Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 5, Ediția de toamnă 2012

Ediția de toamnă 2012

Coordonat de ...

Dr. Roger Pascoe, Președinte,

The Institute for Biblical Preaching
(Institutul pentru Predicare Biblică)

Cambridge, Ontario, Canada

Descriere: C:\Users\Roger\Documents\My Documents\Institute for Biblical Preaching\Forms, Binder Cover Page, Logo\IBP Logos\IBP Logo.jpg

„Consolidarea Bisericii în Predicarea Biblică și Lidership”

Partea I: Mesajul Pe Care Îl Predicăm: Propovăduirea Crucii (1 Cor. 1:17-18)

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, CANADA

Adevărul este că nici elocvența și nici proeminența nu pot umbri influența crucii. Crucea este mesajul central pe care noi îl predicăm. De fapt, după cum indică și apostolul Pavel în 1 Corinteni 1:17-18, noi predicăm, literalmente, “propovăduirea” crucii – pentru că crucea în sine vorbește. De aceea, pentru scopul nostru, noi putem afirma că: ‚principala lucrare a fiecărui predicator este de a proclama mesajul crucii.

Apostolul Pavel este foarte clar în ce privește faptul că: 17a De fapt, Hristos m-a trimes nu să botez. El nu a dorit să se lase condus într-un concurs de popularitate în biserica din Corint prin a fi liderul unui grup select de oameni pe care el i-a botezat. Lucrarea sa a fost de a 17b propovădui Evanghelia (cf. Fapte 20:24b). Noi de asemenea trebuie să ne asigurăm că păstrăm predicarea Evangheliei în fața și în centrul slujirii noastre.

Este așa de ușor să fi distras de la principala noastră slujbă, nu-I așa? Dacă noi am fi mult mai preocupați cu mesajul crucii și adevărul Bibliei, cu siguranță ar fi mai puține dezbateri cu privire la lucruri neimportante, mai puțină promovare a ideilor personale, mai puțină dezbinare în biserică, li mult mai multe realizări pentru împărăția lui Dumnezeu.

Lucrarea Noastră Trebuie Să Fie Predicarea Evangheliei într-o așa manieră încât crucea lui Hristos să fie proeminentă și eficientă. Pentru ca, crucea să fie proeminentă și eficientă în predicarea noastră, noi trebuie să predicăm 17c nu cu înţelepciunea vorbirii – nu cu inteligența vorbirii, nici cu elocvență înțeleaptă, nici cu cuvinte de înțelepciune umană. Sau, după cum apostolul Pavel descrie în capitolul următor, „n-am venit cu o vorbire sau înţelepciune strălucită …(nici) în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor.2:1-5).

Propovăduirea noastră nu trebuie să fie cu cuvinte care să apeleze la mentalitatea culturală sau viziunea lumii. Cultura greacă din acea zi iubeau filozofia (“înțelepciunea umană”). Dar mesajul nostru nu este proiectat pentru a apela la capriciile filozofice ale culturii din ziua de azi – ci, într-adevăr, mesajul nostru este total „împotriva culturii”.

Propovăduirea noastră, nu trebuie să fie cu cuvinte care impresionează intelectul – nici convingătoare, cu cuvinte pompoase, sau cu argumente inteligente care să impresioneze sau să înșele mintea. Nu în acest mod suntem chemați să prezentăm Evanghelia, pentru că această abordare aduce riscul 17c „ca … crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” – de fapt lucrând împotriva mesajului crucii și îndepărtându-i pe oameni.

Cuvintele inteligente nu fac altceva decât să înjosească mesajul crucii. Ei discreditează sensul și scopul crucii. Ei banalizează Evanghelia, fac crucea lui Hristos să fie nulă. Ei o fac zădarnică – iau puterea inerentă a crucii. Aceasta face ca crucea să nu mai aibă importanță în viețile oamenilor. O fac fără impact, fără efect – redând un sens fără valoare, invalid, zadar și gol.

Lucrarea noastră de propovăduire, atunci, trebuie să fie în primul rând axată pe predicarea Evangheliei. Ce este Evanghelia? În esența sa, Evanghelia Este Predicarea Crucii. 18 Fiindcă propovăduirea (mesajul) crucii este o nebunie pentru cei ce sânt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Aceasta predicăm noi – „propovăduirea (mesajul) crucii”. Propovăduirea crucii este esența Evangheliei; este Hristos cel răstignit (23). Pavel spunea: Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. (1 Cor.2:2).

Observați că este vorba despre propovăduirea crucii – nu este evenimentul, nici experiența, nici pasiunea, ci doar propovăduirea crucii. Este mesajul crucii – pentru că crucea vorbește. Asta propovăduim noi – mesajul crucii.

Noi predicăm mesajul crucii pentru că propovăduirea crucii declară adevărul cu privire la păcat. Adevărul despre păcat este că noi ne-am împotrivit legii lui Dumnezeu, am fost lipsiți de slava standardului de sfințenie al lui Dumnezeu, am ratat ținta cerințelor lui Dumnezeu, suntem păcătoși incorigibili prin natura noastră (prin naștere) și practică (prin comportament).

Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Col.1:21), că noi suntem vrăjmași ai crucii lui Hristos (Mesajul crucii spune foarte clar faptul că noi suntem dușmani ai lui Dumnezeu datorită faptelor rele (Rom.5:10, Col.1:21), că noi suntem vrăjmași ai crucii lui Hristos (Fil.3:18). Mesajul crucii expune adevărul despre inima omului, că Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea;” (Ier.17:9), că inima omului și-a aruncat toată furia împotriva lui Hristos la cruce, că mânia omului a fost îndreptată la cruce direct împotriva lui însuși Dumnezeu, pentru că, crucea declară despre modul în care este păcătoșenia inexplicabilă a inimii omului în momentul în care rebeliunea este necontrolată.

Noi predicăm cuvântul crucii pentru că acesta declară adevărul despre păcat. Și mai predicăm mesajul crucii pentru că propovăduirea crucii asigură răspunsul față de păcat. Prin cruce, noi primim iertarea păcatelor (Efes.1:7) – fărădelegile sunt șterse ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu (Rom.5:1). Noi suntem împăcați cu Dumnezeu prin cruce ( (Isaia 44:22). Prin cruce, noi suntem eliberați de sub puterea și pedeapsa păcatului (Rom.6:18,22). Prin cruce, Dumnezeu ne oferă darul vieții veșnice (Rom.6:23). Prin cruce, noi, care am fost vrăjmași ai lui Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu (Rom.5:1). Noi suntem împăcați cu Dumnezeu prin cruce (Col.1:20,21). Mesajul crucii oferă răspunsul la problema păcatului, căci la cruce, „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor.5:21). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi…” (Gal.3:13). El a preluat asupra Sa blestemul păcatului nostru și a murit în locul nostru, astfel răscumpărându-ne de sub blestemul păcatului.

De aceea propovăduim mesajul crucii: (1) pentru că propovăduirea crucii declară adevărul cu privire la păcat; (2) pentru că mesajul crucii asigură răspunsul față de păcat; și (3) pentru că propovăduirea crucii exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși. Când Pavel a văzut ceea ce Dumnezeu a făcut în viața Sa, el a putut-o atribui doar dragostei lui Dumnezeu. În cruce, acesta a văzut dragostea lui Dumnezeu relatată în toată plinătatea ei – dragostea lui Dumnezeu care „a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt” (Rom.5:5). În cruce, Pavel a văzut dragostea lui Dumnezeu de care nimic nu ne poate despărți (” (Rom.5:5). În cruce, Pavel a văzut dragostea lui Dumnezeu de care nimic nu ne poate despărți (Rom.8:39).

Predicăm mesajul crucii – pentru că , în primul rând, mesajul crucii declară adevărul despre păcat; în al doilea rând pentru că mesajul crucii asigură răspunsul față de păcat; în al treilea rând pentru că mesajul crucii exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși în toată plinătatea ei; și în al patrulea rând, pentru că propovăduirea crucii oferă un nou sens vieții. În cruce, Pavel a primit o nouă viață în Hristos (Rom.5:18-21;. În cruce, Pavel a primit o nouă viață în Hristos (Rom.5:18-21;6:23) și în cruce, Pavel fără îndoială a văzut un nou sens al vieții, căci odată el a fost un persecutor al bisericii, iar mai apoi a devenit un slujitor al lui Hristos. Odată era mândru de moștenirea sa evreiască și de râvna sa religioasă, dar după aceea consideră toate acestea ca un gunoi pentru a putea să-l câștige pe Hristos. Odinioară își prețuia poziția și averea mai presus de orice altceva, dar pe urmă le declară ca lucruri fără nici o importanță în contrast cu cunoașterea lui Isus Hristos, Domnul său (Fil.3:8).

În cruce, Pavel a fost un om nou în Hristos căci, spune el, „dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. (2 Cor.5:17). Prin cruce, el a fost înviat pentru a „trăi o viaţă nouă” (Rom.6:4). Deci, propovăduirea crucii oferă un nou sens vieții noastre. De aceea predică propovăduirea crucii – pentru că mesajul crucii (1) declară adevărul cu privire la păcat; (2) oferă soluția față de păcat; (3) exprimă dragostea lui Dumnezeu față de păcătoși; (4) oferă un nou sens vieții.

Și în al cincilea rând, noi predicăm mesajul crucii pentru că, propovăduirea crucii declară apropierea lui Dumnezeu față de noi. El nu este departe de durerea și suferința noastră, ci mai degrabă a făcut ceva cu privire la aceasta prin faptul că a trimis un Mântuitor. El a venit în lumea noastră de suferință și tristețe și a biruit moartea. Dumnezeu nu s-a decuplat de umanitate dar, în cruce, El s-a apropiat de noi în toate conflictele și luptele noastre. In cruce, Dumnezeu nu este distant față de noi ci s-a apropiat de noi prin întruparea Sa în trup și sânge omenesc pentru a comunica mesajul de speranță, pace, iertare și împăcare într-o lume care tânjește după dragostea lui. De aceea predicăm mesajul crucii.

Împreună cu Pavel declarăm: „departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”(Gal.6:14). Lucrarea noastră trebuie să fie propovăduirea Evangheliei. Evanghelia este mesajul crucii.

În continuare observați efectul mesajului crucii: Propovăduirea Crucii Separă Lumea. 18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Crucea lui Hristos separă lumea în două categorii – cei care sunt pe calea pierzării și cei ce sunt pe calea mântuirii. Pentru cei care vor pieri crucea este o „nebunie”. De ce este crucea o nebunie pentru ei? Propovăduirea crucii este o nebunie pentru ei pentru că ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu. Ei îl cunosc pe Dumnezeu, spunea Pavel, prin mărturia creației în care „ În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăți; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” (Rom. 1:19-21).

De aceea ei pier – fiindcă ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu, în ciuda dovezilor și a Harului Său care se manifestă într-un mod evident și clar în creație. Ei ar crede mai degrabă în evoluție decât să creadă în Dumnezeu. Atât de fermă este negarea lor față de Dumnezeul care i-a creat.

Propovăduirea crucii este o nebunie pentru că ei nu cred în mărturia lui Dumnezeu. Și propovăduirea crucii este o nebunie pentru ei pentru că nu înțeleg adevărul lui Dumnezeu (cf.1 Cor.2:14). Pentru mintea obișnuită întreaga noțiune de cruce nu are nici un sens. Cum ar putea o persoană plăti prețul pentru păcatele altuia? Cum ar putea Dumnezeu să se nască dintr-o fecioară și să devină om? Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu să moară pe cruce pentru păcatele noastre? Aceste noțiuni sunt o nebunie pentru cei care sunt pe calea pierzării. Dar acestea sunt mijloacele prin care Dumnezeu a ales să ne salveze: „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Cor.1:21). În alte cuvinte, tocmai pentru că este o așa nebunie pentru mintea umană, mântuirea sufletului prin cruce poate fi doar o lucrare a lui Dumnezeu.

Deci propovăduirea crucii celor care sunt pe calea pierzării este nebunie (1) pentru că ei nu cred mărturia lui Dumnezeu; (2) pentru că nu înțeleg adevărul lui Dumnezeu, și (3) propovăduirea crucii este o nebunie pentru că ei nu se încred în căile Domnului. Calea Domnului este să aleagă lucrurile nebune ale lumii pentru a-i face de rușine pe cei înțelepți (1 Cor.1:27) – de ex. Naaman (2 Regi 5); șarpele atârnat pe prăjină (Num.21). Omul, doar prin cunoștința lui lumească niciodată nu-l va putea găsi pe Dumnezeu, pentru că o astfel de descoperire este una supranaturală pe care doar Dumnezeu o poate genera. Fără călăuzirea (iluminarea) Duhului Său Sfânt, omul lumesc niciodată nu poate înțelege adevărul și calea lui Dumnezeu – cf. Felix (Fapte 24:25); Festus (Fapte 26:24); Agripa (26:28). Aceștia erau oameni inteligenți și cu poziții înalte, dar niciunul dintre ei nu credeau adevărul și nici nu se încredeau în căile Domnului.

Dumnezeu ne-a „ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor” (Luca 10:21; 1 Cor.1:19). Dumnezeu „a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu „a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;” (1 Cor.1:27,28). Deci, puteți observa, dintre cei chemați „nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Cor.1:26). Mintea care nu este călăuzită de Duhul lui Dumnezeu nu poate înțelege propovăduirea crucii, și voința necontrolată de Duhul lui Dumnezeu nu o va primi. Mântuirea este doar un act al lui Dumnezeu „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor.2:29).

Vestea cea proastă este că pentru cei care sunt pe calea pierzării crucea este o nebunie, deci ei de bună voie resping mesajul acesteia. Domnul Isus a spus: „voi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:40). Ioan Botezătorul spunea „Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”(Ioan 3:36; cf. 1 Ioan 5:12). Deci, lăsat în baza lor, propovăduirea crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Aceasta este vestea proastă.

Dar iată și vestea bună: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, propovăduirea crucii este „puterea lui Dumnezeu” (18c). Vestea bună este că Dumnezeu îi iubește pe cei care sunt pe calea pierzării. „Domnul … doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Pet.3:9; cf. Ioan 3:16). De aceea predicăm propovăduirea crucii – pentru că este un cuvânt aducător de veste bună pentru cei ce sunt mântuiți.

Mântuirea este vorbită ca fiind trecută, prezentă și viitoare. Noi am fost mântuiți prin credință în Hristos și prin cruce. Noi suntem mântuiți prin sfințirea continuă – ne asemănăm tot mai mult cu Hristos. Noi vom fi mântuiți când vom fi în slavă și vom avea trupuri noi. Aici, Pavel vorbește despre starea noastră de mântuire prezentă – ducând până la capăt mântuirea cu teamă și cutremur. Cei ce sunt mântuiți sunt (a) cei care au îmbrățișat crucea și pe Hristos; (b) cei ale căror păcate au fost iertate și, prin urmare, adăpostiți de mânia lui Dumnezeu; (c) cei care sunt pe calea către rai; și (d) cei care recunosc puterea lui Dumnezeu în cruce. „Pentru că Evanghelia lui Hristos” spunea apostolul Pavel în Romani 1:16 „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”.

Pentru noi care suntem mântuiți propovăduirea crucii este puterea lui Dumnezeu (a) deoarece prin ea noi am primit iertarea de păcate – aceasta este plină de putere!; (b) deoarece prin ea noi am fost împăcați cu Dumnezeu - aceasta este plină de putere!; (c) deoarece prin ea noi am fost transferați din împărăția întunericului în cea a luminii - aceasta este plină de putere!; (d) deoarece prin ea noi am fost transformați din „morți în greșelile și păcatele noastre” în cei „înviați împreună cu Hristos” (Ef. 2:1) - aceasta este plină de putere!; și (e) deoarece ne-a adus mai aproape de Dumnezeu în momentul în care am fost departe (Ef.2:13) - aceasta este plină de putere!

De aceea noi predicăm propovăduirea crucii – pentru că este puterea lui Dumnezeu care mântuie pe orice crede. Slujirea noastră este de a predica Evanghelia. Aduceți-vă aminte de teza noastră, că „principala lucrare a fiecărui predicator este de a proclama propovăduirea crucii”.

Lăudat să fie Dumnezeu pentru propovăduirea crucii. Este „puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor.1:24). Este vestea cea bună a mântuirii noastre prin har în credință (Ef.2:8). Fie ca noi să proclamăm cu putere, după cum scriitorul imnului spunea: „pe crucea cea veche, voi fi întotdeauna adevăr, rușinea și reproșul cu bucurie le voi purta.

Principala noastră slujire trebuie să fie propovăduirea crucii, căci „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Cor.1:21). În aceasta constă Marea Trimetere – „propovăduind evanghelia fiecărei făpturi” (Marcu 16:15). Apostolul Pavel putea spune „Am propovăduit Evanghelia lui Hristos” (Rom. 15:19). Poți tu să spui același lucru?

Fie ca niciodată să nu slăbim în slujba noastră de a propovădui crucea. Întotdeauna să fie semnul distinctiv al lucrării noastre. Când mulți în ziua de azi (chiar și cei care se numesc evanghelici) îl atenuează și renunță, noi „să ne agățăm de vechea cruce” pe care o vom schimba „cândva-ntr-o coroană”.

Partea A II–A. Lidership: A Fi Un Model Dumnezeiesc

„Fiți o pildă – în Gândire, în Cuvânt și în Fapte

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, Canada

Am ajuns acum la ultimul din cele nouă aspecte ale înfățișării unui model dumnezeiesc pentru alții. În edițiile precedente ale Jurnalului Electronic al Păstorilor am privit la modul în care trebuie să fim un exemplu al dedicării, consecvenței, încrederii, consacrării, compasiunii, destoiniciei, de trăire și în vorbire. În cele din urmă ne vom uita la ce înseamnă să fi …

Un Examplu În Caracter

Prerogativele par să fi luat locul caracterului în cultura noastră – de ex. Ceea ce cunoști și ceea ce poți face au mai mare valoare decât cine ești. Din păcate, puține biserici se mai focalizează pe caracterul dumnezeiesc, evlavios atunci când aceștia caută lideri în biserică, cu misiunea, candidați pentru funcția de pastor etc.

Ce este caracterul? Caracterul are de-a face cu valorile, etica, standardele, prioritățile, țelurile tale, cu corectitudinea ta. Caracterul este fundația ta de neclătinat atunci când lucrurile devin grele sau când ispitele te asaltează. Caracterul este ceea ce suntem noi când nimeni nu se uită. Caracterul creștin are de-a face cu sfințenia, neprihănirea, evlavia.

Lucrarea creștină cere dezvoltarea caracterului creștin și cu toate acestea de multe ori se pare că slujirea împiedică această dezvoltare. De multe ori presiunea „de a face” depășește și devine mai important decât nevoia și dorința „de a fi”. Este o distanță între umblarea noastră cu Hristos și umblarea noastră pentru Hristos. Timpul pe care noi îl alocăm pentru realizarea lucrării depășește timpul pe care îl folosim pentru dezvoltarea caracterului și spiritualității noastre. Dar ultimul ar trebui să depășească pe primul; „a fi” este înainte de „a face”. Dacă nu ești ceea ce Domnul vrea ca tu să fii, nu poți face ceea ce Domnul vrea ca tu să faci. Prin urmare, sunt foarte importante calificările caracterului pentru prezbiteri și diaconi (1 Tim.3:1-13, ”. Este o distanță între umblarea noastră cu Hristos și umblarea noastră pentru Hristos. Timpul pe care noi îl alocăm pentru realizarea lucrării depășește timpul pe care îl folosim pentru dezvoltarea caracterului și spiritualității noastre. Dar ultimul ar trebui să depășească pe primul; „a fi” este înainte de „a face”. Dacă nu ești ceea ce Domnul vrea ca tu să fii, nu poți face ceea ce Domnul vrea ca tu să faci. Prin urmare, sunt foarte importante calificările caracterului pentru prezbiteri și diaconi (1 Tim.3:1-13, Tit.1:6-9).

Noi trebuie să lucrăm în mod conștient pentru a fi asemenea lui Hristos. Acest lucru nu se va întâmpla pentru că ești implicat în lucrare sau pentru că ești lider de biserică sau de școală duminicală. Caracterul evlavios provine din timpul petrecut cu Dumnezeu. Nu există nici un substituent pentru acest lucru. De aceea ocuparea timpului este atât de distructivă pentru eficacitatea din lucrare. Aglomerația este, probabil, una dintre capodoperele lui Satan în atacarea bisericii, slujirea noastră, mărturia noastră. Dacă Satana poate slăbi relația noastră cu Domnul, el a slăbit lucrarea noastră și impactul pe care-l putem avea pentru Dumnezeu. Ucenicii petrec timpul cu liderul lor (cf. Mc. 3:13-14). Dezvoltarea caracterului este rezultatul care provine din a fi un exemplu al dedicării, consecvenței, încrederii, consacrării, compasiunii, destoiniciei, de trăire și în vorbire. Caracterul nostru trebuie să fie o expresie a caracterului lui Hristos – „până ia Hristos chip în noi” (Gal.4:19). Cum trăim (ceea ce facem) și ceea ce suntem (valorile noastre) trebuie să reflecte modul în care a trăit Hristos și cine este El – noi trebuie să fim prezența lui Hristos pe pământ. Noi putem să reflectăm caracterul lui Hristos doar dacă îl cunoaștem într-un mod intim. Prin urmare, apostolul Pavel spune: „umblați după lucrurile de sus” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (Gal.5:22, 23)? Porți tu în tine imaginea lui Hristos? Ești recunoscut pentru conduita și caracterul dumnezeiesc – primitor de oaspeți, blând, smerit, sfânt, cumpătat? Ești „fără pată” în reputația ta? Sau ești cunoscut ca cineva care trăiește pentru a-și satisface plăcerile firii pământești (” (Col.3:2). Fi centrat pe Hristos; trăiește în supunere față de Duhul Sfânt și în asemănare cu Hristos. Este roada duhului evidentă în viața ta (Gal.5:22, 23)? Porți tu în tine imaginea lui Hristos? Ești recunoscut pentru conduita și caracterul dumnezeiesc – primitor de oaspeți, blând, smerit, sfânt, cumpătat? Ești „fără pată” în reputația ta? Sau ești cunoscut ca cineva care trăiește pentru a-și satisface plăcerile firii pământești (Gal.5:19-21)?

Când va veni testul din timpul presiunii și al dificultăților, caracterul dumnezeiesc și valorile biblice te vor separa și te vor ține pe drumul cel drept, pentru ca tu să poți să iei deciziile corecte pentru motivele corecte.

Sunt patru arii particulare ale caracterului care sunt vitale pentru lucrarea și mărturia creștină:

1. Integritatea

Integritatea înseamnă deschidere, sinceritate, neprihănire, imparțialitate. De ce oare apostolul Pavel ne îndeamnă să „fi cu luare aminte asupra ta” (1 Tim.4:16)? Deoarece nu poți conduce pe alții la credință, sau să conduci pe oameni ai lui Dumnezeu în închinare, sau să mijlocești pentru alții, sau să înveți pe alții, dacă în viața ta nu ești drept, curat, onest, deschis. Un lider creștin trebuie să aibă integritate. Toată viața ta trebuie ținută împreună – fără distanțe, fără inconsistențe – ci un întreg unit.

Integritatea nu te va pune să iei decizii care să mulțumească pe oameni ci care să-L mulțumească pe Dumnezeu (Ef.6:6,7; Integritatea nu te va pune să iei decizii care să mulțumească pe oameni ci care să-L mulțumească pe Dumnezeu (Ef.6:6,7; Col.3:22, 23). Integritatea înseamnă să faci ce este corect, indiferent de cost. Integritatea înseamnă să nu fi prins niciodată într-un conflict de interese. Asta înseamnă să refuzi intenția drăguță a unei persoane pentru a nu fi dator acelei persoane.

Integritatea merge mână în mână cu sinceritatea – nu este falsă ci transparentă, deschisă, fără viclenie.

2. Valorile (Etica)

Setează-ți standard înalte. Stabilește un cod al eticii. Care sunt lucrurile importante pentru tine? Care doctrine sunt importante pentru tine? Care stiluri de viață și ce idei sunt importante pentru tine, pe care nu ai dori să le compromiți sau negocia? În alte cuvinte, care sunt valorile tale?

Valorile tale sunt cel mai bine definite de practicile tale:

·         Pe ce cheltui banii?

·         Cum iți petreci timpul?

·         Cine sunt prietenii tăi?

·         Despre ce vorbești?

·         La ce te gândești?

·         Pentru ce ți-ai risca locul de muncă?

·         Pentru ce ai merge la închisoare?

3. Curajul

Curajul înseamnă să faci ce este corect; a merge înainte în fața opoziției, criticilor, sau a eșecului. Ține minte: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de teamă…” (2 Tim.1:7).

Conducerea creștină nu este ușoară. Are nevoie de curaj. Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele, pentru a face ce este corect indiferent de consecințe. Clare, deciziile bune luate în dependență de Dumnezeu sunt semnul distinctiv al unui bun lider spiritual – ex. (1)Avram în timpul crizei din Sodoma și salvarea lui Lot (Gen.14:14 îc); (2) Moise când a decis să renunțe la plăcerile și puterea Egiptului; (3) Pavel în furtună (Fapte 27).

La fiecare răscruce când trebuie să iei o decizie, tu vei fi un exemplu fie de curaj fie de lașitate. David a fost un exemplu de curaj când s-a luptat cu un leu sau cu ursul pe când păstorea oile. Mai târziu, David a fost un exemplu de curaj când l-a înfruntat pe Goliat. Iona în schimb a fost un exemplu de lașitate. El a luat decizia greșită și s-a dus pe calea greșită. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a restaurant și l-a folosit într-un mod curajos. Daniel a fost un exemplu de curaj, experimentând un cuptor aprins mai degrabă decât să-și compromită credința în Dumnezeu.

Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele și este nevoie de curaj pentru a trata situații dificile – a face față obstacolelor și atacurilor din partea altor oameni și a lui Satan. Este nevoie de curaj pentru a rezolva criticismul și opoziția. Este nevoie de curaj pentru a predica când tu ai fost criticat cu voce tare în timpul săptămânii. Dumnezeu i-a spus lui Ieremia,

Dar tu, încinge-ţi coapsele, scoală-te, şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă, împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul. (Ieremia 1:17-19).

Curajul nostru de a rezolva criticile și opoziția vine de la Domnul. Criticismul este cel mai mare dușman care te va doborî. Amplifică nesiguranțele tale; îți iau ochii de pe slujba dinaintea ta și de pe tine; te golește de energia și entuziasmul tău; te face să fi mereu în apărare; te izolează.

De aceea criticismul negativ, distrugător este o unealtă a lui Satan. Eu cred în corectarea biblică, mustrare și zidire (2 Tim.4:2), dar criticismul distrugător nu este afișat aici. Criticismul este de obicei cu privire la ceea ce oamenilor nu le place sau ce nu doresc, și nu cu privire la ceea ce-l onorează pe Dumnezeu sau ce este benefic copiilor săi. Criticismul poate distorsiona viziunea despre lucrare și a oamenilor pe care îi slujești.

Este nevoie de curaj pentru a persevera în timpuri de descurajare spirituală a rămâne pe curs când descurajarea se stabilește; când tu crezi că ești un eșec, când tu muncești din greu dar se pare că nimeni nu ascultă sau răspunde.

4. Smerenia

Smerenia creștină este reflectată în slujire, umilință, blândețe, failibilitate. Este atitudinea lui Ioan Botezătorul care în comparație cu Isus spunea, „eu trebuie să mă micșorez iar El să crească” (Ioan 3:30). Pavel spunea: „eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol (1 Cor.15:9, cf (1 Cor.15:9, cf Ef.3:8; 1 (1 Cor.15:9, cf Ef.3:8; 1 Tim.1:15). Sfatul lui Pavel pentru noi este: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” (Fil.2:3).

Este ușor să devi mândru în lucrare, în mod special dacă sunt semen exterioare ale succesului în termini lumești (ex. Creșterea numărului de oameni, clădiri noi). Predicarea, în special, poate fi o experiență plină de mândrie și afirmarea oamenilor față de predicarea ta poate merge la cap. În momentul în care vom începe să credem că are de-a face cu noi (este creditul nostru; meritul nostru), avem probleme. "Dumnezeu stă împotriva celor mândri și dă har celor smeriți" (Iac. 4:6;. 1 Petru 5:5). "Smeriți-vă sub mâna tare a lui Dumnezeu pentru ca El să vă înalțe la timpul cuvenit" (1 Petru 5:6.). La timpul potrivit El te va înălța – nu o face tu.

Concluzii Despre Caracter 1

Cinci trăsături de caracter pe care să le eviți (Tit. 1:7-8)

1.      Să nu fi încăpățânat (aceasta este de obicei o caracteristică care stă la baza criticismului).

2.      Să nu fi mânios

3.      Să nu fi dedat la vin

4.      Să nu fi violent

5.      Să nu fi lacom de câștig mârșav

Șapte caracteristici pe care să le adopți (Tit. 1:8-9)

1.      Primitor de oaspeți

2.      Iubitor de bine

3.      Cumpătat / sensibil

4.      Drept

5.      Sfânt / devotat

6.      Înfrânat

7.      Ține-te de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura

Provocare: Ce fel de exemplu ești tu ? Când alții se uită la tine ce văd? – un exemplu de consecvență? sfințenie? Om al rugăciunii? Când tut e examinezi pe tine însuți – ce vezi?

Partea A III-A. Gânduri Devoționale: De Ce Prioritatea Smereniei? 2

De: Dr. John MacArthur, Pastor,

Grace Community Church, Sun Valley, Calif.

“Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăție lui Dumnezeu” (Mat. 5:3)

Această binecuvântare a fost rostită în primul rând pentru că smerenia este fundația tuturor celorlalte haruri și un aspect crucial al mântuirii (cf. Mat.18:3,4). Poarta în Împărăția lui Dumnezeu este îngustă și joasă și nimeni care se vede pe sine prea mare sau prea înalt nu va putea trece prin ea. Are logică aproape la fel de mare a încerca să crești un fruct despărțit de pomul și crengile sale ca și a încerca să crești celelalte haruri ale vieții creștine despărțite de smerenie.

Până când nu ne vom smeri pentru a recunoaște sărăcia noastră spiritual și nevoia de Hristos, nu vom putea și experimenta bogățiile sale pline de har și mântuire. Domnul Isus a spus vameșului cu inima smerită, „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt (Fariseul). Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat” (Luca 18:14).

Nici o persoană nu poate primi Împărăția lui Dumnezeu până ce el sau ea nu realizează că sunt nevrednici de acea împărăție. Mândra biserică din Laodiceaa declara într-un glas: „,Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic când de fapt membrii acestei biserici erau „ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi” (Apoc. 3:17)./ Oameni ca cei din Laodiceea ne amintesc de povestea fetiței sclave romane care nu dorea să recunoască orbirea ei, insistând că lumea ei este doar tot timpul întunecoasă.

Până când cei mândrii nu vor dori să fie săraci în duh, ei nu pot primi pe Împăratul sau să intre în Împărăția Sa.

Întreabă-te ….

Vedem că mândria este bariera principală între oameni și Dumnezeu, între sufletele păcătoase și glorioasa mântuire a lui Hristos. Dar de la ce altă experiență și bucurie ne restricționează mândria? Ce alte costuri reziduale suportă viața noastră?

Partea A IV-A. Schițe De Predici

Dr. Roger Pascoe, Președintele Institutului Biblic pentru Predicare
Cambridge, Ontario, Canada

Până în present am publicat în acest jurnal o serie de predici din Evanghelia după Ioan cu privire la miracolele supranaturale ale Domnului Isus:

Acum, iată încă patru predici pentru al șaptelea și ultimul semn supranatural înregistrat de Ioan:

Schița De Predică Nr. 9
Ioan 11:1-44, Învierea Lui Lazăr, Punctele 1, 2, 3, 4

Pentru versiunea audio în limba engleză a acestui mesaj faceți click pe aceste link-uri: Ioan 11:1-6; Ioan 11:7-16; Ioan 11:17-37; Ioan 11:38-44

Subject: Întârzierile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna un refuz

Punctul nr. 1: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta dragostea Sa (1-3)

Punctul nr.2: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta slava Sa (4-6)

Punctul nr.3: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne arăta scopurile Sale (7-16)

Punctul nr.4: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța adevărul despre el (17-27)

Punctul nr.5: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța pasiunea pentru El (28-37)

Punctul nr.6: Câteodată Dumnezeu întârzie pentru a ne învăța să avem credință în El (38-44) 


1 Vezi MacArthur, Rediscovering Pastoral Ministry, 95-101.

2 John MacArthur, “Why the Priority of Humility?” in Daily Readings from the Life of Christ (Chicago: Moody Publisher, 2008), February 12.

Biblical Topics: