MENU

Where the world comes to study the Bible

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 53, Editia de toamnă 2024

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
Email: [email protected]

I. Consolidarea predicării expozitive: Predicarea doctrinelor, partea a 4-a

După cum am mai spus, am împărțit acest subiect în cinci părți, în funcție de cinci aspecte legate de predicarea doctrinelor…

A. Factori din cultura contemporană care influențează predicarea doctrinelor (NPJ 50, Iarna 2024).

B. Trei pași importanți în predicarea doctrinelor (NPJ 51, Primăvara 2024).

C. Câteva exemple specifice de aplicații în predicarea doctrinelor (NPJ 51, Primăvara 2024).

D. Sfaturi utile pentru predicarea doctrinelor.

E. Câteva mențiuni despre predicarea doctrinelor.

Am tratat deja punctele A (vezi NPJ 50), B (vezi NPJ 51), C (vezi NPJ 51) și D (vezi NPJ 52). În prezenta ediție, vom încheia subiectul cu secțiunea E…

E. Câteva mențiuni despre predicarea doctrinelor.

E1. Nu uitați de cele patru obiective homiletice de bază…

a) Să deschidă mintea = înțelegere, cunoaștere (funcția de învățare).

b) Să atingă inima = dragoste, hrănire.

c) Să atingă conștiința = sfințire, transformare.

d) Să modeleze voința = comportament, răspuns.

Când predicăm doctrinele biblice, suntem tentați să ne adresăm, în primul rând, minții, dar în felul acesta sarcina homiletică rămâne neîndeplinită. Cu siguranță trebuie să deschidem mintea oamenilor ca să înțeleagă adevărurile teologice, definițiile și conceptele, dar scopul predicării nu este doar acela de a spori cunoașterea. Trebuie să existe un echilibru între a predica doctrinele pentru a fi înțelese și a le predica pastoral, evanghelistic și practic. Pe de altă parte, predicarea fără conținut doctrinar nu este predicare creștină.

Pe lângă hrănirea minții, trebuie să atingem și inima pentru a-i atrage pe oameni la Dumnezeu, pentru a face adevărul să devină personal și real. Dacă inima nu este mișcată în timpul procesului de predicare, nu te poți aștepta ca voința să fie modelată, pentru că unitatea dintre minte și inimă direcționează voința și, astfel, comportamentul. Mai mult, trebuie să atingem conștiința pentru a-i determina pe oameni să se cerceteze, să se pocăiască dacă e cazul, să-și îndrepte relația cu Dumnezeu și cu semenii.

Dacă deschizi mintea, atingi inima și conștiința oamenilor, fără a le modela (sau îndruma) voința, răspunsul și comportamentul lor vor rămâne neschimbate. Când predici doctrinele, trebuie să te asiguri că atingi toate cele patru obiective.

E2. Nu uita că Biblia este autoritatea supremă în ce privește credința și trăirea. Așa mărturisim, dar oare și predicăm asta? Dacă crezi acest lucru, ai grijă să îl și demonstrezi atunci când predici doctrinele biblice.

E3. Nu uita că predicarea este un act teologic. Când predicăm doctrinele biblice, scopul nostru este să ne asigurăm că explicațiile date se bazează pe teologia textului și că aplicațiile sunt înrădăcinate în realitatea textului, așa cum se aplică el la viața de zi cu zi. În definitiv, predicarea creștină trebuie să fie fundamental doctrinară. „Teologia este inima predicării sănătoase. Ea pregătește actul predicării și reprezintă, implicit sau explicit, conținutul fiecărei predici” (Robert G. Hughes și Robert Kysar, “Preaching Doctrine for the Twenty-First Century [„Predicarea doctrinelor biblice în secolul XXI”],” 35).

E4. Nu uita că predicarea doctrinelor biblice este o îndatorire pentru toată viața. Nu este ceva ce facem pe parcursul a câtorva săptămâni, într-o serie de predici, ci ceva ce trebuie să facem în fiecare săptămână – nu cursuri academice de teologie sistematică, ci predici bazate pe teologie, centrate pe Dumnezeu (în special cristocentrice), care caută adevărul și sunt orientate spre viața de zi cu zi. „A-i ajuta pe oameni să își dezvolte abilitatea de reflecta teologic asupra provocărilor vieții… este un proces de lungă durată” (Hughes and Kysar, 113). Dacă îți iei angajamentul să faci lucrul acesta, slujirea ta va avea un impact pozitiv enorm asupra bisericii…

a) Va dezvolta discernământul teologic al oamenilor.

b) Îi va ajuta să deosebească adevărul de eroarea teologică (1 In. 4:1-6; 1 Tes. 5:21; 1 Tim. 4:1).

c) Le va adânci credința.

d) Îi va ajuta să sintetizeze detaliile credinței creștine.

e) Îi va ajuta să înțeleagă și să răspundă filosofiilor false ale postmodernismului, pluralismului, relativismului și altora asemenea, care ne înconjoară.

f) Va întări unitatea teologică a bisericii.

g) Va crea unitate în gândire între predicator și biserică.

h) Va crește puterea spirituală și morală a membrilor bisericii, pentru că vor ști ce cred și de ce cred și vor avea curajul să acționeze pe baza a ceea ce cred.

i) Va ține în echilibru adevărul doctrinar cu responsabilitățile etice, pentru că vei predica „tot sfatul lui Dumnezeu.”

j) Vei avea mereu o înțelegere clară a adevărului biblic și îți vei dezvolta abilitățile pastorale de teolog.

k) Oamenii din biserica ta se vor maturiza din punct de vedere spiritual, înțelegându-L mai bine pe Dumnezeu, dar și scopurile, planurile și căile Lui.

l) Lucrul acesta va aduce stabilitate în viața oamenilor, pentru că vor avea o perspectivă creștină despre lume și viață și vor învăța să gândească biblic.

m) Îi va face pe oameni să fie mai flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece cu cât înțeleg mai mult și văd frumusețea, unitatea și puterea Scripturii, cu atât vor vrea să cunoască tot mai mult.

n) Lucrul acesta va ajuta și la închinarea publică, pentru că oamenii vor aborda închinarea dintr-o perspectivă biblică. În loc să fie exclusiv antropocentrică („Ce am eu de câștigat?”) și emoțională („Cum mă simt?”), închinare va fi teocentrică (și, mai ales, cristocentrică), concentrându-se pe Persoana lui Dumnezeu, pe măreția Lui, pe ce I se cuvine Lui, iar Biblia va avea un loc central în închinare.

E5. Nu uita că predicarea doctrinelor biblice nu este opțională. Dacă nu predicăm doctrinele sau o facem în mod incorect, vom transmite, în mod eronat, ideea că doctrinele nu contează sau că învățătura corectă nu contează. B. B. Warfield spune: „Așadar, nu este o chestiune opțională dacă predicăm doctrinele biblice sau pe care dintre ele să le predicăm. Nu putem predica deloc fără să predicăm doctrine; iar viața religioasă care va crește sub predicarea noastră va fi determinată de natura doctrinelor pe care le predicăm” (B. B. Warfield, “The Indispensableness Of Systematic Theology To The Preacher [Caracterul indispensabil al teologiei sistematice pentru predicator],” 247).

Avertismentul pentru predicatori, așadar, este că, dacă nu predici doctrinele biblice în mod corect și adecvat, vei fi responsabil pentru starea spirituală a membrilor bisericii, care vor avea o concepție despre lume și viață și o teologie greșită, poate chiar eretică, sau vor fi total indiferenți față de doctrina creștină, caz în care vor fi ca o barcă fără cârmă sau ca o clădire fără temelie. Când predici, tu prezinți un sistem teologic și o concepție despre lume și viață; întrebarea este: „Ce fel de teologie?”

Cred că unul dintre motivele pentru care există atât de multe biserici evanghelice slabe în zilele noastre este lipsa discernământului doctrinar și a convingerilor puternice din partea oamenilor, cauzată tocmai de lipsa predicării doctrinare. Iar aceasta, la rândul ei, este cauzată de influența culturii în care trăim, așa cum am arătat într-o ediție anterioară a acestui jurnal (vezi NPJ 50).

E6. Nu uita că predicarea doctrinelor biblice este o necesitate. După cum arată Timothy George, „recuperarea predicării doctrinare este esențială pentru reînnoirea bisericii… Implicația predicării doctrinare este Dumnezeul, care a venit o dată pentru totdeauna în Isus Hristos și a vorbit o dată pentru totdeauna în Sfânta Scriptură, vine și astăzi și vorbește poporului Său prin proclamarea fidelă a Cuvântului Său prin puterea Duhului Sfânt” (Timothy George, “Doctrinal Preaching [Predicarea doctrinară]” in Handbook of Contemporary Preaching [Manual de predicare contemporană], 93, 95).

Deși mulți spun că vor predici despre „nevoile lor”, sarcina noastră este să predicăm predici care să trateze „nevoile lor reale”, fie că sunt conștienți de ele, fie că nu. Nevoile lor reale sunt, în primul rând, nevoile spirituale și acestea trebuie tratate mai întâi prin învățătură biblică, inclusiv doctrinară.

Așadar, de ce trebuie să predicăm doctrinele biblice? Trebuie să predicăm doctrinele biblice pentru că…

a) Doctrina este esențială pentru nevoile poporului lui Dumnezeu. De ce predicarea doctrinelor biblice este atât de importantă pentru nevoile membrilor bisericii noastre? Este esențială pentru că numai doctrina sănătoasă le oferă oamenilor un cadru sigur, în care să găsească sensul vieții și direcție în viață. Doar prin predicarea doctrinei sănătoase pot oamenii să fie cu adevărat mântuiți și să crească în credință. Numai doctrina sănătoasă poate oferi răspunsuri mulțumitoare la dilema omului și la întrebările vieții – întrebări despre Dumnezeu, păcat, mântuire, viață veșnică etc. Numai doctrina sănătoasă le permite oamenilor să își construiască o concepție creștină despre lume și viață, prin care să înțeleagă lumea din jurul lor. Așa cum spune și Ronald Allen, „mulți oameni astăzi sunt flămânzi după interpretarea holistică a vieții pe care o oferă teologia sistematică” (Ronald J. Allen, “Preaching Is Believing: The Sermon As Theological Reflection [A predica înseamnă a crede: predica, o reflecție teologică],” 21). Numai doctrina sănătoasă îi ajută pe oameni să distingă adevărul de ceea ce este fals. Numai doctrina sănătoasă ne oferă o bază solidă pentru gândire, atitudine, valori, etică, credințe și comportament.

De aceea trebuie să predicăm mesaje doctrinare. Dr. Stephen Olford, vorbind la Southern Seminary în aprilie 2002, a spus așa: „Predicarea expozitivă va dezvolta în credincioși o concepție creștină comprehensivă despre lume și viață și îi va ajuta să se opună erorilor cultice și doctrinare.” Și a continuat: „Biserica este clădită pe doctrină” (citat de Jeff Robinson, “Expository Preaching Necessary for True Revival [Predicarea expozitivă, necesară pentru adevărata trezire]”).

De ce trebuie să predicăm doctrinele biblice? Pentru că doctrina este fundamentală pentru nevoile poporului lui Dumnezeu și pentru că…

b) Predicarea doctrinelor este mandatul nostru biblic. Orice predicator care nu predică doctrinele biblice nu își îndeplinește mandatul pastoral. În continuare găsești o listă de texte biblice pe care să le studiezi când ai timp. Și când le vei studia, te rog să observi accentul pe „învățătura” doctrinei sănătoase, ca mandat principal și central al predicării: 1 Timotei 4:1-6, 13, 16; 5:17; 6:3-5; 2 Timotei 1:13; 2:14-15; 3:14-17; 4:1-5; Tit 2:1-10.

E7. Nu uita că doctrina nu este doar un concept, ci o realitate transformatoare. Așadar, ai grijă ca așa să o predici, „nu ca pe oasele uscate ale unor teologi bătrâni ursuzi, ci ca pe cuvântul viu al lui Dumnezeu, care schimbă vieți!” (Jim Elliff, “Serious Preaching [Predicarea adevărată],” 2).

II. Consolidarea conducerii biblice: Rânduiala în biserică, partea a 7-a, 1 Timotei 6:3-21

Studiem epistola 1 Timotei, care, după cum am mai spus, este structurată în funcție de cinci porunci (sau învățături) după cum urmează:

A. Despre responsabilitățile pastorale (1:3-20): „Să te lupţi lupta cea bună.”

B. Despre închinarea publică (2:1-15): „Bărbaţii să se roage… Femeia să înveţe în tăcere.”

C. Despre conducerea pastorală (3:1-16): „Să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu.”

D. Despre devoțiunea personală (4:1-6:2): „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii.

E. Despre motivația pastorală (6:3-21): „Să păzeşti porunca, fără prihană… păzeşte ce ţi s-a încredinţat.”

În cele șase ediții anterioare ale acestui Jurnal (NPJ 47, 48, 49, 50, 51, 52), am abordat subiectele de la „A” la „D.” Astăzi ajungem la cea de-a cincea și ultima poruncă (punctul „E”)

E. Despre motivația pastorală (6:3-21)...

„să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină … păzeşte ce ţi s-a încredinţat” (6:14, 20).

E1. Motivația învățătorilor falși (6:3-10). Deși a vorbit deja despre învățătorii falși în 1:3-11 și 4:1-5, Pavel abordează din nou subiectul aici.

Cum recunoaștem învățătorul fals (6:3-5a)? El „învaţă… pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie” (6:3). Învățătura lui este opusă adevăratei evanghelii și „credinţei care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Învățătura lui nu se potrivește cu „dreptarul învățăturilor sănătoase”, pe care apostolul Pavel le-a dat lui Timotei și i-a poruncit să le respecte (2 Tim. 1:13). El nu predică principiile adevărului, care produc sfințire în cei care le urmează. Așadar, învățătorul fals respinge adevărul și îl înlocuiește cu o altă învățătură.

Apoi urmează o listă de caracteristici ale învățătorului fals...

1. „Este plin de mândrie şi nu ştie nimic” (6:4a). Este orbit de aroganță. Deși crede că știe mai multe decât toți, de fapt este cu desăvârșire ignorant, căci nu știe și nu vorbește altceva decât „basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit… flecării”, și „nu ştiu nici măcar ce spun” (1 Tim. 1:4-7). Astfel de învățători sunt foarte periculoși!

2. „Are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte” (6:4b). Exact acest lucru îl îndeamnă Pavel pe Timotei să învețe biserica să nu facă, căci „nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă” (>2 Tim. >2:14, 23-25). Mai mult, plăcerea lor pentru controverse și certuri de cuvinte duce la lupte interne, producând „pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe” între cei care împărtășesc aceleași convingeri „ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr” (6:4c-5a). Comportamentul lor se potrivește cu caracterul lor moral și spiritual. Oamenii aceștia sunt corupți mintal și ruinați spiritual.

Care este motivația unui învățător fals (6:5b-6)? Învățătorii falși sunt motivați de bani, posesiuni, câștig material, pe care își imaginează în mod greșit că le pot câștiga prin această pseudo-spiritualitate, crezând că „evlavia este un izvor de câştig” (6:5b). Ei cred că forma lor coruptă de evlavie va duce la prosperitate financiară. Atât sunt de „stricaţi la minte” și „lipsiţi de adevăr”! Mintea lor nu gândește nici măcar logic, cu atât mai puțin biblic! Asta se poate întâmpla atunci când oamenii se întorc de la Dumnezeu către idoli!

Adevărul este că evlavia reală nu naște dorință de bani, și nici nu consideră că îndeletnicirile spirituale ar putea fi un mijloc de a acumula bogăție, statut social sau putere. Nu, ci Pavel spune: „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (6:6). El respinge ideea că evlavia este un mijloc ce duce la bogăție materială sau la promovare personală. Mai degrabă, adevărul este că evlavia aduce un mare câștig, atunci când este însoțită de „mulţumire”. Mulțumirea este starea aceea în care nu cauți să obții mai mulți bani, posesiuni materiale, statut social, putere sau recunoaștere. Cel care este cu adevărat mulțumit trăiește în prezența lui Dumnezeu și se bucură de ea, având încredere în protecția și purtarea de grijă a lui Dumnezeu și este mulțumit în împrejurările pe care Dumnezeu le îngăduie. Aceasta este condiția pentru a ajunge la acel „mare câştig.”

Într-adevăr, logic vorbind, faptul că învățătorii falși își imaginează că pot obține și păstra posesiuni fizice este ridicol, deoarece nu trece nici testul logicii, cu atât mai puțin testul biblic. „Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea” (6:7). În fond, nimic din ce avem nu este al nostru în primul rând și nici pentru totdeauna – nu am adus nimic cu noi în lume când ne-am născut, și nici nu vom lua nimic cu noi când vom muri. Pericolul care ne paște atunci când ne atașăm de bogății este că avem impresia că suntem în control, că noi suntem împărații propriului castel pământesc. Însă, în cele din urmă, totul se prăbușește. Lecția aceasta nu a reușit să o învețe bogatul căruia i-a rodit țarina (Luca 12:13-21). Avea impresia că s-a realizat prin propriile puteri și că își este suficient sie însuși, însă moartea ne aduce pe toți la același nivel economic. Vai de cel care nu înțelege că doar realitățile spirituale pe care le avem în Hristos au valoare durabilă în lumea aceasta și în cea viitoare!

„Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” (6:8). Afirmăm acest lucru și spunem că acesta va fi obiectivul și motivația noastră în lumea aceasta. Însă știm din experiență că este un lucru ușor de spus, dar greu de făcut. Totuși, aceasta trebuie să fie hotărârea noastră! Nu să căutăm posesiuni temporare, trecătoare, ci mulțumirea și o viață trăită cu și în Dumnezeu.

Luați aminte la acest avertisment (6:9-10): În cazul celor care cred că poziția socială și posesiunile pământești sunt secretul fericirii, realitatea este exact invers: „Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare” (6:9). În loc să își atingă scopul, obținând fericire, siguranță și libertate, tot efortul lor le pecetluiește drumul către pierzare, pentru că se dedau la obiceiuri care sunt „nesăbuite şi vătămătoare” și care „cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.” Poate că obțin plăcere temporară, însă în veșnicie își vor pierde sufletul (Marcu 8:34-38).

„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri” (6:10). Știm din experiență că sunt și alte surse ale răului, nu doar dragostea pentru bani, așadar Pavel fie spune așa pentru a arăta că banii se află adesea la rădăcina răului sau poate exagerează pentru a sublinia pericolul extrem al dragostei de bani. Observați, vă rog, că nu banii cauzează atât de mult rău lume, ci „dragostea” de bani, adică atunci când banii devin scopul principal în viață. Într-adevăr, în loc ca banii să le aducă fericire și siguranță, în realitate îi îndepărtează pe oameni de credința creștină și, prin urmare, vor avea de îndurat suferința spirituală, emoțională și psihică pe care și-o provoacă singuri.

E2. Motivația pastorilor evlavioși (6:11-16). „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea” (6:11). În contrast cu condamnarea învățătorilor falși despre care a vorbit mai sus, Pavel se întoarce acum către Timotei și îl separă de învățătorii falși, numindu-l „om al lui Dumnezeu”, adică omul care Îl urmează pe Dumnezeu și Îi slujește, omul care dă dovadă de caracter evlavios în credință și în trăire, omul care trăiește pentru lumea care va veni, și nu pentru cea prezentă, omul care își adună comori în ceruri, nu pe pământ. El este, de fapt, exact opusul învățătorului fals descris mai sus în ce privește atitudinea, motivația, scopurile și valorile. El este adevăratul lider al bisericii, un om al lui Dumnezeu. Observați, vă rog, care este motivația unui pastor evlavios…

a) Să fugă de învățăturile false și practicile greșite (6:11a). Aspectul negativ al poruncii este că omului lui Dumnezeu i se spune: „fugi de aceste lucruri” (6:11a). Care lucruri? Acele lucruri care pot să distrugă slujirea ta, învățăturile false și practicile neevlavioase, cu privire la care Pavel ne-a avertizat în acest capitol, cum ar fi o falsă evanghelie (6:3), comportament și atitudini false (6:4-5a) și valori false, care promovează dragostea de bani și stilul de viață care decurge de aici (6:5b-10), toate acestea fiind promovate și practicate de învățătorii falși. Omul lui Dumnezeu trebuie să fugă cât mai departe de astfel de lucruri, care-i pot distruge slujirea.

b) Să caute virtuțile evlavioase (6:11b). Aspectul pozitiv al poruncii este că omul lui Dumnezeu trebuie să caute virtuțile evlavioase, care îi vor întări slujirea: „caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea” (6:11b). Avem aici trei perechi de virtuți spirituale, pe care omul lui Dumnezeu trebuie să le caute…

i) „Neprihănirea, evlavia.” Aceste două atribute spirituale descriu două aspecte ale trăirii unui om evlavios, ambele având de-a face cu relația noastră cu Dumnezeu și cu mărturia înaintea Lui și înaintea oamenilor.

„Neprihănirea” nu se referă aici la neprihănirea lui Hristos, care ne-a fost atribuită atunci când am fost mântuiți. Mai degrabă, neprihănirea despre care este vorba aici este neprihănirea aceea practică de care trebuie să dăm dovadă printr-o trăire dreaptă, potrivită Cuvântului lui Dumnezeu. Așa face omul lui Dumnezeu – trăiește în neprihănire înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Așadar, avem aici atât perspectiva verticală, cât și cea orizontală.

„Evlavia,” pe de altă parte, are de-a face cu spiritualitatea noastră, manifestarea lui Dumnezeu în viața noastră, cu asemănarea noastră cu Dumnezeu sau, după cum spune D. A. Carson, cu legătura noastră cu Dumnezeu.

ii) „Credinţa, dragostea.” Acestea sunt virtuți interne. „Credința” are de-a face cu credincioșia față de Dumnezeu, care este una din roadele Duhului Sfânt (Gal. 5:22). Are de-a face cu încrederea noastră în Dumnezeu în ce privește fiecare aspect al vieții, depinzând de puterea, planurile, protecția și purtarea Lui de grijă. După cum spune Stephen Olford, „trăim prin credință (Rom. 1:17), ne rugăm prin credință (vezi Mat. 21:22), ne luptăm prin credință (vezi Ef. 6:16), câștigăm prin credință (vezi 1 In. 5:4) și murim prin credință (cf. Evr. 11:13)” (“Anointed Expository Preaching,” 45). Într-adevăr, „fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui” (Evr. 11:6).

„Dragostea” are de-a face cu bunăvoința față de ceilalți (vezi 2 Tes. 1:3; Tit 2:2). Dragostea biblică nu este un sentiment, ci mai degrabă înseamnă a acționa întotdeauna pentru binele semenilor (Fil. 2:4). Aceasta este dragostea la care se referă cea mai mare poruncă, să „iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mat. 22:37-39). Dragostea biblică este contra-culturală, pentru că trebuie să ne iubim dușmanii (Mat. 5:44). Repet, aceasta este o roadă a Duhului Sfânt (Gal. 5:22).

iii) „Răbdarea, blândeţea.” Credința și dragostea sunt virtuți interne, pe când aceste două trăsături sunt virtuți spirituale externe.

„Răbdarea” este abilitatea de a rezista împotrivirilor, de a rămâne tare în încercări, de a face față greutăților de tot felul, fără a ceda, fără a te compromite sau a capitula (2 Tim. 3:11; 1 Petru 2:19; Evr. 11:27). Înseamnă statornicie în ciuda provocărilor și obstacolelor. Înseamnă perseverență în orice împrejurare de dragul lui Hristos. Este ca anduranța unui soldat, a unui fermier sau a unui sportiv, așa cum vedem în 2 Timotei 2:3-6.

„Blândeţea” înseamnă a imita natura lui Hristos, care a fost „blând şi smerit cu inima” (Mat. 11:29). Aceasta este o atitudine de umilință, considerându-i pe alții mai buni decât tine (Fil. 2:3), purtându-te cu oamenii așa cum s-ar purta Hristos, cu „blândeţea şi bunătatea lui Hristos” (2 Cor. 10:1).

c) Să ducă bătălii spirituale (6:12-16). După ce fuge de falsele valori, care îi pot distruge slujirea și după ce caută virtuțile evlavioase care îi întăresc slujirea, cea de-a treia motivație a omului lui Dumnezeu este să ducă bătăliile spirituale, care îi vor ataca slujirea: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (6:12a).

Slujirea este o bătălie spirituală, în care ne luptăm în mod constant cu lumea, cu firea pământească și cu diavolul (Ef. 2:2-3), dar și cu patimi, cu valori și învățături false. Nu este o luptă împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva răutății spirituale din locurile cerești (Ef. 6:12). Noi nu luptăm doar împotriva erorilor de credință și comportament, ci luptăm și pentru a susține adevărul. Aceasta nu înseamnă să fim mereu dornici de luptă sau certăreți, ci mai degrabă să…

i) Luptăm pentru mărturisirea creștină (1 Tim. 6:12). „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Tim. 6:12a). Luptă-te pentru adevărurile obiective, propoziționale – „credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3) – pe care noi le credem și le prețuim, pe care trebuie să le apărăm și să le proclamăm. Așadar, nu îți schimba convingerile! Nu compromite adevărul! Aceasta este mărturisirea și vocația noastră creștină.

Așa cum nici Isus nu a schimbat, și nici nu a compromis adevărul, nici măcar când a fost interogat de Pilat și amenințat cu răstignirea, ci a rămas fidel mărturisirii Sale (6:13), tot așa trebuie să luptăm și noi pentru ceea ce știm și credem. „Apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori” (1 Tim. 6:12b). Slujește în lumina eternității! Predică adevărul pe care l-ai mărturisit cu îndrăzneală când ai fost mântuit și ordinat în slujire! Fă adevărurile evangheliei o realitate practică în viața și slujirea ta! Ține-te de evanghelie până la capăt, fără schimbări sau compromisuri, până vei obține premiul.

ii) Păzește porunca creștină (1 Tim. 6:13-16). „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus… să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tim. 6:13-14).

„Porunca” este o învățătură. După cum am văzut în studiul nostru pe 1 Timotei, epistola este structurată în funcție de cele cinci porunci ale lui Pavel cu privire la (1) responsabilitățile pastorale (1:3-20); (2) închinarea publică (2:1-5); (3) conducerea pastorală (3:1-16); (4) devoțiunea personală (4:1-6:2); și (5) motivația pastorală (6:3-21).

Așadar, porunca” pe care Pavel i-o dă lui Timotei cuprinde probabil tot ceea ce Pavel a scris în aceste cinci porunci, scopul lor suprem fiind să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină.” După cum spune William Hendriksen, omul lui Dumnezeu trebuie „să țină porunca curată și nepătată” (“Commentary on 1 Timothy [Comentariu la 1 Timotei],” 205). Slujirea noastră trebuie să fie marcată de curăție și perseverență. Trebuie să nu aducem nicio ocară numelui lui Hristos prin comportamentul nostru și să nu deviem de la slujirea noastră. Nu-ți schimba direcția, păstreaz-o până treci linia de sosire, până vor fi câștigate bătăliile spirituale care îți vor ataca slujirea!

E3. Porunca finală și un îndemn (6:17-21). În concluzia epistolei, îi mai scrie lui Timotei două porunci și două îndemnuri…

În primul rând, două porunci cu privire la membrii bisericii care sunt bogați. Mai înainte Pavel a vorbit despre cei care „vor să se îmbogăţească” (6:9). Acum îl sfătuiește pe Timotei cu privire la cei care deja sunt bogați. Problema nu este că dețin bogății, ci felul în care bogățiile pot influența atitudinea creștinilor bogați, cum ar fi…

a) Folosirea greșită a bogățiilor. „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (6:17). Există pericolul ca cei bogați să aibă o părere prea înaltă despre ei înșiși. De aceea, porunca pentru ei este „să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice.” Bogățiile îi pot separa pe cei bogați de cei care nu sunt bogați, producând neînțelegeri în biserică. Foarte ușor se poate întâmpla ca bogățiile să îi facă pe unii să aibă despre ei înșiși păreri mai înalte decât ar trebui (Rom. 12:3).

De asemenea, mai există pericolul ca cel bogat să-și „pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice”, în loc să-și pună încrederea în Dumnezeu. Bogățiile sunt nestatornice (azi sunt, mâine nu mai sunt), însă pe Dumnezeu ne putem baza întotdeauna și El „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.” El le dă celor bogați averile, care trebuie folosite bine și înțelept, pentru gloria Lui și bucuria lor.

b) Folosirea corectă a bogățiilor. „Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă” (6:18-19).

În loc să permită bogățiilor să ducă la neînțelegeri și să fie folosite pentru plăceri proprii, cei care sunt bogați ar trebui să „facă bine” cu banii pe care îi au, „să fie bogaţi în fapte bune,” darnici și gata să își împartă averea cu cei în nevoie. Folosite în felul acesta, bogățiile pot produce bucurie adevărată. Într-adevăr, cei care își folosesc bogățiile în felul acesta își strâng „comori (spirituale) în cer” (Mat. 6:19-21), punând o temelie solidă pentru viitor, când „toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10). Astfel de fapte bune nu ne câștigă merite pentru mântuire înaintea lui Dumnezeu (căci acest lucru este imposibil), ci mai degrabă sunt dovada vieții noi în Hristos. Aceasta este „adevărata viaţă.”

În al doilea rând, două îndemnuri pentru Timotei…

a) Păzește ce ți s-a încredințat. „Timoteie, păzeşte ce ţi s-a încredinţat” (6:20a). Cel mai probabil porunca aceasta se referă la ceea ce i-a fost încredințat lui Timotei prin cele cinci porunci, pe care apostolul Pavel i le-a dat în această epistolă:

A. Despre responsabilitățile pastorale (1:3-20): „Să te lupţi lupta cea bună.”

B. Despre închinarea publică (2:1-15): „Bărbaţii să se roage… Femeia să înveţe în tăcere.”

C. Despre conducerea pastorală (3:1-16): „Să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu.”

D. Despre devoțiunea personală (4:1-6:2): „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii.”

E. Despre motivația pastorală (6:3-21): „Să păzeşti porunca, fără prihană… păzeşte ce ţi s-a încredinţat.”

Aceste lucruri trebuie păzite ca să nu fie furate de falșii învățători. Pe scurt, „ce ți-a fost încredințat” se referă la singura evanghelie adevărată, pentru care atât Timotei, cât și noi trebuie să luptăm „lupta cea bună” (1:18), să luptăm „lupta cea bună a credinţei” (6:12) și „să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos” (6:14).

b) Înșelăciunea care trebuie evitată. „Fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii, şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi.” (6:20b-21). Pavel a făcut referire la acești învățători înșelători și la învățăturile lor de mai multe ori în această epistolă (1:3-7; 1:19b-20; 4:1-3; 5:11-13; 6:3-5).

Concluzii. Și așa, această epistolă pastorală comprehensivă ajunge la final. Este plină de învățături valoroase și relevante pentru noi astăzi. Haideți să luăm aminte și să punem în practică aceste învățături și avertismente în bisericile noastre astăzi, ca nu cumva adevărul pe care l-am primit să ne scape!

III. Schițe de predici

Titlu: Să învățăm de la Isus: În căutarea vieții veșnice (Marcu 10:17-22)

Subiectul: Cum putem găsi viața veșnică.

Tema: A-L urma pe Isus este o chestiune ce ține de inimă.

Punctul I: Inima oricărui om caută viața veșnică – „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (10:17).

Punctul II: Înainte de a ne îndeplini dorința inimii, Isus ne pune mai întâi la încercare (10:18-20) …

1. Ne pune la încercare gândurile cu privire la El – „Pentru ce Mă numeşti bun…” (10:18).

2. Ne pune la încercare comportamentul înaintea lui Dumnezeu – „Cunoşti poruncile…” (10:19).

3. Când suntem puși la încercare, adesea încercăm să ne justificăm – „Toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea” (10:20).

Punctul III: Isus ne arată adevărul.

1. Ne arată adevărul despre nevoile noastre (10:21) …

a) „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer…” (10:21a).

b) „…Apoi vino… şi urmează-Mă” (10:21b)

2. Ne arată adevărul despre noi înșine (10:22)…

a) „Mâhnit de aceste cuvinte…” (10:22a)

b) „…omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii” (10:22b)

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad