MENU

Where the world comes to study the Bible

Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 25, Editia de toamnă 2017

Ediția de Toamnă 2017
Autor: Dr. Roger Pascoe, Președinte,
Institutul Pentru Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
(http://tibp.ca/)

C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

Întărind biserica în predicare biblică şi conducere

Partea I: Puterea Predicării, Pt. 8

„Zece sugestii pentru o predicare plină de putere”

1. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să-Și Identifice Chemarea

Predicatorul trebuie să-și cunoască chemarea – atât chemarea de a deveni creștin, cât și chemarea lui Dumnezeu la slujirea prin predicare.

Nu este bine ca predicatorul să studieze și să pregătească mesaje dacă nu este creștin. Nu le putem predica altora în mod eficient dacă noi înșine nu suntem convinși și dacă nu am experimentat convertirea. Nu putem să-L „predicăm pe Hristos” dacă nu Îl cunoaștem pe Hristos.

Predicatori, voi trebuie să „căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră” (2 Pet. 1:10)! Aceia pe care „pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat” (Rom. 8:30). Noi nu putem fi siguri de chemarea lui Dumnezeu la predicare dacă nu suntem siguri de chemarea Sa eficace pentru viețile noastre.

Odată ce suntem siguri că am fost născuți din nou, trebuie să verificăm dacă Dumnezeu ne-a chemat într-adevăr să predicăm. Mulți predicatori își dau seama mai târziu că Dumnezeu nu îi chemase, de fapt, la lucrarea de predicare. Sunt multe alte daruri pe care Dumnezeu le dă și care trebuie exercitate în biserică și pentru biserică, însă care nu includ predicarea. Dorința de a-L sluji pe Dumnezeu nu înseamnă neapărat implicarea în lucrarea de predicare.

2. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Aibă O Mare Considerație Față De Scriptură

Mulți predicatori au un stil persuasiv în predicare, însă nu au o mare considerație față de Scriptură. Prin urmare, predicarea lor va fi lipsită de putere spirituală. Puterea lui Dumnezeu în predicare este doar pentru cei care acceptă veridicitatea absolută a Scripturii inspirate.

Predicatorul nu trebuie să meargă la amvon dacă nu are convingerea absolută a inspirtației Scripturii. Nu poți predica cu autoritate decât dacă și doar atunci când crezi în acuratețea și autoritatea absolută a Bibliei. Nu poți spune cu adevărat: „Așa vorbește Domnul”, decât dacă crezi fără rezerve că Biblia este în întregime Cuvântul lui Dumnezeu.

3. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Accepte Chemarea La Predicare Ca Fiind Mai Presus De Orice Altă Îndatorire

Dacă am fost chemați să fim creștini și să predicăm Cuvântul inspirat, atunci trebuie să considerăm această vocație ca fiind deasupra tuturor celorlalte. Nimic din celelalte îndatoriri pastorale nu trebuie să compromită în vreun fel angajamentul nostru față de sarcina predicării. Atunci când ne planificăm timpul, trebuie să avem ca prioritate pregătirea și predicarea Cuvântului. Oamenii și celelalte lucruri vor încerca să ne facă să acordăm prioritate nevoilor și dorințelor lor, însă nimic nu trebuie să ne forțeze să renunțăm la prioritatea predicării și a pregătirii pentru predicare.

Trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să fim pregătiți pentru a predica în fiecare duminică și nu vom reuși asta decât dacă ne folosim timpul cu mare atenție, acordând prioritate predicării. Predicarea ta nu va fi plină de putere spirituală dacă nu petreci timp suficient pregătindu-te în timpul săptămânii.

4. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Învețe Să Predice Cuvântul

Scopul vieții noastre trebuie să fie predicarea Scripturii. „Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp” (2 Tim. 4:2). Indiferent de circumstanțe sau de ceea ce simțim noi, mandatul nostru este să predicăm Cuvântul și nimic altceva nu este mai important.

Responsabilitatea predicatorului este predicarea expozitivă a Cuvântului, pentru ca astfel să reușească să transmită Cuvântul lui Dumnezeu poporului lui Dumnezeu. Așadar, noi trebuie să cunoaștem Scriptura în întregime, ca să putem predica „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27).

Mesajele care au la bază propriile noastre idei sau ideile altcuiva nu pot fi subiectul unei predicări biblice. Trebuie să rămânem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze acel Cuvânt transmis poporului Său.

Trebuie să predicăm textul Scripturii în contextul său gramatical și istoric. Interpretarea alegorică a Scripturii trebuie limitată la ceea ce este într-adevăr alegoric. Noi predicăm în mod corect și potrivit Cuvântul numai atunci când analizăm textul ținând cont de structura sa sintactică și gramaticală, precum și de contextul său istoric și teologic.

Mai mult, în analizarea și studierea Scripturii, este important să avem o abordare cristologică, deoarece accentul Bibliei, de la un capăt la celălalt, cade pe istoria mântuirii. Dumnezeu onorează predicarea ce Îl onorează pe Hristos.

5. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Nu Trebuie Să Se Concentreze Pe Rezultatul Predicării

Predicatorul nu trebuie să se îndrăgostească de sine și de rezultatele slujirii sale. În loc să ne concentrăm pe ceea ce putem vedea și măsura, trebuie să ne concentrăm mai degrabă asupra chemării lui Hristos și asupra îndatoririi sfinte la care ne-a chemat, lăsând rezultatele în seama Lui.

Dumnezeu nu binecuvântează lucrurile făcute pentru gloria firii pământești. Pe de altă parte, predicatorul nu trebuie să se învinovățească dacă vede că predicarea sa nu dă niciun rezultat, pentru că și acesta este un act de mândrie și egoism. Nu răspunsul oamenilor este scopul predicării noastre, ci motivația noastră este faptul că El ne-a chemat la lucrarea aceasta. Rezultatele trebuie să le lăsăm în seama Lui.

6. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Fie Însuflețit De Pasiunea Pentru Propria Curăție, Creștere Și Pentru Rugăciune

Dumnezeu nu te va binecuvânta cu putere spirituală dacă trăiești în păcat. Predicatorul trebuie să aibă o inimă curată dacă vrea să primească audiență la Dumnezeu. „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” (Ps. 66:18). Trebuie să avem o disciplină personală precum un sportiv dacă vrem să putem predica altora fără să fim noi înșine descalificați (1 Cor 9:27). Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt și El vrea ca și noi să fim sfinți (1 Pet. 1:16; 1 Tim. 3:2).

Predicatorii trebuie ca ei înșiși să crească în credință și în relația cu Dumnezeu înainte de a avea așteptarea ca biserica lor să crească din punct de vedere spiritual. Aceasta înseamnă că noi trebuie să fim bărbați hotărâți în ceea ce privește adâncirea intimității cu Dumnezeu și a cunoașterii lui Dumnezeu prin Cuvântul Său.

Noi trebuie să fim adevărați păstori pentru oi, și nu să fim ca niște păstori plătiți (Ioan 10:11-14). Adevărații păstori petrec timp cu Păstorul-Șef în rugăciune, studiu și meditație, crescând astfel din punct de vedere spiritual.

7. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să-Și Întrupeze Predicile

Adevărul textului trebuie să-și facă lucrarea în predicator în primul rând, înainte ca el să-l predice în fața bisericii. Predicatorul trebuie să-și aplice lui însuși cuvântul mai întâi și abia apoi să-l aplice celorlalți. El trebuie să fie un exemplu viu al adevărului cuvântului predicat. Altfel, predicarea lui va fi lipsită de putere. Nu poți predica ceea ce nu asculți și nu crezi tu însuți.

Așa cum „Cuvântul (Însuși) S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14), tot așa și noi trebuie să întrupăm adevărul Cuvântului lui Dumnezeu înaintea oamenilor noștri. Noi trebuie să fim întruparea cuvântului pe care îl predicăm ca purtători de cuvânt ai Cuvântului Viu.

8. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Predice Știind Că Într-O Zi Vom Sta Înaintea Lui Hristos Și Vom Da Socoteală De Predicarea Noastră

Nu trebuie să uităm semnificația și valoarea sarcinii noastre. De-a lungul timpului, predicatorul poate intra într-o rutină, pierzând din vedere măreția sarcinii la care a fost chemat și bunătatea Celui care l-a chemat.

Predicatorii trebuie să creadă că lucrarea lor are consecințe veșnice și că lucrarea lor este prețuită de Dumnezeu. Ei trebuie să se pregătească, cu așteptarea ca Dumnezeu să binecuvânteze predicile lor și să predice, cu așteptarea ca Dumnezeu să binecuvânteze predicarea. Ei trebuie să predice cu zel și pasiune, așteptându-se ca Dumnezeu să le iasă în cale chiar în momentul predicării.

Cu toții vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos și vom da socoteală de toată lucrarea noastră de predicare – de motivele noastre, de pregătire, de viața de rugăciune, de efortul depus în studiere și de seriozitatea predicării. Totul ne va fi evaluat.

Astfel, cel mai important lucru nu este părerea oamenilor despre predicarea noastră, ci părerea lui Dumnezeu despre lucrarea noastră. Așadar, slujba noastră nu trebuie să devină ceva lumesc sau prea familiar pentru noi. Noi trebuie să-I slujim Domnului Isus Hristos, știind că într-o zi vom sta în fața Lui și vom da socoteală de felul în care ne-am îndeplinit sarcina pe care El ne-a încredințat-o. Haideți să predicăm având ziua aceea în minte!

9. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Aplice Adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu La VIețile Oamenilor

Noi trebuie să imprimăm pe inimile oamenilor adevărul Cuvântului față de care îi provocăm să răspundă. Acuratețea interpretării nu este suficientă. Noi trebuie să transmitem un anume mesaj din partea lui Dumnezeu pentru acest popor și în acest moment.

Ceea ce înțelegem noi din Cuvânt trebuie să predicăm urmărind schimbarea vieților oamenilor pentru a corespunde cu acel Cuvânt. Predicatorii nu sunt chemați să impresioneze oamenii prin cunoștințele lor gramaticale sau prin abilitățile de interpretare. Mai degrabă, predicatorii sunt chemați să îi determine pe oameni să acționeze pe baza adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să Îl roage pe Dumnezeu să le dea putere în expunerea și aplicarea Cuvântului atunci când îi provoacă pe oameni să răspundă Cuvântului.

10. Pentru A Predica Cu Putere, Predicatorul Trebuie Să Predice Cu Pasiune Pentru Sufletele Oamenilor

Pastorul trebuie să aibă pe inimă ceea ce Dumnezeu are pe inimă, și anume salvarea sufletelor. La aceasta se reduce totul. De aceea Și-a trimis Dumnezeu Fiul să moară. Și de aceea îi cheamă Dumnezeu pe oameni să vină la El.

În cer este mare bucurie un păcătos care se pocăiește. Și dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să predicăm cu acest scop în minte, pentru ca predicarea noastră să Îi aducă bucurie lui Dumnezeu. Noi trebuie să îi chemăm pe oameni la pocăință și să îi îndemnăm să Îl primească pe Hristos ca Salvator.

Aceasta este ceea ce dorește Dumnezeu. El „dorește ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Pet. 3:9). Așadar, scopul nostru trebuie să fie să îi aducem pe oameni la pocăință prin predicarea Veștii Bune a lui Dumnezeu.

Partea A II-A: Pregătirea Pentru Predicare

“Formularea predicii-într-o-frază”

Odată ce ți-ai formulat punctele principale (i.e. schița cuprinsului predicii), următorul pas este formularea ideii principale a predicii, pe care îmi place să o numesc „predica-într-o-frază”. Aceasta face de obicei parte din introducere.

Poți să o formulezi acum sau poate că nu o vei putea formula decât mai târziu pe parcursul pregătirii (sau poate chiar la sfârșit). Dacă este posibil, cel mai bine este să o formulezi în acest punct al pregătirii, deoarece îți va da direcția pentru pregătirea restului predicii, pentru că toate punctele principale ale expunerii trebuie să aibă legătură cu această idee principală și să decurgă din ea. De aceea trebuie să îți scrii ideea principală („predica-într-o-frază”), dacă este posibil, înainte de a începe schița predicii.

Predica-într-o-frază este ideea generală pe care pasajul biblic o scoate în evidență. Este ideea homiletică ce decurge din ideea principală a textului. Este o idee, o propunere, un subiect de luat în considerare. Iată cum explică Greg Heisler: „Este ideea principală a textului (formulată) într-o frază clară, plină de semnificație și cu încărcătură teologică, pe care audiența ta nu o va uita niciodată (Greg Heisler, Spirit Led Preaching [Predicare condusă de Duhul], Nashville: B & H, 2007, p. 77). J. H. Jowett a spus: „Nimeni nu este cu adevărat pregătit să predice până nu își poate sumariza mesajul într-o singură frază bine formulată (citat de William Fitch în “The Glory of Preaching” [Gloria predicării], Christianity Today, 20 ianuarie, 1967).

Aceasta este esența mesajului; predica în rezumat. Este ca și titlurile acelea concise, condensate și atrăgătoare pe care le folosesc jurnaliștii nu doar pentru a ne capta atenția, ci și pentru a-și sumariza întregul articol. Această idee principală exprimă ceea ce vrei să demonstrezi. Este forța mesajului tău – ceea ce vrei să știe oamenii, chiar dacă nu-și vor aminti nimic altceva din predica ta. Fraza aceasta sumarizează învățătura întregii predici.

Așadar, ca și punctele principale, predica-într-o-frază va…

1. … fi exprimată fie la timpul prezent fie la viitor și

2. … se va aplica la toți oamenii din toate timpurile.

A. Care Este Scopul Unei Predici-Într-O-Frază?

Scopul său este…

1. Să sumarizeze mesajul expunerii. Ea unește toate ideile exprimate în punctele principale ale schiței predicii.

2. Să dea un caracter unitar întregii expuneri.

3. Să arate bisericii ce urmează să predici. De aceea eu enunț această idee în introducere.

4. Să stabilească structura predicii.

B. Predica-Într-O-Frază Se Încadrează De Obicei Într-Una Din Cele Patru Categorii

1. Un Argument Ce Urmează Să Fie Demonstrat Sau O Problemă Ce Urmează Să Primească Un Răspuns.

Scopul acestui tip de formulare este convingerea audienței.

Vei răspunde la întrebările: „Este adevărat? Care este dovada?”

2. O Idee Sau Un Concept Ce Urmează Să Fie Explicat Sau Reafirmat.

Scopul acestui tip de formulare este ca audiența să înțeleagă.

Vei răspunde la întrebarea: „Ce înseamnă asta?”

3. Un Îndemn Sau O Chemare Ce Trebuie Ascultată.

Scopul acestui tip de formulare este motivarea audienței.

Vei răspunde la întrebările: „De ce mă interesează pe mine? Cu ce schimbă asta viața mea? Cum se aplică asta la mine?”

4. Un Principiu Ce Trebuie Crezut.

Scopul acestui tip de formulare este ca audiența să accepte acest adevăr.

Vei răspunde la întrebarea: „De ce să cred asta?”

Toate aceste tipuri de formulări urmăresc ca oamenii să fie convinși și să-și demonstreze convingerea răspunzând cu credință și ascultare.

C. Diferite Forme De Predică-Într-O-Frază

Acestea sunt diferite feluri în care vă puteți structura ideea principală.

1. O întrebare la care veți da un răspuns.

2. O afirmație pe care o veți demonstra sau explica.

3. Un îndemn pe care îl veți da – ex. „Haideți să…”; „Ar trebui să…”

Atunci când este posibil, încercați să faceți ca predica-într-o-frază să se aplice audienței voastre și puteți face lucrul acesta, folosind pronumele „noi”, „voi”, „al nostru”. În felul acesta, oamenii vor ști că mesajul respectiv li se adresează lor și că nu este doar un mesaj preluat dintr-un text antic. Astfel, predica va fi mai relevantă pentru oamenii care vă ascultă, arătându-le că ei sunt ținta predicii voastre.

D. Exemple De Predică-Într-O-Frază

Poate că v-ar fi de ajutor să vedeți câteva exemple de predici-într-o-frază.

Ps. 1: „Calea celor neprihăniți și calea păcătoșilor nu se intersectează niciodată.”

Gen. 21:8-21: „Așa cum întunericul precede zorile, adesea și necazul precede biruința.”

Gen. 32:22-32: „Noaptea agoniei vine întotdeauna înaintea zorilor mângâierii.”

Ex. 3:1-10: „Dumnezeu este Dumnezeul care se arată oamenilor obișnuiți în împrejurări obișnuite și li se revelează într-un mod neobișnuit.”

Ioan 1:1-5: „Noi privim gloria lui Dumnezeu în Hristos, care ni L-a revelat pe Dumnezeu în mod perfect și deplin, pentru că El este Dumnezeu.”

Ioan 1:6-13: „Hristos este adevărata Lumină care a venit în lume ca să ne arate calea către Dumnezeu.”

Ioan 3:22-46: „O slujire autentică este aceea care Îl înalță pe Hristos, așa încât El devine totul, iar noi devenim nimic.”

Ioan 4:46-54: „Credința în Cuvântul lui Dumnezeu este soluția pentru toate nevoile noastre.”

1 Cor. 2:1-5: „Puterea în predicare vine din Cuvântul lui Dumnezeu și din Duhul lui Dumnezeu, și nu din cuvinte sau din înțelepciunea omenească.”

Gal. 3:10-14: „Singurul mod în care putem fi acceptați înaintea lui Dumnezeu este prin Hristos și prin credință.”

Fil. 1:27-30: „Biserica ce are evanghelia în centru extinde mereu evanghelia și în comportament și curaj.”

Fil. 3:1-14: „Convertirea reală produce schimbare reală.”

1 Tes. 1:1-10: „Oamenii care Îl au pe Dumnezeu în centrul vieții lor, întrupează și transmit evanghelia.”

1 Tim. 3:14-16: „Mesajul bisericii pentru lume este adevărul despre Hristos.”

Evr. 11:8-10: „Credința oferă o perspectivă eternă în mijlocul efemerității.”

Evr. 12:18-24: „Singurul mod posibil de apropiere de Dumnezeu este prin Isus Hristos și prin lucrarea Sa răscumpărătoare.”

2 Pet. 1:16-21: „Putem fi siguri de revenirea lui Hristos, datorită credibilității sursei de la care am primit această informație.”

Partea A III-A: Devoțională

„Responsabilitatea slujitorului, Pt. 1: „Concepții greșite despre slujirea creștină” (1 Cor. 3:5-17)

De: Dr. Stephen F. Olford

Introducere. Am văzut că prima cauză importantă a divizării din biserica din Corint a fost concepția greșită despre mesajul creștin. Apostolul trece acum la cea de-a doua cauză, care este concepția greșită despre slujirea creștină. El a anticipat deja acest subiect, însă acum îl tratează mai în detaliu. Cele două considerente pe care le are în vedere sunt: responsabilitatea slujitorului înaintea lui Dumnezeu (3:5-17) și răspunderea slujitorului înaintea lui Dumnezeu (3:18-4:5). Haideți să ne ocupăm de acestea pe rând, de primul în acest articol, iar de cel de-al doilea data viitoare.

Versetul-cheie care deschide acest paragraf este o afirmație extraordinară. Pavel spune: Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul (gospodăria) lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu (templul) (1 Cor. 3:9). Accentul cade aici, în fiecare caz, pe termenul „Dumnezeu, ceea ce subliniază faptul că instrumentele umane au un rol secundar. Dumnezeu are rolul principal și, de aceea, Dumnezeu trebuie să fie suveran în toate domeniile vieții și slujirii creștine. După ce afirmă că toți lucrătorii creștini sunt conlucrători cu Dumnezeu, Pavel indică două domenii în care slujitorul este responsabil. Primul domeniu este „ogorul lui Dumnezeu, iar cel de-al doilea este „clădirea lui Dumnezeu. Haideți să le luăm pe rând, acordând atenție specială celei de-a doua metafore folosite de Pavel.

I. Ogorul Lui Dumnezeu

Pavel spune: Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească (1 Cor. 3:6). În introducerea acestui subiect legat de slujirea creștină, apostolul întreabă:Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul (1 Cor. 3:5). Pavel încearcă aici să atragă atenția de la predicatori către ceea ce fac ei. Apoi răspunde la întrebarea pe care a pus-o, subliniind faptul că ei nu sunt decât niște slujitori prin care corintenii au ajuns la credință.

Termenul „slujitori este folosit adesea în Noul Testament cu referire la munca pe care o fac creștinii pentru Dumnezeu. Este evident că Pavel scoate în evidență caracterul umil al slujitorului în fața Stăpânului Său. În orice slujire, ar fi ridicol să îl glorifici pe slujitor și nu pe Stăpânul care l-a angajat. Pavel și Apolo nu erau decât niște instrumente prin care Dumnezeu lucrase în biserica din Corint. Pentru a sublinia acest lucru, apostolul descrie slujirea în ogorul lui Dumnezeu în felul următor:

1) Pavel a fost cel care a sădit. Eu am sădit (1 Cor. 3:6). Plantarea este o lucrare foarte importantă, însă principiul vieții nu se află în omul care plantează, ci mai degrabă în sămânța pe care o sădește. Cel care sădește nu își încheie misiunea înainte de a pune sămânța în pământ, însă el știe mai bine ca oricine că nu îi poate da viață acelei semințe.

2) Apolo a fost cel care a udat. Apolo a udat (1 Cor. 3:6). La fel ca și plantarea, și udarea este absolut necesară creșterii și dezvoltării seminței. Însă, repet, secretul creșterii se află în sămânță. Ea trebuie să fie pusă în pământ și udată, însă principiul vieții care urmează să se manifeste deplin la seceriș nu se află în omul care plantează sau în cel care udă, ci în Dumnezeu, care dă creșterea. Este important de observat faptul că verbele „a sădi” și „a uda” sunt folosite la trecut, pe când despre activitatea divină care dă creșterea se vorbește la timpul prezent. Pavel și Apolo își îndepliniseră datoria, însă Dumnezeu continua să dea creșterea. La fel au stat lucrurile de-a lungul secolelor. Slujitorii au venit și au plecat, însă Dumnezeu continuă să-Și binecuvânteze biserica. Toate acestea sunt necesare pentru ca oamenii să știe că cel care sădește nu este nimic și cel care udă nu este nimic, ci Dumnezeu care face să crească este totul (v. 7). Cei care sădesc și cei care udă vor primi o răsplată pentru munca lor (v. 8), pentru că ei sunt doar niște slujitori, care dau socoteală înaintea Stăpânului, ca bărbați responsabili și femei responsabile. Acum vom privi la cealaltă metaforă a lui Pavel, pe care o dezvoltă mai mult.

II. Clădirea Lui Dumnezeu

După cum am observat, Pavel a vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu în termeni agricoli, însă acum se îndreaptă către o figură de stil mai grăitoare. El spune că lucrarea lui Dumnezeu este o clădire și că a lucra pentru Dumnezeu înseamnă a clădi pentru eternitate. Analizând învățătura apostolului pe acest subiect, haideți să nu deviem adevărul de la noi către predicatorii și învățătorii despre care vorbește Pavel aici. Să nu uităm că Cuvântul lui Dumnezeu are o provocare pentru fiecare credincios. Să privim acum la trei aspecte importante legate de zidirea pentru eternitate:

1) Trebuie să avem motivația corectă. Pavel rezumă lucrul acesta astfel: După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia (1 Cor. 3:10). Dacă zidim pentru Dumnezeu, atunci motivația noastră trebuie să izvorască din harul lui Dumnezeu care este în noi. Esențialmente, aceasta include următoarele:

a) Suntem salvați prin har. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu (Efes. 2:8). În contextul acestui verset, Pavel a afirmat că cei care nu sunt salvați, sunt morți din punct de vedere spiritual. Morții însă nu pot zidi. Trebuie să existe salvarea prin har, pentru că motivația corectă nu poate fi găsită decât într-o viață salvată. Așadar, atunci când Pavel spune că el este meșterul zidar, după harul lui Dumnezeu, el subînțelege aici, cu siguranță, harul salvator al lui Dumnezeu.

b) Suntem făcuți prin har. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt (1 Cor. 15:10). Potrivit lui Pavel, credinciosul trebuie să poată recunoaște o lucrare a harului activă în viața lui, care îi curățește și îi ajustează motivația pentru a fi conformă cu voia lui Dumnezeu. Atunci când spune „prin harul lui Dumnezeu, Pavel se referă nu doar la lucrarea de salvare a lui Dumnezeu, ci și la cea de sfințire.

c) Suntem chemați prin har. Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său - a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc (Gal. 1:15, 16). Doar atunci când înțelege cu adevărat această chemare, credinciosul poate cunoaște bucuria motivației adevărate. Aceasta vrea să spună, în esență, versetul 10 din pasajul nostru. Prin har, cunoaștem nu doar salvarea și sfințirea, ci și puterea lui Dumnezeu pentru slujire (v. 10). Pavel subliniază insignifianța slujitorilor lui Dumnezeu în afara harului divin și a puterii divine.

Adevărata motivație este aceea care atribuie harului lui Dumnezeu nu doar autoritatea, ci și puterea și dorința de a zidi pentru eternitate. Apoi:

2) Trebuie să avem metoda corectă. Ca și zidari, apostolul ne spune că trebuie să fim atenți la felul în care zidim (v. 10). Apoi ne arată că metoda corectă de a zidi este aceea care se raportează corect la adevărata temelie, Isus Hristos, care a fost pusă odată pentru totdeauna. El spune: ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos (1 Cor. 3:10-11). În practică însă, raportarea corectă a metodelor de zidire la temelia adevărată presupune trei lucruri importante:

a) Glorificarea meritului lui Isus Hristos. Pavel spune că atunci când a venit la Corint: „... n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit (1 Cor. 2:2). Iar în paragraful acesta adaugă: Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte. Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni (1 Cor. 3:20, 21). Apostolul a vrut să se asigure că nimic din ceea ce făcea nu știrbea meritul și gloria Domnului și Stăpânului său. Și noi trebuie să ne testăm metodele de zidire după acest standard. Trebuie să ne întrebăm mereu: Slujirea aceasta știrbește meritul Domnului sau îl glorifică?

b) Glorificarea lucrării lui Isus Hristos. Pavel era hotărât să nu știe nimic altceva între corinteni decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit (2:2). Aceasta a fost întotdeauna metoda lui Pavel de a zidi în toată lucrarea lui. Scriindu-le galatenilor, el spune: În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume (Gal. 6:14). Crucea înseamnă moarte pentru tot ceea ce nu Îi aparține lui Dumnezeu și Pavel știa bine lucrul acesta. De altfel, tocmai ideea aceasta o argumentează în versetele de mai sus. Tot așa, și noi trebuie să ne asigurăm că nimic din ceea ce facem în predicare, învățare și în orice altă slujire nu știrbește lucrarea lui Hristos: ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică (1 Cor. 1:17).

c) Glorificarea cuvântului lui Isus Hristos. În același verset (1 Cor. 1:17), Pavel declară: Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia. Și el nu s-a dat înapoi de la nimic în proclamarea evangheliei. De fapt, după cum am văzut de-a lungul acestor studii, Pavel vorbește nu doar despre caracterul, comuniunea și comunicarea evangheliei, ci și despre înțelegerea evangheliei. Mesajul suprem al slujitorului Domnului este acela care vorbește despre cruce. Putem vedea cât de serios era apostolul în această privință în felul în care se adresează galatenilor în 1:8-10: Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos. Se pronunță aici o judecată foarte aspră asupra celor care nu își bazează mesajul pe Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte solemne ale lui Pavel nu pot fi înțelese în mod greșit și trebuie să luăm seama la ele. Pavel afirmă că tot ceea ce facem fără să glorificăm cuvântul Domnului Isus Hristos constituie o slujbă fără valoare și nu va trece testul eternității. Cât de important este pentru noi să ne raportăm corect metodele de zidire la meritele, lucrarea și cuvântul Domnului nostru Isus Hristos! Metodele care minimizează în orice fel importanța și eficacitatea acestei temelii sunt sortite eșecului. Așadar, noi trebuie să ne testăm metodele cu atenție înainte de a mai pune o cărămidă. În cele din urmă, să observăm că:

3) Trebuie să folosim materiale corecte. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia (1 Cor. 3:12-13). Când vorbea despre aceste materiale, Pavel avea cu siguranță în minte un eveniment care avusese loc în Corint. Acolo izbucnise un incendiu, care dăduse niște lecții oamenilor. Clădirile ridicate cu grijă, făcute din aur, argint și pietre prețioase, precum marmura sau granitul, rămăseseră în picioare în urma incendiului, însă cocioabele sărăcăcioasefăcute din paie și fân arseseră în întregime. Munca zidarilor înțelepți, care avuseseră motivația corectă, metoda corectă și materialele adecvate, rămăsese în picioare, însă ceilalți pierduseră totul, reușind să-și salveze doar viața. Așadar, Pavel spune că este de o importanță vitală să folosim materialele adecvate atunci când construim. Prin acest limbaj simbolic, Pavel ne învață că „aurul, argintul și pietrele prețioase” reprezintă:

a) Slujirea ce va fi răsplătită. „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată (1 Cor. 3:13-14). „Ziua aceea va fi o ocazie extraordinară. Toți credincioșii vor fi acolo și slujirea față de Stăpânul lor va fi testată de focul scaunului de judecată al lui Hristos. Slujirea care va fi acceptată de Mântuitorul nostru și care va primi răsplata slujitorului credincios, este descrisă ca fiind „aur, argint și pietre scumpe. Aurul reprezintă slujirea spirituală, pentru că aurul întotdeauna reprezintă natura lui Dumnezeu. Slujirea spirituală poate fi îndeplinită numai prin puterea Duhului Sfânt. Prin urmare, cât este de important să cunoaștem plinătatea și ungerea Duhului Sfânt în tot ceea ce facem. Argintul simbolizează slujirea jertfitoare. În Cuvântul lui Dumnezeu, argintul reprezintă întotdeauna jertfa lui Hristos și răscumpărarea (vezi Exod 30:11-15). Pentru a fi acceptată înaintea lui Dumnezeu, slujirea trebuie să fie jertfitoare și răscumpărătoare și făcută din recunoștință față de Hristos pentru dragostea Lui de la Calvar. Pietrele prețioase simbolizează slujirea cu credincioșie. Expresia „pietre prețioase” nu se referă la o varietate de nestemate, așa cum se crede în general, ci la mulțimea de pietre de marmură și granit din marile clădiri, cum ar fi magnificul templu din Efes al zeiței Diana, care era considerat rezistent la foc și indestructibil. Aceste pietre reprezintă lucrarea și credința fermă, de neclintit, pe care credinciosul trebuie să o aibă din belșug. Avem aici, așadar, caracteristile unei bune slujiri. Apostolul ne amintește că focul va „dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Lemnul, fânul și trestia, pe de altă parte, reprezintă:

b) Slujirea ce va fi respinsă. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata (1 Cor. 3:15). Lemnul, fânul și trestia sunt materiale perisabile și au și ele o semnificație simbolică. Lemnul simbolizează slujirea neglijentă și reprezintă abilitățile, energia și puterea omului independent. Fânul simbolizează slujirea fără valoare, care pare masivă și de efect, dar care nu ne costă nimic. Trestia reprezintă slujirea zadarnică (vezi Iov 21:18), acele sarcini îndeplinite cu un scop josnic. Acestea sunt caracteristicile acelei slujiri care nu va trece niciodată testul focului. Într-adevăr, după cum spune apostolul: Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata (1 Cor. 3:15). Ce experiență groaznică să-ți vezi așa-numita slujire pentru Dumnezeu risipindu-se ca un fum și apoi să treci prin experiența rușinoasă de a culege cenușa unei vieți inutile, nepăsătoare și nefolositoare și de a o pune în mâna străpunsă a Stăpânului, neputând să spui nimic altceva decât: „Asta este tot ce pot să-Ți ofer din viața mea!”

Concluzie. Pavel rezumă acest pasaj în câteva cuvinte teribile. El întreabă: Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi (1 Cor. 3:16-17). Pavel spune aici că biserica este templul lui Dumnezeu, în care locuiește Duhul Sfânt. A nu construi cu motivația corectă, cu metode corecte și materiale adecvate înseamnă a distruge templul lui Dumnezeu, iar cei care se vor face vinovați de o astfel de fărădelege vor fi nimiciți de Dumnezeu. Ținând cont de lucrul acesta, responsabilitatea noastră ca slujitori și lucrători creștini este să zidim templul și nu să-l distrugem. Termenul „a nimici” înseamnă „a păgubi, a strica, a deteriora, a a vătăma”. Apostolul spune în mod clar că, dacă cineva păgubește, deteriorează sau vatămă templul, Dumnezeu îl va strica și pe el. Haideți să luăm aminte la aceste cuvinte aspre ce vin chiar de la tronul lui Dumnezeu! Haideți să ne amintim care este responsabilitatea slujitorilor lui Dumnezeu! Potrivit lui Pavel, noi suntem conlucrători cu Dumnezeu în ce privește sădirea și udarea în ogorul lui Dumnezeu și în ce privește zidirea și slujirea în templul lui Dumnezeu. În ambele aspecte, suntem răspunzători înaintea cerului pentru tot ceea ce facem. Să ne ajute Dumnezeu ca, în ziua aceea, să nu suferim o pierdere eternă, ci să primim răsplata deplină de la Stăpânul nostru, auzindu-L spunând:Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău! (Mat. 25:21).

Partea A III-A: Schițe De Predici

Pentru a asculta versiunea audio a acestor predici în engleză, dați click pe link-urile de mai jos: In. 14:1-2, Pt. 1; In. 14:2, Pt. 2, In. 14:3-6, Pt. 3

Titlu: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața

Punctul #1: Isus are remediul pentru inimile tulburate (1)

1. Nu mai fi tulburat

2. Continuă să ai încredere

Punctul #2: Isus oferă siguranță inimilor tulburate (2-6)

1. Isus ne asigură de existența cerului (2)

a) Pentru că Isus a promis aceasta

b) Pentru că Isus a pregătit cerul

2. Isus ne asigură intrarea în cer (3)

a) Pentru că Isus vine din nou

b) Pentru că Isus ne duce acolo

3. Isus ne asigură direcția către cer (4-6)

a) Pentru că Isus este calea

b) Pentru că Isus este adevărul

c) Pentru că Isus este viața

Related Topics: Pastors