MENU

Where the world comes to study the Bible

Report Inappropriate Ad

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 27, Editia de primăvară 2018

Ediția de primăvară, 2018

“Întărind Biserica în Predicare biblică și conducere”

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375

Partea I: Pregătirea Pentru Predicare

„Finalizarea predicii”

A. Finalizarea Manuscrisului

De-a lungul timpului, au existat multe dezbateri cu privire la întrebarea dacă predicatorii, atunci când sunt la amvon, ar trebui să folosească un manuscris complet, un rezumat al predicii, schița predicii sau nu ar trebui să folosească nimic.

1. Un Manuscris Complet

Dacă nu ai experiență considerabilă în predicare, eu recomand să îți scrii predica în întregime, chiar dacă nu iei manuscrisul cu tine la amvon.

2. Un Rezumat Al Predicii

Eu folosesc un rezumat al predicii. Atunci când spun „rezumat al predicii” mă refer la notițe mai ample, un manuscris parțial, cu paragrafe sumarizate.

Trăsăturile principale ale unui rezumat al predicii sunt următoarele:

  • Scrie în întregime propozițiile “principale”

Adaugă material auxiliar sub propozițiile principale. Acesta poate fi sub formă de notițe.

  • Scrie ilustrațiile în întregime.

Eu pun ilustrațiile într-un chenar, ca să le identific mai ușor.

  • Scrie aplicațiile sub forma unei idei care să-ți reîmprospăteze memoria

Ca și în cazul ilustrațiilor, și aplicațiile le încadrez într-un chenar, ca să le identific mai ușor. Lucrul acesta îți permite, de asemenea, să îți dai seama dacă faci aplicații acolo unde trebuie și cât reprezintă partea aplicativă din tot cuprinsul predicii.

Când faci aplicații, îți poți permite să fii mai spontan, însă gândește-te dinainte la aplicațiile respective! Aplicațiile sunt foarte importante. Fă-le să fie contemporane și relevante!

  • Scrie introducerea în întregime.

Învață pe de rost introducerea sau cel puțin partea destinată captării atenției. „Predica-într-o-frază” trebuie să fie formulată atent și precis și, de asemenea, să fie succintă.

  • Scrie încheierea în întregime.

Gândește-te cu atenție cum îți vei face chemarea de la sfârșitul predicii și cum îi vei îndemna pe oameni să răspundă chemării tale.

  • Scrie în întregime frazele de legătură dintre punctele principale.

Frazele de legătură dintre părțile ce alcătuiesc predica reprezintă un aspect important al predicării. Acestea au rolul de a asigura atenția audienței, adică în felul acesta ascultătorii înțeleg felul în care treci de la un punct principal la următorul.

Folosirea unei schițe a predicii prezintă câteva avantaje:

a) Îmi oferă toate datele importante de care am nevoie fără obligația de a-mi lua timp să scriu predica în întregime, cuvânt cu cuvânt.

b) Mă ferește de capcana unei pregătirii exagerate.

c) Mă ferește de capcana citirii predicii.

d) Stabilește harta drumului predicii, ca să nu pierd firul predicii sau să uit lucruri importante.

e) Îmi oferă cuvintele potrivite în momentele potrivite (ex. punctele principale și explicațiile necesare).

f) Îmi face legătura cu alte versete din Scriptură, pe care s-ar putea să nu mi le amintesc altfel.

g) Așază ilustrațiile potrivite la punctele potrivite.

h) Mă ajută să mă concentrez asupra aplicațiilor la punctele potrivite.

i) Îmi amintește la momentul potrivit de frazele de legătură, pe care aș putea să le uit altfel.

j) Stabilește lungimea predicii.

Chiar dacă nu scrii predica în întregime, ai grijă…

  • Ca rezumatul predicii să includă cuvinte alese cu grijă, expresii, imagini etc., pentru că de obicei nu găsim pe loc cele mai potrivite cuvinte.
  • Ca rezumatul predicii să urmeze cu atenție secțiunile unei predici scrise (introducere, puncte principale, ilustrații, aplicații, încheiere).
  • Ca rezumatul predicii tale să fie scris în așa fel încât să nu pari niciodată că îți citești predica.

Concluzie. Indiferent sub ce formă îți iei notițele cu tine la amvon, nu uita că predicile sunt o jertfă adusă înaintea lui Dumnezeu și ele au un impact etern asupra vieților oamenilor, prin urmare trebuie să fie pregătite cu mare grijă.

B. Finalizarea Mesajului

Pregătirea pentru predicare presupune mai mult decât a pregăti un manuscris. Manuscrisul trebuie să devină un mesaj de la Dumnezeu pe care îl vei transmite oamenilor. Așadar, odată încheiată pregătirea mesajului…

1. Verifică Mesajul Într-Un Duh De Rugăciune

Fă schimbările necesare din punct de vedere gramatical, teologic, exegetic, revizuind și formulările, ilustrațiile, aplicațiile etc. Testează întreaga predică:

  • Este biblică, corectă și clară?
  • Ilustrațiile sunt adevărate?
  • Aplicațiile sunt relevante?
  • Este necesară fiecare informație?
  • Fiecare punct principal aduce o contribuție la tema discutată?

Elimină tot ce nu este necesar, adevărat, precis ori necesar! Familiarizează-te cu schița, conținutul și mesajul predicii! Adaugă tot ce mai este necesar pentru a întări predica! Fă în așa fel încât cineva care nu a auzit niciodată mesajul acesta să îl poată înțelege și urmări!

2. Relatează Mesajul Într-Un Duh De Rugăciune (predică-ți-l ție)

Spune-ți predica ție mai întâi (înainte să o predici oamenilor), din punct de vedere al aplicațiilor și al ascultării! Nu avem dreptul să predicăm o predică pe care noi nu am pus-o în practică. Acesta este procesul de materializare. Ai grijă să îți însușești tu mai întâi mesajul!

3. Repetă Mesajul Într-Un Duh De Rugăciune (treci din nou prin predică rugându-te înaintea lui Dumnezeu)

Roagă-te și treci din nou prin toată predica, stând înaintea lui Dumnezeu! Repetă predica meditând; adu mesajul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să-ți arate ce ar trebui schimbat sau eliminat, precum și ceea ce ar trebui să faci, să mărturisești sau să aplici în viața ta. Această disciplină solemnă îți va arăta dacă mai trebuie sau nu să faci ajustări și dacă ai aprobarea Sa. Numai după aceea ești pregătit să predici. Atunci când te rogi, îți sugerez să aduci predica ta ca jertfă înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să o facă plăcută înaintea Lui.

4. Concluzie

Ca mesager al Domnului, folosește orice metodă ți se potrivește și te face mai eficient în transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu. „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.” Iar apoi du-te și „predică Cuvântul.”

C. Verificarea Finală

1. Orice Predică Are Patru Componente Esențiale În Structura Sa

a) Introducere

Acesta este locul în care se captează atenția ascultătorilor, se formulează subiectul predicii și „predica-într-o-frază” și se realizează legătura dintre audiență și Cuvânt.

b) Cuprins (expunere)

Cuprinsul predicii este format din explicații, care se împart de regulă în puncte principale, ilustrații și aplicații.

c) Încheiere

Aici este punctul în care tragi concluzia predicii prin rezumare, îndemnare și invitare (vezi Ediția de iarnă 2018 a acestui Jurnal).

d) Fraze de legătură sau de tranziție

Frazele de legătură te ajută să realizezi tranziții logice și fluente între părțile principale ale unei predici – între introducere și cuprinsul predicii; între punctele principale și între cuprins și încheiere.

2. Orice Predică Trebuie Să Răspundă La Patru Provocări

a) Să folosească gândirea = să învețe, să informeze; cunoașterea lui Dumnezeu; viziune biblică asupra lumii

b) Să stârnească, să înmoaie, să atingă inima = sentimente, relația cu Hristos

c) Să stimuleze, să sensibilizeze, să atingă conștiința = mărturisire, sfințirea vieții

d) Să modeleze, să supună voința = ascultare, supunere față de voia lui Dumnezeu

Revizuiește-ți fiecare predică, pentru a fi sigur că îndeplinește toate aceste condiții!

3. Ține Minte Trei Elemente Importante

a) Tema / subiectul – acesta dă unitate

„Care este tema dominantă?” (ideea principală a predicii, subiectul, predica-într-o-frază). Întreabă-te: „Ce voi spune despre acest subiect?”

b) Ideile – acestea oferă structura și desfășurarea predicii

„Care sunt ideile componente?” (punctele principale). Care sunt ideile ce prezintă tema / subiectul? Formulează ideile sub formă de principii.

c) Ideea centrală – aceasta conferă direcție și scop

„Care este ideea motivatoare?” (scopul predicii). Ce cere acest adevăr? Ce vrei să facă ascultătorii? Ce aplicație vei face?

Partea A II-A: Predicarea Mesajului

„De la început până la sfârșit”

La sfârșitul epistolelor către Coloseni și Efeseni, apostolul Pavel cere credincioșilor să se roage pentru el, în ce privește puterea sa de predicare, claritatea, oportunitățile și curajul său. Este important să luăm aminte la lucrul acesta.

„Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri: ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea.” (Col. 4:3-4)

„… (rugați-vă) și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.” (Efes. 6:19-20)

În ambele pasaje, Pavel repetă expresia „cum trebuie să vorbesc.” Există un „trebuie” cu privire la predicare:

1. „Cum” trebuie să predicăm - cu „îndrăzneală,” curaj, pasiune. Acest lucru se întâmplă numai atunci când suntem împuterniciți de Duhul Sfânt să ne învingem slăbiciunea și protejați de Duhul Sfânt în conflictul cu inamicii spirituali.

2. „Când” trebuie să predicăm – „să ne deschidă o ușă”, oportunități.

3. „Ce” trebuie să predicăm – „taina lui Hristos”; taina Evangheliei.

4. „De ce” trebuie să predicăm – „ca să fac cunoscută … taina”. Dacă noi nu o vom face cunoscută, atunci cine? Dacă nu o facem cunoscută, va fi ascunsă și va rămâne o taină. În sensul acesta, predicarea este profetică (revelează adevărul lui Dumnezeu) și apocaliptică (dezvăluie adevărul).

5. „Cum trebuie să vorbesc” indică necesitatea și responsabilitatea predicării.

Rugăciunea este fundamentală pentru necesitatea predicării. Trebuie să ne rugăm pentru predicarea noastră și avem nevoie și de rugăciunile altora în această privință. Numai prin împuternicirea Duhului Sfânt putem predica în așa fel încât oamenii să înțeleagă bine mesajul, să fie convinși în inima lor și să răspundă în mod adecvat. Pavel vrea să i se „dea cuvânt”, ca să rostească cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, noi trebuie să „predicăm Cuvântul” (2 Tim. 4:2; cf. 1 Tim. 2:7). Predicarea clară, relevantă și cu îndrăzneală vine numai prin ungerea Duhului Sfânt și prin predicare. Când Duhul Sfânt ne împuternicește, vom predica cu curaj, fluență, pasiune, convingere și claritate.

A. Observații Inițiale

Observațiile tale inițiale dau tonul și îi determină pe oameni să te asculte sau nu. Ele spun ceva despre tine. Oamenii te citesc încă de la primele tale fraze, așa că gândește-le bine și rostește-le înțelept. Ele îți vor determina succesul sau eșecul. Dacă în punctul acesta vei pierde atenția ascultătorilor tăi, va fi foarte greu să îi recâștigi.

Observațiile inițiale reprezintă tranziția de la ceea ce a fost înainte la ceea ce urmează. Este întotdeauna o idee bună să legi prima parte a serviciului divin de predica ta, făcând anumite remarci despre ceva ce s-a spus ori s-a făcut înainte de predică; de exemplu, să feliciți sau să mulțumești echipei de închinare sau unui sunetist; de asemenea, poți să te legi de ceva ce s-a spus ori s-a cântat mai înainte și poate fi o tranziție naturală către subiectul pe care îl abordezi.

Este bine să obișnuiești să mulțumești tuturor celor implicați în serviciul religios, precum și celor care slujesc în biserică în diferite feluri, cum ar fi învățătoarele de la grupele de copii sau cei care au grijă de bebeluși. Mulțumirea în public este un lucru bun și potrivit.

Ferește-te de tentația de a spune o glumă! Glumele sunt periculoase și, de obicei, nu au legătură cu subiectul predicii tale.

Aceste observații inițiale trebuie să fie scurte.

B. Introducere

Introducerea trebuie să realizeze o trecere lină de la observațiile inițiale la începutul expunerii.

Introducerea ta trebuie să îndeplinească scopul unei introduceri – pentru mai multe informații în această privință, vezi Ediția de iarnă, 2018, a acestui jurnal.

Undeva, în timpul prezentării introducerii sau a observațiilor inițiale, roagă-te! Este uimitor cât de mulți predicatori nu se roagă înainte de a predica, iar unii nu se roagă deloc.

Dacă pasajul din care vei predica nu a fost citit mai devreme în timpul serviciului religios, găsește un moment potrivit pentru a citi pasajul biblic! Mie îmi place să citesc eu pasajul din care predic atunci când încep să predic și nu să pun pe altcineva să-l citească mai devreme. În felul acesta, predica este legată în mod direct de pasaj. Fii foarte atent la felul în care citești textul! Exersează citirea textului! Citește-l încet, expresiv (dar nu într-un mod nefiresc), ținând cont de semnificația sa și pune accentul unde trebuie, pentru a sublinia sensul! Pentru a sublinia semnificația textului, folosește pauzele și accentele! Este bine să rogi ascultătorii să se ridice în picioare atunci când se citește Cuvântul lui Dumnezeu.

Introducerea trebuie să fie scurtă – eu zic că nu mai mult de 10-15% din predică (adică 3 – 5 minute).

C. Cuprinsul (Partea Principală A Predicii)

Cuprinsul constă într-o interacțiune continuă între explicații, ilustrații și aplicații. Explicarea textului ajută audiența să înțeleagă semnificația sa originală. Ilustrațiile au rolul de a clarifica și a întări explicarea textului, de a o însufleți, de a o face mai reală, mai relevantă, contemporană și mai ușor de înțeles. Așadar, ilustrațiile fac parte din explicarea textului. Aplicațiile fac semnificația textului relevantă și practică pentru viața noastră.

1. Explicarea textului

În general, explicarea textului este partea cel mai slab tratată a predicii:

  • pentru că aceasta presupune mult timp de pregătire și muncă grea
  • pentru că predicatorii de astăzi vor să ajungă direct la aplicații sau la „cum să”
  • pentru că predicatorii par să dorească să folosească textul doar ca pe o punte de legătură pentru subiectul pe care vor să îl abordeze.

Trebuie să lucrezi bine la partea de explicații! Identifică principiile cu atenție și arată cum sunt deduse din text! Dacă nu explici bine „ce”, nu vei putea aplica cu putere și eficient „cum” sau „de ce”. Învățătura vine întotdeauna înaintea acțiunii; principiul precedă întotdeauna practica și îi pune bazele; mai întâi este doctrina și ea reglementează obligațiile.

2. Aplicația

Cel mai bine este să incluzi aplicațiile în predică și să nu le lași la finalul acesteia. Dacă lași aplicația la sfârșit:

  • aceasta este separată de textul din care derivă.
  • acest lucru devine o rutină, iar oamenii știu când va urma aplicația și pot să își închidă urechile.

Explicațiile trebuie date bine și în mod corect, însă ai grijă să nu te împotmolești în explicații! Trebuie să faci legătura dintre text și viața de zi cu zi a oamenilor. Oamenii trebuie să fie atinși de cuvântul lui Dumnezeu.

Există patru principii majore în formularea corectă a aplicațiilor unei predici:

(a) Principiul personal

Acesta este principiul potrivit căruia predicatorul aplică Scriptura la propria lui viață. Dacă le predici altora ceea ce nu ai aplicat mai întâi în viața ta, nu vei predica cu putere! Nu numai Dumnezeu știe când faci lucrul acesta, ci și oamenii știu! Predicatorul trebuie să predice ceea ce crede și trebuie să trăiască ceea ce predică.

(b) Principiul imaginației

Pentru a face corect aplicația la text, acesta trebuie să prindă viață! Oamenii, locurile și emoțiile trebuie să prindă viață. Dacă acestea sunt vii pentru tine, atunci îți va fi mai ușor să le faci să prindă viață și pentru ceilalți și să vezi cum se aplică la ei.

(c) Principiul extinderii

Predicând mereu oamenilor și învățându-i, predicatorul ajunge să îi cunoască mai bine, ajunge să le cunoască temerile, nevoile, speranțele. Faptul că îi cunoaștem pe oameni, știm unde locuiesc și cine sunt, ne permite să extindem aplicația Scripturii pentru a acoperi cât mai multe din aceste domenii. Lucrul acesta însă nu ne permite să folosim textul în mod nepotrivit sau incorect. Există o singură interpretare a Scripturii, însă există multe aplicații la problemele și experiențele umane.

(d) Principiul declarativ

Aplicația textului trebuie susținută cu claritate și autoritate. Nu trebuie să existe nesiguranță cu privire la aplicarea textului. Oamenii vin la biserică pentru a primi o direcție clară, pentru a afla ce spune Dumnezeu, cum trebui să-și trăiască viața și cum pot fi ajutați în problemele lor. De aceea, aplicațiile trebuie exprimate în mod deschis, pentru ca oamenii să nu rămână în suspans sau să se întrebe care a fost scopul predicii.

3. Ilustrațiile

Folosește ilustrațiile potrivit și înțelept! Ele trebuie să ilustreze ideea pe care vrei să o transmiți. Dacă trebuie să explici ilustrația, atunci înseamnă că nu este potrivită.

Încearcă să te ferești să cazi în una din următoarele capcane:

  • Să folosești prea multe ilustrații, așa încât predica să devină o ilustrație extinsă.
  • Să folosești ilustrațiile în așa fel încât acestea să domine predica.
  • Să folosești ilustrații lungi. Ilustrațiile trebuie să fie succinte, la obiect și ușor de înțeles.

4. Încheierea

Acesta este punctul culminant al predicii. Aici aduci împreună ideea principală (predica-într-o-frază) cu explicațiile și cu actualizarea adevărului în viețile oamenilor. Acesta este momentul cel mai important în predicare. Încheierea, împreună cu introducerea, sunt probabil locurile în care e cel mai greu să faci o treabă bună.

În încheiere, încearcă să…

  • cristalizezi predica – i.e. sumarizează-o!
  • personalizează predica – i.e. fii direct și personal! Folosește pronumele „tu/voi/dumneavoastră” dacă este posibil!
  • actualizează predica – rostește răspunsul pe care îl cere mesajul și pe care îl aștepți din partea oamenilor.

Așadar, încheierea este, prin definiție, confruntativă. De fapt, orice predicare profetică are rolul de a confrunta. Aici spui, cu alte cuvinte: „Asta spune cuvântul Domnului, iar acum iată ce trebuie să faci tu în privința asta!”

Răspunsul pe care îl ceri poate fi:

  • schimbarea unei atitudini sau a unor fapte
  • o dragoste mai profundă pentru Dumnezeu și pentru oameni
  • mărturisirea păcatelor
  • repararea relațiilor
  • întărirea credinței
  • o nouă înțelegere a adevărului
  • etc. etc.

Pregătește încheierea strategic și cu mare atenție. Nu introduce aici material nou! Arată clar modul în care dorești ca oamenii să răspundă – de exemplu…

  • să vină în față
  • să se roage în tăcere
  • să se ridice în picioare
  • să ridice mâna
  • să stea de vorbă cu tine după serviciul divin etc.

Oferă timp pentru primirea răspunsului!

5. Tranzițiile

Tranzițiile fac comunicarea mesajului unitară, fluentă, logică și inteligibilă. Nu subestima valoarea și necesitatea tranzițiilor între punctele și secțiunile predicii. Eu recomand scrierea în întregime a frazelor de tranziție.

6. Predica în ansamblul ei

O predică bună curge fluent și înaintează constant către încheiere. Ea conține mișcare – progresia argumentului, explicarea, aplicația, îndemnarea etc. După ce demonstrezi ceea ce ai vrut să spui, mergi mai departe! O predică bună va avea secțiuni și puncte principale echilibrate, fără ca un singur punct să ocupe 90% din predică. De asemenea, va avea un ritm potrivit, ca un marș; nu va alerga la un punct și se va târî la următorul, ci se va mișca în mod constant către împlinirea scopului său.

Folosește cuvintele cumpătat și cu precizie! Caută acele cuvinte care exprimă sensul cel mai exact cu putință a ceea ce vrei să transmiți! Mulți predicatori folosesc prea multe cuvinte. Dacă vorbești mai mult decât este necesar, oamenii nu te vor mai asculta. Fii precis, ca să nu lași loc de confuzie sau neclaritate! Folosește cuvinte ce exprimă imagini, analogii, contraste ce exprimă ideea pe care o ai în minte. Folosește diversitatea!

Partea A III-A: Devoțională

„Chemarea la rânduială în biserică” (1 Cor. 4:6-21)

De: Dr. Stephen F. Olford

Introducere Aceste versete încheie discursul lui Pavel despre dezbinări în biserică. Vă amintiți că el nu doar că a vorbit detaliat despre această nenorocire, ci a vorbit și despre cauzele acestor dezbinări în capitolele anterioare. Iar acum ajunge la partea de vindecare. Din această cauză, pasajul pe care îl avem acum în față este de o importanță vitală, nu doar pentru creștin, în mod personal, ci mai ales pentru viața bisericii locale.

Această secțiune are două părți: Prima parte este caracterizată de o notă de severitate (vs. 6-13). A doua parte este caracterizată de o mare blândețe (vs. 14-21). Altfel spus, Pavel le adresează mai întâi cititorilor săi cuvintele de mustrare, iar apoi încheie folosind cuvinte pline de milă. Aceste două note apar întotdeauna în prezentarea mesajului creștin, pentru că ele sunt expresia naturii lui Dumnezeu (vezi Romani 11:22). Acest lucru poate fi observat și în lucrarea Mântuitorului. Uneori folosea avertizarea, iar alteori folosea un ton atrăgător. Unele circumstanțe cereau cernerea bărbaților și a femeilor, pe când alte împrejurări cereau câștigarea lor. Haideți să privim mai întâi la:

I. Cuvintele De Mustrare

„Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca, prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ce «este scris»…” (1 Corinteni 4:6-13). Apostolul își începe cuvintele de mustrare spunându-le corintenilor că se folosea pe sine și pe Apolo ca să ilustreze principiile ce determină relațiile dintre slujitori, învățători și membrii bisericii. Pavel obișnuia să se adreseze cititorilor săi făcând mereu referire și la sine. Omul acesta era de o politețe deosebită. El obișnuia să se includă și pe sine în avertizările și acuzările pe care le făcea. În acest preambul, Pavel lovește încă o dată la rădăcina problemei, arătând totodată și soluția pentru dezbinare, atât în viața particulară, cât și în viața bisericii:

1) Principala cauză a dezbinării o reprezintă păcatul și individualismul în biserică „…niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt” (1 Corinteni 4:6). Este destul de evident că inima individualismului este acest lucru urât numit „mândrie”. Folosind un termen familiar – „să nu se fălească” – care apare de 7 ori în această epistolă (4:18, 19; 5:2; 8:1; 13:4), Pavel arată că această mândrie este:

a) Nebiblică. – „… să învăţaţi să nu treceţi peste ce «este scris»…” (1 Corinteni 4:6). Fără îndoială, Pavel se referă aici la învățătura generală a Scripturii despre mândrie. Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât mândria inimii omului. Cu siguranță apostolul se gândea la pasaje din Vechiul Testament ca Daniel 4:37 și Isaia 42:8 unde se spune clar că „El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie” și „slava Mea n-o voi da altuia.” Și în Noul Testament există versete asemănătoare unde se spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4:6). Și „Smeriți-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe” (1 Petru 5:6). Ce înfricoșător este să îți dai seama că Dumnezeul cel Atotputernic stă împotriva mândriei din inima omului și vrea să o zdrobească oriunde o găsește! Până când acest lucru monstruos nu este înlăturat din biserica locală, întotdeauna vor fi dezbinări și lupte. Mândria însă nu este numai nebiblică, ci și:

b) Nespirituală. – „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7). Un om mândru nu reușește să înțeleagă nici că Dumnezeu îi face pe oameni diferiți și nici că El este singura sursă a înzestrărilor naturale și spirituale. Numai creștinul firesc este cel care nu recunoaște diferențele și sursa acestor daruri. Așa că, Pavel întreabă de fapt: Cu ce te fălești? „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (v.7). Problema bisericii din Corint, ca și a multor biserici locale din zilele noastre, este că creștinii uită că sufletul lor, precum și tot ceea ce au, vine de la Dumnezeu. Pavel însă merge mai departe și arată că, în al treilea rând, mândria este:

c) Nesociabilă. – „O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat, ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!” (1 Corinteni 4:8). Cu o ironie nimicitoare și un dispreț sfânt, Pavel descrie starea nesociabilă în care îi adusese mândria pe corinteni. Era o stare de satisfacție îngâmfată, autosuficiență și superioritate snoabă. Apoi, folosind o satiră înțepătoare, Pavel arată că o astfel de mândrie i-a îndepărtat de el. Când a rostit Fericirile, Isus a spus că cei care sunt flămânzi și însetați după neprihănire vor fi săturați, cei slabi vor deveni bogați și vor moșteni pământul, iar cei săraci cu duhul vor primi împărăția și vor domni. Însă pentru corinteni lucrurile stăteau altfel. Ce cuvinte mustrătoare și cât de necesară este această mustrare divină în viața bisericii astăzi! Cu greu găsești o problemă în cercurile noastre religioase a cărei rădăcină să nu fie această mândrie nebiblică, nespirituală și nesociabilă.

În ultimul nostru studiu, apostolul condamnă orice fel de laudă, însă în acest pasaj încearcă să o corecteze, demascând păcatul individualismului în biserică. După ce face acest lucru, se îndreaptă către soluția pentru problema dezbinării în biserica locală:

2) Soluția este centralitatea lui Hristos în biserică „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte…” (1 Corinteni 4:9). În versetele ce urmează, Pavel arată că singurul răspuns la problema individualismului este centralitatea lui Hristos, iar singurul antidot la duhul mândriei este calea crucii. S-ar părea că Pavel a simțit că el era obiectul acestei priviri neîndurătoare a lumii batjocoritoare în arena vieții. Pentru a explica la ce se referă, Pavel descrie calea crucii ca:

a) Suferință mentală. – „Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi!” (1 Corinteni 4:10). Cu un joc de cuvinte ironic, Pavel pune în contrast suferințele slujitorilor lui Dumnezeu cu sofisticarea credincioșilor corinteni. Pentru că Pavel și frații săi fuseseră asociați cu crucea lui Hristos, deveniseră o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Ei fuseseră puși pe o scenă pentru ca toți, fără excepție, să îi batjocorească și să îi disprețuiască. Mă întreb dacă tu și cu mine suntem gata să fim batjocoriți pentru mesajul pe care îl transmitem. Câți dintre noi suntem tentați să compromitem evanghelia pentru că stârnește antipatie și dispreț?

Calea crucii implică însă nu numai suferință mentală, ci și:

b) Suferință fizică. – „Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc” (1 Corinteni 4:11). Este destul de limpede că Pavel se referă la ceva ce experimenta chiar în momentul în care scria această epistolă. Într-adevăr, el suferise în trecut, însă aici spune: „Până în clipa aceasta…” Iată patru lucruri pe care le luăm drept sigure, pentru că sunt esențiale vieții – hrana, îmbrăcămintea, protecția și adăpostul; însă lui Pavel îi lipseau toate acestea. Totuși, într-adevăr, muncea cu mâinile sale (v. 12). Apostolul învățase să facă corturi din lână de capră (Fapte 18:3), însă o astfel de muncă manuală era disprețuită de greci. Faptul că el lucra atât de mult în domeniul acesta în Corint a cauzat o lipsă de dărnicie printre sfinți (vezi 2 Corinteni 11:7). Aceasta este însă calea crucii, iar noi nu trebuie să o uităm.

Pavel atinge punctul culminant al acestui paragraf îmbinând două aspecte ale suferinței sale atunci când spune: „… când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4:13). El încheie așa cum a început – cu o metaforă frapantă despre jertfele umane într-un oraș grecesc. Când răufăcătorii erau aduși jertfă zeilor pentru a calma mânia acestora, acei amărâți erau aruncați în mare și acest termen îl folosește Pavel cu referire la sine. El spune literalmente: „Suntem făcuți ca scursurile și lepădăturile tuturor lucrurilor.” Într-un cuvânt, nu suntem decât niște gunoaie.

Mă întreb câți dintre noi suntem pregătiți să mergem pe calea crucii. Poate că nu ne este scris să experimentăm lipsuri fizice în această societate de consum, dar toți suntem chemați să suferim din punct de vedere psihologic de dragul lui Hristos, pentru că dacă suntem fideli mesajului lui Hristos cel răstignit, vom fi respinși de lume, vom fi batjocoriți, disprețuiți și ridiculizați. Iată, așadar, cuvântul de mustrare adresat de Pavel bisericii din Corint. Însă, la această notă de severitate, el adaugă o notă de blândețe, iar paragraful se încheie cu:

II. Cuvintele Pline De Milă

Poți simți inima plină de dragoste a apostolului atunci când se adresează cititorilor săi numindu-i „copii preaiubiţi.” „Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei…” (1 Corinteni 4:14-21). Abordarea lui Pavel aici este complet diferită. Cuvintele de mustrare sunt urmate acum de cuvinte pline de milă. Acuzația apostolului s-a încheiat, lăsând loc chemării părintești. Și așa ar trebui să fie în orice lucrare. Este nevoie de severitate, însă aceasta trebuie să fie urmată întotdeauna de mesajul blândeții. Așadar, marele apostol îi mustră pe baza:

1) Unei relații parentale în Hristos „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele” (1 Corinteni 4:15-16). După ce li se adresează ca unor fii preaiubiți, Pavel îi asigură că scopul lui nu este să-i facă să-și plece capul de rușine, ci mai degrabă să îi dojenească. Ca tată, el își dorește ca ei să crească „în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). În paragraful anterior, li s-a adresat ca un pedagog, însă acum vrea să le vorbească precum un tată. Pedagogul era un educator care era responsabil cu supravegherea unui băiat în ce privea îmbrăcămintea, hrana, vorbirea și manierele până când acesta devenea major. Pavel însă dorește ca ei să acționeze ca niște adulți (v. 16). Se înțelege că Pavel dorea ca cei din Corint să îl imite în măsura în care el îl urma pe Hristos. Aceasta era o provocare la o trăire matură (atât pentru el, cât și pentru ceilalți), spre deosebire de comportamentul lor copilăresc de care dăduseră dovadă. Ce provocare pentru mine și pentru tine! Este timpul să ne maturizăm și să lăsăm copilăria în urmă! Pavel își continuă pledoaria pe baza:

2) Unei amintiri personale în Hristos „Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile” (1 Corinteni 4:17). Corintenii trecuseră cu vederea multe din adevărurile învățate de la el. Așa că, l-a trimis pe Timotei la ei, ca să le amintească învățăturile, să îi ajute să fie fii vrednici ai lui Dumnezeu. Această lucrare de aducere aminte este subestimată în experiența noastră creștină. Într-adevăr, o mare parte din responsabilitatea predicatorului este să ne amintească de adevărurile uitate sau neglijate (vezi 2 Petru 3:1). Acesta este unul din rolurile de bază ale Duhului Sfânt în vremea aceasta, „să ne aducă aminte” de lucrurile pe care Domnul ne-a învățat în trecut. Tot așa, și Masa Domnului are scopul să ne amintească în mod repetat adevărurile centrale ale evangheliei și să ne amintească de revenirea lui Hristos. Inima ce răspunde lucrării de aducere aminte, însă, este aceea care a fost zdrobită la cruce și care este gata să accepte nu doar corecția, ci și mila. În cele din urmă, Pavel își prezintă pledoaria pe baza:

3) Unei responsabilități pastorale în Hristos „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (1 Corinteni 4:21). Știind că totuși vor mai fi oameni mândri în Corint (v. 18), în pledoaria sa plină de milă, Pavel culminează cu o notă de autoritate. El le spune că, dacă Domnul va voi, va veni la ei să vadă dacă este într-adevăr o opoziție arogantă în Corint sau totul e doar o vorbărie goală (v. 19). El le amintește că împărăția lui Dumnezeu nu înseamnă doar vorbe, ci o trăire în puterea lui Hristos cel înviat (v. 20). Dumnezeu pune la dispoziția creștinilor toate cele necesare pentru ca ei să poată trăi ca oameni responsabili. Acesta este scopul crucii lui Hristos și puterea învierii.

Concluzie: Pavel încheie spunând: „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (1 Corinteni 4:21). El îi lasă să aleagă dacă îl vor primi ca pe un tată, cu dragoste și blândețe. Dragostea lui Pavel pentru copiii săi în credință nu era o dragoste oarbă, ușuratică și sentimentală. Din contră, era o dragoste conștientă că uneori este necesară și disciplinarea, iar el era pregătit să o aplice. Există o dragoste care poate distruge o persoană, trecându-i cu vederea greșelile. Există însă și o dragoste care poate ridica un om, punându-l față în față cu adevărul, așa cum este el în Isus Hristos. Soluția pentru dezbinările din biserică este acceptarea mustrării, care frânge mândria noastră și ne face să umblăm pe calea crucii. Soluția presupune însă și acceptarea milei, care ne încurajează să trăim, să învățăm și să iubim ca niște fii maturi ai lui Dumnezeu. Ești pregătit să îndeplinești aceste condiții și să cunoști astfel pacea și bucuria de a face voia Tatălui?

Partea A IV-A: Schițe De Predici

Pentru versiunea audio a acestor predici în limba engleză, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Jn. 15:12-13; Link 2 - Jn. 15:14-17, Link 3 - Jn. 16:5-15

Title 1: Five characteristics of a true disciple (Jn. 15:1-17)

Titlu 1: Cinci caracteristici ale unui ucenic adevărat (Ioan 15:1-17)

Notă: Vezi ediția de iarnă 2018 a acestui jurnal pentru punctele 1-3 (Ioan 15:1-11).

Punctul #4: Cea de-a patra caracteristică a unui ucenic adevărat este… dragostea (12-13)

Punctul #5: Cea de-a patra caracteristică a unui ucenic adevărat este… cunoașterea (14-17)

Titlu 2: Venirea Duhului Sfânt (Ioan 16:5-15)

Punctul #1: Isus L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să fie Ajutorul / Mângâietorul nostru (5-7)

Punctul #2: Isus L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să dovedească lumea vinovată (8-11)

Punctul #3: Isus L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să îi călăuzească pe credincioși în tot adevărul (12-15)

Related Topics: Pastors

Report Inappropriate Ad