MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 28, Editia de Vară 2018

Ediția de Vară, 2018

“Întărind Biserica în Predicare biblică și conducere”

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375

Partea I. Comunicarea Mesajului

În ediția aceasta, ajungem la sfârșitul seriei „Principiile predicării expozitive”, care s-a întins pe parcursul a 7 ani. În ediția următoare, vom începe o nouă serie de articole despre „Dinamica conducerii bisericii”.

În ediția anterioară (primăvară 2018), am privit la câțiva pași care trebuie urmați atunci când finalizăm manuscrisul sau schița predicii. De asemenea, am privit și la câteva memento-uri pentru fiecare secțiune a predicii, de la introducere și până la încheiere. Este potrivit, prin urmare, să încheiem acest curs despre predicare făcând niște remarci cu privire la modul în care transmitem mesajul. Pentru început, să privim încă o dată la…

A. Aspecte Practice Ale Comunicării Mesajului

1. Folosirea Notițelor

Cu riscul de a mă repeta, recomand cu toată convingerea folosirea notițelor în predicare. După cum am menționat în ediția anterioară a acestui jurnal, notițele pot fi făcute în diferite moduri:

  1. Manuscris complet. Dacă ești predicator începător, ar fi bine să îți scrii predica în întregime, exact așa cum o vei predica.
  2. Schiță de predică.
  3. O schiță mai amplă (rezumat al predicii).

Pentru a explica de ce încurajez folosirea notițelor, este important să înțelegem unele dintre pericolele nefolosirii notițelor:

  1. Mesajul tău nu va fi echilibrat. Probabil că vei acorda prea mult timp unei secțiuni a predicii și prea puțin unei alte secțiuni.
  2. Mesajul tău nu va avea un punct central. Vei începe să divaghezi și, înainte să-ți dai seama, nu vei mai ști unde te afli și nici cum ai ajuns acolo. Într-o astfel de situație, va fi foarte greu sau chiar imposibil să te întorci la subiect.
  3. Mesajul tău va fi ori prea scurt ori prea lung, din cauza lipsei unui cadru de referință care să te ajute să știi unde trebuie să afli în timpul care ți-a fost alocat.
  4. Vei spune lucruri neimportante (sau, mai rău, inexacte sau greșite) și vei uita să spui anumite lucruri care sunt cu adevărat importante. Memoria ta nu poate reține tot ceea ce trebuie și vrei să spui.

Pe lângă avantajele folosirii notițelor pe care le-am menționat în ediția anterioară a acestui jurnal, prezint mai jos câteva avantaje care, pentru mine, sunt la fel de importante:

  1. Notițele îndepărtează presiunea care s-ar pune altfel pe memorie. Atunci când predici, te afli deja sub o anumită presiune chiar și fără să fii nevoit să ții minte schița, punctele principale, ilustrațiile, aplicațiile și încheierea.
  2. Notițele permit minții tale să se concentreze pe un singur lucru –comunicarea mesajului. Nu vreau să fiu nevoit să țin minte ce să spun și cum să spun. Predicarea efectivă este atât de importantă încât vreau să mă concentrez numai pe comunicarea mesajului, având deja pregătit conținutul predicii. Acest lucru nu elimină spontaneitatea, dar nici nu o cere. De fapt, aș putea să spun că cel mai bun mod de a comunica mesajul este folosirea spontană a notițelor – i.e. notițele determină scopul și conținutul, însă tu predici ca și cum nu ai avea notițele.

2. Modul De Transmitere

Modul în care transmiți mesajul depinde într-o anumită măsură de darul tău, de pregătirea ta, de personalitatea, precum și de experiența ta. Învățăm de la alții și putem fi mentorați de alții, însă stilul folosit trebuie să fie stilul nostru personal. Stilul poate fi conversațional ori didactic, formal sau mai informal.

Fii tu însuți, dar nu îți imagina că aceasta permite delăsarea sau lipsa de profesionalism! Nimeni nu vrea să vină la biserică și să se simtă stânjenit din cauza predicatorului. De asemenea, oamenii nu își vor invita prietenii la biserică dacă există posibilitatea ca aceștia să se simtă ofensați fie de stilul tău, fie de conținutul predicii. Așadar, fii tu însuți, dar, în același timp, fii elegant, bine-crescut, consecvent și vrednic de crezare.

3. Fă-Te Auzit!

A. Vocea Ta

Ține cont de acustică! Folosește-ți vocea potrivit cu acustica și cu mesajul! Învață să folosești sistemul de sunet în avantajul tău. Asigură-te că operatorul de sunet setează volumul și tonul în mod corect! Nimic nu poate fi mai rău pentru ascultătorii tăi decât să nu te poată auzi sau să te audă prea tare.

Modifică volumul vocii! Lucrul acesta face mesajul mai interesant și arată pasiunea ta, precum și importanța cuvintelor tale.

Modifică înălțimea vocii. Dacă nu îți modifici înălțimea vocii, poți să cazi în unul sau mai multe din aceste obiceiuri deranjante:

a) Monotonie. Aceasta apare atunci când vorbești fără să variezi înălțimea vocii și devine repede foarte plictisitoare pentru ascultătorii tăi.

b) Voce joasă ori „mormăit”.

c) Voce înaltă. Intensitatea discursului sau emoțiile îi pot face pe unii predicatori să vorbească pe un ton înalt, iar lucrul acesta este foarte deranjant.

Modificarea înălțimii vocii, pe de altă parte, ajută la accentuarea cuvintelor, adăugând diversitate în modul în care vorbești, precum și pasiune pentru ceea ce spui.

Exersează tonul vocii! Orice vorbitor are tonul său, iar acesta poate fi schimbat de emoții sau de volumul discursului, care poate îngusta gâtul. Tonul nazal este cauzat de obicei de tensiune în mușchiul nazal. Tonul gutural, pe de altă parte, vine de obicei din tensiunea la nivelul gâtului.

Dacă tonul tău este deranjant, poți să îl schimbi. Poți să iei lecții de dicție, însă cel mai probabil că îți vei putea schimba tonul doar fiind conștient de modul în care se aude și schimbându-l în mod voluntar.

B. Vorbirea

Urmărește viteza cu care vorbești. Tendința este să vorbești fie prea repede, fie prea rar. Dacă vorbești prea repede, îi obosești pe ascultători (ca tirul unei mitraliere); dacă vorbești prea rar, îi plictisești de moarte. Viteza medie a vorbirii în predicare ar trebui să fie puțin mai mare decât vorbirea conversațională – de exemplu, cam 180 cuvinte/minut. Această viteză de vorbire reușește să mențină atenția ascultătorilor, fără a-i pune în fața unui tir de cuvinte.

Diversitatea este importantă. Folosește vorbirea rapidă pentru a transmite emoție sau pentru a parcurge un material mai puțin important sau care nu presupune detaliere. Folosește vorbirea rară pentru a comunica idee importante sau complexe, care au nevoie de timp pentru a fi însușite.

Folosește pauzele! Pauza folosită la momentul potrivit poate accentua, poate crea tensiune, poate schimba semnificația sau atrage atenția ascultătorilor. Pauza transmite următorul mesaj: „Vreau să spun ceva important, așa că trebuie să ne oprim puțin.

Ritmul. Ritmul în care îți rostești predica trebuie să reflecte un progres constant către un scop. Nu te grăbi la unul din puncte (ca și cum nu ai mai avea timp suficient), iar apoi să te miști foarte încet la următorul.

4. Fă-Te Înțeles!

Folosește un stil oratoric ușor de înțeles! Alege cuvinte inteligibile și, dacă folosești un termen mai neobișnuit, explică întotdeauna sensul acestuia. Nu folosi termeni tehnici decât dacă îi explici – scopul nostru nu este să impresionăm oamenii cu cunoștințele noastre, dar putem folosi predicarea pentru a îmbogăți vocabularul ascultătorilor.

5. Fii Clar!

Articulează clar cuvintele! Nu bolborosi! Fii clar! Pune accentul acolo unde trebuie! Accentuează cuvintele în mod corect, pentru a fi înțelese bine!

F. Fii Natural!

Limbajul trupului trebuie să fie natural, însă dacă limbajul „natural” al trupului tău distrage în vreun fel atenția de la mesaj, schimbă-l!

Folosește gesticulații naturale, potrivite, expresive! Formează-ți propriile tale gesticulații!

Fii atent la felul în care arăți în fața audienței! Nu afișa expresii faciale care arată comic, ridicol sau care exprimă durere! De fapt, nu afișa nimic din ceea ce ar putea distrage atenția de la mesaj!

B. Comunicarea Și Audiența: „Menține Contactul”

1. Menține Contactul Vizual

Contactul vizual este important și uneori este greu de menținut. Modul cel mai ușor de a da impresia tuturor că îi privești în ochi este să îți fixezi privirea asupra unei părți a congregației, apoi să o muți asupra altei părți și așa mai departe. În felul acesta, nu te uiți la o singură persoană, ci acoperi cu privirea o parte a audienței. Fixează-ți privirea asupra unei părți pentru un minut, apoi asupra altei părți, până când acoperi toată audiența.

Nu te uita la tavan sau peste capetele oamenilor! Lucrul acesta este foarte deranjant. Cu toate acestea, atât de mulți predicatori par a întâmpina probleme în menținerea contactului vizual.

Așază-ți notițele la înălțimea potrivită pe amvon, astfel încât mișcarea ochilor tăi de la oameni la notițe să fie limitată. Cu cât își așezi notițele mai sus, cu atât mai puțin va trebui să îți miști ochii în sus și în jos. Lucrul acesta va reduce impresia că îți citești notițele și va crește impresia menținerii contactului vizual.

2. Adresează-Te Audienței În Mod Direct

Folosește pronumele „tu” pentru a fi personal, direct și convingător.

Pune întrebări retorice (ex. cum face Pavel în Romani)! Întrebările aduc audiența în mijlocul mesajului. Întrebările potrivite pot preveni obiecțiile. De asemenea, întrebările ajută la realizarea trecerii către aplicații.

3. Aplicații De-A Lungul Predicii

De-a lungul predicii, pune întrebarea: „Ce importanță are lucrul acesta pentru tine? Cum vei aplica lucrul acesta în viața ta?”

A. Fii Personal!

Vorbește inimii; fii sentimental, dar și didactic! Comunică și arată-ți interesul personal în ceea ce îi privește pe ei, ca oameni, precum și grija și preocuparea ta pentru ei!

B. Fii Direct Și Precis!

Fiecare mesaj trebuie să transmită un sentiment al urgenței. Este important, deoarece Hristos se întoarce etc.

Perspectiva predicii tale îi afectează pe oameni în diferite moduri – spiritual, etern, teologic.

C. Folosește Mijloace Vizuale (Powerpoint; Video-Uri, Cântece Înregistrate Etc.)

Mijloacele vizuale întăresc mesajul. Dacă le folosești, ai grijă ca acestea să fie bine realizate, pentru că altfel vor distrage atenția ascultătorilor de la mesajul tău.

În primul rând, predicatorul este un mijloc vizual. Atenția ascultătorilor trebuie să fie îndreptată către predicator, nu pentru că vrei ca tu să fii în centrul atenției, ci pentru că (1) dorești ca întreaga atenție să fie acordată mesajului tău; (2) vrei să fii întruparea (mijlocul vizual al) mesajului tău.

C. Comunicarea Și Predicatorul

1. Aspectul Vital Al Comunicării

„Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” (1 Cor. 2:4)

Proclamarea mesajului trebuie să fie într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” Pavel vorbește aici despre actul predicării mai degrabă decât despre persoana predicatorului.

Predicarea noastră trebuie să fie o „dovadă” a faptului că este făcută sub călăuzirea, conducerea și împuternicirea („putere”) Duhului. Acest lucru face ca predicarea să fie eficientă în viața ascultătorilor.

Dr. Martyn Lloyd-Jones a spus: „Există o diferență de la cer la pământ între predicarea bazată numai pe energia și înțelegerea omenească și predicarea despre (cu) zâmbetul conștient al lui Dumnezeu.” (Martyn Lloyd-Jones, Trezirea, 295, citat în Anointed Expository Preaching [Predicare expozitivă cu ungere], 236).

Ungerea Duhului Sfânt este vitală pentru o predicare puternică și eficientă. Duhul Sfânt este agentul divin care face ca adevărul să prindă viață și să fie vital (cf. 1 Ioan 2:2; 2 Cor. 1:19-22).

2. Aspectul Vocal Al Comunicării

Permiteți-mi să sugerez câteva exerciții care ajută vocea:

a. Formarea vocii - respiră adânc din diafragmă. Așa respiră cântăreții profesioniști. Acest tip de respirație te ajută să ai control asupra vocii.

b. Antrenarea vocii – citește predica cu voce tare. Concentrează-te pe articularea cuvintelor, pronunție și accentuarea cuvintelor.

c. Testarea vocii în ce privește caracteristicile de mai jos:

a) Proeminență (putere). Aceasta este abilitatea de a-ți „lansa” vocea în așa fel încât toți să o poată auzi.

b) Reglare (blândețe). Folosește respirația controlată pentru a regla constanța sunetului.

c) Consolidare (control). Fii conștient de limitele vocii tale!

d. Odihnirea vocii – mai ales atunci când aceasta este obosită sau răgușită.Folosește perioade de tăcere pentru a-ți relaxa mușchii vocii!

e. Vindecarea vocii – folosind, la nevoie, sare, umezirea gâtului (cu bomboane pentru gât) și îngrijirea gâtului. Umezirea este foarte importantă, deoarece gura și gâtul au tendința să se usuce atunci când ai emoții/

f. Protejarea vocii. ­Nu îți forța vocea! Încearcă să o protejezi de vânt și aer condiționat. De asemenea, fii atent la vorbitul prelungit la telefon!

g. Folosirea vocii. Fii conștient de felul în care îți folosești vocea de fiecare dată și transformă lucrul acesta într-un efort subconștient! Vocea multor oameni sună rău, însă nu pentru că așa e vocea lor, ci din cauza felului în care și-o folosesc.

3. Aspectul Vizual Al Comunicării

„Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur” (1 Cor. 2:3)

Este normal să ai emoții când predici. Chiar și cel mai experimentat și mai bun predicator are emoții și se simte inadecvat. Apostolul Pavel a întrebat: „Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” (2 Cor. 2:16). Acest lucru ne face să ne bazăm pe Domnul – și asta e foarte bine.

Emoțiile însă nu trebuie să ne paralizeze. Acesta este unul din avantaje atunci când ești bine pregătit și folosești notițe. În ciuda felului în care ne simțim, totuși putem vorbi cu autoritate, pentru că știm că ceea ce spunem este cuvântul lui Dumnezeu.

Înfățișarea personală. Într-un sens, ne dorim să fim ascunși ochilor, pentru că ascultătorii să Îl vadă pe Hristos în mesajul nostru. Pe de altă parte, noi suntem agenții umani pe care Dumnezeu i-a ales ca să transmită mesajul Său. Așadar, trebuie să ne prezentăm într-un fel care nu distrage atenția de la mesaj. În scopul acesta, înfățișarea ta trebuie să fie modestă și atracția ta personală nu trebuie să fie seducătoare pentru nicio persoană din audiență.

D. Comunicarea Și Ocazia

Orice predicator trebuie să țină cont de ocazia sau evenimentul la care predică atunci când își alege subiectul sau textul, atunci când își pregătește conținutul mesajului, precum și atunci când își prezintă mesajul. De pildă, dacă evenimentul la care predici este o nuntă, conținutul mesajului trebuie să fie potrivit cu ocazia respectivă, iar transmiterea mesajului se va concentra, în mod normal, pe bucuria acelei zile.

Pregătirea și prezentarea mesajului vor fi, bineînțeles, diferite, dacă evenimentul la care predici este o înmormântare. Cu această ocazie, conținutul mesajului tău se va adresa nevoilor celor îndoliați, iar transmiterea mesajului va fi calmă și sumbră.

Tot așa, mesajele obișnuite de duminică vor varia în pregătirea și prezentarea lor în funcție de ocazie. Duminicile speciale, cum ar fi Ziua mulțumirii, aniversările, Paștele și Crăciunul vor dicta tipul subiectului ce va fi pregătit, precum și maniera în care acesta va fi prezentat.

E. Comunicarea Și Scopul

Orice predică are un scop. Dacă scopul este să se adreseze unei anumite probleme din viața bisericii sau din relații, atunci pregătirea acelor mesaje și prezentarea lor vor fi adaptate în consecință.

Dacă scopul mesajului este unul evanghelistic sau de îndemnare, din nou alegerea textului, conținutul mesajului și stilul prezentării trebuie să corespundă acelui scop.

Scopul, așadar, influențează subiectul și textul ales, aplicația textului, ilustrațiile folosite, precum și modul de prezentare.

Partea A II-A: Devoțională

„Disciplina în biserică” (1 Cor. 5:1-13)

De: Dr. Stephen F. Olford

Introducere Cu acest capitol începem o nouă secțiune din cuprinsul primei epistole către Corinteni. Până în acest punct, apostolul a vorbit în special despre problema dezbinărilor în biserică. Acum se îndreaptă către o problemă la fel de gravă, și anume neorânduiala/tulburările în biserică. Trei neorânduieli sunt menționate în special pe parcursul următoarelor două capitole. Acestea au de-a face cu disciplina în biserică (5:1-13), litigii în biserică (6:1-11) și necurăție în biserică (6:12-20). În studiul de față ne vom ocupa de disciplina în biserică. Atunci când citim această epistolă, vedem foarte clar că cei din Corint erau atât de preocupați de înțelepciunea și filosofia lor carnală, încât uitaseră de obligațiile morale ale evangheliei, față de care își luaseră un angajament. O gândire greșită duce întotdeauna la o trăire greșită. Ca urmare, dezastrul moral venise peste biserică, iar Pavel trebuia să îi confrunte în această privință. El a fost nevoit să rostească, în termeni clari, acțiunea de disciplinare ce trebuia îndeplinită. Analizând subiectul Disciplinei în Biserică, vă invit să observați, în primul rând:

I. Gravitatea Dezastrului Moral Din Biserică

“ Din toate părţile se spune că între voi este curvie…” (1 Corinteni 5:1). Interpretarea acestor cuvinte de început ne arată că păcatul care se află în discuție era subiectul unei bârfe generalizate – nu doar în biserică, ci și în cetatea Corint. Nu e nevoie să discutăm prea mult despre păcatul care era pus în discuție, ci vom observa doar că era o încălcare flagrantă a legii morale. Un frate creștin trăia în imoralitate cu mama sa vitregă. Păcatul descris aici este prezentat ca adulter sau curvie, ceea ce ne indică faptul că tatăl fie era mort, fie divorțat de femeia respectivă. Faptul că nu se face nicio mențiune cu privire la femeie sugerează că ea probabil era necredincioasă, aflându-se așadar în afara jurisdicției bisericii. Această formă de imoralitate era atât de îngrozitoare și revoltătoare, încât nu era condamnată numai de legea evreiască (Leviticul 18:8), ci era interzisă și de legea romană. Într-adevăr, acest păcat rareori era întâlnit printre neamurile păgâne.

Duhul Sfânt a găsit cu cale ca această poveste dezgustătoare să rămână consemnată, pentru ca noi să învățăm gravitatea păcatului din biserică. Dacă un frate creștin a putut să se afunde atât de mult în păcat pe vremea creștinismului apostolic, noi nu putem decât să învățăm lecția atât de serioasă din acest capitol. Gravitatea acestui dezastru moral din biserică este subliniată de:

1) Vinovăția personală a celui care a păcătuit „… cel ce a săvârşit fapta aceasta…” (1 Corinteni 5:2). În mod clar, păcatul acesta nu a fost un act izolat. Textul spune că omul acela „trăieşte cu nevasta tatălui său”. Tot așa, exprimarea „cel ce a săvârşit fapta aceasta” arată că el practicase păcatul acesta într-o perioadă de timp. Prima noastră reacție ar fi să deducem că omul acesta era probabil un creștin nominal, care nu avea cunoașterea mântuitoare a lui Hristos. Însă felul în care vorbește Pavel despre el, atât în acest capitol, cât și în cea de-a doua sa epistolă (2:6-8), confirmă ipoteza că omul acela era cu adevărat născut din nou, însă căzuse în păcat într-un mod îngrozitor în inima și în viața sa.

Ce avertizare reprezintă istorisirea aceasta pentru mine și pentru tine! Fără harul lui Dumnezeu, nimic nu ne poate opri să ne afundăm la fel de rău în păcat. Și tragedia unei astfel de decăderi morale este că acest gen de păcat este îndreptat în primul rând împotriva unui Dumnezeu sfânt și apoi împotriva Trupului lui Hristos. Atunci când David și-a dat seama de păcatul pe care îl săvârșise cu Batșeba, a strigat: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta” (Psalm 51:4). Însă, pe lângă aceasta, și-a dat seama că distrusese viața unei femei nevinovate și că luase viața unui om nevinovat și credincios. Aceasta ne duce mai departe, la cel de-al doilea motiv care ne arată gravitatea unui dezastru moral din viața bisericii:

2) Consecințele publice ale păcatului „Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă…” (1 Corinteni 5:2). Păcatul, ca și cancerul, întotdeauna otrăvește și paralizează trupul. Astfel, întreaga părtășie a fost afectată de decăderea morală a acestui om. Și în loc să se jelească, ei se lăudau. Pavel folosește un termen neobișnuit pentru a descrie atitudinea pe care credincioșii din Corint ar fi trebuit să o aibă. Ei ar fi trebuit să „jelească”, spune el, adică să se tânguiască, așa ca pentru un mort. Ar fi trebuit să își dea seama că acolo era un om care nu doar căzuse din har, ci se și separase de viața bisericii. În schimb, ei se lăudau cu felul în care tolerau păcatul și prin această atitudine deveniseră părtași la păcat.

John Morley a spus: „În anumite circumstanțe, compromisul este cel mai imoral cuvânt din limba engleză.” Și Morley avea dreptate! Când o persoană sau o biserică se compromite în ce privește păcatul, numele lui Dumnezeu este dezonorat, lucrarea lui Satan înaintează, iar biserica ajunge neputincioasă. Nu doar omul acela, ci întreaga biserică ar fi trebuit să se pocăiască cu mult înainte să le scrie Pavel această epistolă, pentru că pocăința este unul din cele mai importante semne al nașterii din nou. Numai atunci când ne pocăim din toată inima, cu adâncă părere de rău, ne putem aștepta ca Dumnezeu să ne binecuvânteze viața și biserica. În zilele noastre, însă, se pare că nu mai simțim deloc adânca păcătoșenie a păcatului. În loc să ne jelim în biserică pentru păcatul nostru, noi ne lăudăm cu toleranța noastră, cu compromisul și cu bunăvoința noastră. Doamne, ai milă de noi! Haideți să privim mai departe la:

II. Standardul Disciplinei Imparțiale În Biserică

„În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:4-5). Indiferent de ce credem noi, standardul lui Dumnezeu pentru disciplinare în ce privește păcatul în biserică este clar și nestrămutat. Nu încape nicio îndoială că acest capitol ne-a fost lăsat pentru a ne călăuzi în era bisericii în privința acestor probleme. Vă rog să observați trei lucruri în ce privește disciplina în biserică:

1) Semnificația disciplinării “… un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:5). Această afirmație serioasă este sprijinită și de alte expresii folosite de-a lungul capitolului, cum ar fi: „măturaţi aluatul cel vechi” (v. 7) și „Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela” (v. 13). În mod clar, actul disciplinării implică excomunicarea păcătosului din viața și părtășia bisericii. Această excomunicare este descrisă ca o dare pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii (v. 5). Teologii explică aceste cuvinte în două moduri și, fără îndoială, există o parte de adevăr în ambele poziții.

Unii susțin că Pavel vorbește anume despre nimicirea cărnii, pentru a sublinia faptul că, atunci când o persoană este excomunicată din viața și părtășia bisericii, intră sub stăpânirea forțelor satanice (vezi 1 Ioan 5:19). Și foarte curând, un creștin care trăiește în felul acesta află că, de fapt, „carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6:63). Cu alte cuvinte, ajunge la capătul puterilor și atunci caută să se împace cu Domnul și să se întoarcă la locul său în părtășia bisericii.

Alți cercetători ai Scripturii susțin că nimicirea cărnii sugerează și implică boală și chiar moartea trupului. Aceasta s-a întâmplat și cu alți membri ai bisericii din Corint, care au încălcat Legea Domnului și la care se referă Pavel în 11:30. Din cauza felului în care s-au purtat la Cina Domnului, aceștia erau bolnavi și unii au adormit. Așa s-a întâmplat cu Anania și Safira, care au fost judecați fiind loviți de moarte (Fapte 5) pentru că L-au mințit pe Duhul Sfânt (vezi și 1 Ioan 5:16).

2) Metoda disciplinării „În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă…” (1 Corinteni 5:4). Pavel îndeamnă biserica să se aduna laolaltă, recunoscând autoritatea Capului bisericii, Domnul Isus Hristos. În cazul de față, Pavel, ca părinte spiritual al multora dintre ei, se identifică și el cu biserica, spunând: „… voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă…” Fiind astfel toți împreună, recunoscând prezența Mântuitorului, puterea Duhului și învățătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu, biserica trebuie să judece păcatul și să-l excomunice pe păcătos, dându-l afară din prezența lor. Nu mai putem spune decât că, dacă lucrul acesta s-ar face mai des în zilele noastre, am vedea curând trezire spirituală în poporul lui Dumnezeu. Adesea ne rugăm să vină trezirea peste noi, în timp ce îngăduim păcat în mijlocul nostru. Aceasta este o contradicție. Al treilea aspect important al acestei acțiuni a bisericii este:

3) Motivul disciplinării „… un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:5). Trebuie subliniat faptul că motivul fundamental al oricărei disciplinări este readucerea sfântului păcătos la o viață curată și biruitoare în Domnul nostru Isus Hristos. Lucrul acesta este dovedit și de ceea ce spune Pavel în cea de-a doua epistolă, unde îi mustră pe corinteni pentru că nu îl primiseră înapoi pe fratele care păcătuise și care acum se pocăia și era pe punctul de a fi „doborât de prea multă mâhnire.” Așa îi îndeamnă Pavel să își arate dragostea față de el (2 Corinteni 2:6-8). În Galateni 6:1, Pavel sfătuiește ca orice disciplinare să fie făcută în vederea reintegrării în biserică a celui care a păcătuit. În ce privește biserica, ea păcătuiește la fel de mult atunci când nu are grijă de un membru ce se pocăiește, ca și atunci când trece cu vederea disciplinarea unui membru rebel.

Capitolul acesta solemn se încheie așa cum se cuvine cu:

III. Secretul Izbăvirii Spirituale În Biserică

„Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). Amintindu-le din nou că lauda lor nu era bună, Pavel arată că, după cum plămădeala penetrează aluatul, tot așa păcatul afectează întreaga biserică. Nimeni nu se poate scuza, spunând că este un membru neînsemnat sau neobservat al bisericii. Părtășia bisericii este pe măsura celui mai slab membru al său. Dacă vrem să cunoaștem gloria, puterea și binecuvântarea Dumnezeului nostru în biserica locală, trebuie să acordăm atenție secretului izbăvirii atât pe plan individual, cât și pe plan colectiv, ca biserică.

1) Trebuie să existe ură față de păcat „Măturaţi aluatul cel vechi …” (1 Corinteni 5:7). În vremea Vechiului Testament, gospodăriile evreiești trebuiau să dea afară orice urmă de aluat atunci când se pregăteau pentru Paște. Orice ungher, crăpătură sau gaură de șoarece trebuia verificată atent cu ajutorul unei lumânări și orice urmă de aluat trebuia îndepărtată. Acest lucru simboliza renunțarea completă la vechiul stil de viață din Egipt și începerea unei vieți noi, în care aveau menirea să se bucure de părtășia cu Dumnezeu. Pavel spune că trebuie să măturăm aluatul cel vechi, amintindu-ne că Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi. Orice cochetare cu păcatul se răsfrânge asupra Mielului sfânt al lui Dumnezeu, care Și-a dat viața ca să ne salveze și să ne scape de păcat. Atitudinea creștină trebuie să fie întotdeauna una de celebrare a biruinței Mântuitorului nostru, nu cu invidie și răutate în inimile noastre, ci cu sinceritate și în adevăr (v. 8). Testul ca să știm dacă ducem o viață de biruință este atitudinea noastră față de păcat. Din pasajul pe care îl avem în față, reiese destul de clar că noi trebuie să urâm păcatul și să ne fie silă de el.

2) Trebuie să se ofere ajutor păcătoșilor „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume” (1 Corinteni 5:9-10). Se pare că Pavel le scrisese mai înainte despre problema aceasta a trăirii unei vieți sfinte, însă unii dintre ei au înțeles greșit, crezând că învățătura lui se referea la contactul lor cu lumea. Acum Pavel le scrie din nou, explicându-le că învățătura despre separare nu implică izolare. Cât timp trăim în lume, avem de-a face cu oameni care sunt adulteri, lacomi, jecmănitori și idolatri. Mântuitorul nostru a fost prietenul vameșilor și al păcătoșilor (Matei 11:19). Totuși, trebuie să ținem minte că, deși avea de-a face cu ei în vederea mântuirii, El a rămas sfânt, nevinovat, nepătat și despărțit de păcătoși (Evrei 7:26). Nimic nu convinge inima unei persoane neconvertite ca strălucirea și puterea răscumpărătoare a unei vieți sfinte, care vine în ajutorul celorlalți. Peste tot în jurul nostru se află oameni înfometați, care tânjesc după eliberare de sub puterea și întinarea păcatului. Așadar, în umblarea noastră creștină, haideți să ținem minte că trebuie să urâm păcatul, dar în același timp să fim gata să oferim ajutor păcătoșilor.

3) Trebuie să existe sfințenie în privința standardelor „Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice "frate", totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi” (1 Corinteni 5:11). Se vorbește mult astăzi despre sfințenie, însă fără standarde sfinte. Pavel însă arată clar că dacă există sfințenie în viața noastră, atunci aceasta trebuie să se vadă printr-o umblare în separare, chiar dacă asta implică și separare de un frate care umblă în neorânduială. După cum am văzut în capitolul acesta, se poate ca un frate să fie curvar sau lacom sau preacurvar sau bețiv sau chiar hrăpăreț, iar Pavel ne spune că nu trebuie nici măcar să stăm la masă cu un astfel de om.

Într-adevăr, în 2 Tesaloniceni 3:14 și 15, suntem îndemnați în mod explicit să nu avem de-a face cu astfel de oameni, pentru ca ei să își dea seama de natura și consecințele păcatului lor. Noi nu putem judeca păcatele lumii, pentru că sfera aceea este în afara jurisdicției noastre (vezi vs. 12-13); acolo Dumnezeu are stăpânire și prerogative. Însă, în numele Domnului Isus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt și având în mână cuvântul revelat, trebuie să judecăm păcatul din viața noastră și din biserică. Așadar, încheie apostolul, trebuie să dăm afară din mijlocul nostru orice credincios care se încadrează în categoria „răul acela” (v.13).

Concluzie: Aceasta este o învățătură serioasă și nu putem să ne sustragem nici autorității și nici relevanței provocării divine pentru inimile noastre. Așadar, dacă ne dorim bunăvoința lui Dumnezeu și binecuvântarea Lui peste viețile și inimile noastre, trebuie să vedem păcatul în toată gravitatea naturii sale. Trebuie să îndeplinim toate cerințele disciplinei divine și, cel mai important, trebuie să trăim și să învățăm secretul eliberării de zi cu zi. Să facă Dumnezeu ca viața ta și viața mea să fie caracterizate de ură față de păcat, de disponibilitatea de a-i ajuta pe păcătoși și de sfințenie în privința standardelor, prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi (vezi și 1 Tesaloniceni 4:7; 2 Corinteni 7:1)! Să nu îndrăznim să coborâm standardele lui Dumnezeu alegând să fim sau să ne purtăm altfel decât cere El!

Partea A III-A: Schițe De Predici

Pentru versiunea audio a acestor predici în limba engleză, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Jn. 18:33-34; Link 2 - Jn. 18:35-37; Link 3 - Jn. 18:37-38

Titlu: Domnia lui Isus

Punctul #1: Domnia lui Isus îi desparte pe batjocoritori de cei care caută (33-35a)

1. Batjocoritorii disprețuiesc domnia lui Isus (33)

2. Cei care caută sunt flămânzi după domnia lui Isus (34-35a)

Punctul #2: Domnia lui Isus desparte domeniul fizic de cel spiritual (35b-38a)

1. Isus explică faptul că domnia Sa nu este o entitate fizică (36)

2. Isus explică faptul că domnia Sa este o entitate spirituală (37)

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad