyigira iy'ivugabutumwa gusa ni ukunanirwa intego y'itorero uko yakabaye ahari no gutuma dutekereza ko intego yacu ari ugutondekanya buri wese kuri gahunda yo kubahugura ngo bajyane Ubutumwa mu ngo. Nk'uko byigeze kuvugwa, iki ni igice cy'iyo ngorane.


130 Christopher B. Adsit, Personal Disciple-Making, Here’s Life Publishers, San Bernardino, CA, 1988, p. 332-333.

131 Wyn and Charles Arn, The Master’s Plan for Making Disciples, Church Growth Press, Pasadena, CA, 1982, p. 6.

132 Arn, pp. 7-11.

Related Topics: Basics for Christians

Pages